Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 782/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi salariale-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 782
Ședința publică din data de 4 iunie 2009
PREȘEDINTE: Biciușcă Ovidiu
JUDECĂTOR 2: Sas Laura
JUDECĂTOR 3: Andrieș Catrinel
Grefier - -
Pe rol judecarea cererii de revizuire formulată de revizuientul Ministerul Justiției Și Libertăților B, prin reprezentanții săi legali, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva deciziei nr. 732 din 27 mai 2008, pronunțată de Curtea de Apel Suceava - secția conflicte de muncă și asigurări sociale (dosar nr-).
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat consilier juridic pentru intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului B, lipsă fiind reprezentantul revizuientului, a intimaților Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Botoșani, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B precum și intimații:, ,.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constatând recursul în stare de judecată, a dat cuvântul la dezbateri.
Consilier juridic pentru Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului B, în calitate de împuternicită a Ministerului Finanțelor Publice B, a precizat că achiesează la cererea de revizuire formulată de Ministerul Justiției și Libertăților B și solicită admiterea acesteia iar pe fond, admiterea recursului, modificarea sentinței nr. 1421 din 21 noiembrie 2007 Tribunalului Botoșani în sensul respingerii acțiunii reclamanților ca neîntemeiată.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA
Asupra cererii de revizuire de față, constată:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr- din 4 mai 2009 Ministerul Justiției a cerut revizuirea deciziei nr. 732 din 27 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, în dosarul nr-.
În motivarea cererii de revizuire, revizuientul Ministerul Justiției a arătat următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Botoșani, cu citarea și a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, reclamanții:, personal auxiliar în cadrul Judecătoriei Săveni, au solicitat plata drepturilor salariale restante reprezentând indemnizația lunară de 10% din salariul brut pentru perioada septembrie 2004 - septembrie 2007, în sumă actualizată cu indicele de inflație.
Prin sentința nr. 1421 din 21 noiembrie 2007 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Botoșania admis acțiunea reclamanților așa cum a fost formulată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât Ministerul Justiției cât și Ministerul Economiei și Finanțelor, recursul celor doi pârâți fiind respinse de către Curtea de Apel Suceava prin decizia a cărei revizuire se solicită.
Prin decizia nr. XXIV pronunțată la data de 12 mai 2008 în dosarul nr. 7/2008 de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța supremă a admis recursul în sensul solicitat și a stabilit că:
"Dispozițiile art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată și ale art. 3 alin. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, se interpretează în sensul că, indemnizația lunară de 10% din salariul de bază nu se cuvine decât categoriilor de grefieri expres și limitativ prevăzute de normele mai sus menționate".
În considerarea dispozițiilor art. 329 alin. 3.pr.civ. potrivit cărora "dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe", ministerul s- adresat Curții de Apel Suceava pentru termenul din 20 mai 2008, invocând soluția dată în interesul legii de către instanța supremă și a solicitat acordarea unui nou termen pentru depune minuta deciziei.
Întrucât această minută nu a fost comunicată, ea fiind făcută publică prin postarea pe pagina de Internet a Ministerului Public doar în data de 17 iunie 2008, fost în imposibilitatea de a depune o copie a acesteia în fața instanței de recurs, imposibilitate care s-a datorat unei împrejurări mai presus de voința acestuia.
Instanța de recurs a amânat pronunțarea cauzei la data de 27 mai 2007 pentru a da posibilitatea recurentului de a depune minuta deciziei nr. XXIV/2008 iar în lipsa acesteia, a respins recursurile declarate în cauză și menținând ca legală sentința primei instanțe.
S-a menționat că decizia nr. XXIV/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a fost publicată în Monitorul Oficial până la formularea acestei cereri, astfel că minuta acesteia în format electronic, astfel cum a fost făcută publică, reprezintă singurul înscris care conține dezlegarea cu forță obligatorie pentru instanțele de judecată dată de instanța supremă această problemă de drept.
Față de cele expuse, a solicitat a se constata aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 322 alin. 1 pct. 5, în temeiul cărora a solicitat admiterea cererii de revizuire a deciziei civile nr. 732 din 27 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel Suceava - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr- iar pe fond, admiterea recursului și modificarea sentinței nr. 1421 din 21 noiembrie 2007 Tribunalului Botoșani în sensul respingerii acțiunii reclamanților ca neîntemeiată.
Examinând cererea de revizuire sub aspectul motivelor invocate, Curtea constată următoarele:
Prin sentința nr. 1421 din 21 noiembrie 2007, Tribunalul Botoșani - secția civilă, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării
A admis acțiunea în despăgubiri formulată de reclamantele: -, și, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Botoșani, Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
A admis în parte acțiunea în daune formulată de reclamantele și, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Botoșani, Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
A obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Botoșani să calculeze și să plătească reclamantelor o despăgubire egală cu indemnizația lunară de 10% din salariul brut, actualizată în funcție de indicii de inflație de la data scadenței până la data plății efective, după cum urmează:
- - pentru perioada 1 septembrie 2004 - 30 septembrie 2007;
- pentru perioada 1 septembrie 2004 - 30 septembrie 2007;
- pentru perioada 1 septembrie 2004 - 30 septembrie 2007;
- pentru perioada 1 septembrie 2004 - 30 septembrie 2007;
- pentru perioada 25 aprilie 2005 - 30 septembrie 2007;
- pentru perioada 1 septembrie 2004 - 30 septembrie 2007;
- pentru perioada 24 iulie 2006 - 30 septembrie 2007.
Totodată, a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să pună la dispoziția Ministerului Justiției fondurile necesare plății acestor drepturi.
În fine, a respins ca nefondată acțiunea vizând plata despăgubirii egală cu indemnizația lunară de 10% din salariul brut, aferentă perioadei 1 septembrie 2004 - 24 aprilie 2005 pentru reclamanta și 1 septembrie 2004 - 23 iulie 2006 pentru.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că textul de lege invocat de către reclamante - grefieri la Judecătoria Săveni -, ca având un caracter discriminatoriu, este art. 19 pct. 3 din Legea nr. 50/1996, așa cum a fost modificată prin nr.OG 83/2000 și anume: " care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități. De aceeași indemnizație beneficiază și conducătorii de carte funciară".
Reclamanții consideră că modificarea art. 19 din Legea 50/1996 prin OG83/2000 în sensul abrogării alin. 2 (care prevedea acordarea indemnizației de ședință) și al păstrării doar a alin. 3 (privind indemnizația pentru activitățile de faliment, executări penale și civile, carte funciară), ar crea o discriminare între cele două categorii de grefieri, încălcând principiul salarizării egale pentru muncă și pregătire profesională egală, consacrat de art. 6 alin. 2 Codul muncii.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat în legătură cu art. 14 privind discriminarea din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, că diferența de tratament devine discriminare, în sensul acestui articol, atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
Prin urmare, pentru ca o faptă să fie calificată ca fiind fapta de discriminare, trebuie să întrunească cumulativ mai multe condiții:
1 - existența unui tratament diferențiat (manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință);
2 - aplicat unor persoane aflate în situații analoage, comparabile;
3 - existența unui criteriu de discriminare dintre cele prev. de art. 2 alin. 1 din OG137/2000;
4 - tratamentul diferențiat să aibă ca scop ori efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii sau exercitării, în condiții de egalitate, a unui drept recunoscut de lege;
5 - tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a unui asemenea scop să nu fie adecvate și necesare.
Or, în cauză reclamanții au dovedit existența unor fapte care permit a se presupune existența unei discriminări, pârâții nereușind să probeze că faptele nu constituie discriminare, așa cum prevede art. 27 alin. 4 din nr.OG 137/2000, republicată.
Astfel, tratamentul diferențial constă în deosebirea ce s-a realizat între salariile acordate grefierilor care participă la ședințele de judecată și a celor care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de executare penală și civilă, aceștia din urmă beneficiind de o indemnizație lunară de 10%, corespunzătoare timpului efectiv lucrat în aceste activități.
Referitor la criteriul ce a stat la baza acestui tratament diferențiat, acesta poate fi considerat cel al categoriei profesionale, în timp ce dreptul recunoscut de lege și a cărui restrângere a avut loc prin aplicarea acestui tratament diferențiat este cel prevăzut de art. 6 alin. 2 din Codul muncii, respectiv "dreptul la plată egală pentru muncă egală".
În ceea ce privește aplicarea tratamentului diferențiat unor persoane aflate în situații analoage, comparabile, și această condiție este îndeplinită întrucât atât reclamanții, cât și salariații care au beneficiat de sporul de 10% prevăzut de art. 19 alin. 3 au aceeași calitate de grefier.
De altfel, subiecții acestei norme de drept sunt grefierii, fiind indicată expres această categorie de personal.
Instanța a apreciat că este nefondată susținerea pârâtului Ministerul Justiției, că reclamanții, deși sunt tot grefieri nu ar fi într-o situație analogă ori comparabilă, întrucât nu îndeplinesc sarcinile diferite și suplimentare prev. de art. 19 alin. 3
Dimpotrivă, aceștia se află în aceeași situație deoarece conform art. 38 alin. 2 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, repartizarea grefierilor pe secții și compartimente de activitate se face (de către președintele instanței), "potrivit nevoilor acestora".
De asemenea, conform art. 42 alin. 2, atribuțiile grefierilor sunt cuprinse în fișele posturilor.
Or, fișele respective pot fi modificate oricând, în funcție de nevoile instanței.
De altfel, conform art. 50 alin. 5, 52 alin. 2, 54 alin. 2, 56 alin. 2, 57 alin. 2, 60 alin. 2 și art. 62 alin. 2 din Regulament, primii grefieri, grefierii șefi de secție, cei de ședință, cei delegați la executări penale, silite, contravenționale, statistician și arhivari îndeplinesc "limitele funcției orice alte atribuții stabilite de președintele instanței, ori vicepreședinte, conform legii".
Prin urmare, atribuțiile grefierilor în general, în cadrul funcției, nu sunt fixe și definitive, posturile acestora nu sunt definitive pe anumite compartimente de activitate, ci acestea se pot schimba. De altfel, chiar în majoritatea situațiilor, grefierii de ședință sunt delegați și la compartimente de activitate.
Așadar, din interpretarea dispozițiilor din Regulament susmenționate, rezultă că orice grefier se bucură de premisele necesare pentru desfășurarea atribuțiilor prevăzute de art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 pentru acordarea sporului de 10%, întrunind toate cerințele de funcție și pregătire pentru aceste activități.
Cu alte cuvinte, aceste atribuții specifice nu exced funcției generice de grefier, ci se circumscriu acesteia, putând fi îndeplinite de orice grefier, încât grefierii reclamanți sunt oricând potențiali însărcinați cu exercitarea lor.
Mai este de observat de asemenea, că aceste sarcini nu sunt (așa cum susține ) suplimentare, deoarece nu există nici o prevedere în regulament care să le confere acest caracter.
Dimpotrivă, președintele instanței (în exercitarea atribuției prev. de art. 12 lit. j din Regulament de repartizare a personalului în cadrul compartimentelor auxiliare) are și obligația prevăzută la lit. h "de a urmări permanent realizarea unui management eficient al resurselor umane pentru asigurarea unei dimensionări echilibrate a volumului de activitate raportat la fiecare persoană".
De altfel și din acest motiv (pe lângă cel al nevoilor instanței) este dată posibilitatea modificării prin redistribuire, oricând, a atribuțiilor personalului, în limita funcției lor.
Faptul că prin desfășurarea activităților enumerate la art. 19 alin. 3 din Legea 50/1996 s-ar putea ajunge, în unele cazuri, la depășirea programului normal de lucru de 8 ore, nu înseamnă că aceste activități au de plano, în mod special, caracter suplimentar, ci în aceste situații (de efectuare a unor ore suplimentare datorită volumului mare de activitate din instanță), personalul auxiliar beneficiază de sporul specific pentru ore suplimentare, indiferent de activitatea desfășurată.
În concluzie, acei reclamanți care au calitatea de grefieri sunt în situații analoage cu ceilalți, care au beneficiat de sporul de 10% prevăzut de art. 19 al. 3 din Legea nr. 50/1996, mai puțin reclamanții registratori, consilierii de reintegrare, aprozii și agenții procedurali.
Totodată, instanța a constatat că nu există un scop legitim care să impună acest spor numai pentru grefierii care efectuează actele privind falimentul, publicitatea imobiliară, executările penale și civile.
Nu există vreo dispoziție legală care să confere acestor activități un caracter special față de cele prevăzute pentru grefierii de ședință (respectiv un grad de complexitate sau de responsabilitate mai mare, or condiții diferite de pregătire profesională suplimentară). grefierilor, indiferent de activitățile pe care le desfășoară, le revin aceleași obligații de efectuare a actelor cu corectitudine și în termen (art. 43 Regulament) și de a-și exercita îndatoririle de serviciu fără părtinire, cu aceeași atitudine demnă în relațiile cu persoanele cu care intră în contact în calitate oficială (art.44 alin. 2 Regulament).
De altfel, este de observat că în forma inițială, art. 19 alin. 2 rap. la art. 9 din Legea nr. 50/1996, înainte de abrogarea prin OG83/2000, prevedea pentru grefierii de ședință un spor de 3% pentru participarea la fiecare ședință, legiuitorul recunoscând deci la acea dată și activității grefierilor de ședință o importanță și o răspundere deosebită de celelalte activități, ajungându-se chiar la un cuantum mai mare al sporurilor în acest caz față de cele de la alin. 3 al art. 19.
În acest context, nu s-ar putea spune că participarea la ședințele de judecată ar fi mai puțin importantă decât efectuarea actelor vizate de art. 19 alin. 3.
Prin urmare, păstrarea unui spor la salariu doar pentru unele activități ale grefierilor în anumite compartimente, este selectivă, aleatorie, fără nici o justificare obiectivă și, deci, discriminatorie.
Aceleași observații se impun a fi făcute și cu privire la disp. art. 3 alin. 8 din nr.OG 8/2007, care păstrează deosebirea de salarizare între grefieri, prevăzând însă calculul indemnizației lunare de 10% la salariul de bază și nu la salariul brut ca art. 19 alin. 3 din Legea 50/1996.
Așa fiind, în temeiul art. 2 și 27 din OG137/2000, art. 14 din Convenția Europeană, raportat la art. 19 alin. 3 din Legea 50/1996, art. 3 alin. 8 din OG8/2007, art. 50 alin. 5, 52 alin. 2, 54 alin. 2, 56 alin. 2, 57 alin. 2, 60 alin. 2 și art. 62 alin. 2 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, instanța a admis în totalitate acțiunea formulată de reclamantele -, și, în parte, cea formulată de reclamantele și, obligând pârâții la plata de despăgubiri egale cu sporul de 10% din salariul brut, respectiv din salariul de bază actualizat în funcție de indicele de inflație.
Cererea a fost respinsă pentru reclamanta pentru perioada 1.09.2004 -24.04.2005, întrucât nu a avut calitatea de grefier, iar pentru pentru perioada 1.09.2004 - 23.07.2006, întrucât a fost în concediu pentru îngrijirea copilului.
Întrucât sumele necesare pentru plata despăgubirilor stabilite prin prezenta sentință sunt virate din bugetul de stat, instanța a admis acțiunea și față de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, obligându-l să aloce Ministerului Justiției fondurile respective.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Ministerul Justiției a susținut că instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești și că hotărârea atacată este lipsită de temei legal și a fost odată cu aplicarea greșită a legii.
În esență, recurentul a susținut că legiuitorul a înțeles să atribuie o indemnizație concretizată printr-un procent la salariul brut în raport de timpul efectiv lucrat numai personalului care desfășoară activități ce implică un grad sporit de dificultate și responsabilitate, tocmai că activitatea în discuție este diferită de celelalte activități îndeplinite în mod obișnuit de personalul auxiliar. A invocat și Hotărârea nr. 333/2007 a, care a reținut că faptele prezentate nu constituie acte de discriminare, în accepțiunea nr.OG 137/2000.
În recursul său, Ministerul Economiei și Finanțelor a susținut că nu are calitatea de ordonator principal de credite., rectificarea bugetară se face la inițiativa Ministerului Justiției.
Prin decizia nr. 732 din 27.05.2008 pronunțată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr- s-au respins ca nefondate recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pentru a pronunța această decizie s-au reținut următoarele:
Ministerul Economiei și Finanțelor este cel care ordonează activitățile legate de sistemul bugetar.
Excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată pe temeiul art. 16 lit. a, 18 pct. 2 lit. b, art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002, este înfrântă de aceleași dispoziții legale pentru motivul că ordonatorul principal de credite este unicul organ prin care legea bugetară de rectificare asigură utilizarea fondurilor pentru finanțare altui ordonator de credite.
De asemenea, prima instanță a mai avut în vedere dispozițiile art. 131 alin. 1 din Legea nr. 304/2004, modificată și republicată, potrivit căreia activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat, precum și art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice.
, potrivit art. 1 din nr.OG 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor bugetare, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetul acestora, cu titlu de cheltuieli.
Prima instanță nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
Pe de altă parte, hotărârea atacată nu este lipsită de temei legal și nici n-a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Reclamantele consideră că modificarea art. 19 din Legea nr. 50/1996 prin nr.OG 83/2000, ar crea o discriminare între cele două categorii de grefieri, încălcând principiul salarizării egale pentru muncă și pregătire profesională egală (art. 6 alin. 2 din Codul muncii ).
Este vorba de o situație analoagă și comparabilă, fără o justificare rezonabilă și obiectivă.
Atribuțiile grefierilor, în cadrul funcției, nu sunt fixe și definitive, posturile acestora se pot schimba oricând. De altfel, ca regulă, grefierii de ședință sunt delegați și la compartimentele de activitate.
Așa cum bine a reținut prima instanță, din interpretarea dispozițiilor din Regulamentul de ordine interioară (aprobat prin nr. 387/2005, cu modificările ulterioare), rezultă că orice grefier se bucură de premisele necesare pentru desfășurarea atribuțiilor prevăzute de art. 19 alin. 3 din Legea 50/1996 pentru acordarea sporului de 10%, întrunind cerințele de funcție și pregătire pentru aceste activități.
Prin urmare, atribuțiile specifice nu exced funcției generice de grefier, ci ele se circumscriu acesteia, putând fi îndeplinite de orice grefier, deci grefierii reclamanți (intimați în recurs) sunt oricând în mod potențial însărcinați cu exercitarea lor.
Nu este vorba de sarcini suplimentare, de vreme ce nu există nici o prevedere din Regulament care să le confere un atare caracter.
Deci, păstrarea unui spor la salariu doar pentru unele activități ale grefierilor, în anumite compartimente, este selectivă și aleatorie, fără nici o justificare obiectivă, deci este discriminare.
Art. 3 alin. 8 din nr.OG 8/2007 a păstrat deosebirea de salarizare între grefieri, cu mențiunea că sporul de 10% se calculează la salariul de bază, nicidecum la salariul brut (art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996). În prezent este abrogat (prin Legea nr. 97/2008).
Din actele și lucrările dosarului de recurs se observă că prin adresa nr-/15.05.2008 recurentul pârât Ministerul Justiției a cerut acordarea unui nou termen de judecată pentru a depune la dosarul cauzei minuta deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată la data de 12.05.2008 în recursul în interesul legii cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 3 și 8 din Ordonanța de Guvern nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției referitor la posibilitatea acordării indemnizației lunare de 10% din salariul de bază a grefierilor din cadrul instanțelor și parchetelor.
Prin decizia nr. XXIV pronunțată la data de 12.05.2008 de Înalta Curte de Casație și Justiție pronunțată în recursul în interesul legii s-a stabilit că "dispozițiile art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată și ale art. 3 alin. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, se interpretează în sensul că, indemnizația lunară de 10% din salariul de bază nu se cuvine decât categoriilor de grefieri expres și limitativ prevăzute de normele mai sus menționate".
Potrivit art. 329 alin. 3 din pr.civ. dezlegarea dată problemelor de drept în recursul în interesul legii este obligatorie pentru instanțele judecătorești.
Potrivit art. 322 alin. 1 pct. 5.pr.civ. revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când se evocă fondul se poate cere dacă după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr- împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.
Față de dispozițiile legale anterior prezentate, Curtea constată că în cauză este dat cazul de revizuire prev. de art. 322 pct. 5.pr.civ. motiv față de care va admite cererea de revizuire formulată de revizuientul Ministerul Justiției.
Cu privire la recursurile declarate în cauză, Curtea reține următoarele:
Referitor la recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor acesta nu este fondat întrucât potrivit art. 16 lit. a, 18 pct. 2 lit. b, art. 47 alin. 4 și 48 alin. 2 lit. a din Legea nr. 500/2002 acesta are calitatea de a repartiza veniturile și cheltuielile bugetare la propunerea ordonatorilor principali de credite.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 131 alin. 1 din Legea nr. 304 /2004 modificată și republicată, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat iar potrivit art. 1 din OG al. 22/2002 aprobată prin Legea nr. 288/2002 executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor bugetare în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetul acestora, cu titlu de cheltuieli.
În ceea ce privește fondul cauzei se constată că acțiunea formulată de reclamanți este nefondată.
Astfel, în raport cu dispozițiile art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 3 alin. 8 din nr.OG 8/2007, în prezent abrogate, este fără îndoială că au putut beneficia de indemnizația lunară de 10 % din salariul de bază doar grefierii care participau la judecarea actelor procedurale menționate de prevederile legale respective.
Aceste dispoziții legale nu au adus atingere principiului egalității de tratament în stabilirea salariilor întrucât legiuitorul a instituit criterii obiective și rezonabile pentru determinarea beneficiarilor acestui drept salarial suplimentar, constând în natura activității prestate și în timpul efectiv lucrat în aceste activități.
Potrivit art. 60 alin. 1 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, pentru activitatea desfășurată personalul auxiliar are dreptul la o salarizare stabilită în raport cu nivelul instanței sau a parchetului, cu funcția deținută, cu vechimea în muncă și în specialitate, precum și cu alte criterii prevăzute de lege.
Totodată, conform art. 38 alin. 2, art. 42 alin. 2 și 48 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005, repartizarea personalului auxiliar de specialitate pe secții și compartimente se stabilește prin ordin de serviciu al președintelui instanței în raport cu pregătirea profesională și cu experiența fiecăruia.
Stabilirea prin legea specială de salarizare a personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea a unor sporuri și indemnizații salariale avându-se în vedere specificul activităților prestate, sub aspectul complexității și responsabilității atribuțiilor ce sunt aferente funcțiilor deținute, a fost permisă de legea ce reglementează statutul acestei categorii de personal, fără ca din această împrejurare să se poată deduce existența unei discriminări.
Diferența de tratament juridic este discriminatorie doar dacă nu se bazează pe o justificare rezonabilă și obiectivă, adică nu urmărește un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil, de proporționalitate, între mijloacele folosite și scopul urmărit.
Scopul urmărit de legiuitor prin adoptarea art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 și art. 3 alin. 8 din nr.OG 8/2007 a fost legitim și a constat în retribuirea corespunzătoare a personalului auxiliar de specialitate care desfășura anumite activități în cadrul instanțelor de judecată, activități ce presupun o complexitate și responsabilități diferite iar extinderea acestor dispoziții asupra celorlalți grefieri care nu fac parte din categoriile expres și limitativ prevăzute de lege nu este posibilă.
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 24/2008 pronunțată în recursul în interesul legii prezentată anterior, prin care s-a statuat că "dispozițiile art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată și de art. 3 alin. 8 din nr.OG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și ale parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției se interpretează în sensul că indemnizația lunară de 10 % din salariul de bază nu se cuvine decât categoriilor de grefieri expres și limitativ prevăzute de normele mai sus menționate ", decizie care potrivit art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă este obligatorie pentru instanțele judecătorești.
Mai mult de atât dispozițiile nr.OG 137/2000 invocate de reclamanți și reținute de prima instanță ca temei al acordării sporului de 10 % din salariul de bază au fost declarate neconstituționale prin decizia nr. 821 din 3.07.2008 a Curții Constituționale care a stabilit că " prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din Ordonanță privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Față de cele ce preced, Curtea văzând că este dat cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, urmează ca în baza art. 312 Cod procedură civilă să respingă recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice S, și să admită recursul declarat de Ministerul Justiției și, în rejudecare, să modifice în tot sentința în sensul respingerii acțiunii reclamanților ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite cererea de revizuire formulată de MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR B, prin reprezentanții săi legali, împotriva deciziei nr. 732 din 27 mai 2008, pronunțată de Curtea de Apel Suceava - secția conflicte de muncă și asigurări sociale (dosar nr-).
Schimbă în tot decizia nr. 732 din 27 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr- în sensul că:
Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței nr. 1421 din 21 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă (dosar nr-) ca nefondat.
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției.
Modifică în tot sentința civilă nr. 1421 din 21 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr- în sensul că:
Respinge acțiunea formulată de reclamanții:, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 4 iunie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex. 6.07.2009
Președinte:Biciușcă OvidiuJudecători:Biciușcă Ovidiu, Sas Laura, Andrieș Catrinel
