Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 560/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 560
Ședința publică de la 15 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Pavelescu
JUDECĂTOR 2: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 3: Smaranda Pipernea
Grefier - -
Pe rol pronunțarea în cauza având ca obiect litigiul de muncă privind recursurile declarate de MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, CURTEA DE APEL IAȘI și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - PRIN DIRECTIA GENERALA FINANTELOR PUBLICE I împotriva sentinței civile nr. 35 din 16. 01. 2009 Curții de APEL IAȘI, intimați fiind:, și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier din care rezultă că la termenul de judecată din 08. 05. 2009, instanța a constatat cauza în stare de judecată și a rămas în pronunțare.
Din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru azi, când
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL IAȘI la nr- reclamanții a, și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând obligarea primilor doi pârâți la plata actualizată către reclamanți sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, pentru perioada 01.01.2000-31.12.2004, precum și de la 01.01.2007 până în prezent și pe viitor până la încetarea discriminării, cu obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare achitării acestor drepturi.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești s-a stabilit că "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistrații și personalul auxiliar beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Prin decizia nr. XXI/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a constatat îndreptățirea personalului auxiliar la acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50 % din salariul de bază brut lunar respectiv indemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000.
Cu privire la termenul de promovare a acțiunii reclamanții au arătat că, prin Strategia de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007, s-a propus înlăturarea discriminării, capitolul 6 pct. 3 referindu-se la asigurarea salarizării adecvate și nediscriminatorii a magistraților și personalului auxiliar.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, invocând excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru sumele aferente perioadei corespunzatoare termenului de prescripție general de trei ani de la data introducerii acțiunii, în conformitate cu prevederile art. 1, art. 3, art. 7 și 8 din Decretul nr. 167/1958 și art. 283 din Codul muncii.
Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând că dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 au fost abrogate total și explicit prin nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, arătând că prin decizia nr. 818/03.07.2008, Curtea Constituțională a decis că sunt neconstituționale prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 din nr.OUG 137/2000 având în vedere că "instanța de judecată nu are competența de a anula sau de a refuza aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii".
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat și excepția lipsei calității sale procesuale, motivat de faptul că stabilirea și acordarea diferitelor sporuri sau alte beneficii aferente unui raport de muncă ori de serviciu, precum și a celorlalte drepturi prevăzute de legea cadru, constituie un atribuit exclusiv ce aparține angajatorului, care în cazul de față nu este Ministerul Economiei și Finanțelor.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției, instanța de fond a reținut că aceasta este nefondată intrucat prin acțiune reclamanții solicită obligarea pârâților la plata drepturilor salariale de care au fost lipsiți, reprezentând sporul de risc și solicitare neuropsihică, acțiune ce este supusă termenului de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în temeiul disp. art. 283 alin. 1 lit. c) din Codul muncii.
Astfel cum s-a arătat în literatura de specialitate, dreptul la acțiune în sens material înseamnă posibilitatea titularului dreptului subiectiv civil de a cere și obține, de la organul de jurisdicție competent, protecția statală a dreptului său, la nevoie pe calea constrângerii juridice, a executării silite.
Pentru ca prescripția să-și producă efectul său extinctiv, adică sancționator, este necesar ca titularul dreptului la acțiune să aibă, pe lângă voința de a acționa și posibilitatea reală de a se adresa organului competent pentru protecția unui drept subiectiv care să existe la momentul respectiv.
În speță, în urma adoptării nr.OG 83/2000, care a abrogat disp. art. 47 din Legea nr. 50/1996, ce prevedea sporul de risc și solicitare neuropsihică, reclamanții nu au mai avut posibilitatea de cere și obține protecția statală pentru un drept subiectiv ce practic nu mai exista.
Posibilitatea reclamanților de a-și valorifica dreptul la sporul de risc și solicitare neuropsihică a existat, în speță, abia după pronunțarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a deciziei nr. XXI/ 2008, prin care s-a constatat că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare prevăzute de nr.OG 83/2000 normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Astfel, sancționarea reclamanților cu pierderea dreptului la acțiune pentru acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, fără a se putea constata o conduită culpabilă a acestora pentru neexercitarea acestui drept, ar fi nelegală.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța de fond reținut că aceasta este neintemeiata, având în vedere disp. art. 21 din Constituție, care garantează accesul liber la justiție.
Având în vedere faptul că reclamanții au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor doar la alocarea fondurilor necesare achitării drepturilor salariale și nu la plata acestora și având în vedere disp. art. 49 din Legea 500/2002, instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată în cauză de acest minister.
În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea a reținut următoarele:
Reclamanții au formulat acțiune privind acordarea sporului de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996.
Potrivit adresei Curții de APEL IAȘI depusă la dosar la data de 11.11.2008, reclamanta a este agent procedural la Curtea de APEL IAȘI începând cu data de 15.08.2005; reclamanta este agent procedural la Curtea de APEL IAȘI de la 01.08.1999; reclamantul este aprod la Curtea de APEL IAȘI din 16.12.1993; reclamantul este agent procedural la Curtea de APEL IAȘI din 17.03.2008; reclamanta a fost grefier la Judecătoria Iași în perioada 22.10.2001-07.01.2002 și agent procedural la Curtea de APEL IAȘI în perioada 17.06.2002-15.02.2005; reclamanta este agent procedural la Curtea de APEL IAȘI din 01.08.1999; reclamanta este aprod la Curtea de APEL IAȘI din 01.07.2001; reclamanta a fost aprod la Curtea de APEL IAȘI în perioada 01.09.1993-15.12.2000, iar din 15.12.2000 este agent procedural la Curtea de APEL IAȘI; reclamanta este aprod la Curtea de APEL IAȘI din 01.09.1993; reclamanta a fost agent procedural la Curtea de APEL IAȘI în perioada 20.11.1996-01.03.2008.
În speță, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
Prin dispozițiile art. 47 din Legea nr.50/1996, republicată, s-a prevăzut că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești au fost într-adevăr abrogate prin art. 42 din nr.OG 83/2000. Se reține însă că această abrogare a fost nelegală întrucât, potrivit disp. art. 107 alin. 3 din Constituția României, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta, or, prin art.1 pct.Q1 din Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr. 50/1996.
Din dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative se reține că modificarea, completarea și abrogarea actelor normative constituie evenimente legislative distincte și din acest motiv prevederile constituționale ale art. 107 alin.3 impun ca legea specială de abilitare să prevadă limitele și condițiile de învestire a Guvernului de a emite ordonanțe.
De asemenea, deși scopul urmărit prin adoptarea nr.OG 83/2000 a fost unul legitim, respectiv îmbunătățirea continuă a sistemului de retribuire a magistraților și personalului auxiliar, prin faptul privării lor de dreptul de a beneficia de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică se constată că metoda de atingere a acestuia nu a fost una adecvată, neexistând o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.
S-a mai reținut că prin decizia nr. XXI din 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Prin considerentele acestei decizii, s-a reținut că " au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice".
De asemenea, s-a mai constatat de către Înalta Curte de Casație și Justiție că " dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea".
Mai mult, s-a susținut că: "Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege."
Având în vedere cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin această decizie, care este obligatorie pentru instanțe, în temeiul disp. art. 329 Cod. proc. civ. reclamanții - ce fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate - sunt îndreptățiți la acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și după abrogarea, prin nr.OG 83/2000, a normelor ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Astfel, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanți, diferențele de drepturi salariale cuvenindu-se reclamanților a, și în raport cu perioada în care au îndeplinit funcția de personal auxiliar.
În temeiul HG nr.83/2005 și ale Legii nr.304/2004, care stipulează că activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonând acțiunile privind sistemul bugetar, respectiv pregătind proiectele legilor bugetare anuale și de rectificare, s- admis și cererea de obligare pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor si Curtea de Apel I, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului, încadrat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod procedură civilă, Ministerul Justiției susține că hotărârea instanței de fond este nelegală sub aspectul respingerii excepției prescripției dreptului material la acțiune.
Invocând dispozițiile art. 1,3, 8 și 12 din Decretul nr. 167/1958, precum și dispozițiile art. 283 Codul muncii, recurentul consideră că prima instanță a pronunțat o soluție greșită, dreptul material la acțiune pentru drepturile ce privesc perioada 01.01.2000 - 09.11.2005 fiind prescrise extinctiv.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod procedură civilă, Ministerul Economiei și Finanțelor susține că, în condițiile în care nu figurează ca subiect al raporturilor de muncă sau de serviciu la care face referire intimata, nu are calitate procesuală pasivă, în cazul de față raportul de drept procesual putându-se lega valabil numai între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, concretizat în drepturi salariale.
În conformitate cu dispozițiile art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite, prin legea bugetară asumată, nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite. Mai mult, Ministrul Justiției nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plății solicitate, sens în care nu poate fi obligat să aloce fondurile pentru efectuarea plății pretinse.
Curtea de Apel Ias ustinut in recursul sau faptul ca reclamantilor li s-a acordat gresit sporul de risc si suprasolicitare neuropsihica pentru perioada 01.01.2000-9.11.2005, dreptul la actiune fiind prescris ca si pentru cea ulterioara datei de 01.01.2005, intrucat de atunci aprozii si agentii procedurali au devenit personal conex, iar efectele Deciziei XXI/2008 a ICCJ nu se pot rasfrange asupra acestora.
Examinând actele si lucrarile dosarului în raport de motivele de recurs invocate și dispozițiile legale aplicabile, Curtea reține următoarele:
Recursurile declarate de Ministerul Justiției si Curtea de Apel I, prin care s-a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru perioada ianuarie 2000 - 09.11.2005 sunt întemeiate și vor fi admise ca atare sub acest aspect in baza dispozitiilor art.304 pct.9 raportat la art.312 pr.civ.
Potrivit dispozițiilor art. 283 alin.1 lit. c Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat. În același sens sunt și dispozițiile art. 166 alin. 1 Codul muncii, care prevăd că dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Având în vedere dispozițiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958, se constată că în cazul prestațiilor succesive, cum sunt drepturile salariale, dreptul la acțiune pentru fiecare prestație se stinge printr-o prescripție deosebită.
Prin definiție, dacă prescripția are ca efect stingerea sau pierderea dreptului la acțiune ( în sens material), atunci dreptul trebuie să se fi născut. Pe de altă parte, însăși rațiunea prescripției - stimularea titularului dreptului sau sancționarea pasivității lui - nu subzistă în condițiile inexistenței dreptului la acțiune.
Prin acțiunea introductivă reclamanții au solicitat plata drepturilor salariale constând în sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru perioada 01.01.2000-01.01.2007 si in continuare, pe viitor.
În contextul dispozițiilor legale anterior menționate, prescripția începe să curgă de la data la care drepturile salariale erau datorate, deci de când s-a născut dreptul, iar nu de la data la care s-a pronunțat prin Decizia în interesul legii nr. 21/10.03.2008.
Aceasta deoarece deciziile pronunțate în interesul legii nu au efect întreruptiv de prescripție, scopul declarat al recursului în interesul legii fiind doar acela de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii în urma sesizării unor chestiuni de drept care au primit o soluționare diferită din partea instanțelor judecătorești, și nu de recunoaștere a unor drepturi. În plus nici nr.HG 232/2005 nu este întrerupătoare de prescripție.
Prin urmare, față de data introducerii acțiunii, conform art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii coroborat cu art. 12 din Decretul nr. 167/1958, drepturile constând în sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică se vădesc a fi prescrise pentru perioada ianuarie 2000-09 noiembrie 2005.
Nefondate sunt insa recursurile declarate de Ministerul Justiției si Curtea de Apel I in ceea ce priveste acordarea pentru reclamanti a sporului de risc si suprasolicitare neuropsihica ulterior datei de 1 ianuarie 2005. Este adevarat ca in baza Legii 567/2004, agentii procedurali si aprozii fac parte din categoria personalului conex. In Decizia XXI din 10.03.2008 a ICCJ se retine insa ca n interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
A retinut deci instanta suprema ca sub acest aspect, în raport de cele reținute, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, așa cum s-a arătat, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 107 alin. (3) din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței [art. 108 alin. (3), în forma republicată în 2003 Constituției României].
Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege.
Ca atare, Curtea apreciaza ca atat timp cat art.47 din Legea 50/1996 era aplicabil intregii categorii a personalului auxiliar, din care faceau parte la momentul consacrarii dreptului prin acest text de lege si reclamantii-intimati, iar ICCJ a statuat ca aceasta norma juridical produce efecte si in continuare, nu poate fi primita sustinerea recurentilor ca acestora nu le poate fi acordat sporul de risc si suprasolicitare dupa data de 1 ianuarie 2005.
Cât privește recursul Ministerului Economiei și Finanțelor, Curtea îl va respinge ca nefondat.
Potrivit dispozițiilor art. 49 din Legea nr. 500/2000, creditele bugetare aprobate prin bugetul de stat pot fi folosite, la cererea ordonatorilor principali de credite, numai după deschiderea de credite, repartizarea creditelor bugetare și/sau alimentarea cu fonduri a conturilor deschise pe seama acestora. Art. 8 din nr.OUG 22/2002 aprobat prin Legea nr. 288/2002 prevede că executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă. Pentru realizarea drepturilor salariale este necesară includerea sumelor datorate cu acest titlu în bugetul ordonatorului principal de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea bugetului propriu al ministerului și al instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Ministerul Economiei și Finanțelor nu a fost obligat să plătească reclamanților drepturi bănești ce fac obiectul acțiunii, astfel încât excede cauzei analiza raporturilor de dreptul muncii dintre cele două părți, așa cum se arată în cererea de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtii Ministerul Justiției și Libertăților si Curtea de Apel I împotriva sentinței civile nr. 35 din 16.01.2009 pronunțate de Curtea de APEL IAȘI, sentința pe care o modifică în parte, în sensul că:
Respinge ca prescrisă acțiunea reclamantilor a, și, decedata,prin mostenitorii,i si formulata în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților,Curtea de APEL IAȘI,Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii și Ministerul Economiei si Finanțelor pentru perioada 01.01.2000-09.11.2005.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței ce nu contravin prezentei.
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei si Finanțelor impotriva aceleiasi sentinte.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Mai 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
.
Red.
Tehnored.
02 ex.
15.06.2009
Curtea de APEL IAȘI:
Jud.
Jud.
Președinte:Georgeta PavelescuJudecători:Georgeta Pavelescu, Daniela Pruteanu, Smaranda Pipernea
