Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 596/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 596

Ședința publică de la 22 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Smaranda Pipernea

JUDECĂTOR 2: Georgeta Pavelescu

JUDECĂTOR 3: Daniela Pruteanu

Grefier - -

Pe rol judecarea cauzei având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție privind recursul declarat de recurenții, G, -, -, - -, -, împotriva sentinței civile nr. 746/23.05.2009 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr-, intimați fiind Ministerul Finanțelor Publice - prin.. A. PU-ași, Curtea De Apel Bacău, Ministerul Justiției Și Libertăților, Tribunalul Bacău, Ministerul Finanțelor Publice.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat, apărător ales al recurentului, mandatar al recurenților reclamanți, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că dosarul este la primul termen de judecată după trimiterea acestuia de către - urmare deciziei nr. 104/20.01.2009 a Curții Constituționale -; nu s-a depus întâmpinare. Reclamanții recurenți au solicitat a fi citați prin mandatar desemnat în persoana recurentului. S-a solicitat judecata cauzei în lipsa.

Nemaifiind alte cereri de formulat și verificând actele și lucrările dosarului instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul la dezbateri.

Avocat având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, în sensul modificării în parte a sentinței recurate în sensul obligării la plata sporului și pe viitor. Solicită instanței a avea în vedere decizia în interesul legii unde nu se face distincție între organele și instituțiile pentru care se acordă acest spor de risc și solicitare neuropsihică și pentru viitor. Invocă în acest sens jurisprudența CEDO - cauza Beian împotriva României, despre care s-a făcut vorbire și în motivele de recurs.

De asemenea, solicită a se avea în vedere faptul că s-au atașat la dosar două hotărâri pronunțate de Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Botoșani, în care este vorba despre o practică similară.

Declarând închise dezbaterile, cauza rămâne în pronunțare. Ulterior deliberării,

INSTANȚA

Asupra recursului civil de față,

Prin cererea înregistrată la numărul -, pe rolul Tribunalului Bacău, reclamanții, -, G, - -, -, -, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea de Apel Bacău și Tribunalul Bacău solicitând obligarea la plata actualizată la zi în raport de indicele de inflație a sporului de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, calculat la salariul de bază brut lunar, pentru perioada 11.07.2004 - 01.02.2007, în cuantum actualizat cu indicele de inflație, până la data plății efective, iar pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să fie obligat să aloce sumele necesare efectuării plăților prin includerea în buget a acestor sume.

În motivarea acțiunii, se arată următoarele:

În perioada 01.08.2004 - 01.02.2007 reclamanții au funcționat ca judecători la Tribunalul Bacău și la instanțele arondate acestuia, iar potrivit disp. art. 47 din Legea nr. 50/1996, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.

Ulterior, prin art. 50 din nr.OUG 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților a fost abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996, abrogare ce a fost însă înlăturată prin art. 41 din nr.OUG 27/2006, prin faptul că acest din urmă act normativ a abrogat în totalitate nr.OUG 177/2002. În condițiile în care în nr.OUG 177/2002 se prevede expres că se abrogă și Legea nr. 50/1996, iar în art. 41 din nr.OUG 27/2006 se prevede expres că se abrogă numai nr.OUG 177/2002 nu și Legea nr. 50/1996, rezultă că dreptul prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996 a existat și a rămas în vigoare de la data apariției actu7lui normativ care îl reglementează și pe cale de consecință el trebuie acordat în continuare magistraților până la data de 1.02.2007 când a intrat în vigoare nr.OG 8/2007 care a abrogat Legea nr. 50/1996. Consideră că acțiunea este întemeiată, cu atât mai mult cu cât un act normativ cu putere juridică a unei legi nu poate fi modificat sau abrogat decât de un alt act normativ de aceiași forță juridică.

Mai mult decât atât, condițiile caracterizate de legiuitor la data adoptării Legii nr. 50/1996 ca fiind de risc și suprasolicitare neuropsihică, au în vedere anumite criterii de referință care după opinia lor nu s-au schimbat ci dimpotrivă s-au acutizat întrucât în prezent judecătorii își desfășoară activitatea în condiții ce duc chiar la creșterea celor doi factori de risc și ca atare, acordarea sporului de 50% este legală, iar acțiunea formulată întemeiată.

Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Solicită a se avea în vedere faptul că art. 47 din Legea nr. 50/1996 învederat de reclamanți în susținerea pretențiilor formulate prin cererea de chemare în judecată a fost abrogat total și explicit prin art. pct. 42 din nr.OG 83/2000 și că abrogarea dispozițiilor legale care prevede acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistraților și personalului auxiliar de specialitate, reprezintă o problemă de legiferare.

La data de 26.09.2007, asistenții judiciari, -, și au formulat cerere de intervenție solicitând obligarea pârâților la plata actualizată la zi în raport cu indicele de inflație a sporului de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, calculat la salariul de bază brut lunar, pentru perioada 11.07.2004 - 01.02.2007, în cuantum actualizat cu indicele de inflație, până la data plății efective, iar pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să fie obligat să aloce sumele necesare efectuării plăților prin includerea în buget a acestor sume.

Prin încheierea din 12.11.2007 Curtea de Apel Bacăua încuviințat cererea de abținere formulată de judecătorii de la Tribunalul Bacău și a trimis dosarul la secția civilă a Tribunalului Neamț.

Intervenienta a formulat cererea de intervenție în nume propriu solicitând în contradictoriu cu pârâții obligarea la plata actualizată la zi în raport de indicele de inflație a sporului de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, calculat la salariul de bază brut lunar, pentru perioada 11.07.2004 - 19.10.2007 în cuantum actualizat cu indicele de inflație, până la data plății efective, iar pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să fie obligat să aloce sumele necesare efectuării plăților prin includerea în buget a acestor sume.

Cererile de intervenție au fost încuviințate în principiu de Tribunalul Neamț la termenul din 11.01.2008.

Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea cererii de intervenție în interes propriu ca nefiind admisibilă în principiu. S-a mai invocat și excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 11.07.2004 - 25.09.2004.

Intervenientul a formulat cerere de intervenție în interes propriu în dosarul nr. -.

Pârâtul Tribunalul Bacăua formulat întâmpinare solicitând respingerea cererii formulată de, motivat de faptul că în bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul 2008 nu sunt aprobate fonduri cu această destinație.

Prin încheierea nr. 825 din 7.02.2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus strămutarea judecării procesului civil ce formează obiectul dosarului nr. - al Tribunalului Bacău la Tribunalul Iași, păstrând actele îndeplinite de instanță înainte de strămutare.

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Iași sub numărul -.

La termenul din 7.05.2008 intervenienții, au solicitat plata sporului de 50% numai pentru perioada 01.09.2004 - 01.03.2005

Prin sentința civilă nr.746 din 23.05.2008 Tribunalul Iași admite excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției.

Admite acțiunea formulată de reclamanții, -, G, - -, -, -, cu domiciliul ales la Tribunalul Bacău, în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Bacău și Tribunalul Bacău, ambele cu sediul în B,-, Ministerul Justiției, cu sediul în B,- sector 5, Ministerul Finanțelor Publice,cu sediul în B,-.

Admite acțiunea formulată de intervenienții, cu domiciliul ales la Tribunalul Bacău, în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Bacău și Tribunalul Bacău, ambele cu sediul în B,-, Ministerul Justiției, cu sediul în B,- sector 5, Ministerul Finanțelor Publice,cu sediul în B,-.

Admite în parte acțiunea formulată de intervenientul cu domiciliul în B-,. 4,. D,.12 în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Bacău și Tribunalul Bacău, ambele cu sediul în B,-, Ministerul Justiției, cu sediul în B,- sector 5, Ministerul Finanțelor Publice,cu sediul în B,-.

Obligă pârâții Tribunalul Bacău, Curtea de Apel Bacău și Ministerul Justiției să plătească reclamanților sumele reprezentând diferențele de drepturi salariale cu titlu de spor de risc și solicitare neuropsihică, în procent de 50% din indemnizația de bază brută lunară pentru perioada 11.07.2004- 23.05.2008, în cuantum actualizat cu indicele de inflație până la data plății efective.

Obligă pârâții Tribunalul Bacău, Curtea de Apel Bacău și Ministerul Justiției să plătească intervenienților, sumele reprezentând diferențele de drepturi salariale cu titlu de spor de risc și solicitare neuropsihică, în procent de 50% din indemnizația de bază brută lunară pentru perioada 01.09.2004- 01.03.2005, în cuantum actualizat cu indicele de inflație până la data plății efective. Obligă pârâții Tribunalul Bacău, Curtea de Apel Bacău și Ministerul Justiției să plătească intervenientei sumele reprezentând diferențele de drepturi salariale cu titlu de spor de risc și solicitare neuropsihică, în procent de 50% din indemnizația de bază brută lunară pentru perioada 17.10.2004- 19.10.2007, în cuantum actualizat cu indicele de inflație până la data plății efective.

Obligă pârâții Tribunalul Bacău, Curtea de Apel Bacău și Ministerul Justiției să plătească intervenientului sumele reprezentând diferențele de drepturi salariale cu titlu de spor de risc și solicitare neuropsihică, în procent de 50% din indemnizația de bază brută lunară începând cu 7.02.2005 până la data pensionării, în cuantum actualizat cu indicele de inflație până la data plății efective.

Respinge cererea formulată de intervenientul privind plata sporului pentru perioada 11.07.2004-6.02.2005, ca fiind prescris dreptul la acțiune.

Obligă pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce sumele necesare efectuării plăților la care primii pârâți au fost obligați prin prezenta hotărâre.

Respinge cererea reclamanților privind plata sporului pe viitor.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele.

Reclamanții au formulat acțiune privind acordarea sporului de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996.

Legea este actul juridic al parlamentului elaborat în conformitate cu legea supremă - Constituția potrivit unei proceduri prestabilite și care reglementează relațiile sociale cele mai generale și mai importante, este actul normativ cu forță juridică superioară tuturor celorlalte acte normative și emană de la organul suprem al puterii de stat. Noțiunea de supremație juridică a legii constă în faptul că norma stabilită de ea trebuie să corespundă celor cuprinse în Constituția României și toate celelalte acte juridice emise de organele statului nu pot să o abroge, să o modifice dau să deroge de la ea, fiindu-i subordonate din punct de vedere al eficacității juridice.

În speță, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.

Ministerul Justiției a invocat faptul că acest articol ar fi fost abrogat prin OG nr. 83/2000 de modificare a Legii nr. 50/1996.

Tribunalul constată că legea incidentă în cauză are caracter de lege organică conform disp. art. 73 pct. 1 lit. e din Constituție. În art. 47 se prevede că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.

Acest text a fost într-adevăr abrogat, așa cum susține Ministerul Justiției prin art. 42 al OG nr. 83/2000. Abrogarea nu poate produce efecte juridice, întrucât Ordonanța nr. 83/2000 este un act normativ de nivel inferior Legii nr. 50/1996, fiind într-o vădită contradicție cu dispozițiile Constituției și ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative ( art. 54 pct.2).

În aceste circumstanțe este inadmisibil ca un drept general stipulat într-o lege ( în vigoare în perioada de referință) să nu poată fi concretizat în practică.

Prin decizia nr. 21/10.03.2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că judecătorii, procurorii,magistrații, asistenții precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001.

În ceea ce privește cererea privind plata sporului de 50% pe viitor, aceasta a fost respinsă întrucât nu se poate prezuma că pârâții nu vor plăti drepturile bănești cuvenite dacă vor fi îndeplinite condițiile legale.

Potrivit disp. art. 283 pct. 1 lit. Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani în cazul în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate.

În speță, văzând data formulării cererii de către, instanța a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției și a respins cererea privind perioada 11.07.2004 - 6.02.2005 ca fiind prescris dreptul la acțiune.

1. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, -, G, - -, -, -, considerând-o nelegală și netemeinică.

Motivează recurenții că în mod greșit nu s-a dispus obligarea pârâților la plata sporului și pentru viitor. O asemenea hotărâre contravine Deciziei nr.21/10.03.2008 pronunțată de

2. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs și Ministerul Economiei și Finanțelor.

Intimații Ministerul Justiției și Libertăților și Tribunalul Bacău au formulat întâmpinări, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.

În speță, reclamanții, magistrați în cadrul Tribunalului Bacău și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, care prevedeau că, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din indemnizația, respectiv salariul de bază brut lunar.

Prin Decizia nr.XXI din 10.03.2008 pronunțată în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.

S-a reținut în motivarea deciziei că dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești au fost într-adevăr abrogate prin art.42 din nr.OG83/2000, însă că această abrogare a fost nelegală întrucât, potrivit disp.art.107 alin.3 (art.108 alin.3 în forma revizuită) din Constituția României, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta, ori prin art.1 pct.Q1 din Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr.50/1996.

Din dispozițiile Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative se reține că modificarea, completarea și abrogarea actelor normative constituie evenimente legislative distincte și din acest motiv prevederile constituționale ale art.107 alin.3 impun ca legea specială de abilitare să prevadă limitele și condițiile de investire a Guvernului de a emite ordonanțe.

De asemenea, deși scopul urmărit prin adoptarea nr.OG83/2000 a fost unul legitim, respectiv îmbunătățirea continuă a sistemului de retribuire a magistraților, prin faptul privării lor de dreptul de a beneficia de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică s-a constatat că metoda de atingere a acestuia nu a fost una adecvată, neexistând o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.

Prin considerentele acestei decizii, s-a mai reținut că " au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acesteaau produs și produc în continuare efecte juridice".

De asemenea, s-a mai constatat de către Înalta Curte de Casație și Justiție că "dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea".

Mai mult, s-a susținut că: " Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 și ale art.231din Legea nr.56/1996se cuvin și în continuarepersoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege."

Față de cele reținute, în baza disp.art.312C.pr.civ, văzând ca sunt incidente dispozițiile art.304 pct.4 si 9.pr.civ.se va admite recursul reclamanți,or, se va modifica în parte sentința recurată, în sensul obligării pârâților la plata sporului și pe viitor.

2. În ceea ce privește recursul declarat de intervenienta, Curtea reține că aceasta nu a solicitat în fața instanței de fond plata pe viitor a sporului de 50%, cererea sa (filele 4-5 dosar 4836/11//2007 al Tribunalului Neamț ) privește doar intervalul 11.07.2004 - 19.10.2007. Cererea completatoare ( fila 102 același dosar) prin care reclamanții solicită acordarea sporului și pe viitor nu este formulată și de intervenientă. În plus, aceasta este pensionară începând cu data de 19.10.2005.

Prin urmare, recursul declarat de aceasta va fi respins ca nefundat.

3. În ceea ce privește recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor Curtea reține următoarele:

Calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât Ministerul Finanțelor Publice este justificată prin prisma dispozițiilor art. 1 din nr.OUG 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, conform cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.

Nu s-a solicitat, de către reclamantă, finanțarea de către un ordonator principal de credite, a altui ordonator principal de credite, ci alocarea, în buget, a sumele necesare efectuării plăților, în condițiile în care printre atribuțiile recurentului, reglementate de Legea nr. 500/2002, se regăsește și cea de coordonare a acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție.

Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art.312 pr.civ. va respinge recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE,

Admite recursul declarat de reclamanții recurs, -, -, G, - -, -, și împotriva sentinței civile nr.746/23.05.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o modifică în parte în sensul că:

Obligă pârâții Tribunalul Bacău, Curtea de Apel Bacău și Ministerul Justiției să plătească reclamanților sporul de risc și solicitare neuropsihică în cuantum de 50% din indemnizația de bază brută lunară începând cu data de 24.05.2008, și în continuare, pe viitor, în cuantum actualizat cu indicele de inflație până la data plății efective.

Respinge recursurile declarate de intervenienta și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice împotriva aceleași sentințe.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârii ce nu contravin prezentei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 22.05.2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red/Tehnored

2 ex, 12.06.2009

Tribunalul Iași:

Președinte:Smaranda Pipernea
Judecători:Smaranda Pipernea, Georgeta Pavelescu, Daniela Pruteanu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 596/2009. Curtea de Apel Iasi