Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 83/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ NR. 83/2008
Ședința publică de la 30 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Monica Maria Mureșan JUDECĂTOR 2: Ana Doriani
- - - JUDECĂTOR 3: Mihai Pașca Sebastian Nașcu Ioana Cibu Mirea
- - - asistent judiciar
- - - asistent judiciar
- - - - grefier
Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulate de reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL ALBA IULIA, MINISTERUL FINANȚELOR, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, TRIBUNALUL ALBA, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se constată că în cauză s-a ivit un incident procedural legat de compunerea completului de judecată format din judecătorii și - - -.
Întrucât judecătorul lipsește la termenul de azi din motive obiective, conform aspectelor menționate în procesul-verbal de absență întocmit în cauză pentru termenul de azi, în compunerea completului de judecată a fost inclusă d-na judecător - -, la rând în planificarea de permanență a secției.
S-a făcut referatul cauzei constatându-se că pârâtul Ministerul Justiției a înregistrat la dosar la data de 15.10.2008 Note de ședință.
Instanța din oficiu invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a CNCD.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat și față de împrejurarea că reclamanții au solicitat prin acțiune soluționarea cauzei și în lipsa acestora de la dezbateri, instanța constată cauza în stare de soluționare și o lasă în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra cauzei civile de față:
În deliberare se constată că prin acțiunea în conflict de drepturi înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub dosar nr-, reclamanții, - -, -, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, TRIBUNALUL ALBA, Curtea de APEL ALBA IULIA, Ministerul Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, să se recunoască discriminarea, să se calculeze și să se plătească drepturile reprezentând diferențele salariale dintre indemnizațiile reclamanților și cele ale procurorilor, respectiv personalului auxiliar din cadrul DNA și DIICOT, începând cu data de 26.03.2005 și până la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești, precum și pe viitor până la încetarea stării de discriminare, actualizate potrivit indicelui de inflație la data scadenței și până la data plății efective a acestora și efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei, precum și obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale solicitate.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul Judecătoriei
Prin OUG 27/2006 și apoi prin Legea 45/2007 discriminarea dintre magistrați și procurorii din cadrul DNA și DIICOT este adâncită și mai mult prin stabilirea unui coeficient de ierarhizare superior în favoarea magistraților procurori din structurile DNA și DIICOT Anexa 1 lit. A pct.6-13.
Acordarea unei importanțe vădit superioare activității desfășurate de procurorii și personalul auxiliar de specialitate din cadrul DIICOT și DNA, raportat la activitatea desfășurată pentru aceleași cauze de judecători, este nejustificată și nu reprezintă o metodă adecvată de atingere a scopului legitim urmărit și anume, " reducerea fenomenului de corupție".
Potrivit art.11 alin.1 din OUG 27/2006, procurorii din cadrul DNA și DIICOT sunt salarizați numai în raport cu funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii, indiferent de gradul profesional deținut, în condițiile în care potrivit art.43 alin.1 din Legea 303/2004, promovarea judecătorilor și procurorilor la instanțele și parchetele ierarhic superioare se face numai prin concurs organizat la nivel național în limita posturilor vacante existente.
În această situație, eludând criteriile reținute prin art.2 din OUG 27/2006, și anume: "locul", "rolul", "răspunderea", "complexitatea", "riscurile funcției, "incompatibilitățile", și "interdicțiile", prevederile legale instituite prin art.11 alin.1 și 2 raportat la art.2 și 3 din acest act normativ care a fost aprobat, completat și modificat prin Legea 45/2007 nu respectă nici garanțiile oferite de dreptul european prin art.5-6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale referitoare la noțiunea de "instanță independentă", "judecător sau alt magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuțiilor juridice", "tribunal" continuând tratamentul discriminator între magistrați - respectiv între cei incluși în structurile DIICOT și DNA și cei aflați la judecătorii, tribunale, curți de apel precum și la parchetele de pe lângă acestea - instituit de art.28 alin.4 din OUG 24/2004, modificată prin Legea 601/2004 și de art.24 din Legea 508/2004.
Dispozițiile legale amintite creează o discriminare evidentă între participanții la înfăptuirea justiției, pe de o parte procurorii și personalul auxiliar de specialitate DNA și DIICOT, iar pe de altă parte judecătorii și grefierii de la instanțe, în cadrul aceleași profesii.
S-a creat un tratament preferențial pentru cei dintâi, cu excluderea nejustificată a categoriei magistraților, respectiv personalului auxiliar de specialitate, fără ca această excludere să fie necesară și cerută de un interes public.
În drept, reclamanții au invocat art.7 și 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.7 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale ratificat prin Decretul nr.212/1974, art.14 din CEDO, art.4 din Carta Socială revizuită, art.5-6, art.8, art.39 alin.1 lit. a, art.40 alin.2 lit. c și art.154 alin.3, art.155 și art.165 din Codul muncii.
Pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA a solicitat, prin întâmpinarea depusă, respingerea acțiunii reclamanților ca fiind neîntemeiată deoarece prin promovarea ei se tinde la modificarea actelor normative și la acordarea altor drepturi decât cele stabilite prin lege, în condițiile în care drepturile la care fac trimitere reclamanții se acordă personalului auxiliar în temeiul legilor speciale.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin, a solicitat respingerea acțiunii reclamanților invocând, sub un prim aspect, excepția lipsei calității procesual pasive acestei instituții.
Cu privire la acest aspect a susținut că între pârâtul Ministerul Justiției și pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor nu există nici un raport juridic obligațional de garanție sau de despăgubire. În plus, pârâtul a arătat că nu se află în culpă pentru a fi obligat la alocarea vreunei sume de bani și nu se poate substitui legislativului în ceea ce privește sumele solicitate de reclamanți. A mai invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel, considerând că judecătoria este instanța competentă să soluționeze cauza.
În drept, a invocat art.115-118 Cod proc.civ.
Ministerul Justiției, prin întâmpinarea depusă, a solicitat respingerea acțiunii reclamanților susținând că reclamanții nu pot susține că sunt discriminați în raport cu personalul la care se referă art.3 alin.7 din nr.OG8/2007, deoarece așa cum statuat și Curtea Constituțională, în deciziile pronunțate, principiul egalității nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se află în situații diferite.
În al doilea rând, a susținut că prin acțiunile în justiție pot fi valorificate drepturi recunoscute și ocrotite prin lege, ori drepturile solicitate de reclamanți nu sunt prevăzute de legislația în vigoare și nu pot fi acordate decât cu încălcarea principiului separației puterilor în stat și cu depășirea limitelor puterii judecătorești care în acest mod și-ar aroga atribuții de legiferare.
În drept, a invocat art.115-118 Cod proc.civ.
nu a depus întâmpinare.
Prin Încheierea pronunțată de TRIBUNALUL ALBA în dosar nr-, s- dispus, în temeiul art. II din OUG nr.75/2008 scoaterea cauzei de rol și trimiterea dosarului de îndată spre competentă soluționare Curții de APEL ALBA IULIA - Secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale.
Pe rolul Curții, dosarul a fost înregistrat cu păstrarea nr. unic de înregistrare -.
În temeiul art. 137 cod procedură civilă instanța se va pronunța mai întâi asupra excepției lipsei calității procesual pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
Conform art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere care sunt ordonatori principali de credite, între care figurează și Ministerul Justiției și nu repartizează sume de la buget acestora.
Alocarea acestor sume se realizează potrivit destinațiilor bugetare, conform Legii bugetului de stat, ceea ce conduce la concluzia că Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat să efectueze o plată pentru salariații altei instituții.
Rezultă în acest context că, Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate avea calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, litigiul de muncă fiind stabilit, potrivit art.282 din Codul muncii, între salariați și angajator precum și alte persoane juridice sau fizice care au vocație în temeiul legilor speciale sau ale Codului d e procedură civilă.
Față de aceste considerente, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Economiei și Finanțelor conform art.137 pr.civilă, acțiunea urmând a fi respinsă față de acesta ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, instanța o va admite având în vedere că potrivit prevederilor art.27 din OG nr.137/2000 posibila victimă a discriminării poate introduce acțiune direct în instanță, prin care să solicite despăgubiri și restabilirea situației anterioare. Consiliul nu poate fi citat în calitate de pârât ci în calitate de expert în domeniul nediscriminării, pentru a-și prezenta poziția cu privire la o posibilă încălcare a legislației în materie de nediscriminare.
Ca urmare a celor mai sus menționate instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, acțiunea urmând a fi respinsă față de acesta ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește competența materială se constată că prin OUG nr. 75/2008 litigiile privind acordarea unor drepturi salariale magistraților și personalului auxiliar de specialitate au fost date în competența în primă instanță curților de apel, astfel că față de dispozițiile art. 1 din actul normativ menționat, excepția este neîntemeiată și va fi respinsă.
Pe fond, se constată că acțiunea reclamanților este nefondată.
Reclamanții, personal auxiliar de specialitate la Judecătoria S, au promovat o acțiune în justiție solicitând drepturi salariale rezultate din diferența dintre salariul încasat și cel prevăzut pentru altă categorie de personal din cadrul justiției, conform Anexa I lit. A pct.6-13.
Potrivit art.27 din OG 137/2000, posibila victimă a discriminării poate introduce acțiune direct în instanță prin care să solicite despăgubiri ca urmare a discriminării, fiind obligată să probeze existența discriminării.
Acțiunea promovată privind plata drepturilor salariale se soluționează potrivit actelor normative în vigoare care reglementează această salarizare.
Reclamanții au beneficiat de plata drepturilor salariale conform prevederilor OUG8/2007 și nu precizează în care categorie de personal prevăzut la pct.6-13 din Anexa I se încadrează.
Faptul că legiuitorul a înțeles să stabilească o altă grilă de salarizare pentru o categorie de personal ce-și desfășoară activitatea în justiție, poate conferi reclamanților calitatea procesuală activă de a promova o acțiune conform dispozițiilor art.27 din OG 137/2000, dar nu le conferă calitatea procesuală activă de a solicita plata de drepturi salariale retroactiv și în continuare dacă aceste drepturi salariale nu sunt prevăzute de legislația privind salarizarea aplicabilă reclamanților.
În concluzie, reclamanții nu pot pretinde un drept salarial care nu este prevăzut în legislație ca fiindu-i aplicabil, iar instanța de judecată nu poate dispune plata unor drepturi salariale neprevăzute de lege nici pentru trecut și nici pentru viitor.
În ce privește discriminarea categoriilor de magistrați și a personalului auxiliar, prin stabilirea unei alte grile de salarizare pentru magistrații și personalul auxiliar de specialitate din structurile DIICOT și DNA decât cea pentru judecătorii și procurorii și personalul auxiliar care funcționează la judecătorii, tribunale, curți de apel sau parchetele de pe lângă acestea, se apreciază că acțiunea reclamanților este nedovedită.
CEDO a apreciat că diferența de tratament devine discriminare în sensul art.14 din Convenție atunci când se fac distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
Potrivit nr.OG 137/2000, criteriile de discriminare sunt: rasa, naționalitatea, etnia, limba, religia, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, boală cronică, infectare. Tratamentul diferențiat trebuie să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea, recunoașterea, folosința sau exercitarea unui drept în condițiile de egalitate prevăzute de lege. În acest context, se poate invoca principiul consacrat în legislația muncii, prin art.6 din Codul muncii, respectiv pentru muncă egală și pregătire profesională egală salariații trebuie să fie retribuiți în mod egal.
În acest context, reclamanții trebuiau să facă dovada că se află într-o situație egală, comparabilă cu persoanele tratate în mod diferit și că acest tratament nu este justificat obiectiv sau rezonabil, ci este rezultatul discriminării așa cum este ea prevăzută de art.14 din Convenție și OG137/2000.
Conform art.3 alin.1 din nr.OG8/2007, salarizarea și celelalte drepturi ale personalului auxiliar de specialitate se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare, pe grade sau trepte profesionale, în raport de funcția deținută, de nivelul studiilor, de vechimea în specialitate, precum și de nivelul instanței sau parchetului.
Reclamanții nu au făcut dovada situației comparabile în ce privește riscurile funcției, incompatibilitățile și interdicțiile între situația lor și situația procurorilor DNA și DIICOT, astfel că afirmația acordării unei importanțe vădit superioare activității desfășurată de acești procurori, este nedovedită. Nu se poate dovedi de asemenea nici faptul că cele două categorii prestează același tip de muncă sau o muncă egală, având în vedere atribuțiile specifice pe care le îndeplinesc procurorii DNA și DIICOT și personalul auxiliar care lucrează în aceste instituții.
Sub acest aspect acțiunea reclamanților este nedovedită și urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, invocată de acest pârât, precum și a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, invocată din oficiu de către instanță.
Respinge excepția necompetenței materiale a Curții de APEL ALBA IULIA invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanții, - -, -, toți cu domiciliul procesual ales la sediul Judecătoriei S,-, județul A împotriva pârâților Ministerul Justiției cu sediul în B,-, sector 5, Curtea de APEL ALBA IULIA cu sediul în A I, nr.1, județul A, TRIBUNALUL ALBA cu sediul în A I, P-ța - -, nr.24, județul A, Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul în B,-, sector 5 și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cu sediul în B, nr.1-3, sector 1.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 30.10.2008.
Președinte, Judecător,
- - - - -
Asistenți judiciari,
- - - -
Grefier,
- ---
Red./5.11.2008
Dact./17ex
Președinte:Monica Maria MureșanJudecători:Monica Maria Mureșan, Ana Doriani, Mihai Pașca Sebastian Nașcu Ioana Cibu Mirea