Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 65/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 65/2008
Ședința publică de la 23 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Monica Maria Mureșan JUDECĂTOR 2: Alina Lodoabă Sebastian Nașcu Mihai Pașca Denisa Ștefan
- - - vicepreședinte Curtea de Apel
- - - asistent judiciar
- - - asistent judiciar
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea litigiului de muncă privind pe reclamanții -mandatar reclamanți, G, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL ALBA IULIA și TRIBUNALUL HUNEDOARA, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța lasă cauza în pronunțare pe excepția invocată de pârâta CURTEA DE APEL ALBA IULIA și pe fond.
CURTEA DE APEL
Asupra cauzei de față:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub nr- reclamanții, -, -, -, G, au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, TRIBUNALUL HUNEDOARA și Curtea de APEL ALBA IULIA ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
- obligarea în solidar a pârâților la plata către reclamante a sporului de stres și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești, republicată și modificată, calculat la indemnizația brută lunară de încadrare, începând cu data de 17.12.2004-17.12.2007 și până la data rămânerii irevocabile a hotărârii, actualizat cu rata inflației de la data scadenței și până la data plății efective;
- obligarea pârâtei Curtea de APEL ALBA IULIA la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
În motivarea acțiunii se arată că reclamanții au calitatea de judecători în cadrul Judecătoriei Petroșani.
Potrivit prevederilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Deși acest articol a fost abrogat prin OUG nr. 177/2002, acest ultim act normativ a fost abrogat în totalitate, astfel că dreptul prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996 este și a rămas în vigoare de la data apariției actului normativ care îl reglementează și, pe cale de consecință, el trebuie acordat în continuare.
Pe de altă parte, chiar dacă art. 47 fost abrogat printr-o ordonanță, întrucât acest act normativ este de nivel inferior Legii nr. 50/1996, abrogarea contravine dispozițiilor constituționale și prevederilor Legii nr. 24/2000 care consacră posibilitatea exclusivă a restrângerii sau limitării unui drept material și/sau subiectiv câștigat doar printr-un act normativ de aceeași forță și putere de dispoziție.
Pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive, deoarece în litigiile având ca obiect plata drepturilor salariale calitate procesuală pasivă are doar Ministerul Justiției. Curtea de APEL ALBA IULIA nu are nici calitatea de angajator al reclamanților și nu are nici o atribuție în privința stabilirii indemnizațiilor asistenților judiciari.
Pârâtul Ministerul Justiției a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii având în vedere că dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 au fost total și explicit abrogate prin OG nr. 83/2000.
Întrucât toți judecătorii Tribunalului Hunedoaras -au abținut de la judecarea cauzei, C de APEL ALBA IULIA prin Încheierea nr. 129/F/CC/2008 a dispus admiterea cererilor de abținere formulate în cauză și trimiterea cauzei spre soluționare Tribunalului Sibiu -Secția civilă, completul specializat în litigii de muncă și asigurări sociale.
După înregistrarea dosarului pe rolul acestei instanțe, reclamanții au depus adeverință pentru a dovedi calitatea de magistrați - judecători la Judecătoria Petroșani.
La termenul de judecată din 23.07.2008, urmare a intrării în vigoare a OUG nr. 75/2008 Tribunalul Sibiu, în temeiul art. I și II din actul normativ menționat, a scos cauza de pe rol și a înaintat-o spre competentă soluționare Curții de APEL ALBA IULIA.
În temeiul art. 137 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor invocate:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive invocată de către pârâte Curtea de APEL ALBA IULIA, Curtea reține că potrivit art. 43 alin.2 din Legea nr. 304/2004, actualizată, președinții curților de apel exercită atribuții de coordonare și control, precum și de administrare a instanțelor din circumscripție, iar potrivit art. 44 din același act normativ are calitatea de ordonatori secundari de credite, răspunzând, conform art. 10 lit. t din Hotărârea 387/2005, de aprobarea Regulamentului de ordine interioară a instanțelor și de folosirea, conform legii, a sumelor primite de la buget.
instanțelor sunt gestionate de Ministerul Justiției în calitate de ordonator principal de credite conform art. 188 din Legea 304/2004, iar conform art. 119 din același act normativ, curțile de apel, în calitate de ordonator secundar de credite, elaborează proiectele de buget pentru instanțele din circumscripția lor, proiecte în care sunt incluse și drepturile salariale ale magistraților.
Astfel, Ministerul Justiției asigură fondurile necesare pentru instanțe în calitate de ordonator principal de credite. iar curțile de apel, în calitate de ordonatori secundari de credite, poartă răspunderea folosirii sumelor primite de la buget și efectuează plata drepturilor salariale către magistrați și personalul auxiliar încadrați în instanțe.
În consecință, în speță, Curtea de APEL ALBA IULIA are calitate procesuală pasivă, dar numai alături de Ministerul Justiției, în sensul că acesta din urmă asigură fondurile necesare pentru instanțe, inclusiv pentru retribuirea magistraților, iar Curtea de Apel efectuează plata drepturilor salariale și face mențiunile legale în cărțile de muncă.
De altfel, trebuie remarcat că și în raport de cel de-al doilea capăt de cerere pârâta are calitate procesual pasivă, având în vedere că aceasta are calitatea de operator al carnetelor de muncă al reclamanților, astfel că excepția invocată va fi respinsă.
Pe fondul cauzei, Curtea reține următoarele:
Prin acțiunea de față reclamanții, judecători în cadrul Judecătoriei Petroșani, au solicitat acordarea sporului reglementat de art. 47 din Legea nr. 50/1996, considerând că acest text de lege nu a fost niciodată abrogat cu respectarea dispozițiilor constituționale.
Ulterior promovării acestei acțiuni, Înalta Curte de Casație și Justiției a pronunțata decizia nr. XXI/2008 prin care a stabilit cu putere de lege că "judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001".
Față de dispozițiile art. 329 alin. 3, teza finală Cod procedură civilă, și considerentele deciziei ÎCCJ nu se mai impune analizarea de către această instanță a aspectului dacă textul în discuție a fost sau nu abrogat, instanța supremă stabilind expres că acest drept se cuvine și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000, astfel că acțiunea reclamanților este întemeiată sub acest aspect.
În vederea unei reparații totale a prejudiciului suferit de reclamanți prin neplata la timp a acestui spor, instanța va dispune și actualizarea acestor sume în raport de rata inflației dând astfel eficiență principiului ce guvernează răspunderea civilă, respectiv principiul reparației integrale a prejudiciului.
Pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA, în calitate de operator în carnetele de muncă ale reclamanților, va fi obligată și la efectuarea cuvenitelor mențiuni în aceste carnete, conform celor mai sus menționate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA.
Admite acțiunea civilă formulată de reclamanții -mandatar reclamanți, -, -, -, G, cu domiciliul procesual ales la Judecătoria Petroșani cu sediul în P-, împotriva pârâților Ministerul Justiției B, cu sediul în B, sector 5,-, TRIBUNALUL HUNEDOARA cu sediul în D,-, jud. H și Curtea de APEL ALBA IULIA cu sediul în A I, str.-, nr.1, jud. A și în consecință:
Obligă în solidar pe pârâți să plătească fiecărui reclamant sporul de stres și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50 % prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996 începând cu data de 17.12.2004 și până la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești, actualizat cu rata inflației de la data scadenței și până la data plății efective.
Obligă pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 23 octombrie 2008.
Președinte, Judecător,
- - - - -
Asistenți judiciari,
- - - -
Grefier,
- -
Red./4.11.2008
Dact.DȘ/19 ex
Președinte:Monica Maria MureșanJudecători:Monica Maria Mureșan, Alina Lodoabă Sebastian Nașcu Mihai Pașca Denisa Ștefan