Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 964/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.964/2009
Ședința publică de la 08 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Victor Crețoiu JUDECĂTOR 2: Nicoleta Vesa
- - - JUDECĂTOR 3: Monica Maria
- - - judecător
- grefier
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, și CURTEA DE APEL ALBA IULIA împotriva sentinței civile nr. 593/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.
dezbaterilor a fost consemnat în încheierea de amânare a pronunțării din data de 1 octombrie 2009.
CURTEA DE APEL
Sub nr- s-a înregistrat în data de 21.02.2008 la Tribunalul Sibiu, acțiunea formulată de reclamanții, și împotriva pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL ALBA IULIA, Tribunalul Sibiu, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin care au solicitat să fie obligați pârâții, Ministerul Justiției și Tribunalul Sibiu în solidar la acordarea despăgubirilor bănești reprezentând drepturile salariale din diferențele dintre salariul încasat și cel prevăzut în anexa I lit. A pct 6-13, corespunzător funcțiilor exercitate de fiecare reclamant, începând cu data intrării în vigoare a OUG nr. 27/2006 respectiv 10.04.2006 și până la data pronunțării sentinței și în continuare, sumă ce se va actualiza cu indicele de inflație, începând cu data nașterii dreptului și până la data plății efective:
- să fie obligată Curtea de Apel Alba - I la efectuarea mențiunilor necesare în carnetul de muncă al fiecărui reclamant în vederea evidențierii drepturilor bănești solicitate prin acțiune.
În motivarea acțiunii se arată că prin hotărârea nr. 185/2005 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a constat că prevederile art. 28 alin. 4 din OUG 24/2004, modifică prin legea nr. 601/2004 și ale art.24 din Legea 508/2004 au instituit o discriminare directă între magistrații judecători și magistrații procurori din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
În drept cererea este motivată pe disp. OUG.27/2006, art.1084-1086. civil, art.161 alin 4 din Legea 53/2003 modificată, D-L 92/1976, Legea 130/1999, Ordinul S nr. 767/1999.
Pârâții au formulat întâmpinare, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Curtea de Apel Alba -I invocând excepția lipsei calității lor procesuale pasive.
Având a se pronunța asupra excepțiilor instanța a reținut următoarele: potrivit disp.art.16-20 din OG 137/2000 republicată, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminărilor este o instituție abilitată și investită prin lege să aplice dispozițiile legislației în materie de discriminare: el neputând fi ținut obligat la repararea vreunui prejudiciu prin obligarea lui la acordarea de despăgubiri. Din interpretarea dispozițiilor legale menționate, precum și a prevederilor art. 27 din OG 137/2000, rezultă că CNCD cu toate că nu poate fi ținut obligat în raportul juridic dedus judecății el trebuie să fie doar citat în cauză, în calitate de monitor al pricinilor având drept obiect discriminarea și nu în calitate de parte pârâtă, situație în care urmează să se admită excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât, consecința admiterii excepției fiind respingerea acțiunii formulate împotriva acestuia.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Curții de Apel Alba -I instanța reținut că prin Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă s-au reglementat situațiile speciale în care se pot înscrieri în carnetul de muncă. În carnetul de muncă se înscriu sume cu titlu de drepturi salariale, ca cele din cauza de față, iar obligația completării carnetului de muncă revine curților de apel, astfel că excepția invocată a fost apreciată neîntemeiată și a fost respinsă.
Prin sentința civilă nr.593/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr- s-a respins lipsa calității procesuale pasive a Curții de APEL ALBA IULIA și s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții:, și, toți cu domiciliul ales în S,-, împotriva pârâților Ministerul Justiției cu sediul în B-, sec.5, Curtea de APEL ALBA IULIAP -șa nr. 1 jud. A, Tribunalul Sibiu cu sediul în S,- și în consecință:
Au fost obligați pârâții la recalcularea și plata în favoarea fiecărui reclamant a unei despăgubiri egale cu diferențele de drepturi de natură salarială astfel:
- pentru, diferențele dintre drepturile de natură salarială cuvenite în funcție de coeficientul de multiplicare 19 și respectiv drepturile primite efectiv calculate în funcție de coeficientul de multiplicare 15 începând cu 10.04.2006, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la plata efectivă precum și plata acestor drepturi în continuare;
- pentru diferența dintre drepturile de natură salarială cuvenite în funcție de coeficientul de multiplicare 22 și respectiv drepturile primite efectiv în funcție de coeficientul de multiplicare 17, începând cu data de 10.04.2006, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la plata efectivă, precum și plata acestor drepturi și în continuare;
- pentru diferența dintre drepturile de natură salarială cuvenite în funcție de coeficientul de multiplicare de 21,5 și respectiv drepturile primite efective în funcție de coeficientul de multiplicare 16, începând cu data de 10.04.2006 până la 01.03.2008 actualizate cu indicele de inflație de la data nașteri dreptului și până la plata efectivă, precum și la diferențele cuvenite în funcție de coeficientul de multiplicare 19 și cele efectiv primite, calculate potrivit coeficientului de multiplicare începând cu data de 01.03.2008, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la plata efectivă, precum și plata acestora drepturi în continuare;
- pentru diferența de natură salarială cuvenită în funcție de coeficientul de multiplicare de 19 și drepturile primite efective în funcție de coeficientul de multiplicare 15, pentru perioada 10.04.2006-21.04.2008, precum și diferențele cuvenite în funcție de coeficientul de 21,5 și drepturile primite în funcție de coeficientul de multiplicare 16, începând cu data de 21.04.2008 sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la plata efectivă, precum și plata acestora drepturi în continuare;
- pentru, diferența de natură salarială cuvenită în funcție de coeficientul de multiplicare de 23, respectiv drepturile primite efective în funcție de coeficientul de multiplicare 15 pentru perioada 10.04.2006-01.03.2008, precum și diferențele cuvenite în funcție de coeficientul de multiplicare 19 și drepturile efective primite în funcție de coeficientul de multiplicare 15, începând cu data de 01.03.2008, sume ce se vor actualiza cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la plata efectivă, precum și plata acestora drepturi în continuare;
- pentru G, în favoarea succesorilor acestuia și diferențele dintre drepturile de natură salarială cuvenite în funcție de coeficientul de multiplicare de 19 și respectiv drepturile primite efective în funcție de coeficientul de multiplicare 15, începând cu data de 10.04.2006 până la 24.09.2006, actualizate cu indicele de inflație de la data nașteri dreptului și până la plata efectivă.
- pentru, diferențele de natură salarială cuvenite în funcție de coeficientul de multiplicare de 19 și respectiv drepturile primite efective calculate în funcție de coeficientul de multiplicare 15, începând cu data dec 01.10.2006, actualizate potrivit indicelui de inflație de la data nașterii dreptului și până la plata efectivă, precum și plata acestora drepturi în continuare;
- pentru, diferențele de natură salarială cuvenite în funcție de coeficientul de multiplicare de 19 și respectiv drepturile primite efective calculate în funcție de coeficientul de multiplicare 15, începând cu data dec 01.10.2006, actualizate potrivit indicelui de inflație de la data nașterii dreptului și până la plata efectivă, precum și plata acestora drepturi în continuare;
A fost obligată Curtea de APEL ALBA IULIA să efectueze mențiunile necesare în carnetul de muncă al fiecărui reclamant pentru evidențierea drepturilor bănești potrivit celor de mai sus.
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și în consecință respinge acțiunea reclamanților față de acesta.
Pe fondul cauzei, pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență că pentru un tratament egal de salarizare al reclamanților ca judecători salarizați potrivit OUG 27/2006 în raport de procurorii din cadrul A.și I.T, singurul criteriu definitoriu trebuiesă fie vechimea în magistratură, element esențial aflat în corelație directă cu celelalte 2 criterii: nivelul instanțelor sau pachetelor, respectiv funcția deținută.
Numai că, prin nerespectarea acestor criterii, procurorilor din cadrul A și T li s-a acordat în mod privilegiat o salarizare corespunzătoare nivelului Parchetului de pe lângă J, cu toate că nu îndeplinesc condiția de vechime minimă necesare acestui nivel, în detrimentul altor magistrați, cum este și cazul reclamanților, care astfel au fost discriminați prin instituirea, practic,a unui dublu sistem de salarizare,atât în raport cu interiorul aceluiași nivel al Parchetului de pe lângă, cât și în raport cu personalul de la celelalte nivele, nemairespectându - se criteriile de tratament egal în salarizare.
În plus,se arată că nu toți procurorii din cadrul și T funcționează efectiv în aparatul propriu al Parchetului de pe lângă ci doar în structuri teritoriale similare structurii celorlalte instanțe și parchete ( art.5(1) din OUG 43/2002 și art.4 al 3 din Legea 508/2004. De asemenea, competența în instrumentarea actelor acestor structuri revine de regulă, în primă instanță, tribunalelor și nu
Pe de altă parte, trebuie subliniat faptul că și sunt persoane juridice distincte, iar Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este o altă unitate cu altă personalitate juridică distinctă, deci este
vorba de instituții diferite conform alin.l din OUG nr.43/2002 și art. l din Legea nr.508/2004.
Mai trebuie arătat și faptul că apartenența procurorilor și LC. la aceste structuri este doar temporară, conform art.87 alin.9 și art.75 alin. 11 din Legea nr.304/2004, deci acești procurori nici nu dispun în mod real și definitiv de gradul profesional de procuror al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Rezultă în mod evident faptul că, în realitate, salarizarea procurorilor din și LC. are ca și criteriu de bază domeniul specializat de activitate (urmărirea penală a faptelor de corupție și criminalitate organizată), iar nu nivelul instanțelor sau parchetelor, deoarece acest din urmă criteriu este imposibil de disociat de elementele sale constitutive, și anume: vechimea minimă necesară posibilității de a accede la respectivul nivel al instanței sau parchetului și, implicit, la nivelul corespunzător de salarizare; numirea efectivă și reală în aparatul propriu al instanței sau parchetului respectiv; numirea reală și definitivă în instanța sau parchetul de nivelul respectiv, cu păstrarea definitivă a gradului profesional corespunzător nivelului).
Într-adevăr, în realitate, salarizarea procurorilor din cadrul și CO. se face doar prin procedeul asimilării cu salarizarea procurorilor din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar nu pe baza acelorași criterii care se aplică direct și nemijlocit procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (persoană juridică distinctă de și CO.) care au gradul profesional definitiv aferent acestui nivel.
Insă, în aceste condiții, este discriminatorie asimilarea salarizării doar a procurorilor din cadrul și CO. cu salarizarea procurorilor din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în detrimentul celorlalte persoane salarizate în baza OUG nr.27/2006, care au aceeași vechime minimă în magistratură ca și cea cerută procurilor din și CO.
În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin Decizia
nr.VI/2007, cu forța obligatorie dispusă de art.329 alin.3 Cod procedură civilă, următoarele: "folosirea drept criteriu de diferențiere a tratamentului salarial pentru magistrați doar apartenența la anumite segmente restrânse de realizare a justiției, pe considerentul că domeniile în care ar activa, ar reclama o specializare particularizată și un risc deosebit, nu se poate justifica atât timp cât varietatea infinită a situațiilor de coliziune cu legea ce se pot și a timpului de reacție necesară pentru asigurarea ordinii de drept presupune eforturi chiar mai importante și riscuri profesionale mai accentuate în multe alte cazuri decât cele pentru care s-a instituit tratamentul salarial preferențial", iar "distincția care se face, ținându-se seama de apartenența magistraților la categoria celor implicați în soluționarea cazurilor privind faptele de corupție sau de criminalitate organizate și de terorism, ori doar includerea lor în anumite structuri pe scară ierarhică este lipsită de justificare obiectivă și rezonabilă, fiind astfel discriminatorie în sensul art. 2 Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și al art.14 din Convenție pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece nu se poate demonstra existența unui raport acceptabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat cu toate particularitate lui specifice".
Deci instanța supremă a statuat că sunt discriminatorii criteriile de diferențiere de tratament salarial constând în apartenența la categoria celor implicați i în soluționarea unor cazuri de o anumită natură (cum sunt cazurile privind faptele de corupție sau de criminalitate organizată și terorism) ori în doar includerea în anumite structuri pe scara ierarhică sau în anumite segmente restrânse de realizare a justiției, întocmai acest lucru s-a produs în cazul procurorilor din cadrul și CO. care sunt salarizați prin asimilare, datorită criteriului implicării în soluționarea unor cauze de o anumită natură, precum și datorită includerii lor temporare în anumite structuri pe scara ierarhiei corespunzător anumitor segmente restrânse de realizare a justiției.
Cu alte cuvinte, unul și același element constând în obligația de îndeplinire a sarcinilor de serviciu (care revine întregului personal salarizat în baza G nr.27/2006), produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio - profesională și de locul de muncă.
Deci, reclamanții sunt discriminați în sensul art.2 alin.l - 3, art.6 din OUG nr. 137/2000, întrucât Ie-a fost refuzată asimilarea salarizării sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesională și sub pretextul locului de muncă (loc de muncă specializat prin natura cauzelor instrumentate), criterii declarate în mod expres de lege ca fiind discriminatorii (art.2 alin.l din OG nr. 137/2000).
Ca atare, existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din dispozițiile: art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul te o remunerație echitabilă și satisfăcătoare) art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice,sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr. 212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nicio distincție); art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție (care interzic discriminările); art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.l lit.a, art.40 alin.2 litc și litf, art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.l din Legea nr.53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art.16 alin.l, art.53 și art.41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art.16 alin.l și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform prevederilor G nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările de ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă achitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Ori, criteriul după care s-a făcut distincția, în speța dedusă judecății, este categoria socio - profesională și locul de muncă (loc de muncă specializat prin natura cauzelor instrumentate) criterii de diferențiere injuste a personalului salarizat în baza G nr.27/2006 și cu vechime în funcțiile deținute de cel puțin 6 ani, față de procurorii A ȘI
Potrivit art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art. 29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării,s recunoașterii șl respectului drepturilor șl libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice șl bunăstării generale într-o societate democratică.
Art.2 pct2 din Convenția nr.lll privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei, prevede că diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea salarizării solicitate nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece procurorii și CO. nu primesc salarizarea superioară (prin asimilare) pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru că salarizarea acestora este asimilată, în mod arbitrar, cu cea a procurorilor din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, asimilare care are la bază criteriul naturii cauzelor instrumentate.
Fiecare judecător soluționează un anumit gen de cauze care sunt deduse judecății, ori pentru cele de natură civilă, comercială, fiscală, contencios administrativ și nici pentru cele din infracțiuni de corupție nu se cere o calificare superioară, aparte, a unora față de ceilalți. Nu s-a prevăzut faptul că pentru a participa la soluționarea unor cauze privind infracțiuni de corupție și criminalitate organizată, procurorul trebuie să aibă calificări superioare, condiții superioare de vârstă, vechime, doctorate, cunoașterea unei limbi străine, etc, ci dimpotrivă tot personalul de specialitate juridică salarizat în baza G nr.27/2006 are aceeași calificare.
Nu se contestă faptul că, în multe situații, legiuitorul a prevăzut acordarea unor sporuri bazate pe, calificare profesională, dar acestea au într-adevăr justificare reală, sunt nedicriminatorii, ori în speță simplul fapt că procurorii instrumentează cauza în faza urmăririi penale nu justifică inegalitatea de tratament, cu judecătorii care le soluționează, asumându-și condamnarea inculpaților.
Activitatea judiciară desfășurată de personalul judiciar este caracterizată în mod constant de riscuri profesionale sporite la adresa persoanei reclamanților, a familiilor acestora și a bunurilor lor, precum și de o suprasolicitare neuropsihică evidentă. Activitatea judiciară vizează tranșarea unor conflicte judiciare cu implicații deosebite, cum ar fi conflictele sociale extinse și foarte tensionate inerente conflictelor de muncă (concedieri colective, greve, etc), cauzele penale cu fapte de periculozitate mărită și consecințe deosebite, litigiile patrimoniale cu valori ridicate etc. Aceste împrejurări atrag un cortegiu de nemulțumiri, adversități, șicane și presiuni la adresa celor care desfășoară activități judiciare.
De asemenea, nu se poate spune că litigiile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție care sunt lucrate anterior pe fond, apel, de către celelalte instanțe, au un grad de complexitate sporit față de soluționarea lor în alte grade de jurisdicție.
Dacă legiuitorul ar fi prevăzut că, pentru a beneficia de asimilarea salarială superioară în speță, este necesară o calificare superioară, un volum de muncă ridicat, s-ar fi justificat diferența de tratament, dar aceste condiții nu au fost prevăzute de legiuitor pentru procurorii sau CO.
Nu este de neglijat în analiza discriminării nici faptul că cei care cercetează o presupusă faptă de corupție sunt salarizați superior față de cei care în condamnă pe făptuitori.
Potrivit art.6 alin.2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față.
Art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală munca pentru soluționarea unor cauze de o anumită natură (cum ar fi cea din domeniul combaterii corupției și al criminalității organizate) nu poate fi considerată ca superioară celei restului personalului salarizat în baza G nr.27/2006.
Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește, la art.19 pct.3, că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia, conform considerentelor expuse, că acordarea unei salarizări superioare (prin asimilare), doar unor categorii de personal a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Acest aspect ce atrage incidența dispozițiilor art.27 alin.l din G nr. 137/2000 coroborat cu art.269 Codul muncii, dispoziții legale în baza cărora acțiunea este considerată întemeiată.
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților, instanța va aplica, doar prin analogie, prevederile art.ll alin.l din G nr.27/2006, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri, iar pe de altă parte, art.3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.
Acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege ci reprezintă o aplicare a prevederilor art.269 muncii care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările din muncă.
Deoarece potrivit disp. art.1039 civil care completează dispozițiile codului muncii, solidaritatea se naște din lege sau convenție, cererea de obligare a pârâților în solidar este nejustificată.
Această sentință a fost pronunțată cu opinia separată a judecătorului și cea asistenților judiciari, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul și al respingerii acțiunii.
Această sentință a fost îndreptată prin încheierea pronunțată în ședința Camerei de Consiliu din data de 31.03.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în același dosar, prin care s-a admis cererea formulată de reclamantul și s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinței civile nr.593/2008 a Tribunalului Sibiu, în sensul că la al.3 liniuța doi s-a menționat: " pentru diferența dintre drepturile de natură salarială cuvenite în funcție de coeficientul de multiplicare 23 " în loc de coeficientul de multiplicare 22 cum în mod eronat s-a menționat, motivat de faptul că soluția pronunțată în opinia majoritară a vizat echivalarea funcției de președinte de tribunal cu cea a funcției de prim procuror adjunct al procurorului general, iar corespunzător acestei funcții coeficientul de multiplicare este 23 și nu 22.
Împotriva sentinței 593/2008 a Tribunalului Sibiu au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de APEL ALBA IULIA, iar împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale doar Ministerul Justiției și Libertăților
Prin recursul său pârâta Curtea de APEL ALBA IULIAa solicitat admiterea căii de atac, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive și al respingerii acțiunii formulată de reclamanți.
În drept invocă art.304 pct.9 cod pr.civ.
Pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Bas olicitat admiterea recursului său, casarea sentinței atacate și respingerea cererii formulate, invocând dispozițiile art.304 pct.4 și 9 cod pr.civilă, 299 și 312 cod pr.civ.
În expunerea de motive invocă depășirea limitelor puterii judecătorești prin acordarea unor drepturi neprevăzute de actul normativ în vigoare în materia salarizării.
Se susține apoi greșita reținere a unei situații discriminatorii în privința reclamanților și din această perspectivă invocă Decizia Curții Constituționale din 3.07.2008 prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1, art.2 al.(3) și ale art.27 al.(1) din OG 137/2000 susținând că în măsura în care o dispoziție legală s-ar aprecia că este în contradicție cu art.16 din Constituție există posibilitatea ca într-un litigiu să se invoce excepția de neconstituționalitate.
Se mai menționează că legea de salarizare a magistraților și cea privind organizarea judiciară prevăd posibilitatea stabilirii unor reguli diferite de organizare și funcționare a instanțelor judecătorești, comparativ cu parchetele, precum și a adoptării unor prevederi diferite în ceea ce privește raporturile de serviciu ale celor 2 categorii de magistrați, fără a se aduce atingere principiului nediscriminării, care în nici un caz nu presupune uniformitate.
Critică în final și acordarea pentru viitor a drepturilor salariale solicitate, întrucât această cerere a reclamanților se referă la un drept viitor, care nu s-a născut încă.
Prin recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților B împotriva încheierii de ședință din 31.03.2009, aceasta a solicitat admiterea căii de atac și modificarea încheierii atacate.
În motivare arată că eroarea a cărei îndreptare se solicită nu poate fi rectificată în temeiul art.281 cod.pr.civ. întrucât,văzând faptul că reclamantul nu a cerut prin cererea de chemare în judecată acordarea celui mai mare coeficient, cererea de față reprezintă o modificare, respectiv o completare a dispozitivului hotărârii, iar aceasta nu se poate realiza decât pe calea recursului sau pe calea procedurii prevăzute de art.322 pct.2 cod pr.civ. căi neexercitate de reclamant.
Se mai arată că instanța a stabilit acest coeficient în mod aleatoriu, fără să fie prevăzut de lege pentru judecători și fără a se menționa în hotărâre faptul că petentul trebuie să beneficieze de cel mai mare coeficient de multiplicare 23.
În drept invocă art.304 pct,9 coroborat cu art.312 cod pr.civ.
Niciuna dintre părți nu a depus întâmpinare în recurs, însă Ministerul Justiției și Libertăților Bad epus concluzii scrise.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma aspectelor critice invocate cât și din oficiu potrivit art.304/1 cod pr.civilă, Curtea apreciază recursurile de față ca fondate, urmând a le admite în temeiul art.312 al.5 cod pr.civ. raportat la art.304 pct.5 cod pr.civ. pentru considerentele ce vor fi mai jos expuse:
Prin cererea introductivă de instanță, reclamanții au solicitat obligarea în solidar a pârâților Ministerul Justiției și Libertăților și Tribunalul Sibiu la acordarea despăgubirilor bănești reprezentând drepturile salariale rezultate din deferența dintre salariul încasat și cel prevăzut în Anexa I li.A pct.6 - 13 corespunzător funcțiilor exercitate de fiecare dintre aceștia, începând cu data intrării în vigoare a OUG27/2006 (10.04.2006) și până la data pronunțării hotărârii judecătorești și în continuare,actualizate cu indicele de inflație, începând cu data nașterii dreptului material, până la data plății efective, conform prevederilor art.1084 - 1086 cod civil și art.161 al 4 Codul muncii.
Ignorând principiul disponibilității părților, raportat la faptul că prin cererea de chenare în judecată reclamanții nu au individualizat pentru fiecare în parte coeficientul de multiplicare pretins a li se cuveni potrivit legii ci s-au referit doar generic la anexa Ia O UG 27/2006, instanța de fond a procedat la acordarea acestuia fără ca din considerentele hotărârii să rezulte cu claritate care sunt criticile și condițiile pentru care între reclamanții din prezenta acțiune există diferențieri și din ce rezultă ele.
Un exemplu în concret este cel al reclamantului căruia inițial, prin hotărârea în prezent atacată i s-a acordat coeficientul de multiplicare 22 pentru ca apoi, prin încheierea de îndreptare a erorii materiale să i se modifice în 23, fără a se motiva " alegerea" unuia sau a celuilalt coeficient, în afara referirii generice la prevederile OUG 27/2006.
Față de aceste aspecte, Curtea după admiterea recursurilor, va casa hotărârea atacată și pe cale de consecință și încheierea de îndreptare a erorii materiale și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.
Cu ocazia rejudecării, se vor avea în vedere și celelalte aspecte critice invocate prin intermediul tuturor recursurilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâții CURTEA DE APEL ALBA IULIA și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr. 593/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-. cât și recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților B împotriva încheierii de îndreptare erorii materiale pronunțată de Tribunalul Sibiu în același dosar, la data de 31.03.2009.
Casează sentința și încheierea atacate și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Octombrie 2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
18 ex./ Octombrie 2009
Jud. fond. /
Președinte:Victor CrețoiuJudecători:Victor Crețoiu, Nicoleta Vesa, Monica Maria
