Drepturi salariale (banesti). Decizia 1013/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1013/
Ședința publică din 19 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marioara Coinacel
JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 3: Benone Fuică
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5 împotriva sentinței civile nr.710/28.05.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-reclamanți, și intimații-pârâți TRIBUNALUL GALAȚI, CURTEA DE APEL GALAȚI, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII, cauza având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul-pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, intimații-reclamanți, și intimații-pârâți TRIBUNALUL GALAȚI, CURTEA DE APEL GALAȚI, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recurentul-pârât a solicitat judecarea recursului în lipsă;în cauză s-a formulat cerere de abținere de către judecător - -, cerere soluționată prin încheierea din Camera de Consiliu din 19.10.2009; după care:
S-a dat citire în ședință publică modului de soluționare a cererii de abținere formulată de judecător - -, cerere ce a fost respinsă ca nefondată.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat și excepții de invocat iar recurentul-pârât a solicitat judecarea recursului în lipsă constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra cererii de recurs, înregistrată la Curtea de APEL GALAȚI, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele.
Prin sentința civilă nr.710/28.05.2008 pronunțată de către Tribunalul Galați, s-a admis excepția prescrierii dreptului material la acțiune pentru perioada 01 octombrie 2004 - 17 aprilie 2005.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții -, prin reprezentant legal, în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII B, MINISTERUL JUSTIȚIEI B, TRIBUNALUL GALAȚI, CURTEA DE APEL GALAȚI.
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI și Tribunalul Galați, să plătească reclamanților diferențele de drepturi salariale pentru perioadele efectiv lucrate, calculate pe baza valorii de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese și anume de:
- 264,7 lei pentru perioada 18.04.2005 - 30.09.2005;
- 297,4 lei pentru perioada 01.10.2005 - 31.01.2006;
- 312,3 lei pentru perioada 01.02.2006 - 31.08.2006;
- 331 lei pentru perioada 01.09.2006 - 31.12.2006;
- 347,55 lei pentru perioada 01.01.2007 - 31.03.2007;
- 354,62 lei pentru perioada 01.04.2007 - 30.09.2007;
- 393,49 lei pentru perioada 01.10.2007 - 01.04.2008, actualizate cu indicele de inflație la data plății.
Au fost obligați pârâții ca pe viitor să calculeze valoarea de referință sectorială, la valoarea calculată pentru funcțiile de demnitate publică, potrivit OG 10/2008.
A fost obligat pârâtul Tribunalul Galați, să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
S-au respins ca fiind prescrise, pretențiile aferente perioadei 01.10.2004 - 17.04.2005.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele.
Prin cererea formulată la 18.04.2008 reclamanții -, judecători la Tribunalul Galați au solicitat în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL GALAȚI, CURTEA DE APEL GALAȚI, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII obligarea pârâților la plata diferențelor salariale în cuantum actualizat la data plății efective, diferențe calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică și a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege, corectate periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de lege, pentru determinarea și corecția valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, astfel:
- pentru perioada 1 octombrie 2004 - 31 decembrie 2004, la valoarea de referință sectorială de 238 lei, conform OUG 123/2003;
- pentru perioada 1 ianuarie 2005 - 30 septembrie 2005, la valoarea de referință sectorială de 264,7 lei, conform OG 9/2005;
- pentru perioada 1 octombrie - 31 ianuarie 2006, la valoarea de referință sectorială de 297,4 lei, conform OG 9/2005;
- pentru perioada 1 februarie 2006 - 31 august 2006, la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei, conform OG 3/2006;
- pentru perioada 1 septembrie 2006 - 31 decembrie 2006, la valoarea de referință sectorială de 331 lei, conform OG 3/2006;
- pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 martie 2007, la valoarea de referință sectorială de 347,55 lei, conform OG 10/2007 (rezultată prin înmulțirea valorii de 331 lei cu procentul de indexare de 1.05%);
- pentru perioada 1 aprilie 2007 - 30 septembrie 2007, la valoarea de referință sectorială de 354,5 lei, conform OG 10/2007 (rezultată prin înmulțirea valorii de 347,55 lei cu procentul de indexare de 1.02%);
- pentru perioada 1 octombrie 2007 - 1 aprilie 2008, la valoarea de referință sectorială de 393,49 lei, conform OG 10/2007 (rezultată prin înmulțirea valorii de 354.5 lei cu procentul de indexare de 1.11%).
Au solicitat reclamanții obligarea pârâților ca și pe viitor să calculeze valoarea de referință sectorială calculată pentru funcțiile de demnitate publică potrivit OG 10/2008 și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
În motivarea acțiunii au arătat reclamanții că în conformitate cu prevederile art. 1 alin. l din fir.OG 134/1999 "Începând cu luna septembrie 1999, valoarea coeficientului de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, cu modificările și completările ulterioare, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală. Această valoare se corectează periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar".
Potrivit art. 1 ind.1 din nr.OG 83/2000, pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești "indemnizațiile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești, se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege, pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din cadrul autorităților legislative și executive.
Această valoare, corectată periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale, se aplică de drept și personalului salarizat potrivit prezentei legi".
Aliniatul 2 prevede că "valoarea de referință sectorială prevăzută la alin. 1 constituie baza de calcul pentru stabilirea cuantumului indemnizației lunare a magistraților și a salariilor de bază corespunzătoare grilelor de intervale prevăzute pentru celelalte categorii de funcții de execuție". Aliniatul 3 prevede că "ordonatorii principali de credite calculează nivelurile indemnizațiilor lunare și ale salariilor de bază ce corespund coeficienților de multiplicare și grilelor de intervale prevăzute în, anexele nr. 1, 2, 4, 5 și 5 ind.1 la prezenta lege și valorii de referință sectorială stabilită la alin. 1, rotunjite din o mie în o mie de lei, în favoarea personalului".
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 2/2000 modifică coeficienții de multiplicate pentru unele funcții prevăzute în anexele V - VIII din Legea nr. 154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 177/2002 stabilește salarizarea și alte drepturi ale magistraților conform art. 2 alin. 1 "indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzute de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislativă și executivă.
Această valoare, actualizată periodic potrivit dispozițiilor legale, se aplică de drept și magistraților, în temeiul prezentei ordonanțe de urgență".
În conformitate cu prevederile art. 2 alin.3 din nr.OG 9/2005, privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2005 personalului salarizat potrivit nr.OUG 24/2000, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor 2 și 3 la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică "indemnizațiile lunare pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite, precum și pentru persoanele care ocupă funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică, stabilite potrivit anexe lor 2 și 3 la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, sunt cele prevăzute în anexele nr. VIII și IX.
Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 27/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, intrată în vigoare de la 1 aprilie 2006, se prevede că: "indemnizația de salarizare se stabilește pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță" (art. 3 alin. 1).
Conformanexei 1 la.OUG 27/2006, valoarea de referință sectorială a fost de 257 lei.
Prevederea din Anexa 1 la. UG 27/2006 încalcă principiile Constituției României, ale Legii nr.303/2004, privind statutul magistraților, ale Codului Muncii și ale Legii privind combaterea discriminării.Valoarea de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare aplicată la salarizarea magistraților este diferită de valoarea de referință sectorială prevăzută de lege, stabilită pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din cadrul autorităților legislativă și executivă.
Astfel, potrivit OG nr.3/2006, valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, în luna aprilie 2006 era312,3 lei, iar Ordonanța 27/2006 stabilește valoarea de referință pentru magistrați la suma de 257 lei.
De altfel, atunci când s-a publicat OUG nr. 177/2002 această prevedere de asimilare cu funcțiile de demnitate publică a fost reluată prin legea de aprobare ce a modificat ordonanța, valoarea de referință sectorială a fost stabilită la nivelul de1.833,754 lei pentru 31.12.2002, adică chiar valoarea de referință aplicabilă funcțiilor de demnitate publică.
Pentru anii 2003 și 2004 indexările salariale au fost acordate la fel atât magistraților cât și celor ce ocupau funcții de demnitate publică alese sau numite (art. 48 din OUG nr. 177/2002 și nr.OUG 191/2002 pentru anul 2003 respectiv OUG nr.123/2003 pentru anul 2004).
Astfel la 31.12.2004 valoarea de referință sectorială pentru magistrați a fost de 238 lei, pe baza căreia s-au stabilit salariile anterior acestei date;rezultând deci că pentru perioada anterioară acestei date nu se cuveneau diferențe de drepturi salariale.
De la 01.01.2005 majorările salariale pentru magistrați și cei ce ocupau funcții de demnitate publică alese și numite nu au mai fost aceleași, deși art. 1 din UG nr.134/1999era în vigoare. Astfel prin OG. 9/2005 salariile celor ce ocupau funcții de demnitate publică au fost majorate cu 25% pe când salariile magistraților au fost majorate cu doar 11 % potrivit OG 23/2005.
Și în anii următori au fost încălcate prevederile art.1 din nr.OUG 134/1999 majorările salariale fiind pentru anul 2006 de 4% de la01.04.2006și 5 % de la 01.09.2006 pentru magistrați, potrivit nr.OUG 27/2006, respectiv de 5% de la02.2OO6 și de 6%de la 01.09.2006 pentru cei ce ocupă funcții de demnitate publică potrivit OG 3/2006; pentru anul 2007 de 0% pentru magistrați și de 5%, 2% și respectiv 11 % pentru cei ce ocupă funcții de demnitate publică potrivit G nr. 10/2007 și pentru anul 2008 pentru magistrați de 4%, iar pentru ceilalți de 11 % potrivit nr.OG 10/2008.
Prevederile nr.OUG 27/2006 nu au fost abrogate de disp. art. 1 din OUG 134/1999.
Dispozițiile arătate din OUG nr. 134/1999 nu sunt abrogate deoarece potrivit art. 74 din Legea 303/2004 drepturile salariale ale magistraților nu pot fi diminuate decât în condițiile acestei legi (doar ca urmare a răspunderii disciplinare).
Prin întâmpinare Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii pentru următoarele motive:
- prin Legea 347/2003 care a modificat OUG 177/2002 s-a luat acest drept magistraților instituindu-se altă valoare de referință sectorială decât cea pentru demnitari;
- dispozițiile OUG 177/2002 și OUG 27/2006 au fost aprobate prin lege cu respectarea dispozițiilor art. 115 din Constituție, a majorității prev. de art. 76 din legea fundamentală și ale Legii 24/2000;
- echilibrul celor trei puteri în stat prevăzut de Constituție nu presupune reglementarea drepturilor salariale în mod egal, în Constituție neexistând principiul aplicării aceleiași valori de referință sectorială invocat de reclamanți.
Analizând actele și lucrările dosarului tribunalul a constatat următoarele:
Conform art. 1 al.1 OG 134/1999 începând cu luna septembrie 1999 valoarea coeficientului de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele judecătorești este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea 154/1998 pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite. De asemenea potrivit art. 11OG 83/2000 indemnizațiile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege, pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislative și executive.
Prin Legea 347/2003 al.1 al art. 2 "indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prev. în Anexa 1 la OUG 177/2002, adică s-a renunțat la a se acorda magistraților valoarea de referință sectorială ca cea acordată puterii legislative și puterii executive.
Reclamanții își întemeiază acțiunea pe două mari fundamente respectiv, teoria dreptului câștigat și discriminarea puterii judecătorești în raport cu puterea legislativă și executivă.
Odată ce cei din sistemul judiciar și-au câștigat dreptul la o valoare de referință sectorială egală cu cea prevăzută pentru celelalte puteri ale statului legislativă și executivă legiuitorul nu poate retrage și micșora acest drept, teoria dreptului câștigat fiind un principiu ce guvernează legislația muncii.
Categoria magistraților este o categorie similară cu cea a demnitarilor, funcția de demnitate publică fiind acea funcție care se ocupă prin mandat obținut direct, prin alegeri organizate sau indirect, prin numire potrivit legii. Magistrații sunt excluși categoriei funcționarilor publici și prin Legea 247/2003 și categoriei demnitarilor.
Pe de altă parte este corectă rațiunea reclamanților conform căreia cele trei puteri în stat, cu roluri diferite și egale ca importanță sunt salarizate diferit, categoria puterii judecătorești având o valoare sectorială inferioară. Chiar dacă nu se consacră expres de Constituție și lege o salarizare egală, ierarhia salarizării determină rolul și locul acestei puteri în stat.
Un aspect deosebit de important hotărârea Beian împotriva României pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului Secția a IV-a din 06.12.2007 ce are aplicabilitate în cauză.
Așa cum rezultă din actele de la dosar rezultă că în prezent există hotărâri judecătorești definitive și irevocabile privind un număr mare de judecători (fila 39, 40, 41, 46, 47), magistrați cărora li s-a recunoscut irevocabil acest drept de a beneficia de o valoare de referință sectorială egală cu cea a demnitarilor. În sistemul nostru judiciar nu există o coerență a practicii judiciare chiar în cadrul aceleiași instanțe, motiv pentru care a pronunța o soluție de respingere în prezenta acțiune ar reprezenta o retribuire pentru unii judecători cu salarii mai mari sau mai mici deși ei lucrează în același sistem, au aceeași activitate și, eventual, ridică banii de la aceeași casierie. Divergențele de jurisprudență constituie prin natura lor consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea rolul instanței supreme (unde se va judeca recursul) este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței. Prin urmare Înaltei Curți de Casație și Justiție îi revine rolul esențial de a rezolva divergențele de opinie în rezolvarea acestor cauze.
În ipoteza adoptării în prezenta cauză a unei soluții de respingere s-ar crea o situație de discriminare în cadrul aceleiași categorii socio-profesionale (decizia 21/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție).
S-ar ajunge că în sistemul judiciar ar exista pe de o parte magistrați care beneficiază de o valoare de referință sectorială ca cea a demnitarilor și magistrați care nu beneficiază de o valoare de referință sectorială ca a demnitarilor cu toate că s-au judecat, dar unii au câștigat și alții au pierdut, deși legea a fost aplicată aceleiași categorii de persoane. Interpretarea diferențială a normelor incidente cu privire la aceeași categorie socio-profesională, cu atât mai mult cu cât nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile, ar fi de natură să reprezinte o discriminare în sensul art. 16 al.1 din Constituție și OUG 137/2000, precum și contrar art. 1 Protocolul 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În sprijinul teoriei dreptului câștigat de reclamanți s-a reținut că acest principiu este conform și este expresia art. 1 Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale ale omului, întrucât măsura luării dreptului nu este proporțională cu situația care la un moment dat a determinat acordarea dreptului vizat, ea aducând atingere existenței acestui drept fără a fi justificată de o cauză de utilitate publică.
Un astfel de drept nu poate fi înlăturat odată ce menținerea lui se impune în condițiile în care și la acest moment puterea judecătorească este alături de celelalte puteri prevăzută de Constituție și ele sunt caracterizate prin principiul echilibrului celor trei puteri în stat.
Pentru toate aceste considerente a fost admisă acțiunea așa cum a fost formulată și au fost obligați pârâții la plata diferențelor solicitate.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele motive.
1. instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești și a legiferat acordarea unui drept salarial neprevăzut în legislația specifică, motiv de recurs prev. de art. 304 pct. 4.pr civilă.
2. prin art. 50 din OUG nr. 177/2002, au fost abrogate disp. art. 1 indice 1 și disp. referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate asimilat din Legea nr. 50/1996, precum și orice alte dispoziții contrare.
Deci, începând cu intrarea în vigoare a Legii nr. 347/2003, nu există temei legal pentru ca indemnizațiile personalului din cadrul autorității judecătorești să fie stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, indemnizațiile acestora fiind stabilite expres prin OUG nr. 177/2002, OG nr. 23/2005 și OUG nr. 27/2006.
În aceste condiții, este incident motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9.pr. civilă.
În consecință, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
Analizând sentința civilă recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate de către recurent sub toate aspectele de fapt și de drept, în baza disp. art. 304 indice 1.c Cod Penal, Curtea apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit Legii nr. 50/1996, art. 1 indice 1, indemnizațiile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive.
Ulterior, prin art. 2 din OUG nr. 177/2002, indemnizațiile magistraților erau stabilite tot pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă.
Însă, prin Legea nr. 347/10.07.2003 prin care s-a aprobat OUG nr. 177/2002, a fost modificat art. 2 care a căpătat un alt conținut și anume: "indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută în anexa 1 la prezenta ordonanță de urgență".
Aceeași prevede a fost preluată și prin art. 3 din nr.OUG 27/2006 iar prin această ordonanță s-a abrogat nr.OUG 177/2002
Prin art. 50 din nr.OUG177/2002 au fost abrogate disp. art. 1 indice 1 și dispozițiile referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului auxiliar de specialitate juridică asimilat acestora, din Legea nr. 50/1996, precum și orice alte dispoziții contrare.
În consecință, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 347/2003, nu mai există nici un prevedere legală pentru ca indemnizațiile personalului din cadrul autorității judecătorești să fie stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive, așa cum corect a arătat recurentul.
Art. 74 alin. 2 teza II din Legea nr. 303/2004 prevede că salarizarea judecătorilor și procurorilor se stabilește prin lege specială iar la data intrării în vigoare a acestei legi, era în vigoare și nr.OUG 177/2002 aprobată prin Legea nr. 347/2003.
Nu se poate constata că s-a efectuat o diminuare sau o suspendare a drepturilor salariale ale reclamanților odată cu intrarea în vigoare a legii speciale de salarizare întrucât, acestea au fost majorate față de cuantumul prevăzut în legea anterioară, prin majorarea coeficienților de ierarhizare astfel că nu este afectat principiul dreptului câștigat.
Astfel, prin stabilirea unei alte valori de referință sectorială decât ce prevăzută pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite nu se încalcă dispozițiile Legii nr. 303/2004 deoarece legea specială nu conține nici o dispoziție contrară legi, ci dimpotrivă, Legea nr. 303/2004 prevede că drepturile salariale se stabilesc prin lege.
Mai mult, instanța arată faptul că atât nr.OUG 177/2002 cât și nr.OUG 27/2006 au fost aprobate prin lege, fiind respectate disp. art. 115 din Constituție și ale Legii nr. 24/2000 astfel că au căpătat forță juridică egală cu cea a unei legi.
În ceea ce privește starea de discriminare invocată, instanța apreciază că a constituit opțiunea legiuitorului de a reglementa prin actele normative enumerate drepturile în favoarea unor asemenea categorii profesionale, iar examinarea soluției alese excede cadrului legal al discriminării stabilit prin nr.OG 137/200.
Potrivit art.1 din nr.OG137/2000, au caracter discriminatoriu prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane aflate în situații comparabile.
Și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, interpretând art.14 din Convenție, a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se fac distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe justificare rezonabilă și obiectivă.
Prin Decizia nr.818/2008 a Curții Constituționale s-au considerat ca fiind neconstituționale prevederile art.27 al.1 din nr.OG137/2000, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Totodată, Curtea Constituțională constată că unele dispoziții ale Ordonanței Guvernului nr.137/2000, și anume prevederile art.1, art.2 alin.(3) și art.27 alin.(1), lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia, așa cum s-a și întâmplat în cauzele în care au fost ridicate excepțiile, instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății.
Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art.1 alin.(4) din Constituție, precum și prevederile art.61 alin.(1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art.115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală.
Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art.126 alin.(1) din Legea fundamentală -, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
De asemenea, prin Decizia nr. 838/27.05.2009, Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, arătându-se că autoritatea judecătorească nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege.
S-a statuat instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a aplica justiția conform disp. art. 126 alin. 1 din Legea fundamentală, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Practica judiciară depusă la dosar nu este obligatorie pentru instanțe întrucât, potrivit Constituției, judecătorii se supun doar legii.
Cauza Beian împotriva României invocată se referă la practica unitară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție și nu la întreaga jurisprudență. De altfel, chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului admite că divergențele de jurisprudență constituie prin natura lor consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe având autoritate asupra competenței lor teritoriale.
Referirea la rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție este lipsită de relevanță întrucât recursul se soluționează de către Curtea de Apel.
În consecință, față de considerentele arătate și de caracterul obligatoriu al deciziei nr. 838/27.05.2009 pronunțată de Curtea Constituțională, în baza disp. art. 312 alin. 1,2,3 C.pr. civilă, acțiunea este nefondată astfel că se va admite recursul și se va modifica în parte sentința recurată.
În rejudecare, se va respinge ca nefondată acțiunea și se vor menține celelalte dispoziții.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5 împotriva sentinței civile nr.710/28.05.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința civilă nr. 710/28.05.2008 a Tribunalului Galați și în rejudecare:
Respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții, ,.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 19 Octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
dec.jud.-/11.11.2009
Tehnored./27 ex./ 16 2009
Fond:-
Asistenți jud.-
Com.25 ex.părți/
Președinte:Marioara CoinacelJudecători:Marioara Coinacel, Virginia Filipescu, Benone Fuică
