Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 713/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 713
Ședința publică de la 12 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 2: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 3: Georgeta Pavelescu
Grefier - -
Pe rol pronunțarea în cauza având ca obiect litigiul de muncă privind recursul declarat de reclamantele:- -, și împotriva sentinței civile nr. 104 din 31 X 2008 Curții de APEL IAȘI intimați fiind:-, -, STATUL ROMÂN - PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, TRIBUNALUL IAȘI, CURTEA DE APEL IAȘI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - PRIN.. A. PU-ȘI și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că în ședința publică din 05 06 2009, instanța, verificând actele și lucrările dosarului, văzând că s-a solicitat judecata în lipsă, a constatat cauza în stare de judecată și a rămas în pronunțare.
Din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru azi, când:
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL IAȘI sub nr.782/45/17.09.2008, reclamanții -, -, -, -, -, și au chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Justiției, Tribunalul Iași, Curtea de APEL IAȘI și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând obligarea acestora la plata despăgubirilor egale cu drepturile bănești, inclusiv dobânda legală calculată pentru aceste sume la data plății efective, reprezentând sporul de 25% calculat la salariul de bază pentru asigurarea permanenței în materie penală, inclusiv peste programul de lucru sau în timpul nopții, ori sâmbăta, duminica și în zilele de legală, începând cu luna mai 2005 și până la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești și pentru viitor; s-a mai solicitat efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă, iar pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
În motivarea acțiunii, reclamanții arată că sunt judecători la Judecătoria Iași - Secția penală, efectuând serviciul de permanență în materie penală (privind măsurile preventive, autorizarea efectuării de percheziții domiciliare sau a interceptării și înregistrării convorbirilor telefonice etc.), fiind discriminați de pârâți în comparație cu toți ceilalți salariați ai statului (funcționari publici sau contractuali), inclusiv în raport cu magistrații militari și cu personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor.
În acest sens, susțin reclamanții că polițiștilor, funcționarilor publici din sistemul administrației penitenciarelor, personalului militar și civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, magistraților militari, persoanelor încadrate în funcții diplomatice sau consulare, precum și înalților funcționari publici din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, personalului contractual din sectorul bugetar și persoanelor care ocupă funcții de demnitate, pentru munca suplimentară - prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal, în timpul nopții sau în zilele de legală - statul le-a acordat sporuri salariale, fie sub forma unui spor lunar de 25% calculat la salariul de bază, fie ca sporuri de 75% și, respectiv 100% din salariul de bază, pentru orele prestate peste programul de lucru sau în timpul nopții, ori sâmbăta, duminica și în zilele de legală.
Astfel, în art.2 coroborat cu art.11 din nr.OG38/2003 s-a prevăzut că polițiștii beneficiază de un spor de misiune permanentă de 25% din salariul pentru funcția îndeplinită, din salariul pentru gradul profesional deținut, din salariul de merit, din indemnizația de conducere și din gradații. Acest spor acordat polițiștilor se referă la specificul activității acestora, ei putând fi chemați în orice moment pentru realizarea unor sarcini, chiar după epuizarea celor 8 ore zilnice de muncă, atât ziua, cât și noaptea. În acest context se apreciază de către legiuitor că ei sunt tot timpul în program de muncă și nu pot refuza îndeplinirea sarcinilor de serviciu ivite sau continuate după epuizarea celor 8 ore de muncă zilnice prevăzute în Constituție.
Pentru aceleași considerente, prin art.11 din nr.OG64/2006, a fost acordat și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare un spor pentru misiune permanentă de 25% din salariul pentru funcția îndeplinită, din salariul pentru gradul profesional deținut, din indemnizația de conducere, din salariul de merit și din gradații. Conform art.57 din aceeași ordonanță, pentru sporul de misiune permanentă prevăzut la art.11, beneficiază și funcționarii publici cu statut special din Ministerul Justiției, care au atribuții de coordonare și control ale activității din sistemul administrației penitenciare sau alte atribuții în legătură cu activitatea sistemului penitenciar.
Potrivit art.13 din Legea nr.138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv salariul de bază.
Potrivit dispozițiilor de la pct.1 alin.(2) lit. b) din Anexa 7 la Legea nr.138/1999 și magistrații și personalul auxiliar de specialitate, cadre militare în activitate din structurile autorității judecătorești beneficiază și ei de indemnizația de 25% prevăzută la art.13 din lege.
Potrivit art.27 alin.(1) și (2) din Legea nr.495 din 12 noiembrie 2004 privind salarizarea și alte drepturi bănești ale personalului din administrația centrală a Ministerului Afacerilor Externe și de la misiunile diplomatice, oficiile consulare și institutele culturale românești din străinătate, orele prestate peste durata normală a timpului de lucru de către persoanele încadrate în funcții diplomatice sau consulare, precum și înalții funcționari publici se plătesc cu un spor la salariul de bază, astfel: a) 75% din salariul de bază pentru primele două ore de depășire a duratei normale a zilei de lucru; b) 100% din salariul de bază, pentru orele următoare. Cu spor de 100% se plătesc și orele lucrate în ziua de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.
De sporuri similare beneficiază și funcționarii publici, personalul contractual din sectorul bugetar și persoane care ocupă funcții de demnitate, art.13 alin.(1) din nr.OG6/2007 și, respectiv, art.18 din nr.OG10/2002 prevăzând că orele suplimentare se vor plăti, în luna următoare, cu un spor aplicat la salariul de bază, după cum urmează: a) 75% din salariul de bază pentru primele două ore de depășire a duratei normale a zilei de lucru; b) 100% din salariul de bază pentru orele următoare și pentru orele lucrate în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.
În plus, potrivit art.12 din nr.OG6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici din anul 2007:,Funcționarii publici care, potrivit programului normal de lucru, își desfășoară activitatea în timpul nopții între orele 22,00-06,00 beneficiază pentru orele lucrate în acest interval de un spor pentru munca prestată în timpul nopții, de 25% din salariul de bază, dacă timpul astfel lucrat reprezintă cel puțin 3 ore din timpul său zilnic de lucru sau cel puțin 30% din timpul său lunar de lucru".
Ca atare, consideră reclamanții că sunt singurii salariați ai statului cărora, începând cu anul 2000, nu le-a mai fost recunoscut dreptul de a primi sporuri salariale pentru munca prestată peste cele 8 ore de program zilnic, în timpul nopții, sâmbăta, duminica și în zilele de legală.
Prin aceasta susțin că sunt încălcate dispozițiile art.1 alin.1 și 2 lit. e din OG137/2000, art.1 din Protocolul 12 la CEDO, art.41 alin.2 și 4 din Constituția României, art.5, art.6, art.109 alin.1, art.110, art.112 alin.2, art.118 raportat la art.11, art.119-120, art.123 raportat la art.11 alin.1 și art.137 raportat la art.136 din Codul muncii.
În susținerea acțiunii au fost depuse înscrisuri privind repartizarea pe secții a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Iași.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a comunicat instanței un punct de vedere asupra cauzei.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea acțiunii.
Susține că, în speță este vorba despre o problemă de legiferare, că, așa cum a statuat și Curtea Constituțională, legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, arătând că principiul legalității nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se află în situații diferite.
Invocă pârâtul și deciziile nr.818-820/3.07.2008 ale Curții Constituționale, prin care s-a constatat că prevederile art.1, art.2 alin.(3) și art.27 alin.(1) din Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii".
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin întâmpinarea formulată, a invocat excepțiile inadmisibilității acțiunii (întemeiată pe Decizia 818/2008 a Curții Constituționale) și lipsei calității procesuale pasive.
Susține că acțiunea este inadmisibilă, în condițiile în care, prin Decizia nr.818/2008 a Curții Constituționale s-au constatat neconstituționale prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG137/2000.
În motivarea excepției lipsei calității procesuale pasive, pârâtul a susținut că stabilirea și acordarea diferitelor sporuri aferente unui raport de muncă sau de serviciu constituie un atribut exclusiv ce aparține angajatorului sau ordonatorului principal de credite care, în cauză, este Ministerul Justiției.
Pe fond, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr.104 din 31.10.2008 Curtea de APEL IAȘI respinge excepțiile inadmisibilității acțiunii și lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
Respinge acțiunea formulată de reclamanții: -, -, -, -, -, toți cu domiciile procesuale alese la Judecătoria Iași, Secția Penală, cu sediul în I, str. -. - nr.2, în contradictoriu cu pârâții: Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sectorul 5, Curtea de APEL IAȘI, cu sediul în I,-, Tribunalul Iași, cu sediul în-, Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sectorul 5 și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B, nr.1-3, sector 1.
Disjunge și declină competența de soluționare a capătului de cerere privind efectuarea mențiunilor în carnetele de muncă în favoarea Judecătoriei Iași.
Analizând cu prioritate excepțiile invocate, conform art.137 Cod procedură civilă, Curtea de Apel constată că ambele sunt nefondate.
În ceea ce privește deciziile Curții Constituționale nr.818-820/03.07.2008, Curtea reține că nu împietează cu nimic soluționarea prezentului litigiu. Prin aceste decizii Curtea Constituțională constată că prevederile art.1, art.2 alin.(3) și art.27 alin.(1) din Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În speță nu sunt incidente doar prevederile OG137/2000, ci și cele ale Constituției României și Codului muncii. Astfel potrivit art.16 din Constituție, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, iar potrivit art.21, orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime; nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
Și art.5 din Codul muncii interzice discriminarea, prevăzând că în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, orice discriminare directă sau indirectă fiind interzisă.
Prevederi asemănătoare sunt cuprinse și în Protocolul 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.25 alin.(1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice.
În plus, în jurisprudența, cauza Von Kamann Nord - 14/83, s-a statuat că ordinea juridică comunitară permite tuturor persoanelor care se consideră nedreptățite de o discriminare rezultată din acte normative să o invoce efectiv în litigiile de pe rolul tribunalelor naționale.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale a Ministerului Economiei și Finanțelor, instanța a respins-o, având în vedere prevederile nr.HG83/2005 și ale Legii nr.304/2004, care stipulează că activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat, pârâtul coordonând acțiunile privind sistemul bugetar, respectiv pregătind proiectele legilor bugetare anuale și de rectificare. Se mai reține că, prin adoptarea nr.OUG75/2008 și emiterea Ordinului comun nr.1859/C/2484/26650/131/3774/C, s-au clarificat doar obligațiile Ministerului Economiei și Finanțelor în faza executării silite a titlurilor executorii având ca obiect acordarea drepturilor salariale cuvenite personalului din sistemul justiției, fără a afecta calitatea de parte a acestui minister în prezenta cauză.
Ca urmare, ambele excepții au fost respinse.
Pe fond, instanța constată că acțiunea este neîntemeiată.
Într-adevăr, prin OG38/2003 (art.2, 11) și OG64/2006 (art.11) s-a recunoscut polițiștilor (funcționari publici cu statut special din unitățile aflate sub incidența Legii 360/2002) și funcționarilor publici cu statut special din sistemul penitenciar dreptul la unspor de misiune permanentăde 25% din salariul pentru funcția îndeplinită, salariul pentru gradul profesional deținut, salariul de merit și indemnizația de conducere.
Prin Legea 138/1999 (art.13) s-a prevăzut dreptul cadrelor militare în activitate, a militarilor angajați pe bază de contract și salariaților civili la oindemnizație de dispozitivlunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază.
Potrivit art.11 alin.2 lit. b, magistrații și personalul auxiliar de specialitate, cadre militare în activitate din structurile autorității judecătorești, beneficiază de sporuri și alte drepturi care se acordă personalului militar, mai puțin cele care au corespondent în legislația aplicabilă organelor autorității judecătorești.
Rezultă din dispozițiile enunțate că acest spor de dispozitiv/de misiune permanentă se acordă în considerarea specificului activității, respectiv desfășurării activității într-un dispozitiv de natură militară, în care există anumite reguli specifice (de acces, de circulație în interiorul dispozitivului, de comunicare etc.).
Chiar denumirea indemnizației, aceea de dispozitiv/de misiune permanentă arată că ea nu se aplică în cadrul instituțiilor cu caracter eminamente civil, cum este o instanță de judecată, ci are în vedere structurile bazate pe o organizare de tip militar.
Cât privește magistrații militari, ei primesc această indemnizație în considerarea calității de militar activ și obligațiilor specifice conferite de această calitate.
Atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în interpretarea art.14 din Convenția europeană a drepturilor omului referitoare la discriminare, cât și Curtea Constituțională (de exemplu decizia 106/2006) au stabilit că egalitatea între cetățeni nu înseamnă uniformitate, fiind posibilă stabilirea unui tratament juridic diferit pentru situații diferite, când acestea se justifică în mod rațional și obiectiv. Principiul egalității în drepturi și al nediscriminării se aplică doar situațiilor egale sau asemănătoare, tratamentul juridic diferențiat stabilit de legiuitor în considerarea unor situații obiectiv diferite nu reprezintă nici privilegii, nici discriminare.
Principiul egalității în fața legii prevăzut de art.16 alin.1 din Constituție și al nediscriminării prevăzut de art.5 alin.1 din Codul muncii nu înseamnă uniformitate, fiind admise soluții legislative diferite pentru situații diferite, justificate obiectiv.
Curtea Constituțională a mai stabilit că legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă.
În același sens, a statuat principiul egalității ca unul din principiile generale ale dreptului comunitar. În sfera dreptului comunitar, principiul egalității exclude ca situațiile comparabile să fie tratate diferit și situațiile diferite să fie tratate similar, cu excepția cazului în care tratamentul este justificat obiectiv.
În speță, nu există elementul de comparabilitate cerut pentru reținerea discriminării. Dimpotrivă, din reglementările legale invocate de reclamanți rezultă că sporul de 25% este acordat unor categorii profesionale distincte, cu statut special, expres prevăzute de legiuitor, statut care derivă din însăși natura activităților desfășurate.
Cât privește sporul pentru ore suplimentare acordat unor categorii de personal prin art.27 din Legea 495/2004, art.13 din OG6/2007 și art.18 din OG10/2007, instanța reține că acesta nu face obiectul acțiunii, raportat la petitul cererii de chemare în judecată (respectiv plata unor despăgubiri echivalente cu sporul de 25% pentru asigurarea serviciului de permanență în materie penală).
Conform art.129 alin.6 Cod procedură civilă, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.
Or, reclamanții nu au solicitat plata unor despăgubiri echivalente cu sporul pentru ore suplimentare acordat prin actele normative sus-menționate, iar acesta are un cuantum și un izvor diferit de "sporul pentru asigurarea serviciului de permanență" solicitat, pentru a se proceda la compararea lor în vederea reținerii unei discriminări.
Raportat dispozițiilor art. 298 din Codul muncii (modificat prin OUG55/2006), precum și dispozițiilor Decretului 92/1976 și art. 165 Cod procedură civilă, instanța a disjuns capătul de cerere privind efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă și a declinat competența de soluționare a acestuia în favoarea Judecătoriei Iași.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantele, -, considerând-o nelegală și netemeinică.
Solicită reclamantele ca instanța să înlăture tratamentul diferențiat rezultat din atitudinea statului și restabilirea egalității de șanse în ceea ce privește plata către recurenții-reclamanți a unei despăgubiri egale cu drepturile bănești, inclusiv dobânda legală calculată pentru aceste sume la data plății efective, reprezentând sporul de 25% calculat la salariul de bază pentru asigurarea permanenței în materie penală, inclusiv peste programul de lucru sau în timpul nopții, ori sâmbăta, duminica și în zilele de legală, începând cu luna mai 2005 și până la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești neacordate discriminatoriu.
Motivează recurenții că prima instanță a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor OG137/2000, respectiv a art.1 al.3 și art.2 al.3.
Potrivit dispozițiilor art.1 al.3 din OG137/2000 discriminarea presupune un tratament mai puțin favorabil aplicat unor persoane aflate în situații comparabile. De esența discriminării este conceptul de comparabilitate și nu de identitate. Această diferență de noțiuni duce la o abordare total diferită a speței.
Or, câtă vreme instanța de fond, a confundat nepermis cele două noțiuni, a denaturat în mod evident scopul legii, analizând de pe premise total greșite situația discriminatorie ce am invocat- În plus, instanța deși a făcut mențiunea că purcede la compararea situației reclamanților cu cea a categoriilor de salariați ai statului pe care le-au indicat în acțiunea introductivă, în fapt, din lecturarea sentinței rezultă că a analizat numai din perspectiva dreptului substanțial și nu din perspectiva principiului nediscriminării, pe care și-au, întemeiat cererea. Deși, instanța lasă să se înțeleagă, din analizarea dreptului material, că a avut în vedere spiritul legii, în fapt, din argumente rezultă că a urmărit aplicarea legii, în litera ei, preferând o interpretare literală celei teleologice.
Motivează recurenții reclamanți că instanța trebuia să analizeze dacă există elemente de comparație, adică să găsească asemănările și deosebirile, între situația lor ca și salariați ai statului și celelalte categorii de salariați care beneficiază de sporul ce-l solicită, astfel încât cele relevante să ducă la concluzia unei comparabilități. Astfel nu au invocat o suprapunere perfectă a situației lor cu cea a grupului de comparat.
Prin aceasta susțin că sunt încălcate dispozițiile art.1 alin.1 și 2 lit. e din OG137/2000, art.1 din Protocolul 12 la CEDO, art.41 alin.2 și 4 din Constituția României, art.5, art.6, art.109 alin.1, art.110, art.112 alin.2, art.118 raportat la art.11, art.119-120, art.123 raportat la art.11 alin.1 și art.137 raportat la art.136 din Codul muncii.
Motivează recurenții-reclamanți că în speță sunt îndeplinite cumulativ condițiile necesare existenței discriminării în sensul arătat în doctrină și OG137/2000, art.16 din Constituția României, Protocolul 1 și 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 25 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului, și că nu se află într-o situație diferită față de ceilalți salariați ai statului, inclusiv în raport cu magistrații militari și personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor.
- existența unor persoane sau situații aflate în poziții comparabile:n discuție este aceeași categorie de salariați ai statului care desfășoară o activitate de aceeași factură, ce imprimă o particularitate comună, respectiv limitarea libertății lor de mișcare în perioadele de timp în care sunt programați la serviciul de arestați, percheziții, interceptări, ceea ce reprezintă o situație identică cu cea a polițiștilor, militarilor, ceea ce echivalează cu noțiunea de misiune permanentă.
- existența unui tratament diferențiat, în sensul că statul le aplică un tratament diferențiat în domeniul salarizării, privându-i de sporul de 25% pentru asigurarea permanenței în materie penală.
- tratamentul diferențiat este manifestat prin faptul că toate celelalte categorii de salariați care desfășoară activități comparabile, dacă nu identice, beneficiază de sporul de 25% la salariul de bază.
- tratamentul diferențiat nu este justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop nu sunt adecvate și necesare. Scopul nu este legitim atât timp cât se bazează exclusiv pe o formulare strict formală "misiune permanentă și dispozitiv", regăsită în legislația specială a celorlalte categorii de salariați. Raționamentul greșit al instanței se reflectă în mod deosebit în sintagma folosită de "instituție cu caracter eminamente civil".
de atingere a acestui scop nu este adecvată și necesară, în condițiile în care, potrivit art. 120 din Constituție statul este obligat să aplice legile în interesul celor pe care îi reprezintă. Se impune în mod evident respectarea principiului proporționalității.
Solicită să se aibă în vedere la pronunțare și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie de discriminare. Aceasta a apreciat că diferența de tratament devine discriminare, în sensul articolului 14 din Convenție, atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă (cauza Marks contra Belgiei). Instanța europeană a mai decis că pentru ca o asemenea încălcare să se producă "trebuie stabilit că persoane plasate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu-și găsește nici o justificare obiectivă sau rezonabilă. (vezi, 18 februarie 1991, Fredin c/, parag.60, 23 iunie 1993, Hoffman c/, parag.31, 28 septembrie 1995, Scalambrino c/Italie, 22 octombrie 1996 autres c/-, parag.75. în hotărârea dată în cazul THLIMMENOS vs. din 6 aprilie 2000).
Intimatul Ministerul Justiției și Libertăților a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefundat.
Susține că, în speță este vorba despre o problemă de legiferare, că, așa cum a statuat și Curtea Constituțională, legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, arătând că principiul legalității nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se află în situații diferite.
Invocă intimatul și deciziile nr.818-820/3.07.2008 ale Curții Constituționale, prin care s-a constatat că prevederile art.1, art.2 alin.(3) și art.27 alin.(1) din Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii".
Intimatul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin întâmpinarea formulată, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
În motivarea excepției a susținut că stabilirea și acordarea diferitelor sporuri aferente unui raport de muncă sau de serviciu constituie un atribut exclusiv ce aparține angajatorului sau ordonatorului principal de credite care, în cauză, este Ministerul Justiției.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurenți, Curtea constată că în speță nu sunt îndeplinite condițiile discriminării așa cum corect s-a reținut prin hotărârea recurată.
Problema litigioasă este dacă, între salarizarea celor două categorii profesionale, personalul din sistemul justiției și personalul bugetar, beneficiar al sporului de dispozitiv, este analogie și comparabilitate în sensul determinat de Protocolul 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și practica
a stabilit în jurisprudența sa un set de elemente ce trebuie verificate când se ridică o problemă ce ține de principiul egalității: (1) un tratament diferențiat aplicat (2) unor situații egale (3) fără a exista o justificare obiectivă și rezonabilă sau dacă (4) nu există proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele folosite pentru atingerea acestui scop.
Este evident astfel, că salarizarea nediscriminatorie, în aceaastă noțiune intrând și sporurile, ca un element al noțiunii de echilibru trebuie avută în vedere pentru respectarea principiului egalității.
Prin OG38/2003 (art.2, 11) și OG64/2006 (art.11) s-a recunoscut polițiștilor (funcționari publici cu statut special din unitățile aflate sub incidența Legii 360/2002) și funcționarilor publici cu statut special din sistemul penitenciar dreptul la unspor de misiune permanentăde 25% din salariul pentru funcția îndeplinită, salariul pentru gradul profesional deținut, salariul de merit și indemnizația de conducere.
Prin Legea 138/1999 (art.13) s-a prevăzut dreptul cadrelor militare în activitate, a militarilor angajați pe bază de contract și salariaților civili la oindemnizație de dispozitivlunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază.
Potrivit art.11 alin.2 lit. b, magistrații și personalul auxiliar de specialitate, cadre militare în activitate din structurile autorității judecătorești, beneficiază de sporuri și alte drepturi care se acordă personalului militar, mai puțin cele care au corespondent în legislația aplicabilă organelor autorității judecătorești.
În ceea ce privește judecătorii, nici prin actul normativ de salarizare, /2006, nici prin alte acte speciale, nu li se recunoaște spor pentru limitarea libertății lor de mișcare în perioadele de timp în care sunt programați la serviciul de arestați, percheziții, interceptări, ceea ce în accepțiunea acestora echivalează sintagmei de "misiune permanentă".
Este adevărat că în discuție este aceeași categorie, de salariați ai statului, însă criteriul este prea general, astfel că analogia și comparabilitatea trebuie să vizeze atribuțiile de serviciu ale acestora care trebuie să se circumscrie noțiunii de " dispoziție " sau de "misiune permanentă".
Activitățile desfășurate de personalul vizat de dispozițiile Legii 138/1999 (art.13 și art.11 al.2 lit.b), de OG38/2003 (art.2, 11) și OG64/2006 (art.11), presupun o disponibilitate permanentă a acestuia de a participa dincolo de durata normală de lucru, la servicii, operații speciale, în regim comandat în dispozitiv, pe întreaga perioadă de derulare a raporturilor de muncă.
Or, atât timp cât activitatea recurenților presupune disponibilitate de a participa dincolo de durata normală de lucru, în cadru programat, într-un anumit interval prestabilit, la lucrări ce țin de activitate judiciară specifică arestărilor, interceptărilor ori perchezițiilor este fără echivoc ca aceștia nu pot fi îndreptățiți la acordarea unui spor destinat personalului își desfășoară activitatea în regim comandat, cu un specific clar stabilit, și prin urmare nu li se pot aplica prin analogie anterior menționate.
Rezultă astfel că, între grupurile de comparat nu există similitudine, lipsa de echivalență într-unul din aspectele relevante în ceea ce privește modul de stabilire al salarizării( natura activităților și modul de desfășurare a acestora în regim comandat în dispozitiv) face ca tratamentul diferențiat să fie justificat.
În ceea ce privește acest mod diferit de stabilire al sporurilor Curtea relevă jurisprudența, care încauza Lithgow and others United, no.9006/80;9262/81;9263/81, 8 iulie 1986, reține că " Statele contractante beneficiază de o largă putere de apreciere în luarea deciziei dacă și în ce măsură aplicarea unor tratamente diferențiate în cazuri ușor diferite, dar care în general sunt similare, este necesară".
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul dispozițiilor art.312 pr.civ va respinge recursul ca nefundat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantele:, -, împotriva sentinței civile nr.104/31.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică,azi,12. 06.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red/Tehnored
2 ex, 01.07.2009
Curtea de APEL IAȘI: -,
Președinte:Daniela PruteanuJudecători:Daniela Pruteanu, Cristina Mănăstireanu, Georgeta Pavelescu
