Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 81/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ NR.81/2008
Ședința publică de la 30 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Monica Maria Mureșan JUDECĂTOR 2: Anca Neamțiu
- - - JUDECĂTOR 3: Mihai Pașca Sebastian Nașcu Ioana Cibu Mirea
- - - asistent judiciar
- - - asistent judiciar
- - - - grefier
Pe rol se află soluționarea acțiunii formulate de reclamanții, -, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, și CURTEA DE APEL ALBA IULIA, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reclamanta lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se constată că în cauză s-a ivit un incident procedural legat de compunerea completului de judecată format din judecătorii și - - -.
Întrucât judecătorul a lipsit la termenul de azi, aspect consemnat în procesul-verbal de absență, iar la rând în planificarea de permanență a secției urmează judecătorii:, și care sunt părți în prezentul dosar, în compunerea completului de judecată a fost inclusă d-na judecător - -, la rând în planificarea de permanență pe materii.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată depus la dosar din partea Serviciului Arhivă al Curții răspunsul la adresa înaintată acestuia cu privire la situația dosarelor nr-, - și - față de care s-a invocat excepția litispendenței și sentințele pronunțate în aceste dosare.
Ministerul Justiției a înregistrat la dosar la data de 27.10.2008 întâmpinare care este identică cu cea expediată prin fax la data de 15.10.2008.
Instanța pune în discuție excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune pe perioada septembrie 2000 - 23.09.2005, excepție invocată de pârâtul Ministerul Justiției și excepțiile lipsei calității procesuale pasive și litispendenței invocate de pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA, unește excepțiile invocate cu fondul cauzei și, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, în temeiul art.128 raportat la art.150 Cod procedură civilă, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe excepții și pe fond.
Reclamanta susține și oral motivele expuse în scris solicitând admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată, învederând faptul că prin decizia nr.21/10.03.2008 pronunțată de Înalta Curtea d e Casație și Justiție se recunoaște dreptul magistraților la acordarea sporului de 50% temporar retroactiv, cu începere de la momentul intrării în vigoare a OG 83/2000. Mai arată că nu sunt întrunite cerințele art.1 și 7 din Decretul-Lege nr.167/1958 pentru motivele expuse în scris.
Cu privire la excepția litispendenței solicită respingerea acesteia întrucât nu sunt îndeplinite cerințele art.163 alin.1 c Cod Penal, neexistând tripla identitate de părți, obiect și cauză arătând că în dosarele la care s-a făcut referire acțiunile sunt promovate doar de anumite persoane dintre reclamanții din prezentul dosar, obiectul nu este identic întrucât vizează perioade de timp diferite și nu există identitate de cauză pentru că diferă temeiul care a stat la baza promovării acțiunilor anterioare.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Curtea de APEL ALBA IULIA solicită a fi, de asemenea, respinsă învederând opozabilitatea acesteia.
CURTEA DE APEL
Asupra acțiunii civile de față:
Prin acțiunea în conflict de drepturi înregistrată pe rolul Curții de APEL ALBA IULIA sub nr- reclamanții, -, -, și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL ALBA IULIA ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
- obligarea în solidar a pârâților la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din indemnizația brută lunară începând cu luna septembrie 2000 și până la soluționarea prezentei cauze (respectiv până la data de 31.10.2007 pentru reclamanta și 01.05.2008 pentru reclamanta ), actualizat în raport de rata inflației, precum și în continuare;
- obligarea pârâtei Curtea de APEL ALBA IULIA să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă.
În motivarea acțiunii se arată că reclamanții sunt magistrați judecători la Curtea de APEL ALBA IULIA.
Potrivit prev. art. 47 din Legea nr. 50/1996 "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistrații.beneficiază de un spor de 50% din salarul de bază brut lunar".
Prin art. I pct. 42 din OG nr. 83/2000 s-a dispus abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996. Acest articol dintr-o lege ordinară, prin care a fost abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996, contravine art. 81 din Legea nr. 92/1992, lege organică. normelor de abrogare impune ca instanțele de judecată să considere rămase în vigoare disp. art. 47 din Legea nr. 50/1996, efectele acestuia urmând să se producă și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000. Rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% menționat, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice. Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă art. 47 din Legea nr. 50/1996.
Prin decizia nr. 21/10.03.2008 a ICCJ - Secțiile Unite, s-a constatat că judecătorii au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare psihică calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salarul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001. Decizia a fost publicată în Of. al României, partea I, nr. 444/13.06.2008 și este obligatorie potrivit art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă.
Întrucât decizia nr. 21/2008 a ICCJ a constatat că sporul menționat se cuvine și după intrarea în vigoare a OG 83/2000 rezultă că ÎCCJ a statuat cu putere obligatorie și asupra împrejurării că drepturile se cuvin magistraților, nefiind prescris dreptul la acțiune. O altă interpretare ar înfrânge principiul obligativității deciziei pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii.
Și dacă termenul de prescripție ar fi fost depășit, există cauze temeinic justificate care au condus la această depășire. Faptul că până la pronunțarea deciziei nr. 21/2008 a ICCJ toți reclamanții au avut convingerea că dreptul pretins nu putea fi valorificat datorită abrogării este o asemenea cauză. Conduita pârâților a fost de negare a acestor drepturi. Până la pronunțarea deciziei în interesul legii practica judiciară a Tribunalului Albaa fost de respingere a unor astfel de acțiuni. În speță, ar fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 19 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, instanța, din oficiu, putând proceda la judecată.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, art. 19 alin. 1 din decretul nr. 167/1958 și art. 329 Cod procedură civilă.
A fost depusă decizia civilă nr. 1375/2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr- și adeverința nr. 5616/A/08.10.2008 emisă de Curtea de APEL ALBA IULIA.
Pârâtul Ministerul Justiției a depus întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune.
În susținerea excepției se susține că conform art. 1 din Decretul nr. 167/1958 dreptul la acțiune având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, iar potrivit art. 7 prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune. De asemenea, potrivit art. 283 alin. 1 lit.c din Legea nr. 53/2003 cererile în materia conflictelor de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Momentul nașterii dreptului la acțiune este cel la care dreptul a fost încălcat sau contestat, or, în lipsa unei încălcări sau contestații, data la care el trebuie exercitat. Având în vedere acest aspect și în considerarea motivării deciziei nr. 21/2008 a ÎCCJ rezultă fără echivoc faptul că termenul de prescripție a început să curgă la data publicării în Monitorul Oficial a OG nr. 83/2000.
În consecință, se solicită a se constata că dreptul la acțiune pentru perioada septembrie 2000-24.09.2005 este prescris.
Pârâta Curtea de APEL ALBA IULIAa depus întâmpinare prin care a invocat excepția de litispendență, conform art. 163 Cod procedură civilă, întrucât reclamanții au formulat o cerere identică în dosarele nr-, - și -, aflate în recurs la ÎCCJ.
În privința pretențiilor formulate pe perioada septembrie 2000 până la data de 20.09.2004 s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, deoarece în litigiile având ca obiect drepturile salariale ale magistraților calitate procesuală pasivă are doar Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite. Curtea de Apel nu are nici calitatea de angajator al reclamanților și nu are nici o atribuție în privința stabilirii drepturilor salariale ale judecătorilor.
Reclamanții au depus note scrise prin care au susținut că nu sunt incidente dispozițiile art. 163 Cod procedură civilă, întrucât nu există tripla identitate, iar cauzele se află în grade diferite de jurisdicție.
În privința excepției prescripției se arată că recursul în interesul legii are efectul unei repuneri în termen a titularului dreptului subiectiv cu privire la prescripția dreptului material la acțiune. Reținerea excepției ar echivala cu refuzul aplicării deciziei obligatorii a ÎCCJ.
Au fost depuse sentințele pronunțate în dosarele nr-, - și - și adresa nr. - a Curții de APEL ALBA IULIA.
În temeiul art. 137 Cod procedură civilă instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
În ceea ce privește excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune pe perioada septembrie 2000-23.09.2005, excepție invocată de pârâtul Ministerul Justiției Curtea reține că prin acțiunea de față reclamanții solicită acordarea sporului prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996 începând cu luna septembrie 2000, considerând că prin Decizia nr. 21/2008 a ÎCCJ au fost repuși în termen, admiterea excepției echivalând cu refuzul aplicării deciziei ÎCCJ.
Prin decizia nr. 21/2008 pronunțată de ÎCCJ s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică,calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000, aprobată prin legea nr. 334/2001.
Analizând considerentele deciziei menționate se constată că singura problemă de drept asupra căreia s-a aplecat instanța supremă și care a făcut obiectul recursului în interesul legii a fost abrogarea sau neabrogarea dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996.
În acest context este evident că ÎCCJ nu s-a pronunțat asupra altor probleme cum ar fi termenul de prescripție al formulării unor acțiuni sau repunerea în termenul de exercitarea a acțiunii bazate pe acest text de lege.
Prin urmare, aceste probleme de drept au fost lăsate în sarcina instanțelor de judecată sesizate cu judecarea unor acțiuni întemeiate pe textul de lege în discuției.
În nici un caz nu se poate susține că prin formularea cuprinsă în decizia nr. 21/2008 a ÎCCJ potrivit căreia sporul se datorează "și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000" s-a dorit a se stabili că acest drept se va plăti magistraților și personalului auxiliar pe întreaga perioadă cuprinsă între data intrării în vigoare a OG nr. 83/2000 și până în prezent.
Ceea ce a stabilit cu forță obligatorie ÎCCJ este că dispozițiile art.47 din Legea nr. 50/1996 nu au fost abrogate prin OG nr. 83/2000, rămânând în vigoare și producând efecte depline și după acest moment (septembrie 2000).
Faptul că este vorba de un drept supus prescripției rezultă cu claritate din formularea dispozitivului deciziei menționate unde se face referire la "dreptul" la sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
În acest context, se reține că potrivit art. 1, alin. 1 și 3 din Decretul Lege nr. 167/1958"dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege".
Orice clauza care se abate de la reglementarea legală a prescripției este nulă".
De asemenea, la art. 7 alin. 1 din același act normativ se menționează că"prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită".
Acțiunea prin care reclamanții tind la dobândirea acestui drept are natura unui conflict de muncă, art. 283 alin. 2 Codul muncii prevăzând că dreptul la acțiune se prescrie într-un termen de trei ani de la data nașterii dreptului.
Dreptul la acțiune s-a născut la 1 ianuarie 2001, data intrării în vigoare a OG nr. 83/2000, din acest moment putându-se pune în discuție neregularitatea actului de abrogare, aspect cunoscut de reclamanți.
Cauzele în care se suspendă sau se întrerupe cursul prescripției sunt expres și limitativ reglementate la art. 13, 14 și 16 din Decretul Lege nr. 168/1958 și nu se regăsesc în prezenta cauză.
Pârâții nu au recunoscut nici un moment aceste pretenții pentru a se putea reține întreruperea cursului prescripției, iar reclamanții nu au făcut dovada vreunei piedici în promovarea acțiunii, pasivitatea în care s-au aflat datorându-li-se.
Față de cele de mai sus, fiind vorba de prestații succesive, pentru fiecare prestație curgând un termen de prescripție distinct, se apreciază prescrise pretențiile aferente perioadei septembrie 2000-23.09.2005.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA se va dispune respingerea ei ca neîntemeiată deoarece potrivit art. 43 alin.2 din Legea nr. 304/2004, actualizată, președinții curților de apel exercită atribuții de coordonare și control, precum și de administrare a instanțelor din circumscripție, iar potrivit art. 44 din același act normativ are calitatea de ordonatori secundari de credite, răspunzând, conform art. 10 lit. t din Hotărârea 387/2005, de aprobarea Regulamentului de ordine interioară a instanțelor și de folosirea, conform legii, a sumelor primite de la buget.
instanțelor sunt gestionate de Ministerul Justiției în calitate de ordonator principal de credite conform art. 188 din Legea 304/2004, iar conform art. 119 din același act normativ, curțile de apel, în calitate de ordonator secundar de credite, elaborează proiectele de buget pentru instanțele din circumscripția lor, proiecte în care sunt incluse și drepturile salariale ale magistraților.
Astfel, Ministerul Justiției asigură fondurile necesare pentru instanțe în calitate de ordonator principal de credite, iar curțile de apel, în calitate de ordonatori secundari de credite, poartă răspunderea folosirii sumelor primite de la buget și efectuează plata drepturilor salariale către magistrați și personalul auxiliar încadrați în instanțe.
În consecință, în speță, Curtea de APEL ALBA IULIA are calitate procesuală pasivă, dar numai alături de Ministerul Justiției, în sensul că acesta din urmă asigură fondurile necesare pentru instanțe, inclusiv pentru retribuirea magistraților, iar Curtea de Apel efectuează plata drepturilor salariale și face mențiunile legale în cărțile de muncă.
De altfel, trebuie remarcat că și în raport de cel de-al doilea capăt de cerere pârâta are calitate procesual pasivă, având în vedere că are calitatea de operator al carnetelor de muncă ale reclamanților.
Se va constata și netemeinicia excepției litispendenței cu consecința respingerii ei pentru următoarele motive:
Potrivit art. 163 Cod procedură civilă nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeași cauză, același obiect și de aceeași parte înaintea mai multor instanțe.
reprezintă situația procesuală în care două sau mai multe instanțe de fond, deopotrivă competente, sunt sesizate cu aceeași cauză civilă.
Din textul art. 163 Cod procedură civilă rezultă că implică cu necesitate existența unei triple identități de părți, obiect și cauză între cele două acțiuni.
Pentru a opera este necesar a fi întrunite cumulativ mai multe condiții:
a) existența unei identități de părți, obiect și cauză. Identitatea dintre cele două acțiuni trebuie să fie totală.
După cum se poate observa, prezenta acțiune reuneșteparțialreclamanții din trei acțiuni distincte, fără să existe o identitate totală între părțile din prezentul litigiu și părțile din celelalte trei dosare.
b) cele două acțiuni trebuie să se afle pe rolul unor instanțe deopotrivă competente.
Și această condiție este numai parțial îndeplinită deoarece nu toate acțiunile în raport de care s-a invocat excepția de litispendență se află pe rolul unor instanțe, fapt recunoscut chiar de autorul excepției.
c) pricinile trebuie să se afle în fața instanțelor de fond.
Această condiție este evident că nu este îndeplinită în condițiile în care s-a invocat în raport de acțiuni care se află pe rolul ÎCCJ în judecarea recursului, instanța supremă nefiind instanță de fond.
Pentru considerentele menționate, condițiile pentru admiterea excepției de litispendență nefiind întrunite, se va dispune respingerea acestei excepții ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, Curtea reține următoarele:
Reclamanții au calitatea de judecători și foști judecători în cadrul Curții de APEL ALBA IULIA.
Prin acțiunea de față reclamanții au solicitat acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația de bază brută lunară, prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996.
Prin dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 așa cum a fost modificată prin OG.nr.56/1997, se prevedea ca pentru risc si suprasolicitare neuropsihica, magistrații precum si personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din indemnizația de bază brută lunară.
Textul de lege sus menționat a fost abrogat prin OG nr.83/2000 pentru modificarea si completarea Legii nr.50/1996 publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr.425 din 01.09.2000 și intrată în vigoare la 01.10.2000.
Procedându-se astfel, au fost încălcate atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă cât și dispozițiile Legii nr.125/2000 privind abilitatea Guvernului de a emite ordonanțe.
Astfel, potrivit art.108 alin.3 din Constituție "Ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute aceasta". Dar prin art.1 pct.Q1 din Legea nr.125/2000 Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la "Modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești, republicată".
Cu toate acestea, prin OG nr.83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii 50/1996, deși așa cum rezultă din dispozițiile art.56-62 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată - modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Așadar, deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii a avut loc și abrogarea unor dispoziții ale acesteia.
Este de remarcat în acest context, că acolo unde legislativul a intenționat să acorde executivului abilitate pentru abrogarea unor texte de lege, a prevăzut expres aceasta în cuprinsul legii de abilitare.
În susținerea celor mai sus menționate este și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție care s-a pronunțat prin recurs în interesul legii la data de 10.03.2008, în sensul că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Față de cele anterior reținute, întrucât abrogarea realizată prin OG nr.83/2000 este nelegală și în plus, subzistă rațiunea acordării sporului de stres, instanța apreciază că pretențiile reclamanților sunt întemeiate cu privire la acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996 în procent de 50% pe perioada 24.09.2005 la zi și în continuare pentru reclamanții, -, -, și, pe perioada 24.09.2005 - 30.10.2007 pentru reclamanta, respectiv pe perioada 24.09.2005 - 01.05.2008 pentru reclamanta, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație de la data plății efective.
Potrivit prevederilor art.6 și 7 cuprinse în Decretul Lege nr. 92/1976 modificat, normele incidente prevăzute de Legea nr. 130/1999 și art. 296 din Legea nr. 53/2003, Curtea de APEL ALBA IULIA în calitate de operator al carnetelor de muncă, urmează a efectua cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
În prezenta cauză civilă nu sunt incidente prevederile art.274 Cod procedură civilă.
Pentru aceste motive
În numele legii
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune pe perioada septembrie 2000 - 23.09.2005, excepție invocată de pârâtul Ministerul Justiției.
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a Curții de APEL ALBA IULIA și excepția litispendenței, ambele invocate de către pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA.
Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții, -, -, și, toți cu domiciliul procesual ales la Curtea de APEL ALBA IULIA, nr.1, jud.A împotriva pârâților Ministerul Justiției cu sediul în B,-, sector 5 și Curtea de APEL ALBA IULIA cu sediul în A I, nr.1, județul A și în consecință:
Obligă în solidar pârâții la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din indemnizația brută lunară începând cu data de 24.09.2005 la zi pentru reclamanții, -, -, și, pe perioada 24.09.2005 - 30.10.2007 pentru reclamanta, respectiv pe perioada 24.09.2005 - 01.05.2008 pentru reclamanta, actualizat în raport de rata inflației, precum și în continuare.
Obligă pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 30.10.2008.
Președinte, Judecător,
- - - - -
Asistent judiciar,
- -
Grefier,
- - -
Cu opinie separată în sensul admiterii acțiunii civile,
Asistent judiciar,
- -
Red.
Tehnored. 32 ex.
OPINIE SEPARATĂ
Potrivit art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești magistrații și personalul auxiliar " pentru vechimea în muncă, personalul beneficiază de un spor de vechime de până la 25%, calculat la salariul de bază brut corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru". Acest articol a fost abrogat prin art. I pct. 32 din nr.OG 83/2000. Prin nr. 38/2007 s-a recunoscut dreptul magistraților la acest spor de vechime.
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești magistrații și personalul auxiliar beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică. Acest articol a fost abrogat prin art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000. Prin nr. 21/2008 magistraților li s-a recunoscut magistraților dreptul la sporul de risc și sporul de suprasolicitare neuropsihică.
Așadar, în baza de calcul a indemnizațiilor magistraților, au fost incluse sporul de vechime de risc și suprasolicitare neuropsihică. Conform dispozitivului nr. 21/2008 aceste ultime sporuri sunt recunoscute "și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000".
Cu privire la aspectul privind termenul de prescripție fac precizarea că, alături de o jurisprudență bogată în sensul acordării acestor drepturi începând cu data de 01.10.2000, pentru considerentele pe care le voi dezvolta în continuare apreciez că termenul de prescripție nu a început să curgă decât din momentul pronunțării, până la momentul pronunțării nu a curs și nu a început să curgă termenul de prescripție.
Potrivit art. 83 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate. Potrivit art. 295 alin. (1) din Codul muncii, dispozițiile acestuia se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislație muncii și în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă cu dispozițiile legislației civile. Cum Codul mucii nu conține prevederi privind prescripția dreptului material la acțiune se aplică dispozițiile Decretului nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă.
Analiza cursului prescripției extinctive presupune, înainte de toate, cunoașterea începutului și sfârșitului acestei prescripții, adică a datei de la care începe să curgă prescripția extinctivă și, bineînțeles, a datei la care ea urmează să se împlinească.
Așadar, în speța dată și dedusă spre competentă și legală soluționare trebuie analizată data de la care începe să curgă termenul de prescripție.
Potrivit art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958: " Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune. iar potrivit art. 1886: " Nici o prescripție nu poate începe a curge mai înainte de a se naște acțiunea supusă acestui mod de stingere."
În esență, deci, conform acestei reguli, prescripția extinctivă începe să curgă la data nașterii dreptului material la acțiune. Deoarece legea nu prevede care este această dată și nici drepturile la acțiune cărora ea li se aplică, regula instituită prin art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 are caracter general, în sensul că ea se aplică ori de câte ori nu-și găsește incidența vreo regulă specială, edictată pentru un anumit caz particular, pe de o parte, și, bineînțeles, în toate cazurile în care dreptul subiectiv material este încălcat, negat sau contestat (și cu condiția ca dreptul la acțiune corespunzător să fie supus prescripției extinctive), pe de altă parte. În speță dreptul magistraților nu a fost niciodată nici negat nici contestat, ci pur si simplu prin dispozițiile art. pct. 32 și 42 au fost abrogate în mod expres dispozițiile din Legea nr. 50/2006.
Așadar, regula generală privind începutul prescripției extinctive având ca obiect dreptul material la acțiune este aceasta: prescripția începe să curgă la data nașterii dreptului la acțiune. Evident ca pur teoretic putem susține că dreptul la acțiune s-a născut la data publicării în Monitorul Oficial al României a nr.OG 83/2000, însă unul din principiile fundamentale ale statului de drept îl constituie conformarea tuturor subiectelor de drept normei juridice, legea fiind instrumentul prin care se creează starea de legalitate. A susține că în vederea prezervării drepturilor lor, magistrații aveau obligația la acțiune, la apariția actului normativ care abroga în mod expres dreptul la sporul de vechime, de risc și de suprasolicitare neuropsihică, însemnă pur și simplu la a obliga toți cetățenii la acțiune împotriva unui text al legii, chiar și atunci când prin lege se abroga în mod expres anumite drepturi. Este evident ca în acest caz nu se poate alica principiul nemo censetur ignorarem legem, justițiabilul are obligația de a nu invoca necunoașterea legii, însă nu se crează o obligația la a analiza cu mare atenție legalitatea mecanismelor de adoptare a normei legale, mai ales în situația în care se creează premisa de legalitate.
În același timp, din punct de vedere logic, inclusiv moral (etic), regula începutului prescripției extinctive o dată cu nașterea dreptului la acțiune este cât se poate de naturală, de firească: premisa aplicării efectului sancționator al prescripției extinctive constă tocmai în existența posibilității de a acționa pentru ocrotirea unui drept, pentru clarificarea unei situații juridice sau realizarea unui interes legiti. Se poate susține că dreptul la acțiune trebuia exercitat în condițiile în care prin lege s-a abrogat în mod expres un drept? A susține că dreptul la acțiune trebuie exercitat atunci când legea abroga expres un drept înseamnă să se impună justițiabilului mai mult decât o diligență rezonabilă, înseamnă chiar obligarea justițiabilului să intenteze împotriva tuturor actelor normative acțiune preventivă, ceea ce evident că nu poate fi admisibil.
Or, atâta timp cât dreptul la acțiune nu s-a născut încă, nu se poate spune că titularul său este neglijent și, în consecință, nu se justifică nici curgerea prescripției extinctive și, cu atât mai mult, producerea urmărilor pe care le atrage împlinirea termenului de prescripție: stingerea dreptului la acțiune.
În fapt, instituția prescripției extinctive constituie un adevărat instrument de sancțiune împotriva titularului dreptului care un își exercită drepturile într-un anumit termen, stabilit în mod imperativ de lege.
Trebuie să se rețină că dispozițiile art. I pct. 32 și pct. 42 din nr.OG 83/2000, prin tehnica de redactare creează în mod evident " aparența de nedrept" cu privire la sporul de risc și sporul de suprasolicitare neuropsihică, prin faptul că abroga în mod expres dispozițiile din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
În condițiile în care prin lege se abroga în mod expres un drept nu se poate susține rezonabil că persoanele în cauză, respectiv reclamanții, au fost neglijente în valorificarea drepturilor lor. Această idee este întărită de faptul că prin nr. 36/2007 și nr. 21/2008 nu se recunoaște dreptul ci se constată faptul că nr.OG 83/2000 a fost adoptat cu nerespectarea de către Guvern a legii prin care era abilitat să adopte ordonanțe. Astfel se precizează că " prin Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr. 50/1996, nici total și nici parțial. În acest fel, prin emiterea nr.OG 83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptată de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art. 108 alin. 3 cu referire la art. 73 alin. 1 din Constituția României".
Așadar, motivul pe care se fundamentează recunoaște dreptului magistraților reclamanți la sporul de vechime, de risc și de suprasolicitare îl constituie constatarea încălcării dispozițiilor din legea de abilitare a guvernului de legiferare, adică depășirea limitei transferului dreptului de legiferare de la Parlament către Guvern. Adică actul subsidiar normei principale prin care se abrogă drepturile magistraților pe sporuri. În aceste condiții, orice persoană rezonabilă cercetează în primul rând legalitatea normei cu dispozițiile constituționale, creându-se o prezumție extrem de puternică, că Guvernul când a edictat norma legală a respectat limitele mandatului care i-a fost încredințat. A impune justițiabilului, implicit reclamanților să cerceteze dacă instituțiile statului, atunci când legiferează, îndeplinesc cu adevărat condițiile și limitele mandatului, înseamnă a crea o neîncredere și o suspiciune continuă cu privire la legalitatea demersurilor acestor instituții, înseamnă a impune o continuă cercetare a fundamentelor acestor instituții, care practic înseamnă o subminare a statutul prin crearea suspiciunii de nelegalitate. Aceasta susținere este inadmisibilă într-un stat cu mecanisme constituționale de funcționare, astfel încât cetățenii nu pot fi sancționați pentru lipsa de suspiciune, iar această lipsă de suspiciune nu poate fi calificată ca fiind lipsă de acțiune, delăsare sau nepăsare în apărarea drepturilor și intereselor lor, cu atât mai mult cu cât competența verificării îndeplinirii condițiilor de adoptare a unui act normativ revine justiției și nu cetățenilor.
În aceste condiții, nu se poate susține că termenul de prescripție a început să curgă de la data da 01.01.2000, în condițiile în care actul normativ care abroga drepturile magistraților avea vicii de procedură, vicii care nu puteau fi descoperite la o analiză normală a nr.OG 83/2000. Culpa adoptării nr.OG 83/2000 cu nerespectarea dispozițiilor legii de abilitare nu poate fi transferată justițiabilului. Culpa aparține organelor statului prin adoptarea unor acte normative fără a avea competența necesară, iar această culpă a statului nu trebuie să priveze cetățeanul de drepturile sale legale și legitime, pe care le-ar fi obținut în lipsa acestei cuple a statului cu privire la legiferare. Dacă legea nu ar fi creat o puternică aparența de nedrept, atunci am fi fost în fața culpei magistraților de lăsare a curgerii termenului de prescripție. Așadar, nu poate fi sancționat un cetățean cu neacordarea unor drepturi ale sale, pentru o culpă a statului.
În măsura în care ar fi fost previzibil că legea va fi interpretată în sensul recunoașterii dreptului la sporuri anulate în mod expres de nr.OG 83/2000, atunci s-ar fi putut aprecia că a început să curgă prescripția la data adoptării acestui act normativ, sancționând justițiabilul pentru lipsa lui de diligență în vederea apărării drepturilor și intereselor sale. Însă norma legală nu a fost previzibilă, dovada interpretările diferite data de instanțe.
Având în vedere faptul că drepturile magistraților reclamanți la sporuri au fost abrogate în mod expres prin nr.OG 85/2000 se creează o puternică "aparență de nedrept" prin modul deficitar de redactare, care nu corespunde exigențelor de tehnică legislativă specifice normelor juridice. Or, referitor la aceste cerințe, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în mod constant, statuând că " o normă esteprevizibilănumai atunci când este redactată cu suficientă precizie, în așa fel încât să permită oricărei persoane - care, la nevoie, poate apela la consultanță de specialitate - să își corecteze conduita" (Cazul împotriva României, 2000), iar " [. ] cetățeanul trebuie să dispună de informații suficiente asupra normelor juridice aplicabile într-un caz dat și să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecințele care pot apărea dintr-un act determinat. Pe scurt, legea trebuie să fie, în același timp, accesibilă și previzibilă" (Cazul Sunday Times împotriva Regatului Unit, 1979).
În prezenta cauză civilă trebuie constat că textele legale examinate nu îndeplinesc condițiile de previzibilitate și predictibilitate pentru ca subiectul de drept vizat să își poată conforma conduita, astfel încât să evite consecințele nerespectării lor, adică să introducă o cerere de reclamare a drepturilor sale în termenul general de prescripție.
Norma legală nu este previzibilă, cu privire la viitorul interdicției dreptului. Este de forța evidenței faptul că în condițiile în care ar fi fost previzibilă o interpretare în sensul celei date de Înalta Curte de Justiție și Casație, atunci fiecare persoană (diligentă) afectată de dispozițiile nr.OG 83/2000 nu ar fi stat în pasivitate, ci ar fi acționat în vederea apărării propriilor drepturi. Or, a fost nevoie de șapte respectiv opt ani pentru clarificarea normei juridice. În acest context, al ambiguităților juridice, al nesiguranței interpretării un poate fi sancționat titularul dreptului, drept care, până la data interpretării oficiale un era recunoscut. Or, dreptul material la acțiune curge de la data recunoașterii dreptului.
În măsura în care s-ar considera ca dreptul la acțiune al reclamanților s-ar fi născut odată cu apariția nr.OG 83/2000 ar presupune, după cum am mai menționat, ca în lipsa previzibilității legii, orice justițiabil ar trebui, în mod preventiv, să introducă cerere de chemare în judecată pentru a nu pierde anumite drepturi, în situația în care, prin interpretarea oficială dată de puterea judecătorească li s-ar naște dreptului care ar fi lipsite de apărare, dacă nu ar fi acționat. Or, o astfel de interpretare este inadmisibilă deoarece ar încălca unul din principiile fundamentale ale unui stat de drept: principiul securității juridice, care ca obiect principal protejarea cetățenilor împotriva efectelor negative secundare ale normei legale.
În speță, unul din efectele negative secundare ale normei legale l-ar constitui privarea celor interesați de dreptul la acțiune, având în vedere faptul că norma legală creează " aparența de nedrept".
Pentru aceste concluzii și motive de fapt și de drept, rezultă fără nici o urmă de îndoială că dreptul la acțiune nu se poate naște decât la data pronunțării nr. 21/2008, cu consecința deplin justă a respingerii excepției prescripției dreptului material la acțiunea invocată, corespondent perioadei 1.IX.2000 - 23.IX.2005 și admiterea acțiunii introductive așa cum a fost formulată de către reclamanți.
Asistent judiciar,
- -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ
ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
PROCES-VERBAL
Încheiat azi, 30 octombrie 2008
În ședința de judecată din 30 octombrie 2008, în dosar nr- se constată că s-a ivit un incident procedural legat de compunerea completului de judecată format din judecătorii și - - -.
Întrucât d-na judecător lipsește conform aspectelor menționate în procesului-verbal de absență încheiat la 30.10.2008 iar judecătorii la rând în planificarea de permanență a Secției pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale: -, și sunt părți în prezentul dosar, în compunerea completului de judecată a fost inclusă d-na judecător - -, la rând în planificarea de permanență pe materii.
Completul compus din judecătorii - - - și - - a păstrat cauza pentru judecată.
Drept pentru care s-a încheiat prezentul proces verbal.
Președinte,
Grefier,
- ---
Președinte:Monica Maria MureșanJudecători:Monica Maria Mureșan, Anca Neamțiu, Mihai Pașca Sebastian Nașcu Ioana Cibu Mirea
