Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 830/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 830
Ședința publică de la 27 Iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Viziteu Camelia JUDECĂTOR 2: Grosu Valerica Niculina
- - - - - JUDECĂTOR 3: Pîrjol
- - - - - JUDECĂTOR
GREFIER -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi la ordine au venit spre pronunțare recursurile civile promovate de
pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE N și MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÎNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIEI
împotriva sentinței civile nr.188/C/11.03.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 20.07.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi.
CURTEA
DELIBERÂND
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă 188/C/11.03.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- a fost respinsă ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de a fost respinsă ca nefondată excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 1.04.2004 - 26.11.2004 invocată de pârâtul - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție; a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții, I, și și au fost obligați pârâții - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție; Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU și Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț să plătească sporul de confidențialitate de 15 % începând cu data de1.04.2004 până la zi, precum și pe viitor.
S-a dispus efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă și a fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze și să aloce în bugetul Ministerului Public fondurile necesare efectuării plății acestor drepturi.
În considerentele hotărârii instanța de fond a învederat următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul tribunalului sub nr- reclamanții, I, și au chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț și Ministerul Finanțelor Publice, pentru ca în contradictoriu cu aceștia și pe baza probelor administrate să se dispună: obligarea intimaților la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15%, începând cu data de 01.04.2004 și până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești și pentru viitor, drepturile salariale neachitate să fie acordate în cuantum actualizat, efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă începând cu data de 01.04.2004 la zi, iar Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
În fapt, reclamanții au arătat că, printr-o serie de acte normative s-a oferit unor anumite categorii de salariați civili sau militari un spor corespunzător gradului de acces la informațiile clasificate. Sporul acordat a fost acordat pentru asigurarea confidențialității acestor informații de către salariații care lucrează cu acest tip de date.
Reclamanții arată că prin Legea 444/2006 pentru personalul militar și funcționarii cu statut special din unitățile publice din domeniul siguranței și apărării naționale s-a prevăzut un spor de 15% pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate. De asemenea prin OG6/2007 s-a mărit aria funcționarilor cărora li se acordă acest spor de confidențialitate pe lângă funcționarii prevăzuți în Legea 444/2006, acest spor se acordă și către funcționarii din aparatul de lucru al guvernului, din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, Ministerului Economiei Și Comerțului, Consiliului Legislativ. În Legea 656/2002 de asemenea s-a acordat acest spor și către unele categorii de personal din cadrul Oficiului Național de Prevenire Și Combatere a Spălării Banilor și nu în ultimul rând acest spor a fost acordat prin OG 137/2000 și personalului din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării în ideea unui tratament echitabil și similar tuturor categoriilor de persoane din cadrul instituțiilor publice care gestionează informații clasificate.
Petenții, grefieri în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț și Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, mai arată că, deși în conformitate cu art. 28 din Legea 182/2002 dețin certificate ORNIS și gestionează informații clasificate nu beneficiază de sporul de confidențialitate prevăzut pentru celelalte categorii de personal. Petenții arată că funcționarii din sistemul de ordine publică și siguranță națională gestionează informații clasificate obținute sub supravegherea procurorilor în timpul urmăririi penale, beneficiază de sporul de confidențialitate, însă persoanele care supraveghează și dispun exercitarea unor activități prin care se obțin informații confidențiale, nu beneficiază de acest spor de confidențialitate. Din acest motiv s-au încălcat prevederile art. 1 alin. 2 lit. e pct. (i) din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, referitoare la principiul egalității, având drept consecință un tratament diferențiat și discriminatoriu între magistrați și alți salariați, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, scopul urmărit prin reglementările incriminate fiind nelegitim iar metoda de atingere neadecvată.
Au mai arătat că obligația lor de confidențialitate nu se confundă cu cea stabilită în sarcina persoanelor ce intră sub incidența nr.OG 19/2006, deoarece plata sporului prevăzut de acest act normativ este condiționată de îndeplinirea unor cerințe ce nu pot fi extinse prin analogie la categoria profesională din care fac parte.
În final, reclamanții au arătat că pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă potrivit dispozițiilor art. 1 din nr.OUG 22/2002, iar în baza art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă au solicitat judecata în lipsă.
Pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a depus întâmpinare prin care a invocat excepția de necompetență materială a instanței și a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, motivat de faptul că persoanele care au solicitat acordarea sporului de confidențialitate sunt funcționari publici în cadrul Ministerului Public, instituție din cadrul autorității judecătorești, iar acest spor de confidențialitate nu este prevăzut în nici un act normativ pentru aceste categorii de salariați. Pârâtul arată că actele normative invocate în petitul acțiunii se referă la alte categorii de personal cum ar fi cadrele militare, angajații și personalul civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale. Totodată a solicitat respingerea acțiunii ca prescrisă pentru perioada 1 aprilie 2004-26 noiembrie 2004.
Același pârât a formulat în baza art. 60 - 63 din Codul d e Procedură Civilă și cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice motivat de faptul că în cazul admiterii acțiunii, chematul în garanție să fie obligat la alocarea sumelor de bani necesare acoperirii drepturilor bănești ale reclamanților
Direcția Generală a Finanțelor Publice a jud. N, în calitate de reprezentant al Ministerului Economiei și Finanțelor, prin întâmpinarea formulată a solicitat, pe cale de excepție, respingerea acțiunii formulate împotriva sa, pentru lipsă calitate procesuală pasivă, arătând că rolul său este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite și că atribuțiile în angajarea și salarizarea reclamantului revine Ministerului Public și parchetelor din județul N, în temeiul raportului de muncă încheiat între părți, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Totodată, a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție formulată de MINISTERUL PUBLIC.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând, în esență,că în conformitate cu dispozițiile art.16-20 din OG nr. 137/2000, ea este instituția abilitată să stabilească caracterul discriminatoriu al faptei.
Prin încheierea din data de 07.03.2008, instanța a respins motivat excepția necompetenței materiale invocată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de CNCD.
Analizând actele și lucrările dosarului, în funcție de susținerile părților, tribunalul a constatat că acțiunea formulată de reclamanți este întemeiată, excepțiile invocate nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Reclamanții au calitatea de personal auxiliar, iar în exercitarea atribuțiilor profesionale ei "au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-au obținut în această calitate".
Se reține că principiul confidențialității profesionale a reclamanților este reglementat, cu același conținut, și pe plan internațional, fiind unul din principiile fundamentale adoptate de Congresul al VII-lea al Națiunilor Unite privind prevenirea criminalității și tratamentul infractorilor, desfășurat la Milano în anul 1985, aprobate ulterior prin Rezoluțiile nr. 40/32/29.11.1985 și nr. 40/146/13.12.1985.
Dispozițiile menționate sunt în concordantă cu prevederile art. 12 pct. (b), (d) și (f) din Legea nr. 544/ 2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, care exceptează de la dreptul general de acces al cetățenilor, prevăzut de art. l, între altele:." informațiile privind deliberările autorităților","informațiile cu privire la datele personale, potrivit legii", precum și"informațiile privind procedurile judiciare, dacă publicitatea acestora aduce atingere asigurării unui proces achitabil, interesului legitim al oricăreia din părțile implicate în proces".
Tribunalul reține că obligația de confidențialitate profesională este stabilită în sarcina mai multor categorii de salariați, cum este cazul personalului contractual din aparatul de lucru al Guvernului și al personalului contractual din instituțiile și autoritățile publice (art. 13 din nr.OUG 123/2003), al personalului CNSAS (art. 13 din OG nr. 9/2001) al Oficiului R pentru Adopții (potrivit art. 10 din Legea nr. 274/2004), al celui din Administrația Prezidențială, Oficiul Național al Informațiilor Secrete de Stat, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Departamentul de Comerț, Consiliul Legislativ, Instituția Avocatului Poporului și Curții Constituționale (art. 14 alin. 1 din Legea nr. 228/2003), al personalului din administrația publică ( art. 10 din Legea nr. 274/2004), din aparatul Consiliului pentru Combaterea Discriminării (art. 30 alin. 3 din nr.OG 137/2000), al militarilor și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională (art. 3 din nr.OG 19/2006, aprobată prin Legea nr. 444/2006), al muzeografilor (art. 25 alin. 4 din Legea nr. 311/2003). n favoarea acestora s-a prevăzut, prin acte normative speciale sau în baza altor proceduri, un drept salarial reprezentând sporul de confidențialitate însă, în ceea ce îi privește pe reclamanți, pentru aceeași obligație nu a fost instituită nici o compensație financiară.
Prin urmare, deși reclamanții au aceeași obligație de confidențialitate ca și categoriile socio - profesionale menționate mai sus, nereglementarea prin lege a dreptului corelativ de a beneficia de compensații bănești contravine prevederilor art. 73 din Legea nr. 303/2004 în conformitate cu care tabilirea drepturilor magistraților se face ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea, interdicțiile și incompatibilitățile specifice funcției, încălcându-se totodată principiul tratamentului egal și al nediscriminării consacrat de art. 16 alin. l din Constituția României. Ori, în condițiile în care obligația de confidențialitate le limitează libertatea de exprimare, acordarea unei compensații bănești în aceleași condiții ca și categoriile socio - profesionale de mai sus trebuie apreciată ca legitimă, rezonabilă și echitabilă, excluderea lor fiind bazată pe criteriul categoriei sociale, având ca efect înlăturarea recunoașterii, folosinței și exercitării în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege. S-au încălcat astfel prevederile art. 1 alin. 2 lit. e pct. (i) din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, referitoare la principiul egalității, având drept consecință un tratament diferențiat și discriminatoriu între persoane aflate în situații analoge, fără nici o justificare obiectivă și rezonabilă, scopul urmărit prin reglementările incriminate fiind nelegitim iar metoda lui de atingere neadecvată.
S-a mai reținut că, dacă pentru categoriile profesionale la care se referă strict nr.OG 19/2006 plata sporului arătat mai sus este condiționată de obținerea unui certificat/aviz de securitate conform nr.HG 585/2002, această cerință nu poate fi extinsă prin analogie și în cazul reclamanților întrucât solicitarea de eliberare a certificatului/avizului de securitate implică asumarea unui angajament de colaborare cu în vederea furnizării de informații.
Se artă că sistemul de salarizare, ca instituție de dreptul muncii, este guvernat, printre altele, de principiul egalității de tratament și de cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă. Principiul egalității de tratament implică recunoașterea acelorași drepturi salariale tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă.
Doctrina și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant că există discriminare ori de câte ori un drept salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale - indiferent de funcție - care întruneau elementul generator al respectivului drept.
Din acest motiv s-a apreciat că reclamanții sunt discriminați în sensul art. 1 alin. 2 lit. e pct. (i) din nr.OUG 137/2000 completată și modificată, întrucât nu li s-a acordat dreptul salarial reprezentând sporul de confidențialitate deși întruneau condițiile pentru acordarea lui, dar care a fost recunoscut tuturor celorlalte categoriilor profesionale obligate la confidențialitatea lucrărilor. În considerentele Deciziei nr. 20/02.02.2000 a Curții Constituționale s-a reținut jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cazul Marks contra Belgiei (1979) că"în aplicarea prevederilor art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, reprezintă o încălcare a acestor prevederi, orice diferență de tratament săvârșită de stat între indivizi aflați în situații analoge, fără o justificare obiectivă și rezonabilă".
Având în vedere cele reținute mai sus, apărările pârâtului MINISTERUL PUBLIC formulate pe excepție, în sensul că reglementarea prin lege a unor drepturi în favoarea unor anumite categorii de persoane ar excede cadrului legal stabilit prin nr.OG 137/2000, au fost înlăturate întrucât Curtea Constituțională a dispus, prin Deciziile nr. 1/08.02.1994 și nr. 135/05.11.1996, că "un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice,"și că"principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite."
Faptul că în cauză nu a fost sesizată instanța de contencios constituțional cu o excepție de neconstituționalitate este irelevant întrucât, potrivit art. 2 alin. 3 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională nu poate modifica sau completa prevederile legale supuse controlului de neconstituționalitate. Aceasta nu este legislator pozitiv și nici nu are dreptul de a impune legiuitorului introducerea în textul legii în vigoare a unei alte dispoziții decât cea existentă în cuprinsul său, aspect reținut deja în jurisprudența Curții (deciziile nr. 1/2004 și nr. 171/2006).
În cauză, discriminarea s-a raportat nu numai la dispozițiile art. 16 din Constituție, ci și la Declarația Universală a Drepturilor Omului și la prevederile art. 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Nu poate fi reținută susținerea pârâtului MINISTERUL PUBLIC referitoare la faptul că nu ar exista un text de lege care să recunoască reclamanților dreptul pretins prin acțiune, întrucât acest drept - de a nu fi discriminat - este deja consacrat atât de legislația internă cât și de cea europeană. Ori, discriminarea poate rezulta nu numai din aplicarea defectuoasă a legislației existente, ci și din adoptarea unor acte normative injuste pentru anumite categorii de persoane. A considera că numai primei categorii de cauze îi sunt aplicabile prevederile nr.OG 137/2000 republicată ar însemna o restrângere nepermisă a domeniului de aplicare a normelor legale privind discriminarea și, implicit, a dreptului constituțional de liber acces la justiție.
Pronunțându-se asupraîmpotriva Românieia statuat că, pe baza art. 14 din Convenție, o distincție este discriminatorie dacă"nu are o justificare obiectivă și rezonabilă",ori dacă nu"există un raport de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat."Pârâtul MINISTERUL PUBLIC nu a prezentat nici o dovadă pentru diferența de tratament, argumentele sale vizând, pe excepție, inadmisibilitatea acțiunii motivată pe considerentul absenței unei reglementări legale, iar pe fond inexistența criteriilor pe baza cărora să poată fi demonstrată discriminarea reclamanților în raport de alte categorii socio - profesionale.
Instanța consideră că reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane nu excede cadrului legal stabilit prin nr.OG 137/2000 republicată, cum greșit s-a susținut, deoarece dreptul de legiferare, înțeles într-un sens larg, nu este unul absolut. Dacă s-ar accepta acest punct de vedere s-ar ajunge la negarea drepturilor altor titulari cărora autoritatea statală le datorează în egală măsură ocrotire, situație de neconceput într-un stat de drept, pe care însă pârâtul MINISTERUL PUBLIC, tributar al unei viziunipro cauza,determinată de interesul său exclusiv, înțelege să o ignore.
Constatarea discriminării cauzată de prevederile art. 11 alin. 1 și 2 raportat la prevederile art. 3 și 4 din nr.OUG 27/2006 aprobată, completată și modificată prin Legea nr. 45/2007 și anularea situației astfel creată în ceea ce îi privește pe reclamanți, nu poate fi realizată decât prin obligarea pârâților MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU și Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț să le plătească sporul de confidențialitate în procent de 15% din salariul de bază lunar, începând cu data de 01.12.2004, la zi și pentru viitor.
Referitor la excepția privind prescripția dreptului material la acțiune al reclamanților pentru perioada 01.04.2004 - 26.11.2004, ridicată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, instanța, având în vedere data de la care s-a produs discriminarea, a respins excepția ca nefondată.
Plata despăgubirilor s-a dispus a se face în funcție de indicele de inflație, conform art. 1084 Cod civil, și nu potrivit art. 1088 Cod civil, care reglementează dobânda legală, și s-a arătat că acest aspect trebuie interpretat nu ca o sancțiune, ci ca o echilibrare a valorii pe care reclamanții sunt îndreptățiți să o pretindă pentru repararea pierderii suferite. puterii de cumpărare a sumelor datorate cu titlu de despăgubiri nu se poate înlătura decât prin actualizarea lor cu indicele de inflație, care spre deosebire de dobânda legală - ce se datorează de la data introducerea cererii de chemare în judecată - este aplicabilă pentru întreaga perioadă în care sumele datorate nu au fost achitate.
În ceea ce privește apărarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, invocată pe cale de excepție, privind lipsa calității sale procesuale pasive, aceasta a fost înlăturată întrucât, pe de o parte, conform art. 1 din nr.OUG 22/2002 executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli, iar pe de altă parte prevederile modificatoare ale Legii nr. 110/2007 instituie doar o serie de termene și condiții privind executarea, fără a-l exonera de îndatoririle ce îi revin în asigurarea sumelor necesare efectuării plăților.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor și - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Recurenta a criticat hotărârea recurată pentru respingerea excepției pe care a invocat-o privind lipsa calității procesuale pasive, motiv neîntemeiat, având în vedere așa cum a reținut și instanța de fond atribuțiile ce revin acestei instituții atât în elaborarea bugetului cât și în activitatea de rectificare a bugetului.
În ceea ce privește recursul declarat de - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție se constată că s-a criticat hotărârea recurată în condițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă pentru următoarele motive:
- hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea competenței altei instanțe întrucât potrivit art.27 alin.1 din OG137/2000 litigiile în care se invocă discriminarea se judecă la instanța competentă potrivit dreptului comun;
- greșit instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților pentru perioada 1.04.2004 - 26.11.2004.
- în mod nelegal instanța de fond a dispus plata sporului de confidențialitate de 15 % adăugând la lege și depășind astfel atribuțiile puterii judecătorești.
- nelegal s-a dispus plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației.
În recurs, s-au solicitat relații ce au fost comunicate la data de 17.07.2009 și din care rezultă că reclamanții, și nu au calitatea de personal auxiliar de specialitate și fac parte din categoria personalului contractual.
Examinând hotărârea recurată în raport de motivele de recurs invocate de recurentul precum și din oficiu, în condițiile art.3041Cod procedură civilă, curtea constată următoarele:
Prin decizia nr.46/15 decembrie 2008, a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă și a arătat că:
" În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.99 alin.(1) din legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art.16 alin.1 și 2 din Codul d eontologic al magistraților și ale art. 78 alin.1 din Legea 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată raportat la art.9 din Codul d eontologic al acestora, constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar".
Așadar problema de fond fost tranșată prin decizia pronunțată în recursul în interesul legii, hotărâre care potrivit art.329(3) ultimă teză din Codul d e procedură civilă este obligatorie.
Recursul - Parchetului de pe lângă este însă întemeiat cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 1.04.2004 - 23.11.2004, perioadă ce excede termenului de 3 ani de prescripție, având în vedere dispozițiile art.1 alin.1 și ale art.3 alin.1 din decretul 167/1958, precum și ale art.166 alin.1 din Codul Muncii.
Curtea constată totodată că reclamanții, și, nu au calitate de personal auxiliar și în consecință, nu pot beneficia de sporul de confidențialitate de 15 %.
În ceea ce privește acordarea sporului pentru ceilalți reclamanți în cuantum reactualizat cu indicele de inflație, curtea constată nejustificată critica recurentului sub acest aspect și apreciază că instanța de fond a făcut în cauză o corectă aplicare a dispozițiilor art.1084 Cod civil, asigurându-se astfel reclamanților o justă despăgubire.
Față de argumentele prezentate în temeiul art.312 cu referire la art.304 pct.9 și 3041Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul Ministerul Economiei și Finanțelor ca nefondat și va admite recursul - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție dispunând modificarea hotărârii în sensul considerentelor expuse mai sus
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DE CIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr.188/C/11.03.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Admite recursul formulat de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr.188/C/11.03.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
.
Modifică în parte hotărârea recurată, în sensul că respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții, și; admite excepția prescripției dreptului la acțiune și respinge ca prescrisă acțiunea pentru perioada 1.04.2004 - 23.11.2004 pentru restul reclamanților.
celelalte dispoziții ale hotărârii recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 27.07.2009
Pronunțată în ședința publică azi 20.07.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
red.sent. - /
red.dec.rec. CE.
tehnored.BC/ 16 ex/30.08.2009
Președinte:Viziteu CameliaJudecători:Viziteu Camelia, Grosu Valerica Niculina, Pîrjol
