Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 828/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 828
Ședința publică de la 27 Iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Viziteu Camelia JUDECĂTOR 2: Grosu Valerica Niculina
- - - - - JUDECĂTOR 3: Pîrjol
- - - - - JUDECĂTOR
GREFIER -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi la ordine au venit spre pronunțare recursurile civile promovate de
pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ÎN NUMELE ȘI PENTRU MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.240/28.03.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 20.07.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă 240/2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- a fost respinsă ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor; au fost respinse ca nefondate excepțiile prescripției dreptului la acțiune și cea a autorității de lucru judecat invocate de Ministerul Justiției; a fost admisă acțiunea reclamanților, -, și și au fost obligați pârâții Ministerul justiției, Curtea de Apel Bacău și tribunalul Neamț să recunoască și să plătească reclamanților sporul de vechime în muncă pentru perioada 1.10.2003 -28.02.2003; sporul de 30 % din indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada 11.04.2002 - 16.05.2003 precum și diferența dintre drepturile salariale cuvenite și sporurile salariale astfel recunoscute cu titlu de primă de vacanță și premiul anual și cele efectiv încasate, pentru perioada 1.10.2000 - 10.11.2006.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să asigure sumele necesare acordării drepturilor salariale astfel stabilite, iar Tribunalul Neamț să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă.
În considerentele hotărârii instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr.4843/103 din 1-11-2007, pe rolul Tribunalului Neamț, reclamanții, -, - și, în calitate de judecători la Judecătoria Roman, toți cu domiciliul ales la această instanță, respectiv R, p-ța - - nr.1, județul N, au solicitat în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Neamț, Curtea de Apel Bacău, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, să se constatate discriminarea cauzată de prevederile art. 1 pct. 32 din nr.OG 83/2000 raportat la art. 33 alin. 1 și 2 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, privind sporul de vechime în muncă, precum și cea cauzată de dispozițiile art. 11 alin. 1 din nr.OUG 177/2002 și art. 28 alin. 4 din nr.OUG 43/2002, privind sporul de 30% pentru activitatea de combatere a infracțiunilor de corupție, anularea situației create prin discriminare și restabilirea situației anterioare prin acordarea despăgubirilor reprezentând sporul de vechime în muncă corespunzător fiecăruia pentru perioada 01.10.2000 - 01.03.2003, precum și a despăgubirilor reprezentând sporul de 30% pentru activitatea de combatere a infracțiunilor de corupție pentru perioada 11.04.2002 - 01.03.2003, actualizate cu indicele de inflație de la data executării efective.
Totodată, reclamanții au mai solicitat obligarea pârâților Tribunalul Neamț, Curtea de Apel Bacău și Ministerul Justiției să le achite diferențele rezultate din calcularea drepturilor salariale ce li se cuveneau - respectiv prima de vacanță și premiul anual reprezentând cel de-al 13-lea salariu - și cele plătite efectiv, pentru perioadele indicate mai sus, în baza celor două sporuri, precum și sumele ce reprezentă diferența dintre drepturile bănești cuvenite - respectiv prima de vacanță și premiul anual reprezentând cel de-al 13-lea salariu - și cele plătite efectiv, actualizate cu indicele de inflație de la data executării efective.
De asemenea, au mai solicitat obligarea pârâtului Tribunalul Neamț să efectueze mențiunile corespunzătoare sporurilor indicate mai sus în carnetele de muncă și obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să asigure sumele necesare acordării acestor despăgubiri.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, sporul de vechime în muncă a fost prevăzut de art. 12 din Legea nr. 52/1991 privind salarizarea personalului din organele puterii judecătorești, iar după abrogarea acesteia, de art. 31 din Legea nr. 50/1996, având același obiect de reglementare, și că au beneficiat de acesta până la apariția nr.OG 83/2000, care a stabilit că dispozițiile referitoare la sporul de vechime în muncă nu se mai aplică magistraților.
În continuare au arătat că deși nr.OG 83/2000 nu a mai prevăzut acest drept în favoarea lor, nici nu l-a abrogat în mod expres, situația fiind aceeași și sub incidența nr.OUG 177/2002, simpla stabilire a indemnizației lunare ca unică formă de remunerare neînlăturând beneficiului sporului de vechime în muncă. Aceasta întrucât sporul menționat este un drept salarial de natură personală, cu caracter general, determinat de activitatea desfășurată, indiferent de funcția deținută, punct de vedere a fost însușit și de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. XXXVI din 07.05.2007, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii.
Referitor la sporul de 30% pentru activitatea de combatere a infracțiunilor de corupție, solicitat pentru perioada 11.04.2002 - 01.03.2003, reclamanții au învederat că prin Decizia nr. VI din 15.01.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în soluționarea unui alt recurs în interesul legii, s-a dispus că în aplicarea nediscriminatorie a prevederilor art. 11 alin. 1 din nr.OUG 177/2002 și art. 28 alin. 4 din nr.OUG 43/2002, drepturile salariale prevăzute de aceste texte legale se cuvin tuturor magistraților.
Au mai precizat că prin sentința civilă nr. 297/C/13.06.2006, pronunțată de Tribunalul Neamț, le-a fost recunoscut sporul de 30 - 40% cuvenit pentru activitatea de combatere a infracțiunilor de corupție, începând cu 01.03.2003, iar drepturile bănești corespunzătoare le-au fost achitate. Prin aceeași sentință s-a considerat că reclamanții nu pot beneficia de aceste sporuri pentru perioada 01.01.2003 - 01.03.2003 întrucât, în raport de data introducerii acțiunii, erau incidente prevederile art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958 privitoare la prescripția extinctivă.
Prin prezenta cerere de chemare în judecată reclamanții au considerat că, în raport de dispozițiile Decizie nr. VI din 15.01.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, sunt îndreptățiți să solicite recunoașterea și plata drepturilor bănești corespunzătoare sporurilor de mai sus pentru perioadele indicate, inclusiv pentru lunile ianuarie - februarie 2003. Aceasta întrucât, prin decizia instanței supreme au fost repuși în termenul de a pretinde recunoașterea drepturilor menționate, iar cererea lor anterioară a avut un alt temei juridic decât acțiunea de față, ce se întemeiază pe ideea de răspundere pentru tratament discriminatoriu, soluția de respingere pentru intervalul 01.01.2003 - 01.03.2003 având la bază o excepție și nu o apreciere a fondului.
Au mai arătat că prevederile art. 1 pct. 32 din nr.OG 83/2000 raportat la art. 33 alin. 1 și 2 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, pe de o parte, precum și prevederile art. 11 alin. 1 din nr.OUG 177/2002 și art. 28 alin. 4 din nr.OUG 43/2002, pe de altă parte, i-au discriminat în mod direct, atât în raport cu personalul auxiliar de specialitate dar și în raport cu alte categorii de magistrați, fără o motivare obiectivă și rezonabilă, scopul urmărit prin reglementările incriminate fiind nelegitim iar metoda de atingere neadecvată.
Justificat de faptul că drepturile salariale recunoscute anterior prin sentința civilă nr. nr. 297/C/13.06.2006, pronunțată de Tribunalul nu au inclus, pentru perioada vizată, primele de vacanță și premiul anual reprezentând cel de-al 13-lea salariu, nici drepturile solicitate prin prezenta acțiune, reclamanții au cerut obligarea pârâților Tribunalul Neamț, Curtea de Apel Bacău și Ministerul Justiției la plata diferențelor rezultate din calcularea drepturilor salariale ce li se cuveneau și cele plătite efectiv.
În sprijinul cererii lor reclamanții au invocat practica Curții Constituționale și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și au arătat că pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă potrivit dispozițiilor art. 1 din nr.OUG 22/2002, iar în baza art. 242 pct. 2. pr. civ. au solicitat judecata în lipsă.
La cerere au atașat practică judiciară în materie, respectiv sentința civilă nr. 297/C/13.06.2006, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr.480/C/2006 și sentința civilă nr. 948 din 14.11.2006 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr.1188/C/2006 ( 14-22).
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice N, a depus întâmpinare (85 - 87), în care a invocat, pe cale de excepție, lipsa calității sale procesuale pasive, motivat de faptul că nu există identitate între el, Statul român și bugetul de stat, iar pe fond netemeinicia pretențiilor reclamanților motivat de faptul că pârâtul Ministerul Justiției este ordonatorul principal de credite având obligația, potrivit art. 1 și 2 din nr.OG 22/2002, de a lua toate măsurile ce se impun pentru asigurarea în bugetele proprii ale instituțiilor subordonate, a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plăților stabilite prin titluri executorii. Excepția invocată fost unită cu fondul cauzei.
Același pârât depus la dosar copie de pe cererea de strămutare judecării acestei cauze ( 6-7) și un certificat de grefă.
Prin întâmpinarea depusă pentru termenul de judecată din data de 14.12.2007 ( 41-
44) pârâtul Ministerul Justiției și-a fundamentat apărările invocând, pe cale de excepție, prescripția dreptului material la acțiune și autoritatea de lucru judecat - ambele în ceea ce privește plata sporului de vechime în muncă și a sporului de 30%. Pe fondul cauzei, același pârât a formulat apărări numai pentru capătul de cerere privind plata diferențelor salariale constând în prima de vacanță și premiul anual reprezentând cel de al 13-lea salariu, solicitând respingerea acestora ca neîntemeiate, arătând că ambele drepturi se raportează exclusiv la indemnizația de încadrare brută, fără să intre în calcul și alte sporuri, cu excepția sporului de stabilitate sau fidelitate. Excepțiile invocate au fost unite cu fondul cauzei.
Prin precizări ulterioare, reclamanții au arătat că, sporul de vechime solicitat se referă la perioada 01.11.2000 - 01.03.2003, iar sporul de 30% pentru activitatea de combatere infracțiunilor de corupție cuprinde perioada 11 aprilie 2002 - 01 martie 2003 ( 68).
Analizând actele și lucrările dosarului, în funcție de susținerile părților, instanța a constatat că acțiunea formulată de reclamanți, astfel cum fost precizată, este întemeiată, fiind admisă, iar excepțiile invocate au fost respinse ca nefondate, pentru următoarele considerente:
Reclamanții au calitatea de judecători la Judecătoria Roman.
Prin sentința civilă nr. 297/C/13.06.2006, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr.480/C/2006 și sentința civilă nr. 948 din 14.11.2006 pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr.1188/C/2006, acestora le-a fost admisă acțiunea privind plata drepturilor bănești reprezentând sporul de vechime în muncă, pentru perioada 16.05.2003 - 14.11.2006 și sporul de 30% - 40% pentru soluționarea infracțiunilor de corupție, începând cu 01.01.2003 și până la 01.04.2006.
acordării acestora a fost confirmată ulterior de instanța supremă care, prin Deciziile nr. VI din 15.01.2007 și nr. XXXVI din 07.05.2007, pronunțate în soluționarea unor recursuri în interesul legii, a reținut pe de o parte că în aplicarea nediscriminatorie a prevederilor art. 11 alin. 1 din nr.OUG 177/2002 și art. 28 alin. 4 din nr.OUG 43/2002, drepturile salariale corespunzătoare sporurilor de 30 - 40% se cuvin tuturor magistraților, iar pe de altă parte că, deși nr.OG 83/2000 nu a mai prevăzut sporul de vechime în muncă pentru magistrați, în lipsa unei abrogări exprese sau implicite, beneficiul acestuia nu a fost înlăturat.
Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a concluzionat că, pentru eliminarea oricărei discriminări între diferitele categorii de magistrați, este necesar ca aceia care nu au beneficiat de sporul specific de 30%, să aibă dreptul la întregirea veniturilor salariale și cu acest spor, obligația autorității care nu l-a acordat fiind întemeiată pe ideea de răspundere pentru tratament discriminatoriu.
De asemenea, a mai apreciat că interpretarea sistematică a art. 31 din Legea nr. 50/1996 (devenit art. 33 după ieșirea lui din vigoare), impunea menținerea aplicabilității dispozițiilor ce au acordat dreptul de vechime în muncă și pentru magistrați, și nu doar pentru personalul auxiliar de specialitate, în considerarea principiului egalității în drepturi și a eliminării oricărei forme de discriminare. Aceasta întrucât ar fi de neconceput ca magistrații să nu beneficieze de sporul pentru vechime în muncă, cât timp personalului auxiliar din unitățile unde ei își desfășoară activitatea i s-a menținut acest spor, iar toate celelalte categorii de salariați au vocație la un asemenea drept.
Prin acțiunea de față reclamanții au solicitat, ca un prim capăt de cerere, acordarea acelorași sporuri recunoscute prin sentința civilă nr. 297/C/13.06.2006, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr.480/C/2006 și sentința civilă nr. 948 din 14.11.2006 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr.1188/C/2006, însă pentru perioadele anterioare datei de 01.03.2003, respectiv 01.10.2000 - 28.02.2003 (sporul de vechime în muncă) și 11.04.2002 - 16.05.2003 (sporul de 30%), invocând drept temei legal discriminarea lor, recunoscută în cele două decizii ale instanței supreme, ale căror dispoziții sunt obligatorii pentru instanțe potrivit art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă.
În acest sens dispozițiile nr.OG 137/2000 prevăd că persoana care se consideră discriminată poate solicita acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării, în termen de 3 ani de la data săvârșirii faptei sau de la data când a luat cunoștință de aceasta.
Ori, existența discriminării ca faptă, în măsură să îi îndreptățească pe reclamanți a beneficia de prevederile nr.OG 137/2000, a fost stabilită prin Deciziile nr. VI din 15.01.2007 și nr. XXXVI din 07.05.2007, de la pronunțarea cărora începe să curgă termenul de prescripție a dreptului la acțiune. Din acest motiv admisibilitatea capătului de cerere privind acordarea sporurilor de vechime în muncă și de 30% decurge, pentru perioadele arătate, din obligativitatea dispozițiilor reținute în cele două hotărâri de îndrumare care se impun întocmai ca și legea.
În baza acelorași considerente, excepția privind prescripția drepturilor menționate, invocată de pârâtul Ministerul Justiției, va fi respinsă ca nefondată întrucât prin deciziile de mai sus s-a stabilit că prevederile art. 33 alin. 1 din Legea nr. 50/1996, raportate la art. 1 pct. 32 din nr.OG 83/2000, art. 50 din nr.OUG 177/2002 și art. 6 alin. 1 din nr.OUG 160/2000"se interpretează în sensul că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrațiau beneficiat, până la intrarea în vigoare a Legii 45/2007, de sporul de vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege", dar și că - pentru aplicarea nediscriminatorie a dispozițiilor art. 11 alin. 1 din nr.OUG 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, precum și ale art. 28 alin. 4 din nr.OUG 43/2002 -"drepturile salariale prevăzute de aceste texte de lege se cuvin tuturor magistraților".
Nici excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâtul Ministerul Justiției, s-a apreciat că nu poate fi reținută, și a fost respinsă ca nefondată întrucât, pe de o parte, prin sentința civilă nr. 297/C/13.06.2006, pronunțată în dosarul nr.480/C/2006 și sentința civilă nr. 948 din 14.11.2006 pronunțată în dosarul nr.1188/C/2006, Tribunalul Neamț nu a analizat pe fond pretenția dedusă judecății, iar pe de altă parte nu este întrunită condiția triplei identități de părți, obiect și cauză cerută de art. 1201. civ. Aceasta deoarece, așa cum în mod corect au arătat reclamanți, solicitările de față sunt întemeiate pe prevederile speciale ale nr.OG 137/2000 privind discriminarea, cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, spre deosebire de litigiul anterior, care s-a fundamentat pe dispozițiile dreptului comun.
Printr-un alt capăt de cerere reclamanții au solicitat obligarea pârâților Tribunalul Neamț, Curtea de Apel Bacău și Ministerul Justiției să le achite diferențele salariale rezultate din calcularea drepturilor ce li se cuvin cu titlu de prime de vacanță și premiul anual reprezentând cel de-al 13-lea salariu, și cele plătite efectiv în perioada 01.10.2000 - 10.11.2006. Au justificat această pretenție pe faptul că, în urma admiterii primului capăt de cerere, dar și a pronunțării sentinței civile nr. 297/C/13.06.2006, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr.480/C/2006 și sentinței civile nr. 948 din 14.11.2006 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr.1188/C/2006, cuantumul indemnizației lor de bază lunară se majorează prin includerea celor două sporuri.
Instanța a apreciat că și acest capăt de cerere este întemeiat deoarece drepturile salariale achitate reclamanților în perioadele de mai sus nu au inclus și cele două sporuri, recunoscute acestora prin hotărârea de față și prin sentința civilă nr. 297/C/13.06.2006, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr.480/C/2006 și prin sentința civilă nr. 948 din 14.11.2006 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr.1188/C/2006.
Temeinicia acestei pretenții reiese din prevederile nr.OG 83/2000 (art. 1 pct. 8), nr.OUG 177/2002 (art. 4) și ale nr.OUG 27/2006 (art. 4 alin. 3), ce sunt în esență identice, și care dispun că sporurile reglementate de aceste texte legale se includ în indemnizația de încadrare brută lunară și"se ia în calcul la stabilirea oricăror alte drepturi ce se determină pe baza veniturilor salariale".
Reiese, cu caracter de principiu, că sporurile acordate în baza acestor texte legale se includ în indemnizația de încadrare brută lunară și, pe cale de consecință, și prima de concediu de odihnă precum și premiul anual reprezentând al 13-lea salariu trebuiau, pentru perioadele indicate, să fie calculate cu respectarea acestui principiu. Un argument în acest sens îl constituie prevederile art. 1 pct. 11 din Legea nr. 45/2006 potrivit cărora magistrații au dreptul, la plecarea în concediul de odihnă, pe lângă indemnizația de concediu aferentă acestei perioade, și la o primă de concediu " egală cu indemnizația de încadrare brută lunară din luna anterioară plecării în concediu."
Ori, întrucât prima de concediu de odihnă și premiul anual reprezentând al 13-lea salariu suntdrepturi ce se determină pe baza veniturilor salariale, este normal ca indemnizația de încadrare brută lunară avută ca punct de referință la calcularea lor să includă și sporurile menționate mai sus, alături de sporul de fidelitate. Pentru perioadele menționate indemnizația de încadrare brută lunară a inclus doar cel din urmă spor, întrucât celelalte două au fost recunoscute reclamanților ulterior, prin hotărâri judecătorești, neexistând la acea vreme o reglementare legală.
Pentru aceste considerente susținerea pârâtului Ministerul Justiției în sensul că indemnizația de încadrare brută lunară a magistraților includea numai sporul de fidelitate, nu și pe cele arătate mai sus, care ar reprezenta doar adaosuri de natură salarială, nu poate fi primită deoarece, când legiuitorul a reglementat acest drept prin art. 1 pct. 8 din nr.OG 83/2000, l-a definit folosind tot noțiunea de "adaos", pentru ca în nr.OUG 27/2006 să folosească noțiunea de "majorare". Ori, nu terminologia folosită în timp în actele normative, prezintă importanță, ci finalitatea urmărită de legiuitor, respectiv ca aceste sporuri să fie avute în vedere la calcularea tuturor celorlalte drepturi salariale.
Având în vedere cele reținute, tribunalul apreciat că prevederile art. 1 pct. 32 din nr.OG 83/2000 raportat la art. 33 alin. 1 și 2 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești a instituit o discriminare directă a reclamanților, în calitatea lor de judecători în funcție în raport cu personalul auxiliar de specialitate, iar prevederile art. 11 alin. 1 din nr.OUG 177/2002 și art. 28 alin. 4 din nr.OUG 43/2002 instituie o altă formă de discriminare directă prin diferențierile nerezonabile care se fac în cadrul categoriilor ce compun corpul de magistrați.
Reiese că deși scopurile urmărite prin prevederile legale de mai sus, respectiv îmbunătățirea sistemului de retribuire a magistraților, reglementarea prin acte normative separate a drepturilor salariale cuvenite acestora și altor categorii de personal din cadrul autorității judecătorești, precum și reducerea neîntârziată a fenomenului de corupție, sunt legitime, metoda de atingere nu este una adecvată, din moment ce reclamanții au fost privați de dreptul de a beneficia de sporul de vechime în muncă și de sporul de 30%. În considerentele Deciziei nr. 20/02.02.2000 a Curții Constituționale s-a reținut jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cazul Marks contra Belgiei (1979) că"în aplicarea prevederilor art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, reprezintă o încălcare a acestor prevederi, orice diferență de tratament săvârșită de stat între indivizi aflați în situații analoge, fără o justificare obiectivă și rezonabilă".
Având în vedere cel reținute mai sus, tribunalul a arătat că apărările pârâtului Ministerul Justiției în sensul că reglementarea prin lege a unor drepturi în favoarea unor anumite categorii de persoane ar excede cadrului legal stabilit prin nr.OG 137/2000, trebuiesc înlăturate întrucât Curtea Constituțională a dispus, prin Deciziile nr. 1/08.02.1994 și nr. 135/05.11.1996, că"un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice,"și că "principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite."
S-a dispus ca plata despăgubirilor cuvenite reclamanților să se facă în funcție de indicele de inflație, conform art. 1084. civ. și nu potrivit art. 1088. civ. care reglementează dobânda legală. Acest aspect trebuie interpretat nu ca o sancțiune, ci ca o echilibrare a valorii pe care sunt îndreptățiți să o pretindă pentru repararea pierderii suferite. puterii de cumpărare a sumelor datorate cu titlu de despăgubiri nu se poate înlătura decât prin actualizarea lor cu indicele de inflație, care spre deosebire de dobânda legală - ce se datorează de la data introducerea cererii de chemare în judecată - este aplicabilă pentru întreaga perioadă în care sumele datorate nu au fost achitate.
În ceea ce privește apărarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, invocată pe cale de excepție, privind lipsa calității sale procesuale pasive, aceasta va fi înlăturată întrucât, pe de o parte, conform art. 1 din nr.OUG 22/2002 executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli, iar pe de altă parte prevederile modificatoare ale Legii nr. 110/2007 instituie doar o serie de termene și condiții privind executarea, fără a-l exonera de îndatoririle ce îi revin în asigurarea sumelor necesare efectuării plăților.
În consecință, a fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce și să includă în bugetul pârâtului Ministerul Justiției sumele necesare efectuării plăților drepturilor salariale acordate reclamanților prin prezenta hotărâre. Aceasta întrucât în baza Legii nr. 500/2002 și nr.HG 386/2007 Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile ce țin de responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, respectiv pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției.
Ministerul Economiei și Finanțelor a criticat hotărârea recurată pentru greșita respingere a excepției privind lipsa calității procesuale pasive, critică nejustificată, având în vedere așa cum a reținut și instanța de fond atributele ce revin acestei instituții în elaborarea bugetelor precum și notificarea acestora.
În ceea ce privește recursul declarat de Ministerul Justiției - prin acestea se aduc hotărârii recurate critici ce se încadrează la dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă și privesc:
- greșita respingere a excepției autorității de lucru judecat;
- greșita respingere a excepției privind prescripția dreptului material la acțiune;
- nelegalitatea și netemeinicia soluționării capătului de cerere privind acordarea diferențelor salariale.
Curtea, examinând hotărârea recurată raportat la criticile aduse de recurentul și din oficiu constată recursul neîntemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prescripția extinctivă, constituie un mijloc de stingere a dreptului la acțiune în sens material, iar prin neexercitarea acestui drept în intervalul de timp stabilit de lege fără ca titularul unui drept subiectiv, care a rămas inactiv un anumit timp, să-și piardă ocrotirea dreptului respectiv pe calea acțiunii în justiție.
Prescripția extintivă, asigură totodată stabilitatea și certitudinea raporturilor juridice, securitatea circuitului civil și în consecință constituie o excepție absolută.
În speță, dreptul la acțiune având ca obiect plata drepturilor salariale restante este supus termenului general de prescripție de 3 ani, aplicabil în materia drepturilor de creanță reglementat de art.3 alin.1 din Decretul 167/1958, iar în ceea ce privește momentul de la care curge termenul de prescripție este determinat potrivit dispozițiilor art.8 din același act normativ.
Referitor la critica adusă acordării diferențelor salariale acordate reclamanților curtea constată că și aceasta este justificată întrucât atât premiul anual cât și prima de vacanță, se raportează potrivit dispozițiilor legale, respectiv art.32 și 41 ind.1 din Legea nr.50/1996, nr.OUG177/2002 și art.4 din nr.OUG27/2006 la indemnizația brută de încadrare fără a fi luate în calcul sporurile ce fac obiectul litigiului.
Pentru cele ce preced, instanța va respinge recursul declarat de Ministerul Economiei și finanțelor ca nefondat și va admite recursul dispunând modificarea hotărârii recurate în spiritul argumentelor prezentate mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr.240/28.03.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Admite recursul formulat de Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr.240/28.03.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune.
Modifică în parte hotărârea recurată în sensul că respinge ca prescrise cererile privind acordarea sporului de vechime în muncă pentru perioada 1.10.2000 -28.02.2003; a sporului de 30 % pentru perioada 11.04.2002 - 16.05.2003 și a drepturilor salariale solicitate pentru perioada 1.10.2000-31.10.2004.
Respinge ca nefondate cererile de acordare diferențelor salariale pentru perioada 31.10.2004 - 10.11.2006; obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la asigurarea fondurilor necesare acordării drepturilor salariale solicitate și obligarea Tribunalului Neamț la efectuarea de mențiuni în carnetele de muncă al reclamanților.
Menține celelalte dispoziții din hotărârea recurată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 27.07.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
red.sent- /.
red.dec.rec. -
tehnored.BC/ 17 ex/ 30.07.2009.
30.07.2009-com.tuturor părților
Președinte:Viziteu CameliaJudecători:Viziteu Camelia, Grosu Valerica Niculina, Pîrjol
