Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 60/2009. Curtea de Apel Brasov

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 60/

Ședința publică din 18 februarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Cristina Ștefăniță

JUDECĂTOR 2: Anca Pîrvulescu Izabela Mușat

Asistent judiciar - -

Asistent judiciar

Grefier

Pe rol fiind soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantulTRIBUNALUL BRAȘOV,în contradictoriu cu pârâții, Curtea de APEL BRAȘOV și Ministerul Justiției,având ca obiect "restituire drepturi salariale".

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa reclamantului TRIBUNALUL BRAȘOV și a pârâților, Curtea de APEL BRAȘOV și Ministerul Justiției.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

La dosar se constată atașate, prin serviciul registratură, întâmpinare și cerere reconvențională formulată de pârâții, și copia acțiunii formulate de reclamantul TRIBUNALUL BRAȘOV și a înscrisurilor anexe - în vederea comunicării către pârâți.

Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței materiale a Curții de APEL BRAȘOV, având în vedere decizia nr. 104/2009 a Curții Constituționale și rămâne în pronunțare asupra acesteia.

CURTEA:

Asupra cauzei civile de față:

Constată că prin cererea înregistrată la această instanță sub nr-, reclamantul TRIBUNALUL BRAȘOV, a chemat în judecată pe pârâții, Curtea de APEL BRAȘOV și Ministerul Justiției, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților, la restituirea sumelor reprezentând drepturi salariale pentru perioada 01.01.2002 - 01.02.2004, încasate necuvenit cu titlu de spor de vechime.

Cauza a fost înregistrată în primă instanță la Curtea de APEL BRAȘOV, în temeiul disp. art. I al 1 din OUG 75/2008, potrivit cu care această instanță este competentă în soluționarea pe fond a cererilor care au ca obiect acordarea unor drepturi salariale, formulate de personalul salarizat potrivit OUG 27/2006, aprobată și modificată prin legea 45/2007, modificată prin OG 8/2007.

Curtea Constituțională prin decizia nr. 104/2009, a admis excepția de neconstituționalitate, invocată din oficiu de ICCJ și a constatat că disp. art I și II din OUG 75 /2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, sunt neconstituționale.

Potrivit disp. art. 31 alin. 3 din legea 47/1992, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval de timp, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile declarate neconstituționale sunt suspendate de drept.

Fiind declarate neconstituționale, dispozițiile de procedură, care vizează competența materială a Curții de Apel, sunt de imediată aplicabilitate, așa încât, această instanță nu mai este competentă în soluționarea unor astfel de cauze.

Față de cele ce preced, instanța apreciază că este întemeiată excepția de necompetență materială a Curții de Apel, și în consecință va declina competența de soluționare a cauzei, în temeiul disp. art. 2 pct. 1 lit. c din codul d e procedură civilă, raportat la disp. art. 158 din codul d e procedură civilă în favoarea Tribunalului Brașov.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

H O TĂ RĂȘTE:

Admite excepția necompetenței materiale a Curții de APEL BRAȘOV, invocată din oficiu de instanță și în consecință:

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul TRIBUNALUL BRAȘOV ( cu sediul în B- jud. B, cam 75), în contradictoriu cu pârâții (cu domiciliul în Făgăraș Bd-ul.7 B,.A.9), (cu domiciliul în Făgăraș str. D-na -. 1,.C,.4), (cu domiciliul în, str. - -,. 4.2), (toți cu domiciliul ales la Judecătoria Făgăraș - Făgăraș str. - - jud. B), Curtea de APEL BRAȘOV (cu sediul în B- jud. B), Ministerul Justiției (cu sediul în B str. - nr. 17 sector 5), având ca obiect "restituire drepturi salariale", în favoarea Tribunalului Brașov.

Definitivă. Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi, 18 februarie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

- - -

Cu votul consultativ al asistenților judiciari,

- -

GREFIER,

Red./18.02.2009

Tehnoredact./20.02.2009/ 2 ex.

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

Din 20.02.2000

Către

TRIBUNALUL BRAȘOV

Vă trimitem alăturat dosarul civil înregistrat sub numărul de mai sus, numerotat și sigilat, conținând ___ file, privind cererea de chemare în judecată formulată de reclamantulTRIBUNALUL BRAȘOV,în contradictoriu cu pârâții, Curtea de APEL BRAȘOV și Ministerul Justiției,având ca obiect "restituire drepturi salariale", având în vedere că prin sentința civilă nr.60/M/18.02.2009 a Curții de APEL BRAȘOVs -a hotărât declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea instanței dvs.

PREȘEDINTE,

- - GREFIER,

Președinte:Cristina Ștefăniță
Judecători:Cristina Ștefăniță, Anca Pîrvulescu Izabela Mușat

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 60/2009. Curtea de Apel Brasov