Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 762/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 762

Ședința publică de la 23 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nelida Cristina Moruzi

JUDECĂTOR 2: Carmen Bancu

JUDECĂTOR 3: Cristina

Grefier -

Pe rol judecarea cauzei având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție privind recursul declarat de recurenții, A, împotriva sentinței civile nr. 397/10.04.2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui în dosarul nr-, intimați fiind Guvernul României, Ministerul Justiției Și Libertăților, Curtea De Apel Iași, Ministerul Finanțelor Publice - prin.. A. PU- Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen de judecată după trimiterea acestuia de la.- urmare deciziei nr. 104/ 20.01.2009 a Curții Constituționale -, nu s-a depus întâmpinare. S-a solicitat judecata în lipsă.

S-a dat citire raportului asupra recursului potrivit căruia acesta a fost declarat în termen și motivat.

Nemaifiind alte cereri de formulat și având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și lasă cauza în pronunțare.

Ulterior deliberării

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vaslui sub nr- din data de 25 ianuarie 2008, reclamanții, A, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Justiției, Curtea de Apel Iași, Ministerul Economiei și Finanțelor în calitate de chemat în garanție, precum și pentru opozabilitate cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, au solicitat obligarea pârâților și a chematului în garanție la acordarea creșterilor salariale prevăzute de nr.OG 10/2007, art. 1 alin. 1, în cele trei etape, și anume:

- 5 % începând cu 01 ianuarie 2007 față de nivelul lunii decembrie 2006;

- 2 % începând cu 01 aprilie 2007 față de nivelul lunii martie 2007;

- 11 % începând cu 01 octombrie 2007 față de nivelul lunii septembrie

2007.

De asemenea, au solicitat ca aceste drepturi creșteri salariale să fie aplicate valorii de referință sectorială, actualizate, de la data când trebuiau acordate și până la plata efectivă.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că, prin nr.OG 6, nr. 10, nr. 11, nr. 24/2007 privind sistemul de stabilire a salariilor personalului contractual din sectorul bugetar și a prevederilor din anexele II și III la Legea nr. 154/1998 și a celor din Legea nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic, s-au prevăzut aceste creșteri salariale, creându-se astfel o discriminare în acest sens.

Prin nr.OG 8/2007 nu s-au acordat indexări, ci au fost stabilite salariile în baza valorii sectoriale de referință, cuprinsă în art. 39 din nr.OUG 27/2006 în cuantum de 280,64 lei și a coeficientului de multiplicare pe grade/trepte profesionale în raport de funcția deținută, de nivelul studiilor, de vechimea în specialitate, de nivelul instanței sau a parchetului, după caz.

Aceleași acțiuni au fost formulate și de magistrați, care au fost admise, urmând să li se majoreze valoarea de referință sectorială, conform nr.OG 10/2007.

În susținerea cererii, au depus un certificat din dosarul nr- emis de Tribunalul Argeș.

Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice V, a depus întâmpinare față de cererea de chemare în garanție, solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiată, întrucât între reclamanți și acest minister nu există nici o obligație de garanție și nici nu are calitate de ordonator principal de credite față de reclamanți, rolul acestui minister fiind cel prevăzut de art. 35 alin. 1 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice.

Ministerul Justiției a formulat întâmpinare în cauză, solicitând respingerea acțiunii reclamanților, întrucât cererea acestora are ca obiect acordarea unor altor drepturi decât cele stabilite prin lege, acțiune ce tinde la modificarea actelor normative.

Acordarea unui drept nu poate fi făcută decât în temeiul unei norme juridice existente, fără înfrângerea voinței legiuitorului și încălcarea separației puterilor în stat, principiu consfințit de art. 1 alin. b 4 din Constituție. Potrivit art. 124 alin. 3 din Constituție "judecătorii sunt independenți și se supun numai legii."

S-a mai arătat că, în anul 2007, grefierii și personalul conex au beneficiat de indexări, în temeiul nr.OG 8/2007, conform anexelor, în 3 etape, beneficiind și în continuare de acele majorări.

Astfel, nu se poate reține vreo situație de discriminare, întrucât nu orice diferență de tratament constituie discriminare, ci numai acea diferență care se constată între persoane aflate în situații analoge, fără o justificare rezonabilă și obiectivă, cu atât mai mult cu cât ceilalți salariați din sectorul bugetar nu le sunt recunoscute drepturile de care se bucură personalul auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești.

Guvernul României a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a instanței de soluționare a litigiului, întemeiată pe dispozițiile art. 1, art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, art. 3 pct. 1 Cod procedură civilă și art. 126 pct. 6 din Constituția României.

De asemenea, a invocat și excepția lipsei capacității juridice civile a sa, motivat de faptul că acesta este un organ colegial, fără personalitate juridică, alcătuit din Primul Ministru, miniștri și alți membri stabiliți prin legea organică, că potrivit normelor constituționale și cele ale Legii nr. 90/2001, modificată și completată, raporturile juridice în care participă Guvernul României nu pot fi de natură civilă, ci numai raporturi de natură administrativă, între Guvern și reclamanți neexistând nici un fel de raporturi juridice care să determine obligarea la plata drepturilor pretinse.

Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată, întrucât aceștia solicită extinderea dispozițiilor legale ale nr.OG 10/2007 ce prevăd creșteri salariale altor categorii de personal din sectorul bugetar, instanța neputând crea, de a modifica sau abroga dispoziții legale, substituindu-se astfel legiuitorului (Parlamentului) sau Guvernului, în baza delegării legislative date de Parlamentul României, acte normative supuse ulterior aprobării Parlamentului.

Prin sentința civilă nr. 397 din 10.04.2008, Tribunalul Vasluia respins excepția necompetenței materiale, invocată de Guvernul României.

A admis excepția lipsei capacității juridice civile a Guvernului României, invocată de acesta.

A respins acțiunea formulată de, A, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Iași și pentru opozabilitate cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

A respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Potrivit art. 137 Cod procedură civilă, față de excepția necompetenței materiale de soluționare a litigiului invocată de Guvernul României, s-a constatat că instanța de litigii de muncă și asigurări sociale este competentă material a soluționa cauza, drept pentru care va respinge excepția, cu atât mai mult cu cât, în cauză, nu este vorba de vreo vătămare printr-un act administrativ emis de o autoritate publică.

Cu privire la excepția capacității juridice civile a Guvernului României, Tribunalul a apreciat-o ca întemeiată, având în vedere faptul că între reclamanți și acest pârât nu există nici un fel de raporturi juridice de muncă, precum și faptul că acesta poate fi chemat în judecată numai în limitele strict determinate de Constituție și numai în legătură cu posibilitatea contestării legalității actelor administrative emise în exercitarea competențelor și atribuțiilor determinate de lege, drept pentru care excepția va fi admisă.

Cu privire la aspectele de discriminare invocate de reclamanți, instanța a constatat că diferențierea salariilor de baza ale salariaților din sectorul bugetar reprezintă opțiunea liberă a legiuitorului, care în funcție de importanța și complexitatea anumitor profesii poate să instituie anumite salarii, premii și sporuri, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă.

Astfel, nu se încalcă principiul egalității în fața legii, reclamanții nefiind discriminați prin modalitatea de salarizare. În acest sens, s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 693/2006 care a statuat că principiul egalității în fața legii nu presupune uniformitate.

Potrivit Constituției, judecătorii sunt independenți și se supun numai legii. Neaplicarea legii ar însemna încălcarea atribuțiilor puterii judecătorești.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanți, în calitate de personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Murgeni, județul V, având în vedere că, prin nr.OG 8/2007, aceștia au beneficiat de creșterile salariale pretinse în 3 (trei) etape, conform anexelor 1, 1 b și 1 c la acest act normativ, situație în care nu se poate reține nici o încălcare a principiului egalității de tratament sau vreo situație de discriminare față de celelalte categorii de personal bugetar (OG nr. 10/2007 și nr.OG 27/2007).

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, A,.

În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă, recurenții reiau integral motivele din cererea de chemare în judecată.

Astfel, susțin recurenții că prin nr.OG 6, nr. 10, nr. 11, nr. 24/2007 privind sistemul de stabilire a salariilor personalului contractual din sectorul bugetar și a prevederilor din anexele II și III la Legea nr. 154/1998 și a celor din Legea nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic, s-au prevăzut aceste creșteri salariale, creându-se astfel o discriminare în acest sens.

Prin nr.OG 8/2007 s-au modificat doar coeficienții de multiplicare, fiind stabilite salariile în baza valorii sectoriale de referință, cuprinsă în art. 39 din nr.OUG 27/2006 în cuantum de 280,64 lei și a coeficientului de multiplicare pe grade/trepte profesionale în raport de funcția deținută, de nivelul studiilor, de vechimea în specialitate, de nivelul instanței sau a parchetului, după caz.

Și magistrații au solicitat creșteri salariale, "discriminați fiind față de alte categorii din sistemul public", iar acțiunile au fost admise.

Recurenții au depus copii de pe hotărâri judecătorești.

Prin întâmpinarea formulată, Guvernul României a solicitat anularea recursului ca nemotivat sau respingerea acestuia ca nefondat, susținând legalitatea sentinței de fond cu privire la admiterea excepției lipsei capacității sale juridice civile.

Prin întâmpinarea formulată, Ministerul Justiției a solicitat respingerea cererii de recurs.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma susținerilor recurenților, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:

Începând cu data de 1 ianuarie 2007, recurenții reclamanți, personal auxiliar de specialitate la Judecătoria Murgeni, sunt salarizații potrivit nr.OG 8/2007.

Potrivit art. 3 alin. 1 din acest act normativ, salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare, pe grade sau trepte profesionale, în raport de funcția deținută, de nivelul studiilor, de vechimea în specialitate, precum și de nivelul instanței sau parchetului.

Prin acte normative succesive, personalul din sistemul bugetar a beneficiat în anul 2007, ca și în anii anteriori, de majorările anuale. Astfel, s-au acordat majorări salariale următoarelor categorii socio-profesionale: demnitarii (art. 1 din nr.OG 10/2007); judecătorii Curții Constituționale (art. 1 din nr.OG 10/2007); personalul asimilat demnitarilor publici (art. 3 alin. 3 din nr.OG 10/2007); personalul din unitățile de cult religios (art. 19 din nr.OG 10/ 2007); personalul Curții de Conturi (art. 2 din nr.OG 27/2007); personalul contractual din unitățile bugetare (art. 1 din G nr. 10/2007); personalul didactic și didactic auxiliar (art. 1 din nr.OG 11/2007); personalul din aparatul Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și institutelor culturale din străinătate (art. 1 din nr.OG 16/2007); funcționarii publici (articolul unic, pct. 5 din Legea nr. 232/2007); personalul din unitățile sanitare publice (art. 1 pct. 3 din nr.OG 23/2007); funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare (art. 1 din nr.OG 20/2007).

Recurenții susțin că s-a creat un caz de discriminare prin excluderea lor de la creșterile salariale prevăzute pentru personalul din sectorul bugetar, întrucât nu s-a modificat, în anul 2007, valoarea de referință sectorială, modificându-se doar coeficienții de multiplicare.

Examinând anexele 1a, 1b și 1c la OG nr. 8/2007, se constată, într-adevăr, că valoarea de referință sectorială a rămas neschimbată pe parcursul întregului an 2007, fiind de 280,64 lei. S-au modificat însă, în trei tranșe, respectiv ianuarie-31 martie 2007, 1 aprilie 30 septembrie 2007 și de la 1 octombrie 2007, coeficienții de multiplicare aferenți fiecărei funcții, coeficienți prevăzuți în cele 3 anexe

Modificarea coeficienților a fost în sensul creșterii lor. Astfel, cu titlu exemplificativ, evoluția coeficientului de multiplicare pentru un grefier grad I, cu studii superioare, în cele 3 etape, este următoarea: ianuarie-31 martie 2007, 5,250; 1 aprilie-30 septembrie 2007, 5,355; de la 1 octombrie, 5,997.

Cum salariul de bază individual lunar al personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor se stabilește pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare, se constată că, orice creștere a coeficientului de multiplicare, determină și creșterea salariului de bază, așa încât nu se poate reține, așa cum susțin reclamanții, că au fost excluși de la creșterile salariale acordate, în cursul anului 2007, altor categorii de personal din sectorul bugetar.

Mai mult, art. 29 din nr.OG 8/2007 face în mod direct referire la cele 3 etape de majorare ale salariilor de bază individuale lunare ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor, iar împrejurarea că au fost admise acțiuni similare, formulate de magistrați, nu reprezintă un motiv de nelegalitate ori netemeinicie a hotărârii pronunțate de prima instanță, care a examinat discriminarea invocată de recurenții reclamanți față de alte categorii din sistemul public, nu discriminarea invocată de magistrați.

În consecință, față de considerentele expuse, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, se va respinge recursul și se va menține sentința.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanții, A, împotriva sentinței civile nr. 397 din 10.04.2008 a Tribunalului Vaslui, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 23 iunie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

Pt.judecător aflat în

Semnează președintele

Instanței

Grefier

-

Red.

Tehnored./

2 ex.

13.07.2009

Tribunalul Vaslui:

Președinte:Nelida Cristina Moruzi
Judecători:Nelida Cristina Moruzi, Carmen Bancu, Cristina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 762/2009. Curtea de Apel Iasi