Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 720/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILĂ, CAUZE MINORI, FAMILIE,CONFLICTE DE
MUNCĂ, ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ nr. 720
ȘEDINȚA PUBLICĂ din data de 24 iunie 2009
COMPLETUL DE JUDECATĂ A FOST FORMAT DIN:
PREȘEDINTE: Jănică Gioacăș- JUDECĂTOR 2: Sorina Ciobanu
- -- judecător
- -- judecător
GREFIER: -
La ordine au venit spre soluționare recursurile civile promovate de pârâta MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE N în numele și pentru MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.295 din 22 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-;
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință în sensul că a învederat instanței că recursurile au ca obiectdrepturi salariale ale personaluluidin justiție, procedura este completă și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Nemaifiind probe de administrat și cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată, trecându-se la deliberare.
C
- deliberând -
Asupra recursurilor de față reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.295/22.04.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- s-a admis acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea de Apel Bacău, Tribunalul Bacău și în consecință:
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Bacău și Tribunalul Bacău să plătească sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din îndemnizația de bază brută lunară în cuantum actualizat cu indicele până la data plății efective, începând cu luna martie 2005 și pe viitor până la recunoașterea efectivă a acestui spor pentru fiecare reclamant în parte.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce și să includă în bugetul Ministerului Justiției sumele necesare efectuării plăților drepturilor salariale acordate reclamantei prin prezenta hotărâre.
A fost obligată pârâta Curtea de Apel Bacău să efectueze mențiunile privind acordarea acestui spor în carnetele de muncă de ale reclamanților.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:
Prin încheierea pronunțată în dosarul nr-, în ședința publică din data de 21.03.2008 s-a dispus disjungerea cererii de intervenție în interes propriu formulată de, și și formarea unui nou dosar.
Drept urmare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț sub nr-.
Prin cererea dedusă judecății, reclamanții, în calitate de judecători la Curtea de Apel Bacău, au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Bacău, Tribunalul Bacău și Ministerul Economiei și Finanțelor obligarea acestora să plătească sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar, pe ultimii trei ani și în viitor, în sumă reactualizată, obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce și să includă în bugetul pârâtului Ministerul Justiției sumele necesare efectuării plăților acestor drepturilor salariale, precum și obligarea pârâtului Curtea de Apel Bacău să efectueze mențiunile privind acordarea acestui spor în carnetul de muncă al fiecărui reclamant.
În motivarea cererii reclamanții au arătat că sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, în cuantum de 50%, a fost pentru prima dată instituit în favoarea lor prin prevederile din nr.OG 56/1997, aprobată prin Legea nr. 104/1999, care a modificat art. 421din Legea nr. 50/1996 - devenit art. 47 după republicare - având același conținut până la apariția nr.OG 83/2000, care prin art. 1 pct. 42 l-a înlăturat în ceea ce îi privește, stabilindu-l însă în favoarea unei alte categorii de personal din organele autorității judecătorești.
Au mai invocat faptul că nr.OG 83/2000 reprezintă o ordonanță ordinară, și cum domeniul referitor la salarizare nu putea fi reglementat decât prin lege organică, au fost încălcate dispozițiile art.72 alin.3 care exclud din sfera raporturilor ce pot fi soluționate prin ordonanțe ordinare regimul general privind raporturile de muncă, precum și prevederile art. 114 alin. 1 din Constituția României, în vigoare la acea dată, în conformitate cu care abilitarea guvernului pentru a emite ordonanțe printr-o lege specială poate privi numai domenii ce nu fac obiectul legilor organice. Ori, au arătat reclamanții, din sfera raporturilor de muncă face parte și salariul, și de aceea problema salarizării personalului din organele autorității judecătorești trebuia reglementată prin lege organică, nu printr-o lege ordinară, așa cum s-a procedat, în dezacord cu prevederile constituționale de mai sus, cu atât mai mult cu cât prin nr.OG 83/2000 au fost abrogate mai multe legi organice și ordonanțe de urgență, încălcându-se astfel principiului ierarhiei actelor juridice prevăzut de Legea nr. 24/2000.
Tot astfel, au mai invocat faptul că drepturile salariale sunt prevăzute de art.41 alin.2 din Constituția României și că art.53 din Legea fundamentală prevede condiții restrictive când exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns, cu condiția ca măsura de restrângere să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau libertății, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat, motiv pentru care prevederile nr.OG 83/2000 încalcă dispozițiile constituționale de mai sus, ca și cele ale art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, precum și dispozițiile Recomandării R (94) 12 Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei către statele membre cu privire la independența, eficiența și rolul judecătorilor. Aceasta deoarece la data adoptării nr.OG 56/1997 legiuitorul a avut în vedere condițiile în care magistrații își desfășoară activitatea, caracterizate ca fiind de risc și suprasolicitare neuropsihică, existente în aceeași formă și astăzi. Ori, Carta Europeană privind Statutul Judecătorilor, aprobată în totalitate de și obligatorie pentru România, recunoaște necesitatea remunerării corespunzătoare a acestora, prin reglementări specifice, care să garanteze salariile judecătorilor împotriva diminuărilor și să se asigure cel puțin o prevedere privind mărirea salariilor în raport cu creșterea prețurilor.
În sprijinul cererii lor reclamanții au invocat practica Curții Constituționale și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, iar în privința pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor au arătat că el are calitate procesuală pasivă potrivit dispozițiilor art. 1 din nr.OUG 22/2002.
În baza art.242 pct.2 Cod procedură civilă au solicitat judecata în lipsă.
Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamanți ca neîntemeiată. Se susține că art.47 din Legea nr.50/1996, învederat de reclamanți în susținerea pretențiilor, a fost total și explicit abrogat prin art.1 pct.52 din OG nr.83/2000.
Mai arată că numai legiuitorul are dreptul să reglementeze criteriile de acordare a sporurilor sau adaosurilor la indemnizațiile și salariile de bază.
Analizând actele și lucrările dosarului, în funcție de susținerile părților, instanța a constatat că acțiunea formulată de reclamanți este întemeiată, și a fost admisă pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Reclamanții au calitatea de judecători la Curtea de Apel Bacău și prin prezenta cerere, au invocat discriminarea lor în raport de prevederile art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000, ce au abrogat dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, prin care se prevedea că"Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Totodată aceștia au precizat că OG nr.83/2000 a fost adoptată cu încălcarea dispozițiilor art.114 alin.1 din Constituția României, în vigoare la acea dată deoarece, deși avea caracterul unei legi ordinare, a abrogat prevederi dintr-o lege organică. A fost nesocotit astfel principiul ierarhiei potrivit căruia actele normative nu pot fi modificate sau abrogate decât prin altele echivalente, având aceeași forță juridică.
Instanța a reținut, față de motivul invocat mai sus, că potrivit art.107 alin.3 din Constituția României anterior modificării, " Ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și în condițiile prevăzute de aceasta". Ori, prin art.1 pct.1 din Legea nr.125/2000 Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la "Modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată",însă prin nr.OG83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale acestei legi. Aceasta în condițiile în care art.55 alin.1 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative"Modificarea unui act normativ constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și în redarea lor într-o nouă formulare"potrivit art.56 alin.1 din lege "Completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente", iar potrivit art.60 alin.1 din lege abrogarea constă în lipsirea de eficiență juridică, totală sau parțială, a unor prevederi cuprinse într-un act normativ, care sunt contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior.
Din dispozițiile citate ale Legii nr.24/2000 reiese că modificarea, completarea și abrogarea actelor normative constituie evenimente legislative distincte și din acest motiv prevederile constituționale ale art.107 alin.3 impun ca legea specială de abilitare să prevadă limitele șicondițiilede învestire a Guvernului de a emite ordonanțe. Este de remarcat, în acest context, că acolo unde Parlamentul a intenționat să acorde executivului posibilitatea abrogării unor texte de lege, a prevăzut în mod expres aceasta în legea de abilitare. Astfel, prin art.1 pct. 3 din Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită o ordonanță pentru "Abrogarea art.2 alin.(3) pct.B lit.d) din Decretul nr. 247/1977 "
Față de cele reținute mai sus, reiese că abrogarea art.I pct. 42 din nr.OG83/2000 s-a făcut cu încălcarea atât a prevederilor Legii de abilitare nr. 125/2000, cât și a celor ale art.107 alin.3 din Constituția României anterior modificării.
Mai mult, instanța a reținut că, potrivit art.2 alin.1 din actul normativ menționat mai sus, ordonanțele emise potrivit art.1 trebuiau depuse atât la Camera Deputaților cât și la, în vederea aprobării, până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2000, sub sancțiunea încetării efectelor acestora. Ori, deși sesiunea parlamentară de toamnă a început la data de 04.09.2000, așa cum reiese din portalul Parlamentului României, nr.OG83/2000 a fost depusă în termen numai la, respectiv la 01.09.2000 sub nr.E/260, la Camera Deputaților fiind înregistrată sub nr.PL/123 abia pe 28.02.2001, cu mult peste termenul imperativ prevăzut mai sus.
Tot astfel, instanța a reținut că la data stabilirii sporului de 50% în favoarea reclamanților prin art.47 din Legea nr.50/1996 republicată, legiuitorul a considerat că aceștia își desfășoară activitatea în condiții deosebite, caracterizate prin risc profesional și suprasolicitare neuropsihică, care subzistă și în prezent. Acordarea acestui spor s-a făcut în conformitate cu dispozițiile art.41 alin.2 din Constituția României ce prevăd că salariații au dreptul la măsuri de protecție socială, între altele, și pentru prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale.
Deși art.53 din Legea fundamentală stabilește în mod limitativ condițiile în care exercițiul unui drept poate fi restrâns, respectiv printr-o măsură proporțională cu situația care a determinat-o, aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului respectiv, prin adoptarea nr.OG 83/2000 legiuitorul a procedat la abrogarea dreptului recunoscut anterior reclamanților, concomitent cu acordarea lui în favoarea controlorilor financiari, fără nici o fundamentare a acestor măsuri. Ori, profesia de magistrat este una de risc, recunoscută ca atare de însuși legiuitorul care, prin art.77 alin.1 din Legea nr.303/2004, a statuat că"Judecătorii și procurorii în funcție sau pensionari au dreptul de a li se asigura măsuri speciale de protecție împotriva amenințărilor, violențelor sau a oricăror fapte care îi pun în pericol pe ei, familiile sau bunurile lor", iar prin art.78 alin.1 că "Judecătorii și procurorii beneficiază de asigurare pentru risc profesional pentru viață, sănătate și bunuri, dacă sunt afectate în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu acestea ".
Aceste reglementări sunt în concordanță cu dispozițiile Recomandării R (94) 12 Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei cu privire la independența, eficiența și rolul judecătorilor, care prevăd că remunerarea judecătorilor trebuie"să reprezinte o compensare suficientă pentru povara de responsabilități".
Ori, abrogarea acestui spor contravine dispozițiilor de mai sus în condițiile în care, după recunoașterea lui în favoarea reclamanților prin nr.OG 56/1997, acesta făcea parte deja din categoria drepturilor câștigate, definite de doctrinarii clasici ca fiind drepturile intrate definitiv în patrimoniul unor persoane, ce nu mai pot fi retrase în nici un mod.
Discriminarea reclamanților în raport de controlorii financiari, dar și față de alte categorii profesionale pentru care acest spor a fost recunoscut fie înaintea adoptării nr.OG56/1997, fie ulterior intrării în vigoare a nr.OG 83/2000 - respectiv pentru personalul AVAS prin nr.OG65/1999, pentru personalul didactic prin Legea nr.128/1997, pentru personalul contractual din unitățile sanitare publice prin nr.OUG115/2004, pentru personalul CNSAS prin nr.OG9/2001, pentru bibliotecari prin Legea nr.334/2002 modificată - nu a fost rezonabilă și obiectivă. Magistrații și controlorii financiari se aflau, la data adoptării nr.OG83/2000, sub incidența aceleiași legi de salarizare - respectiv Legea nr.50/1996 - contrar susținerilor din întâmpinarea pârâtului Ministerul Justiției, întrucât ambele categorii profesionale - precum și celelalte enumerate mai sus - necesită studii de specialitate, experiență, responsabilitate profesională specifică echivalentă, precum și un risc identic în exercitarea sarcinilor de serviciu.
Faptul că agistrații și controlorii financiari s-au aflat totdeauna în situații similare a fost reținut și de instanța supremă care, atunci când a mai apreciat asupra justeței unui alt drept cuvenit acestora, în soluționarea unui recurs în interesul legii (Decizia nr. XXXVI/07.05.2007), a statuat că ambele categorii profesionale sunt îndreptățite să beneficieze de el.
Pe de altă parte, ar fi absurd să se considere că activitatea bibliotecarilor ar prezenta un risc sporit comparativ cu cea a magistraților. Analiza actelor normative enumerate mai sus conduce la concluzia că legiuitorul a acordat sporul de risc și de suprasolicitare neuropsihică ori de câte ori a considerat că o categorie profesională bugetară este supusă acestuia. Așa s-a întâmplat și în cazul magistraților, cărora acest spor le-a fost recunoscut prin OG nr. 56/1997, caracterul injust al retragerii lui fiind dovedit ulterior și prin opinia Consiliului Superior al Magistraturii, exprimată în observațiile făcute la proiectul de salarizare ce a stat la baza adoptării OUG27/2006, în care s-a propus reintroducerea acestuia.
Susținerea pârâtului Ministerul Justiției referitoare la faptul că legiuitorul ar fi suveran în reglementarea criteriilor de acordare a sporurilor sau adaosurilor la indemnizațiile și salariile de bază urmează a fi înlăturată, întrucât prin Decizia nr.1/08.02.1994 Curtea Constituțională a stabilit deja că tratamentul diferit"nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice."Faptul că aceeași instanță de contencios constituțional a stabilit că opțiunea liberă a legiuitorului vizează numai diferențierea indemnizațiilor și a salariilor de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar conduce la concluzia că referirea nu poate fi extinsă la sporuri și alte drepturi salariale.
reclamanților, fără niciun argument, sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică recunoscut de art.47 din Legea nr.50/1996 concomitent cu acordarea lui unei alte categorii profesionale aflată în situații analoage, s-a produs o încălcare a dispozițiilor art.16 alin.1 și 2 din Constituție și art.14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, potrivit cărora reprezintă o încălcare a principiului egalității în fața legii "orice diferență de tratament săvârșită de stat între indivizi aflați în situații analoage, fără o justificare obiectivă și rezonabilă".
Instanța a apreciat că prevederile art.I pct.42 din nr.OG83/2000 încalcă dispozițiile art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, deoarece în jurisprudența noțiunea de "bunuri" nu se limitează numai la proprietatea asupra unor bunuri corporale; anumite alte drepturi și interese care constituie active pot fi considerate drepturi de proprietate și deci "bunuri", în înțelesul Convenției.
Pe de altă parte, instanța a apreciat că deși scopul urmărit prin adoptarea nr.OG83/2000 a fost unul legitim - respectiv îmbunătățirea continuă a sistemului de retribuire a magistraților - prin faptul privării lor de dreptul de a beneficia de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică se constată că metoda de atingere a acestuia nu a fost una adecvată, neexistând o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.
Au fost încălcate astfel prevederile art.1 alin. 2 lit. e pct. (i) din OG137/2000 republicată privitoare la"dreptul la muncă la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoarela o remunerație echitabilă și satisfăcătoare",situație în care reclamanții sunt pe deplin îndreptățiți să beneficieze de prevederile art.27 din același act normativ.
Pentru considerentele ce preced, acțiunea reclamanților a fost admisă așa cum a fost formulată.
Plata despăgubirilor cuvenite reclamanților s-a dispus a se face în funcție de indicele de inflație, conform art. 1084 Cod civil, și nu potrivit art. 1088 Cod civil, care reglementează dobânda legală. Acest aspect trebuie interpretat nu ca o sancțiune, ci ca o echilibrare a valorii pe care reclamanții sunt îndreptățiți să o pretindă pentru repararea pierderii suferite. puterii de cumpărare a sumelor datorate cu titlu de despăgubiri nu se poate înlătura decât prin actualizarea lor cu indicele de inflație, care spre deosebire de dobânda legală - ce se datorează de la data introducerea cererii de chemare în judecată - este aplicabilă pentru întreaga perioadă în care sumele datorate nu au fost achitate.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce și să includă în bugetul pârâtului Ministerul Justiției sumele necesare efectuării plăților drepturilor salariale acordate reclamanților prin prezenta hotărâre.
În temeiul art.1 și 3 din Decretul nr.92/1976 privind carnetul de muncă pârâta Curtea de Apel Bacăua fost obligată să efectueze mențiunile privind acordarea acestui spor în carnetul de muncă al fiecărui reclamant.
Împotriva acestei sentințe au promovat recurs Ministerul Justiției și Direcția Generală a Finanțelor Publice N în numele și pentru Ministerul Economiei și Finanțelor, recursuri declarate și motivate în termen, legal scutite de plata taxei de timbru și înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr-. Ulterior, la 30.03.2009, avându-se în vedere decizia Curții Constituționale nr.104/20.01.2009 s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Bacău unde a fost înregistrată sub nr-.
Recursul Direcției Generale a Finanțelor Publiceîn numele și pentruMinisterul Economiei și Finanțelorcritică soluția primei instanțe, invocând că în mod greșit s-a reținut faptul că ar avea calitate procesuală pasivă atâta timp cât între el și reclamanți nu există niciun raport juridic, legal sau convențional, de natură să creeze în sarcina sa obligația de a plăti despăgubirile bănești în discuție.
Recursul este nefondat.
Art.1 din nr.OUG22/2002 aprobată prin Legea 288/2002 prevede faptul că executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul unor titluri executorii, se realizează din sumele asigurate pentru bugetul de stat cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Totodată, potrivit art.19 din Legea 500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anual pregătirea bugetelor anuale, ale legilor de rectificări, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art.3 alin.1 pct.2 din nr.HG208/2005 în îndeplinirea funcțiilor sale Ministerul Economiei și Finanțelor, are în principal următoarele atribuții - elaborează proiectul bugetului de stat, precum și proiectul legii de modificări, operând rectificări corespunzătoare.
Concluzionând, rolul Ministerul Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectelor de rectificare a acestor bugete. În mod corect așadar, instanța de fond reținut calitatea procesuală pasivă a Ministerului Economiei și Finanțelor.
II.Recursul Ministerului Justițieicritică hotărârea primei instanțe sub mai multe aspecte:
- hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii;
- acordarea pe viitor a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică nu are nicio bază legală.
Recursul este nefondat.
De esență este faptul că la data de 10 martie 2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității republicată s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate audreptul la un spor de 50% pentru risc șisuprasolicitare neuropsihică, calculat la îndemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG83/2000, aplicată prin Legea 334/2001.
Conform dispozițiilor art.329 alin.3 Cod procedură civilă dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
Motivele invocate de Ministerul Justiției referitoare la incidenta in cauză a dispozițiile art. 304 punctul 9 Cod procedură civilă nu ar putea fi analizate în contra celor reținute în cuprinsul deciziei menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție analizând îndreptățirea judecătorilor - categorie profesională din care fac parte intimații-contestatori de a beneficia de sporul pentru risc si suprasolicitare neuropsihica de 50%.
Nici susținerea conform căreia nu ar exista o bază legală pentru acordarea pe viitor a acestui spor nu poate fi reținută. Astfel, sporul de 50% fiind un drept de creanță este, conform jurisprudenței CEDO un bun in sensul art.1 din Protocol, iar prin abrogarea art. 47 din Legea 50/1996 intimații-contestatori care au calitatea de judecători au fost lipsiți de proprietatea asupra acestui bun, lipsire de libertate ce se putea face conform art.1 din Protocol doar pentru o cauză de utilitate publică.
Conform art.20 alin.2 din Constituția României dacă există neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la care România este parte si legile interne, au prioritate reglementările internaționale cu excepția cazurilor in care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
In acest conflict intre legislația internă si art.1 din Protocol urmează a se da prioritate normelor actului normativ european.
Pentru considerentele sus-arătate, în baza dispozițiilor legale menționate vor fi respinse ambele recursuri ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
E:
Respinge ca nefondate recursurile promovate de pârâtele MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE N în numele și pentru MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR împotriva sentinței civile nr.295 din 22 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi,24 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - -
- -
Red.sent.- /
Red.dec.rec.-
Tehn.- / 2 ex./30.06.2009
Președinte:Jănică GioacășJudecători:Jănică Gioacăș, Sorina Ciobanu, Daniela Părău
