Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 59/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILA Nr. 59/
Ședința publică de la 19 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Pîrvulescu
JUDECĂTOR 2: Cristina Ștefăniță Izabela Mușat
Asistenți judiciari - -
-
Grefier șef sectie -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra litigiului de muncă intervenit între reclamanții, G și în contradictoriu cu pârâții TRIBUNALUL COVASNA, CURTEA DE APEL BRAȘOV, MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față, au avut loc în ședința publică din data de 17 2008, când părțile au lipsit, încheierea de ședință din acea zi, face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 19 2008.
CURTEA,
Constată că, prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții, -, G și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BRAȘOV, TRIBUNALUL COVASNA, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, au solicitat să se dispună obligarea pârâților 1-3 la plata diferențelor de salarii, calculate pe bazavalorii de referință sectorialăprevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică și a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege, corectate periodice în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de lege pentru determinarea și corecția valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, sume actualizate în raport cu indicele de inflație la data plății efective astfel:
- pentru perioada 1.01.2005-30.09.2005 - la valoarea de referință sectorială de 264,7 lei, conform OG 9/2005;
- pentru perioada 1.10.2005 - 31.01.2006, la valoarea de referință sectorială de 297,4 lei, conform OG 9/2005;
- pentru perioada 1.02.2006 - 31.08.2006, la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei, conform OG 3/2006;
- pentru perioada 1.09.2006-31.12.2006, la valoarea de referință sectorială de 331 lei, conform OG 3/2006;
- pentru perioada 1.01.2007-31.03.2007, la valoarea de referință sectorială de 358 lei, conform OG 10/2007;
- pentru perioada 1.04.2007-30.09.2007, la valoarea de referință sectorială de 365 lei, conform OG 10/2007;
- pentru perioada 1.10.2007-31.12.2007 la valoarea de referință sectorială de 405 lei, conform OG 10/2007;
în raport cu valoarea de referință sectorială pentru care au fost calculate salariile în perioadele de mai sus.
- se solicită ca începând cu 1.04.2008 valoarea sectorială de referință să fie corectată cu 4% față de nivelul de 405 lei din decembrie 2007 conform OG 13/2008;
- se mai solicită obligarea pârâtei Curtea de APEL BRAȘOV la efectuarea mențiunilor cuvenite în cartea de muncă și obligarea MEF să aloce fondurile necesare plății acestor sume.
În motivarea cererii se arată că:
În conformitate cu prevederile art.1 alin.1 din OG 134/1999 "Începând cu luna 1999, valoarea coeficientului de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, cu modificările și completările ulterioare, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr.154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, pentru funcții de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală. Această valoare se corectează periodic,în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar.
OUG nr.177/2002 stabilește salarizarea și alte drepturi ale magistraților. Conform art.2 alin.1 "indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislativă și executivă. Această valoare, actualizată periodic potrivit dispozițiilor legale, se aplică de drept și magistraților, în temeiul prezentei ordonanțe de urgență".
Prin OUG 27/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor,procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, intrată în vigoare de la 1.04.2006, se prevede că, indemnizația de salarizare se stabilește "pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță" (art.3 alin.1).
Conform anexei 1 la OUG 27/2006, valoarea de referință sectorială a fost de 257 lei.
Astfel potrivit OG 3/2006, valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, în luna aprilie 2006, era de 312,3 lei, iar Ordonanța 27/2006 stabilește valoarea de referință pentru magistrați la suma de 257 lei.
Legislația privind salarizarea magistraților și a personalului din instanțele judecătorești și parchete respectă principiul echilibrului puterilor legislative, executive și judecătorești în cadrul democrației constituționale.
Este evident că salarizarea, ca un element al noțiunii de echilibru al celor trei puteri de stat, trebuie avută în vedere, întrucât puterea judecătorească s-ar pune, prin actele normative care au apărut ulterior, în afara principiilor și a sensului prevederilor constituționale, care au fost stabilite anterior, prin legi de natură organică.
Ordonanța 27/2006 încalcă acest principiu, stabilit o valoare de referință sectorială mai mică decât cea prevăzută de lege și care trebuia aplicată la data intrării acesteia în vigoare și diferită față de valoarea de referință stabilită pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, aparținând puterii legislative și executive.
Același lucru este prevăzut și în art.3 alin.1 din OG 8/2007, privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor d3e pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, în care se stabilește valoarea de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare la suma de 280,64 lei, deși la data intrării în vigoare a ordonanței de mai sus valoarea de referință sectorială era de 365 lei, conform OG 10/2007.
Stabilirea prin ordonanța de guvern, care reglementează salarizarea organelor puterii judecătorești, a altor valori de referință sectorială decât cele prevăzute pentru funcțiile de demnitate publică, în afara cazurilor expres prevăzute prin Lege anr.303/2004, contravine prevederilor acestui act normativ și a spiritului de echilibru al puterii statului.
Ordonanțele 27/2006 și 8/2007 încalcă principiul ierarhiei normative prevăzute de Legea 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative și Constituția României privind categoriile de acte normative și normele de competență pentru adoptarea acestora, principiul aplicării valorii de referință sectorială egal pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din organele puterii legislative, executive judecătorești fiind stabilite prin legile enumerate mai sus.
Acordarea unor valori de referință sectorială diferite în salarizarea puterilor statului, contravine atât Constituției, Codului Muncii cât și spiritului OG 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, respectiv a art.1 alin.2 privind excluderea privilegiilor și discriminărilor exercitarea drepturilor enunțate, printre care, la lit."i" se menționează și "dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare".
Pârâta Curtea de APEL BRAȘOV a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii arătând căpersonalul auxiliarde specialitate al instanțelor nu face parte din categoria persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică și nici celor asimilate acestora iar pretențiile acestora nu sunt fondate.
Pârâtul Ministerul Justiției a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile mai vechi de trei ani de la data introducerii acțiunii.
În ceea ce priveștefondulpârâtul Ministerul Justiției a susținut respingerea acțiunii ca nefondată pentru că "începând cu intrarea în vigoare a Legii 347/2003 care a modificat art.2 din OUG 177/2002 nu există temei legal ca indemnizațiile personalului din cadrul autorității judecătorești să fie stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive, indemnizațiile acestora fiind expres și exclusiv prevăzute prin acte normative speciale.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare prin reprezentantul său în teritoriu, invocând excepția lipsei calității procesual pasive considerând că nu poate fi implicat într-un obligațional față de care este terț pentru că reclamanții nu sunt angajații acestuia și nu poate răspunde pentru salarizarea acestora.
Pe fondsolicită respingerea acțiunii pentru că nu poate fi considerată discriminatorie salarizarea judecătorilor, procurorilor, personalului auxiliar din justiție față de salarizarea personalului ce deține funcții de demnitate publică, deoarece legiuitorul a reglementat salarizarea primei categorii printr-un act normativ special, derogatoriu de la legislația privind salarizarea personalului din sistemul bugetar a persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică.
Cu privire la excepțiile invocate instanța a dispus prin încheierea din 17.09.2008.
Trebuie remarcat că pârâții în întâmpinările formulate solicită instanței ca la pronunțarea sentinței să fie avute în vedere și deciziile Curții Constituționale prin care s-au stabilit modalități de interpretare a art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG 137/2000 articole ce constituie și temei de drept al prezentei cereri de chemare în judecată.
Instanța, analizând actele și lucrările dosarului reține următoarele:
În speță, dreptul la acțiune în restituirea drepturilor bănești solicitate de reclamanți începe să curgă de la data la care acest drept pretins trebuia, dar nu a fost acordat de către angajator, reclamanții neinvocând nici o cauză de întrerupere sau de suspendare a cursului prescripției.
De asemenea pentru a se întrerupe cursul prescripției potrivit art.166 alin.2 Codul muncii, este necesară "o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale", ori, în cauză nu s-a invocat și nici nu s-a făcut vreo dovadă în acest sens.
Prin urmare, pretențiile din acțiune pot fi admise numai pentru o perioadă de 3 ani durata termenului de prescripție anterioară momentului introducerii acțiunii. Acțiunea supusă judecății a fost înregistrată la data de 21.05.2008 astfel încât pretențiile cuprinse între 1.01.-21.05.2005 vor fi respinse ca prescrise.
Pe fond, instanța reține că potrivit art.11din Legea nr.50/1996, forma din 20.05.2002: "(1) pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă. Această valoare corectată periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de prevederile legale se aplică de drept și personalului salarizat potrivit prezentei legi."
Analizând anexele 1 și 2 din prezenta lege, constatăm că magistrații și personalul auxiliar au avut aceiași valoare de referință sectorială, 1.1480.000, existând diferențe numai în ceea ce privește coeficienții de multiplicare.
De asemenea, în temeiul art.2 din OUG nr.177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților,indemnizațiile acestora au fost stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă.
Însă, prin Legea nr.347 din 10 iulie 2003, prin care a fost aprobată OUG nr.177/2002, art.2 a fost modificat urmând să aibă următorul conținut: " pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută în anexa nr.1 la prezenta ordonanță de urgență".
Totodată art.3 din OUG nr.27/2006 prevede: "Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzută deart. 86din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți înanexacare face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.
Prin art.50 din OUG nr.177/2002 au fost abrogate dispozițiile art.11și dispozițiile referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, acestora, din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești,precum și orice ale dispoziții contrare.
De asemenea, prin OUG nr.27/2006 a fost abrogată OUG nr.177/2002, prevederile referitoare la salarizarea judecătorilor din cadrul ÎCCJ și Legea nr.56/1996, dispozițiile privind salarizarea președintelui, vicepreședintelui, președinților de secții și judecătorilor ÎCCJ, cuprinse în Legea nr.154/1998, art.56 din Legea nr.317/2004, precum și orice alte dispoziții contrare.
Prin urmare,începând cu intrarea în vigoare a Legii nr.347/2003, care a modificat art.2 din OUG nr.177/2002, nu există temei legal ca indemnizațiile personalului din cadrul autorității judecătorești să fie stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive, indemnizațiile acestora fiind stabilite expres și exclusiv prin OUG NR.177/2002, OG nr.23/2005 și OUG nr.27/2006.
Astfel, într-adevăr art.73, actual art.74 alin.2 teza I, din Legea nr.303/2004, prevede că "Drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege.", însă, în teza a II-a se precizează că: "Salarizarea judecătorilor și procurorilor se stabilește prin lege specială.". La momentul intrării în vigoare a Legii nr.303/2004, drepturile salariale ale judecătorilor, procurorilor și celorlalte categorii de personal prevăzute de acest act normativ erau stabilite prin OUG nr.177/2002 aprobată prin Legea nr.347/2003 și de Legea nr.50/1996. Prin urmare, dispozițiile art.73, actual art.74 din Legea nr.303/2004 au avut în vedere drepturile salariale reglementate de dispozițiile legale în vigoare la acel moment, drepturi salariale care, potrivit legii "nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege".
Ori, prin legea specială prin care au fost stabilite ulterior drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor, respectiv OUG nr.27/2006, aprobată prin Legea nr.45/2007, și prin OG nr.8/2007 aprobată prin Legea nr.247/2007, nu au fost diminuate drepturile în discuție, acestea fiind majorate față de cuantumul prevăzut în reglementarea anterioară.
Reclamanții solicită să li se aplice atât prevederile legislației speciale de salarizare, cât și prevederi ale unor dispoziții legale care statuează materia salarizării funcționarilor publici respectiv a demnitarilor publici, ori acest lucru este inadmisibil având în vedere că fiecare categorie de personal are lege specială de salarizare.
Pretențiile deduse judecății au fost concepute ca adevărate despăgubiri pe care pârâții ar trebui să le acorde reclamanților pentru discriminarea creată acestei categorii de personal, prin neaplicarea unei valori sectoriale de referință identică cu cea a personalului cu funcție de demnitate publică, discriminare ce izvorăște din încălcarea principiului egalității puterilor în stat.
Instanța trebuie să respecte la pronunțarea prezentei sentințe deciziile Curții Constituționale referitoare la neconstituționalitatea art.27 din OG 137/2000 deoarece potrivit art.31 alin.3 din Legea 47/1992 "dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval Parlamentul sau Guvernul nu pune de acorda prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției". Pe durata acestui termen dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale suntsuspendate de drept.
Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG 137/2000 prin decizia 821/3.07.2008, 818/3.07.2008, 820/2.07.2008 aceste decizii fiind publicate în MO din 16.07.2008 și fiind obligatorii pentru instanța de fond.
Fundamentul juridic al cererii de chemare în judecată presupune chiar interpretarea dispozițiilor art.2 și art.27 din OG 137/2000 în sensul pe care Curtea Constituțională l-a considerat neconstituțional.
Admițând o astfel de cerere instanța ar fi apreciat că "omisiunea legiuitorului de a le acorda și reclamanților beneficiul acestor drepturi constituie o discriminare contrară legii și normelor comunitare". Ori, prin deciziile mai sus arătate un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței pe care-și fundamentează reclamanții pretențiile - înțeles prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative (cazul în speță) a fost considerat neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor în stat.
Prin urmare, instanța va respinge pretențiile reclamanților ca efect al admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada descrisă în dispozitivul prezentei și pe fond, ca neîntemeiate restul pretențiilor reclamanților.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției materiale a acțiunii pentru drepturile aferente perioadei 1.01.2005-21.05.2005.
Respinge acțiunea formulată de reclamanții, -, G și, toți cu domiciliul ales în Î Buzăului,- jud.C, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, cu sediul în B, sector 5,-, Curtea de APEL BRAȘOV, cu sediul în B,-, TRIBUNALUL COVASNA, cu sediul în Sf.G,-, jud.C, Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul în B, sector 5,- ca prescrisă pentru drepturile aferente perioadei 1.01.-21.05.2005 și ca nefondată pentru restul pretențiilor.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi 19 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - |
Cu votul consultativ al asistenților judiciar
- - -
Grefier șef sectie,
-
Red: CȘ/30.09.2008
Dact.: MD/9.10.2008 - 20 ex.
Președinte:Anca PîrvulescuJudecători:Anca Pîrvulescu, Cristina Ștefăniță Izabela Mușat