Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 77/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.77/2010
Ședința publică din 18 ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Pop Mirela JUDECĂTOR 2: Stoica Manuela
- - -președinte secție
- - - JUDECĂTOR 3: Doriani Ana
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanții împotriva sentinței civile nr.705/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul pârâtului intimat depune la dosar delegația de reprezentare și solicită respingerea recursului ca nefondat pentru motivele arătate în notele de ședință depuse la dosar.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Constată că prin acțiunea civilă formulată la 10.04.2009 și înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Sibiu reclamanții, (), G, OG, -, (), (), (), -, R, C, A, toți prin mandatar în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ALBA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SIBIU, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B au solicitat obligarea pârâților MINISTERUL PUBLIC, Parchetul de pa lângă Tribunalul Sibiu și de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI la plata drepturilor salariale actualizate, rezultând din acordarea sporului de risc și solicitare neuropsihică pe perioada septembrie 2000-28.06.2004, cu actualizarea sumelor restante începând cu data de la care erau datorate și până la data plății.
De asemenea s-a mai solicitat obligarea Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI și de pe lângă Tribunalul Sibiu să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă și a pârâtului Ministerul Finanțelor să aloce sumele necesare plății.
Se solicită și cheltuieli de judecată în caz de opoziție.
În motivarea acțiunii se arată că potrivit art.47 din Legea 50/1996 republicată privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești rezultă că: Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistrații,precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar
Acest text de lege a fost abrogat prin art.1 pct.42 din OUG. Nr.83/2000,pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Se constată însă că este vorba de o ordonanță ordinară emisă de guvern cu încălcarea dispozițiilor art.144 din Constituția României, în vigoare la data respectivă,deoarece reglementa un domeniu care nu poate face decât obiectul legilor organice.
La data stabilirii acestui drept, în baza art.47 din Legea nr.50/1996 legiuitorul a avut în vedere condițiile în care magistrații și personalul auxiliar își desfășoară activitatea, caracterizate ca fiind de risc și suprasolicitare neuropsihică, existente în aceeași formă și astăzi. De astfel, dispozițiile art.155,165,236,239 și 241 pct.l din Codul muncii prevăd obligativitatea acordării sporurilor
Situația este similară celei privind sporul de vechime în muncă,unde Inalta C de Casație și Justiție,prin decizia nr. XXXVI /07.05.2007,a admis recursul în interesul legii, stabilind că dispozițiile art.33 alin.l din Legea nr. 50/1996,în raport cu prevederile art.l pct.32 din OG.nr.83/2000,art.50 din OUG.nr.177/2002 și art.6 alin.l din OUG nr.160/2000 se interpretează în sensul că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați,precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar,procuror financiar sau de controlor financiar din cadrul Curții de Conturi a României,beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă,în cuantumul prevăzut de lege.
În cauză a formulat întâmpinare pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Inalta C de Casație și Justiție solicitând respingerea acțiunii ca prescrisă față de data formulării acțiunii și în temeiul art.1 alin.1 din Decretul nr.167/1958.
Pe fondul cauzei s-a arătat că MINISTERUL PUBLIC, ca instituție bugetară nu poate dispune plata unor drepturi bănești care nu au fost cuprinse în buget și nici nu au bază legală, iar înscrierea în carnetele de muncă, de asemenea nu se poate face pentru că sporurile nu se includ în drepturile salariale, ci se adaugă la acestea.
De asemenea s-a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice solicitând ca, în cazul admiterii acestei acțiuni să fie obligat chematul în garanție să adopte un proiect de rectificare bugetară care să includă și sumele solicitate de reclamanți.
În cauză a formulat întâmpinare și pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea De APEL ALBA IULIA solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată întrucât textul legal pe care se întemeiază acțiunea a fost abrogat.
Se invocă și excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii formulate împotriva sa întrucât nu are calitate procesuală pasivă. În motivare se arată că nu are niciun raport de muncă sau vreo obligație de despăgubire față de reclamanți și nici un raport de garanție sau de subordonare cu celelalte autorități chemate în judecată.
În drept se invocă art.60 din Codul d e procedură civilă și Legea nr.500/2002.
Ulterior, pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE a invocat în apărare și decizia nr.838/27 mai 2009 Curții Constituționale prin care s-a constatat existența unui conflict între puterile statului și faptul că instanțelor judecătorești nu au competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, aceasta fiind evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. (1) din legea fundamentală.
Prin sentința civilă nr.705/1.09.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr- s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI și, în consecință s-a respins acțiunea formulată de reclamanții, (), G, OG, -, (), (), (), -, R, C, A, toți prin mandatar în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ALBA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SIBIU, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B.
S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE împotriva chematului în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
Art.1 alin.1 raportat la art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958 prevede că dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge se stinge prin prescripție în termen de 3 ani de la data când se naște dreptul la acțiune.
Întrucât reclamanții au solicitat acordarea sporului de risc și solicitare neuro-psihică pentru perioada septembrie 2000-28.06.2004, dreptul lor la acțiune s-a născut cel mai târziu ( pentru că este vorba despre prestații succesive) în luna iulie 2004. Întrucât acțiunea a fost formulată la 10.04.2009 se constată că aceasta este prescrisă, fiind formulată cu depășirea termenului de trei ani prevăzut de lege.
Susținerea formulată în acțiune cum că dreptul reclamanților s-ar fi născut la 10.03.2009, dată la care s-a pronunțat decizia nr.21/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a statuat că magistrații au dreptul la acest spor este neîntemeiată.
Conform art. art.329 alin.3 din Codul d e procedură civilă, "dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe", însă numai pentru viitor, nu și pentru trecut.
De asemenea, nu se poate reține nici faptul că a existat o recunoaștere a dreptului prin includerea în strategia de reformă a unor măsuri privind plata drepturilor restante, pentru că aceste măsuri vizau respectarea unor hotărâri judecătorești și înlăturarea discriminării între diferite categorii de personal din cadrul Ministerului Justiției și nu o recunoaștere explicită sau implicită a cestor drepturi.
Pentru toate aceste motive s-a dmis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI și, în consecință s-a respins acțiunea formulată de reclamanți.
Întrucât pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE De Casație Și Justiție nu a căzut în pretenții, acțiunea formulată împotriva sa fiind respinsă, s-a respins și cererea de chemare în garanție formulată de acesta împotriva chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs în termen legal reclamanții, solicitând modificarea sentinței atacate și admiterea pe fond a acțiunii.
Motivul de recurs invocat îl constituie greșita soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune. Arată că dreptul invocat, reglementat prin art. 47 din Legea nr. 50/1996, a fost abrogat prin OG 83/2000, fiind în imposibilitatea de a exercita dreptul la acțiune pentru valorificarea acestuia. Instituția prescripției nu este incidentă în cazul valorificării unor drepturi subiective nerecunoscute de dreptul pozitiv, iar termenul în discuție curge din momentul pronunțării deciziei ÎCCJ. Art. 329 alin 3 Cod de procedură civilă trebuie interpretat în sensul că nu are în vedere și hotărârile ce se vor pronunța în viitor, ci doar hotărârile judecătorești ce s-au pronunțat până la data deciziei.
Dreptul salarial consacrat face parte din categoria drepturilor câștigate și se subscrie noțiunii de bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO.
Intimații MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE De Casație Și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea De APEL ALBA au depus întâmpinări în recurs, solicitând în esență respingerea căii de atac și menținerea ca legală a sentinței atacate, dreptul la acțiune al reclamanților fiind prescris la data formulării acțiunii.
CURTEA, analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu conform cerințelor art. 304 indice 1 cod procedură civilă, în limitele statuate de art.306 alin.2 Cod procedură civilă, a reținut că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958 "dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege" iar potrivit art. 7 din același act normativ "prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită".
Potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă "termenul prescripției este de 3 ani dacă nu există alte prevederi legale derogatorii", iar conform art. 283 alin.1 lit. c din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cererile în materia conflictelor de muncă pot fi formulate "în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat".
În sensul celor invocate mai sus este și decizia nr. 21/10.03.2008, - Secțiile Unite, care admițând recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al României, a stabilit că, n interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, " judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001".
Analizând considerentele deciziei menționate se constată că singura problemă de drept asupra căreia s-a aplecat instanța supremă și care a făcut obiectul recursului în interesul legii a fost abrogarea sau neabrogarea dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996.
În acest context este evident că nu s-a pronunțat asupra altor probleme, cum ar fi termenul de prescripție al formulării unor acțiuni sau repunerea în termenul de exercitarea a acțiunii bazate pe acest text de lege.
Prin urmare, aceste probleme de drept au fost lăsate în sarcina instanțelor de judecată sesizate cu judecarea unor acțiuni întemeiate pe textul de lege în discuție.
În nici un caz nu se poate susține că prin formularea cuprinsă în decizia nr. 21/2008 a ÎCCJ potrivit căreia sporul se datorează "și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000" s-a dorit a se stabili că acest drept se va plăti magistraților și personalului auxiliar pe întreaga perioadă cuprinsă între data intrării în vigoare a OG nr. 83/2000 și până în prezent.
Ceea ce a stabilit cu forță obligatorie este că dispozițiile art.47 din Legea nr. 50/1996 nu au fost abrogate prin nr.OG 83/2000, rămânând în vigoare și producând efecte depline și după acest moment (septembrie 2000).
Faptul că este vorba de un drept supus prescripției rezultă cu claritate din formularea dispozitivului deciziei menționate unde se face referire la "dreptul" la sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
În acest context, se reține că potrivit art. 1, alin. 1 și 3 din Decretul Lege nr. 167/1958"dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege".
Orice clauză care se abate de la reglementarea legală a prescripției este nulă".
De asemenea, la art. 7 alin. 1 din același act normativ se menționează că"prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită".
Acțiunea prin care reclamanții tind la dobândirea acestui drept are natura unui conflict de muncă, art. 283 alin. 2 Codul muncii prevăzând că dreptul la acțiune se prescrie într-un termen de trei ani de la data nașterii dreptului.
Dreptul la acțiune s-a născut la 1 ianuarie 2001, data intrării în vigoare a OG nr. 83/2000, din acest moment putându-se pune în discuție neregularitatea actului de abrogare, aspect cunoscut de reclamanți.
Cauzele în care se suspendă sau se întrerupe cursul prescripției sunt expres și limitativ reglementate la art. 13, 14 și 16 din Decretul Lege nr. 168/1958 și nu se regăsesc în prezenta cauză.
Pârâții nu au recunoscut nici un moment aceste pretenții pentru a se putea reține întreruperea cursului prescripției, iar reclamanții nu au făcut dovada vreunei piedici în promovarea acțiunii, pasivitatea în care s-au aflat datorându-li-se.
Față de cele de mai sus, având în vedere că momentul nașterii dreptului la acțiune este cel la care dreptul a fost încălcat sau contestat ori, în lipsa unei încălcări sau contestări, data de la care el trebuia exercitat, precum și în considerarea motivării Înaltei Curții, rezultă fără echivoc faptul că termenul de prescripție a început să curgă de la data publicării în Monitorul Oficial a nr.OG 83/2000. respectiv 01.01.2001.
Nici normele europene invocate în susținerea pretențiilor lor nu pot conduce la o altă soluție. Astfel, art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului, invocat de reclamanți nu vine să suplinească sau să recunoască un drept pe care formal legislația internă nu îl prevede. În acest sens, s-a statuat că"acest protocol nu recunoaște dreptul de a deveni proprietarul unui bun, el se aplică numai cu privire la bunurile" actuale" ale reclamantului, care nu se poate plânge de o atingere a dreptului său de proprietate, câtă vreme nu demonstrează existența lui ( cauza Lupuleț vs.România)".
Prin urmare, textul invocat de reclamanți nu are rostul de a împiedica statele să schimbe sistemele de salarizare, să abroge sau să prevadă drepturi în alt conținut.
Susținerea reclamanților în sensul că sporul pretins este un bun în înțelesul art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului nu poate fi reținută deoarece este vorba de un drept salarial suplimentar, conținutul și limitele acestuia fiind reglementate prin acte normative adoptate în conformitate cu prevederile constituționale. Fiind un drept de creanță este supus efectelor prescripției extinctive potrivit Decretului nr.167/1958.
În aceste condiții, în raport cu data introducerii acțiunii - 10.04.2009, precum și în aplicarea corectă a prevederilor art. 12 din Decretul nr. 167/1958 potrivit cărora "în cazul când un debitor este obligat la prestații succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită", pretențiile reclamanților sunt prescrise pe perioada septembrie 2000 - 28.06.2004, așa cum corect a apreciat și instanța de fond.
În raport de cele ce preced se constată că soluția primei instanțe este la adăpost de criticile formulate, motiv pentru care, Curtea, în temeiul art.312 alin.1 Cod proc.civilă, va dispune respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamanți.
PENTRU ACESTE NOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, (), G, (), (), (), R, C, A, împotriva sentinței civile nr.705/1.09.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18.01.2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Președinte:Pop MirelaJudecători:Pop Mirela, Stoica Manuela, Doriani Ana
