Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 98/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ NR. 98/2008
Ședința publică de la 03 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Manuela Stoica președinte secție
- - - JUDECĂTOR 2: Ana Doriani
- - - asistent judiciar
- - - asistent judiciar
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea acțiunii formulată de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâții CURTEA DE APEL ALBA IULIA, MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL SIBIU, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII B, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că s-a depus la dosar din partea pârâtului Ministerul Justiției note scrise.
Instanța, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de soluționare și o lasă în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra cauzei civile de față
Prin acțiunea civilă formulată la această instanță, sub dosar nr-, reclamanții:, și în contradictoriu cu pârâții CURTEA DE APEL ALBA IULIA, MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL SIBIU, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII B au solicitat ca prin hotărâre judecătorească:
- să fie obligați pârâții în solidar să calculeze și să plătească reclamanților o despăgubire egală cu diferențele salariale dintre indemnizațiile acestora și cele echivalente ale procurorilor de la DNA și DIICOT, începând cu luna aprilie 2006 până la încetarea stării de discriminare, actualizate cu indicele de inflație;
- să fie obligată pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA să înscrie în carnetele de muncă ale reclamanților mențiunile corespunzătoare acordării acestor drepturi salariale;
-să fie obligat pârâtul să aloce fondurile necesare plății sumelor solicitate;
- cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt judecători la Judecătoria Sibiu și că sunt discriminați, contrar prevederilor art.1 - 6 din OG nr.137/2000, art.5 și art.154 alin.3 din Codul muncii, față de procurorii din și care se bucură de o salarizare asimilată procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Prin întâmpinare (fila 32) pârâtul Ministerul Justiției solicită respingerea ca neîntemeiată a acțiunii întrucât exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor.
Prin neacordarea salarizării solicitate nu s-a creat o situație discriminatorie, deoarece diferitele categorii profesionale nu se află în situații comparabile, care să impună un tratament nediferențiat, iar salarizarea procurorilor și se datorează nivelului instanței sau parchetului la care aceștia sunt numiți.
S-a depus întâmpinare și de către pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin care s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivând-o prin aceea că nu poate fi ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere care la rândul lor sunt ordonatori principali de credite între care figurează și Ministerul Justiției.(64,65)
CURTEA, analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor legale incidente, constată următoarele:
Prealabil, analizării fondului pricinii, n temeiul art. 137 Cod procedură civilă instanța se va pronunța mai întâi asupra excepției lipsei calității procesual pasive invocate de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
Conform art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere care sunt ordonatori principali de credite, între care figurează și Ministerul Justiției și nu repartizează sume de la buget acestora.
Alocarea acestor sume se realizează potrivit destinațiilor bugetare, conform Legii bugetului de stat, ceea ce conduce la concluzia că Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat să efectueze o plată pentru salariații altei instituții.
Rezultă în acest context că, Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate avea calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
În speță, se solicită obligarea la plata unor drepturi rezultate din lege și din contractul de muncă, iar cererea reclamanților a declanșat un litigiu de muncă la care se referă art.282 din Codul muncii.
Față de aceste considerente, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Economiei și Finanțelor, urmând a respinge acțiunea față de acest pârât, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesual pasivă în cauză.
Pe fondul cauzei, acțiunea dedusă judecății este întemeiată, pentru considerentele prezentate în continuare.
Textul art.1 alin.4 din Constituția României include în mod expres PUTEREA JUDECĂTOREASCĂ și deci pe fiecare judecător în rândul celei de-a treia puteri într-un stat de drept.
Prin urmare, drepturile bănești cuvenit membrilor judecătorești în baza legii pentru activitatea de judecată pe care o prestează în baza contractului lor de muncă atipic, impun respectarea de către Ministerul Justiției în calitatea sa de administrator al resurselor din buget cu destinația arătată mai sus, a prevederilor art.1 și art.295 alin.2 din Codul muncii
Prin G nr.27/2006 a fost reglementată salarizarea judecătorilor, procurorilor, asistenților judiciari și a altor categorii de personal din sistemul justiției.
Conform art.11 alin.1 din G nr.27/2006 și art. II din Legea nr.45/2007, procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și celor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism li se acordă o salarizare corespunzătoare Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (nr.6-13 de la lit. A din anexă), precum și toate celelalte drepturi de salarizare stabilite numai pentru aceștia, prin alte acte normative.
Dispozițiile enunțate introduc și consacră o discriminare care nu are la bază nici un criteriu obiectiv, rațional și juridic între judecătorii care compun complete specializate și ceilalți judecători, și respectiv, între procurori de ședință și procurii care instrumentează cauzele de corupție și crimă organizată (DNA și DIICOT).
Cercetând sistemul de salarizare instituit prin G nr.27/2006, este de remarcat faptul că, potrivit art.3 alin.1 din această ordonanță, salarizarea personalului prevăzut de acest act normativ a fost stabilită în raport cu: nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură (noțiune definită de art.86 din Legea nr.303/2004), toate aceste criterii reflectându-se în mod unitar în coeficienții de multiplicare prevăzuți în anexa ordonanței.
Însă, conform prevederilor acestei anexe, elementele mai sus menționate de stabilire a salarizării nu au o existență și o aplicabilitate de sine stătătoare și izolată. Dimpotrivă, aceste elemente sunt unitare, interdependente și se intercondiționează reciproc.
Astfel, în primul rând, criteriul nivelului instanțelor sau parchetelor își pierde orice relevanță fără criteriul vechimii în magistratură, care reprezintă condiția "sine qua non" pentru promovarea sau numirea într-o funcție judiciară la o instanță sau la un parchet de un anumit nivel. Exempli gratia: pentru numirea în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, este necesară o vechime minimă de cel puțin 8 ani, conform art.44 alin.1 lit.c din Legea nr.303/2004.
De asemenea, criteriul nivelului instanțelor sau parchetelor nu are nici o relevanță pentru salarizarea funcționarilor publici de specialitate juridică, precum cei din aparatul administrativ al Ministerului Justiției, Școlii Naționale de Grefieri și Institutul Național de, care sunt doar asimilați magistraților numai strict pe durata îndeplinirii funcției lor (conform art.87 din Legea nr.303/2004), dar care în nici un caz nu prestează activitate de judecată, fiind deci în mod artificial incluși în rândul membrilor JUDECĂTOREȘTI configurând un conflict între calitatea de funcționar public și calitatea de demnitar specifică judecătorului în activitate. Cu toate acestea, funcționarii publici care, repetăm nu pot fi și judecători, sunt salarizați în baza G nr.27/2007 (în funcție de vechimea în magistratură) ceea ce reflectă avantajarea unei anumite categorii de persoane care sunt funcționari publici, în detrimentul drepturilor legal cuvenite judecătorilor în activitate.
În al doilea rând, nici criteriul funcției deținute nu are o relevanță proprie, deoarece este posibilă o salarizare identică, în baza OUG nr.27/2006, pentru funcții diferite. Exempli gratia: una și aceeași salarizare prevăzută la lit. A, nr. crt. 28 din anexa ordonanței, poate reveni deopotrivă specialiștilor din domeniul informatic, ofițerilor de poliție judiciară, personalului de instruire de la Școala Națională de grefieri, personalului de specialitate juridică asimilat din aparatele administrative, procurorilor, asistenților judiciari, judecătorilor, potrivit art.11 alin.2 și 3, art.16 din OUG nr.27/2006, lit. A, nr. crt. 28 și lit. B nr. crt.13 și 10 din anexa ordonanței. Însă judecătorul și alături de acesta, asistentul judiciar sau procurorul, trebuie să aibă o vechime în magistratură de peste 3 ani pentru a beneficia de această salarizate prevăzută la lit. A nr. crt.28 din anexa ordonanței).
Prin urmare, vechimea în magistratură reprezintă criteriul definitoriu și esențial în stabilirea salarizării judecătorilor la care se referă G nr.27/2006, acest element explicit sau implicit, aflându-se în corelație directă, necesară și obligatorie cu celelalte două criterii: nivelul instanțelor sau parchetelor, respectiv funcția deținută.
În pofida acestor criterii, în cazul procurorilor din și, a fost eliminată corelația obligatorie dintre criteriul nivelului instanțelor sau parchetelor și criteriul vechimii minime necesare accesului la respectivul nivel al parchetelor.
constituit prin ordonanță este evident, aceștia fiind salarizați la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, chiar dacă nu au vechimea minimă (de 8 ani prevăzută de art.44 alin.1 lit. c din Legea nr. 303/2004) corespunzătoare acestui nivel, fiind suficientă o vechime de doar 5 ani, potrivit art.87 alin.2 și art.75 alin.4 din Legea nr.304/2004).
acestui privilegiu, și salarizarea reprezintă un tratament favorizator și discriminatoriu.
Într-adevăr, sub aspectul criteriilor de salarizare, s-a instituit un dublu sistem atât în raport cu interiorul aceluiași nivel al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cât și în raport cu personalul de la celelalte nivele.
Într-o atare situație, nu se respectă criteriile de tratament egal în salarizare, deoarece procurorilor din cadrul și li s-au acordat în mod privilegiat o salarizare corespunzătoare nivelului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu toate că nu îndeplinesc condiția de vechime minimă necesare acestui nivel.
, în mod discriminatoriu tocmai judecătorii care formează de fapt puterea judecătorească sunt puși prin OUG nr.27/2006 în imposibilitate de a beneficia de această salarizare majorată, prin evocarea unui criteriu care a fost înlăturat în privința procurorilor care deși sunt magistrați, nu fac parte din puterea judecătorească.
Rezultă în mod evident faptul că, în realitate, salarizarea procurorilor din și are ca și criteriu de bază, domeniul specializat de activitate dar activitatea judecătorilor nu are o altă consistență, prin urmare, nu se justifică avantajarea personalului de pe lângă instanțele judecătorești, în detrimentul judecătorilor.
În același sens, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. VI/2007, cu forța obligatorie conform art.329 alin.3 Cod procedură civilă, a statuat că: "folosirea drept criteriu de diferențiere a tratamentului salarial pentru magistrați doar apartenența la anumite segmente restrânse de realizare a justiției, pe considerentul că domeniile în care ar activa, ar reclama o specializare particularizată și un risc deosebit, nu se poate justifica atât timp cât varietatea infinită a situațiilor de coliziune cu legea ce se pot ivi și a timpului de reacție necesară pentru asigurarea ordinii de drept presupune eforturi chiar mai importante și riscuri profesionale mai accentuate în multe alte cazuri decât cele pentru care s-a instituit tratamentul salarial preferențial", și că: "distincția care se face, ținându-se seama de apartenența magistraților la categoria celor implicați în soluționarea cazurilor privind faptele de corupție sau de criminalitate organizată și de terorism, ori doar includerea lor în anumite structuri pe scara ierarhică este lipsită de justificare obiectivă și rezonabilă, fiind astfel discriminatorie în senul art.2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și al art.14 din Convenție pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece nu se poate demonstra existența unui raport acceptabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat, cu toate particularitățile lui specifice".
Cu alte cuvinte, instanța supremă a statuat imperios că sunt discriminatorii criteriile de diferențiere de tratament salarial constând în apartenența la categoria celor implicați în soluționarea unor cazuri de o anumită natură (cum sunt cazurile privind faptele de corupție sau de criminalitate organizată și terorism) ori în doar includerea în anumite structuri pe scara ierarhică sau în anumite segmente restrânse de realizare a justiției.
Așadar, sistemul de salarizare ca instituție de drept al muncii reprezintă, ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor.
Conform art.155 din Codul muncii, salariul se compune din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri.
Deci, conform art.154 din Codul muncii sistemul de salarizare este guvernat de cel puțin, două principii fundamentale: al egalității de tratament și al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă.
În acest profil, există discriminare în materie de muncă, ori de câte ori un drept salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
În aceste condiții, reclamanții sunt puși în situația discriminatorie prevăzută de art.2 alin.1 - 3, art.6 din OUG nr.137/2000, întrucât le-a fost refuzată asimilarea salarizării sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesională și sub pretextul locului de muncă, deși aceste criterii sunt în fapt fictive, și intră în categoria faptelor discriminatorii la care se referă art.2 alin.1 din OG nr.137/2000.
Existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din dispozițiile:
- art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare;
- art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție;
- Protocolul nr.12 la Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și din art.4 din Carta socială europeană revizuită, ratificată prin Legea nr.74/1999 care garantează dreptul la o salarizare echitabilă;
- art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c și lit.f, art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări);
- art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform prevederilor G nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările de ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă achitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Prin art.2 al.1 G nr.137/2000 se arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural, sau în orice alte domenii ale vieții publice.
La alin.3 din art.2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Ori, criteriul după care s-a făcut distincția, în speța dedusă judecății, este categoria socio - profesională și locul de muncă (loc de muncă specializat prin natura cauzelor instrumentate) criterii de diferențiere injuste a personalului salarizat în baza G nr.27/2006 și cu vechime în funcțiile deținute de cel puțin 6 ani, față de procurorii și CO.
Potrivit art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Art.2 pct.2 din Convenția nr.111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei, prevede că diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea salarizării solicitate nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece procurorii și CO. nu primesc salarizarea superioară (prin asimilare) pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru că salarizarea acestora este asimilată, în mod arbitrar, cu cea a procurorilor din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, asimilare care are la bază criteriul naturii cauzelor instrumentate.
Fiecare judecător soluționează un anumit gen de cauze care sunt deduse judecății, ori pentru cele de natură civilă, comercială, fiscală, contencios administrativ și nici pentru cele din infracțiuni de corupție nu se cere o calificare superioară, aparte, a unora față de ceilalți. Nu s-a prevăzut faptul că pentru a participa la soluționarea unor cauze privind infracțiuni de corupție și criminalitate organizată, procurorul trebuie să aibă calificări superioare, condiții superioare de vârstă, vechime, doctorate, cunoașterea unei limbi străine, etc. ci dimpotrivă tot personalul de specialitate juridică salarizat în baza G nr.27/2006 are aceeași calificare.
Nu se contestă faptul că, în multe situații, legiuitorul a prevăzut acordarea unor sporuri bazate pe calificare profesională, dar acestea au într-adevăr justificare reală, sunt nediscriminatorii, ori în speță simplul fapt că se soluționează un alt gen de cauze nu justifică inegalitatea de tratament, prin asimilări preferențiale și privilegiate de salarizare.
Potrivit art.6 alin.2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față.
Art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală munca pentru soluționarea unor cauze de o anumită natură (cum ar fi cea din domeniul combaterii corupției și al criminalității organizate) nu poate fi considerată ca superioară celei restului personalului salarizat în baza G nr.27/2006.
Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește, la art.19 pct.3, că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia, conform considerentelor expuse, că acordarea unei salarizări superioare (prin asimilare), doar unor categorii de personal a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Aceste aspecte atrag incidența dispozițiilor art.27 alin.1 din G nr.137/2000 coroborat cu art.269 Codul muncii, dispoziții legale în baza cărora acțiunea este considerată întemeiată.
Raportat la considerentele ce preced, acțiunea reclamanților va fi admisă, iar pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL ALBA IULIA și TRIBUNALUL SIBIU vor fi obligați în solidar la plata despăgubirilor bănești cu titlu de drepturi salariale cuvenite legal conform art.11 alin-1 și Anexei 1 lit. A pct-6-13 din OUG.nr.27 /2006 corespunzător funcției exercitate și a raportului de serviciu a fiecărui reclamant, în parte. Drepturile vor fi acordate pentru perioada 10 aprilie 2006 -25 septembrie 2008 și în continuare. Sumele cuvenite conform celor de mai sus vor fi actualizate cu indicele de inflație începând d cu data nașterii dreptului material și până la plata efectivă.
Potrivit prevederilor art.6 și 7 cuprinse în Decretul Lege 92/1976 modificat, normele incidente prevăzute de Legea 130/1999 și art. 296 din Legea 53/2003, Curtea de APEL ALBA IULIA în calitate de operator al carnetelor de muncă, urmează a efectua cuvenitele și necesare mențiuni în carnetul de muncă al fiecărui reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
Admite acțiunea civilă formulată de reclamanții, și toți cu domiciliul procesual ales la Judecătoria Sibiu, cu sediul în S,--13, jud. S, împotriva pârâților Ministerul Justiție cu sediul în B,-, sector 5, TRIBUNALUL SIBIU cu sediul în S,--13, jud. S și Curtea de APEL ALBA IULIA cu sediul în A I, P-ța - -, nr.1, jud. A, și în consecință:
Continuarea minutei sentinței civile nr. 98/2008
Obligă pârâții în solidar, la acordarea în favoarea reclamanților, a despăgubirilor bănești reprezentând drepturile salariale rezultate din diferența dintre salariul încasat și cel prevăzut în Anexa I lit.A pct.6-13 din OUG nr.27/2006, corespunzător funcțiilor exercitate de fiecare dintre reclamanți și a raportului de serviciu avut de către aceștia, pentru perioada 10.04.2006-03.11.2008 și în continuare, sume care urmează a fi actualizate cu indicele de inflație, începând cu data nașterii dreptului material și până la data plății efective.
Obligă pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamanților, conform prezentei.
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanți, împotriva pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică din data de 03.11.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR 3: Sebastian Nașcu Mihai Pașca Elena Truță
Asistenți Judiciari
- - - -
GREFIER,
- -
RED. -
TEHNORED.
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ
ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
ÎNCHEIEREA NR. 259/F/CC/2008
Ședința camerei de consiliu din 3 2008
Președinte
Judecător
Asistent judiciar Asistent judiciar
Grefier
Pe rol se află soluționarea cererilor de abținere formulate de judecătorii - -, - -, și în cauza ce formează obiectul dosarului nr- privind pe reclamanții în contradictoriu cu intimații Ministerul Justiției,
Procedura este îndeplinită fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra cererilor de față:
Prin cererile depuse la dosar de către petenții - -, - -, și s-a solicitat a li se încuviința abținerea de la judecata recursului ce formează obiectul dosarului nr-.
In motivarea cererilor, judecătorii - -, - -, și au invocat ca temei al cererii de abținere dispozițiile art. 25, 27 pct. 4 cod pr. civilă și art. 6 din CEDO, pe motiv că au pe rol o cauză similară.
Examinând cererile de abținere formulate prin prisma motivelor invocate, Curtea reține următoarele:
Obiectul acțiunii reclamanților - judecători la Judecătoria Sibiu îl constituie acordarea drepturilor salariale în sensul obligării pârâților la plata unor despăgubiri egale cu diferențele salariale dintre indemnizațiile acestora și cele echivalente ale procurorilor de la DNA și DIICOT potrivit OG 27/2006 aprobată cu modificările și completările ulterioare.
Curtea apreciază că cererile de abținere formulate de petenții judecători - -, - -, și sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:
1. Cazul de abținere prev. de art. 27 pct. 4 Cod Proc. Civilă este calificat ca o cauză de incompatibilitate bazată pe un interes al judecătorului în soluționarea cauzei, care poate fi de natură morală sau materială.
sa ca motiv de abținere sau recuzare este justificată de protecția părții față de presupunerea că judecătorul cauzei ar putea să nu fie obiectiv în soluționarea cauzei.
Curtea apreciază că în situația de față nu există nici un indiciu în sensul unei posibile soluționări imparțiale sau interesate a cauzei de către judecătorii petenți, astfel că cererile de abținere nu sunt întemeiate.
Mai degrabă, dacă părțile din litigiu ar avea cunoștință de asemenea indicii, ele ar fi îndreptățite și interesate să solicite pe calea recuzării, soluționarea pricinii de către alte persoane decât cele legal învestite.
2. Este de notorietate faptul că în România există la acest moment pe rolul instanțelor de judecată acțiuni în pretenții salariale având același obiect cu litigiul de față,ale tuturor magistraților, judecători și procurori.
În aceste condiții, abținerea tuturor judecătorilor de la soluționarea acestor litigii de dreptul muncii pe motivul că au o pricină similară pe rol duce la situațiaobiectivășiinacceptabilăîntr-un stat de drept, în care nu ar mai fi posibilă judecarea litigiilor de muncă promovate de petenții magistrați, ceea ce ar echivala din punctul acestora de vedere cu o denegare de dreptate.
3. Tot fundamentul instituțiilor prevăzute de dispozițiile art. 25-27 Cod Proc. Civilă l-a constituit și raționamentul care a sta la baza motivării unor hotărâri pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în cauze similare, având ca obiect cereri de abținere ale magistraților în soluționarea unor litigii de muncă.
Astfel, rațiunea consacrării instituțiilor abținerii și recuzării o constituie respectarea dreptului la judecarea cauzei de către o instanță independentă și imparțială, pentru a se asigura părților obiectivitate în soluționarea pricinii.
S-a recunoscutcaracterul pur formalal cererilor de abținere formulate de judecători, în condițiile existenței a numeroase acțiuni cu obiect asemănător, acțiuni formulate de magistrații tuturor instanțelor judecătorești din țară.
În acest sens, s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală, prin încheierea nr. 4208/23.06.2008, pronunțată în dosarul nr-.
4. În acest context, simplul fapt că magistrații petenți care au formulat cererile de abținere au pe rol pricini asemănătoare (care oricum, au fost soluționate în fond și se află în calea de atac a recursului sau beneficiază de hotărâri care nu au fost recurate) nu constituie temei justificat pentru a se abține de la soluționarea altor cauze.
Independent de situația personală, datoria magistratului este aceea de a soluționa cu obiectivitate și imparțialitate cauzele care îi sunt repartizate, astfel că o soluție pronunțată într-un alt litigiu având același obiect și în care a avut calitatea de parte nu trebuie și nu poate fi în măsură să influențeze soluționarea și deliberarea într-o altă cauză.
5. Pentru aceleași argumente, Curtea apreciază raționamentul de față ca fiind în concordanță cu prevederile art. 6 din CEDO care a fost invocat, asigurându-se reclamanților de față dreptul la un proces echitabil, în sensul judecării de către o instanță independentă și imparțială, care să hotărască asupra pricinii deduse judecății într-un termen rezonabil.
Pentru considerentele expuse,
În temeiul art. 30 - 32 și 34 Cod Proc. Civilă,
În numele legii
DISPUNE
Respinge cererile de abținere formulate de d-nii judecători: - -, - -, și în dosarul nr- cu termen de judecată la 3 2008.
Irevocabilă
Pronunțată în ședință publică din 3 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
Asistenți Judiciari
- - - -
GREFIER,
- -
Red.
Tehnored. 4.11.2008
Președinte:Manuela StoicaJudecători:Manuela Stoica, Ana Doriani, Sebastian Nașcu Mihai Pașca Elena Truță
