Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 655/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 655/2009

Ședința publică de la 25 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Manuela Stoica președinte secție

- - - JUDECĂTOR 2: Ana Doriani

- - - JUDECĂTOR 3: Monica Maria

- grefier

Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și CURTEA DE APEL ALBA IULIA, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție, împotriva sentinței civile nr.864/2008 pronunțată de ribunalul A în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Completul nou constituit potrivit art.98 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, conform aspectelor menționate în procesul-verbal de incidență procedurală din 25 mai 2009, păstrat cauza pentru judecată

S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța din oficiu invocă nulitatea hotărârii atacate cu recurs având în vedere faptul că au fost încălcate normele procedurale referitoare la incompatibilitățile judecătorilor și lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursurilor civile de față:

În deliberare se constată că prin acțiunea în conflict de drepturi, înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub dosar nr-, reclamanții, -, au chemat în judecată pe pârâții: Ministerul Justiției, Tribunalul Alba și Curtea de APEL ALBA IULIA solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța:

- să fie obligat pârâtul Tribunalul Alba să recalculeze contribuția individuală de asigurări sociale, datorată de aceștia, corespondent diferențelor de drepturi bănești dispuse prin sentința civilă nr.254/2007 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-, potrivit art.23 din Legea nr.19/2000, modificată în forma existentă în vigoare, anterior modificărilor aduse prin Legea nr.250/2007;

- să fie obligat pârâtul Ministerul Justiției să vireze pârâtului Tribunalul Alba, acesta din urmă cu obligația plății efective către fiecare reclamant a drepturilor bănești rezultate ca urmare a recalculării obligațiilor individuale conform capătului I din prezenta acțiune, sume care să fie actualizate cu indicele de inflație, începând cu data nașterii dreptului și până la data plății efective;

- să fie obligată pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA să efectueze mențiunile necesare în carnetul de muncă al fiecărui reclamant, conform hotărârii;

- să fie obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii au arătat că, prin sentința civilă nr.254/2007 a Tribunalului Alba, rămasă definitivă și irevocabilă, pârâții au fost obligați să plătească reclamanților drepturile bănești cuvenite și neachitate cu titlu spor de vechime în muncă pe perioada 1.02.2006-7.03.2007 și că la data punerii în executare a titlului, prin departamentul financiar - contabil al instanței, li s-a reținut din aceste sume o contribuție la asigurările sociale de 9,5 % pe considerentul că la data plății sunt aplicabile prevederile Legii nr.250/2007 și ale Ordinului nr.680/2007 al Ministerului Economiei și Finanțelor.

Aplicarea acestor norme de impozitare, constituie în opinia reclamanților o greșeală deoarece drepturile salariale restante, plătite efectiv la 10.10.2007, se referă la o perioadă mult anterioară datei la care au apărut aceste modificări legislative vizând modul de plată a

În drept, au invocat art.5 alin.1, art.15 alin.2 și art.16 din Constituția României, art.23 alin.3 din Legea nr.19/2000, nemodificat prin Legea nr.250/2007, art.1 din Protocolul Nr.1 la CEDO, art.1082, 1084 cod civil și art.161 alin.4 din Codul muncii.

Ministerul Justiției, în întâmpinare, a învederat că reținerea, calcularea și plata drepturilor salariale sunt operațiuni care se supun legislației fiscale și că normele de drept fiscal sunt de natură imperativă. De asemenea a mai susținut că același caracter imperativ îl au și normele juridice care reglementează modalitățile de realizare a veniturilor publice la bugetul asigurărilor sociale de stat prin perceperea unor contribuții din care urmează să se achite indemnizații, ajutoare și pensii. Întrucât contribuția la asigurările sociale de stat are natura juridică a unei obligații financiar - bugetare, fiind reglementată în mod asemănător cu alte obligații fiscale, iar neplata integrală și la termenele legale ale acestei contribuții atrage aplicarea dispozițiilor privind administrarea impozitelor, taxelor și contribuțiilor prevăzute la art.1 alin.3 din Codul d e procedură fiscală, pârâtul a susținut că cererea reclamanților nu poate fi admisă.

Pârâții Curtea de APEL ALBA IULIA și Tribunalul Alba nu au depus întâmpinare.

Prin sentința civilă nr. 864/2008 Tribunalul Albaa admis acțiunea formulată de reclamanți, pârâții fiind obligați să plătească drepturile bănești neachitate și rezultate ca urmare a plății obligațiilor individuale CAS, datorate de către fiecare reclamant pentru sumele acordate prin sentința civilă nr. 254/2007 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar civil nr- potrivit art. 23 din Legea nr. 19/2000 în forma existentă în vigoare anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 250/2007, actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective. Pârâta Curtea de APEL ALBA IULIAa fost obligată la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că reclamanților la momentul plății li s-a făcut aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 250/2007.

Reținerea sumelor de bani aferente procentului de 9,5% din totalul veniturilor obținute și plătite reclamanților fără a fi limitate și circumscrise la plafonul de 5 salarii medii pe economie este nelegală, deoarece drepturile salariale cuvenite reclamanților și născute anterior intrării în vigoare a Legii nr. 150/2007 nu pot fi grevate la momentul plății acestora de sarcini și obligații fiscale în afara celor existente legal la momentul la care trebuiau plătite reclamanților.

De altfel, din economia și cuprinsul Legii nr. 250/2007 și a Ordinului 680/2001 nu rezultă că noua contribuție individuală de asigurări sociale se datorează pentru drepturi salariale aferente perioadei anteriore intrării în vigoare a legii ci numai pentru drepturi salariale născute, datorate și plătite ulterior intrării în vigoare respectiv data de 1.08.2007.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL ALBA IULIA.

Prin recursul formulat, pârâtul Ministerul justiției solicită admiterea recursului, modificarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată în esență că reținerea, calcularea și plata drepturilor salariale sunt operațiuni care se supun legislației fiscale. Normele de drept fiscal sunt de natură imperativă. De aceea, prin circulare ale ministerului s-a comunicat obligativitatea respectării prevederilor legale în vigoare în ceea ce privește modul de calcul, de reținere și de virare a impozitelor și contribuțiilor salariale. Se mai are în vedere că prin Legea nr. 250/2007 art. 23 alin. 3 din Legea nr. 19/2000 a fost modificat în sensul că baza de calcul prevăzută la alin. 1 și 2 este venitul brut realizat lunar.

În recursul declarat pârâta Curtea de Apel critică soluția primei instanțe în ceea ce privește dispoziția referitore la efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă, deoarece din dispozitiv nu rezultă ce operațiuni trebuie efectuate în carnetul de muncă.

Intimații au depus practică judiciară.

CURTEA, analizând sentința atacată prin raportare la motivul de ordine publică invocat de instanță, reține următoarele:

În prezenta cauză printre reclamanți figurează și dna, judecător în cadrul Tribunalului Alba.

Sentința atacată prin prezentul recurs este pronunțată în calitate de membru al completului de judecată de dna judecător, care are în același timp calitate de parte reclamantă în dosar.

Prin urmare, judecătorul și-a soluționat propria acțiune.

Potrivit art. 27 pct. 1 Cod procedură civilă judecătorul poate fi recuzat când el.are un interes în judecarea pricinii.

La art. 25 se menționează că judecătorul care știe că există un motiv de recuzare împotriva saeste datorsă înștiințeze pe șeful său șisă se abținăde la judecarea pricinii. Deci, ceea ce pentru parte constituie o facultate, pentru judecător constituie o obligație

În speță, dna judecător nu a dat curs acestor dispoziții legale.

Normele care reglementează compunerea instanței sunt norme de organizare judecătorească, nesocotirea acestora ducând la pronunțarea unei hotărâri nelegale.

Pe de altă parte, normele care prevăd compunerea au caracter imperativ, astfel încât greșita compunere poate fi invocată de oricare din părți sau de instanță din oficiu.

Potrivit art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale vor fi declarate nule.

De asemenea, potrivit art. 304 Cod procedură civilă casarea unei hotărâri se poate cere când instanța nu a fost alcătuită potrivit legii precum și când prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2.

Constatând incidența în cauză a celor două motive de casare, Curtea va admite recursurile declarate de pârâți, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond care va proceda la judecarea cauzei cu respectarea dispozițiilor legale referitoare la compunerea instanței.

În rejudecare instanța va avea în vedere atât criticile aduse de recurentul Ministerul Justiției referitoare la activitatea legii civile, precum și critica adusă de pârâta Curtea de Apel privitoare la netemeinicia admiterii capătului referitor la efectuarea mențiunilor în cărțile de muncă, instanța urmând să verifice dacă eventuala diminuare a CAS trebuie sau nu menționată în carnetul de muncă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite, ca fondate, recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL ALBA IULIA împotriva sentinței civile nr. 864/04.06.2008 pronunțată de TRIBUNALUL ALBA în dosar nr- și în consecință:

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe de fond, respectiv Tribunalul Alba - complet specializat conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 25 mai 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

28 Mai 2009

Red./25.06.2009

Judecători fond: L,

Președinte:Manuela Stoica
Judecători:Manuela Stoica, Ana Doriani, Monica Maria

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 655/2009. Curtea de Apel Alba Iulia