Pretentii civile. Speta. Decizia 1001/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1001/
Ședința publică din 19 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marioara Coinacel
JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 3: Benone Fuică
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de pârâții MINISTERUL JUSTITIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5 și CURTEA DE APEL GALAȚI, cu sediul în- împotriva sentinței civile nr.691/30.04.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-reclamanți, I, OG,cauza având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit de recurenții-pârâți MINISTERUL JUSTITIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și CURTEA DE APEL GALAȚI și intimații-reclamanți, I, OG,.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recurenții-pârâți au solicitat judecarea recursurilor în lipsă;după care:
Curtea, având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat și excepții de invocat iar recurenții-pârâți au solicitat judecarea recursurilor în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului înregistrat la Curtea de APEL GALAȚI, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele.
Prin sentința civilă nr. 691/30.04.2009 a Tribunalului Galați, s-a admis acțiunea formulată de reclamanteleOprea, (), I, OG, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL GALAȚI.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamanților sporul de suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar începând cu data de 14.01.2009 la zi și în continuare, actualizate cu indicele de inflație la data plății.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele.
Prin acțiunea formulată și înregistrată sub nr. 2240/121/23.04.2009 pe rolul Tribunalului Galați reclamanții, I, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI solicitând obligarea în solidar a celor doi pârâți la plata actualizată cu indicele de inflație la momentul plății efective, a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996 raportat la indemnizația de încadrare brută lunară, pentru perioada 14.01.2009 si in continuare pana la modificarea reglementarilor legale, cu efectuarea mențiunilor corespunzătoare in cărțile de muncă.
În motivarea cererii reclamanții au arătă că, potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
S-a învederat că, ulterior, prin art. 50 din nr.OUG 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat, abrogare ce a fost înlăturată prin art. 41 din nr.OUG 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul judiciar, prin faptul că acest ultim act normativ a abrogat în totalitate OUG nr. 177/2002.
Au considerat astfel reclamanții că, dreptul prevăzut de art. 47 din Legea 50/1996 a rămas în vigoare pana la data de 1 februarie 2007 când a intrat in vigoare a OG nr. 8/2007 care a abrogat disp. Legii nr. 50/1996, pe cale de consecința el trebuie acordat pentru aceasta perioada.
Mai mult, s-a arătat că, la data stabilirii acestui drept, in baza art. 47 din
Legea nr. 50/1996, legiuitorul a avut în vedere anumite criterii de referință care
rezidă din condițiile în care judecătorii îsi desfășoară activitatea, condiții ce sunt
caracterizate ca fiind de risc si suprasolicitare neuropsihică si care nu s-au
schimbat, ci dimpotrivă s-au acutizat.
În termen legal pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare în temeiul art. 115.pr.civ. prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca vădit neîntemeiata, arătând că textul art. 47 din Legea nr. 50/1996, invocat de reclamanți in susținerea pretențiilor lor, a fost abrogat total si explicit prin art. I pct. 42 din OG nr. 83/2000 pentru modificarea si completarea Legii nr. 50/1996.
In timpul cercetării judecătorești s-a administrat proba cu înscrisuri conform art. 172.pr.civilă în raport de care instanța reține următoarele:
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar ".
Este adevărat că prin art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea si completarea Legii nr. 50/1996, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat expres.
Însă, procedându-se astfel, au fost încălcate atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă cat si dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitatea Guvernului de a emite ordonanțe.
Astfel, potrivit art. 108 alin. 3 din Constituție ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele si condițiile prevăzute de aceasta.
Ori, prin art. 1 pct. 1 din Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost abilitat sa emită ordonanțe doar cu privire la modificarea si completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicata.
Cu toate acestea, prin nr.OG 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr. 50/1996, deși așa cum rezultă din dispozițiile art. 56-62 ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Așadar, deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării si completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii a avut loc si abrogarea unor dispoziții ale acesteia.
Este de remarcat în acest context, că acolo unde legiuitorul a avut intenția să acorde executivului abilitare pentru abrogarea unor texte de lege, a prevăzut expres aceasta în cuprinsul legii de abilitare.
Așa cum s-a arătat în întâmpinarea Ministerului Justiției, art.47 din Legea nr. 50/1996 a fost într-adevăr abrogat, dar această abrogare nu poate produce efecte juridice atâta vreme cât Ordonanța nr. 83/2000 este un act normativ de nivel inferior Legii nr.50/1996, fiind evidentă contradicția sa cu dispozițiile Constituției și ale Legii nr.24/2000.
Față de cele de mai sus, întrucât abrogarea realizată prin OG nr. 83/2000 este nelegală, instanța a apreciat ca întemeiată acțiunea reclamanților având ca obiect acordarea sporului de risc și solicitare neuropsihică, în procent de 50 %, prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, calculat din salariul de baza brut lunar.
Pe de altă parte însă art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, prevede că " Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
Sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamanți fiind un drept de creanță este un bun în sensul art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prin abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 reclamanții au fost lipsiți de proprietatea asupra acestui bun. Or, lipsirea de proprietate se putea face, potrivit art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția europeană a drepturilor omului, doar pentru o cauză de utilitate publică.
Din cuprinsul nr.OG83/2000 prin care s-a abrogat art.47 din Legea nr.50/1996, nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților de proprietatea lor asupra sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Mai mult, în perioada respectivă drepturile salariale ale magistraților au fost majorate astfel că abrogarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică apare cu atât mai lipsită de utilitate publică.
Potrivit art.20 alin.2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Astfel, instanța a reținut că există conflict între art.1 pct.42 din OG nr. 83/2000, care a abrogat art.48 din Legea nr. 50/1996 și art.1 din protocolul adițional a la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, urmând a da preponderență și a lua aplicarea acestui din urmă text.
În cauză sunt incidente și dispozițiile Pactului Internațional cu privire la drepturile civile și politice care la art.19 pct.3, stabilește că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia, conform considerentelor expuse că înlăturarea unui spor a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Mai mult in privința sporului de suprasolicitare neuropsihica s-a pronunțat si Înalta Curte de Casație si Justiție care prin decizia nr.21 din 10.03.2008 a statuat ca in interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Așa fiind, instanța a admis acțiunea și a obligat pe pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL GALAȚI să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând sporul de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50 % calculat la indemnizația brută de încadrare lunară, așa cum a fost modificată prin includerea altor sporuri, drepturi cuvenite pe perioada 14.01.2009 și în continuare până la modificarea reglementarilor legale, cu efectuarea mențiunilor corespunzătoare în cărțile de muncă de către pârâta Curtea de APEL GALAȚI.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele motive.
Hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prev. de art. 304 pct. 9.pr. civilă iar instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, motiv de recurs prev. de art. 304 pct. 4.pr. civilă.
Astfel, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat prin art. 42 din OG nr. 83/2000.
Din februarie 2007 intrat in vigoare o nouă lege de salarizare a personalului auxiliar și anume OG nr. 8/2007 prin care se abrogă Legea nr. 50/1996.
În consecință, sporul de 50% nu mai subzistă dupa această dată iar instanța și-a arogat atribuții de legiferare.
De asemenea, Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte. De asemenea, specialiștii IT au fost funcționari publici fiind salarizați conform legilor speciale de salarizare a acestei categorii socio-profesionale până la intrarea în vigoare a OG nr. 8/2007 deci nu fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate.
A solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței criticate în sensul respingerii acțiunii.
De asemenea, a formulat recurs și pârâta Curtea de APEL GALAȚI, con siderând că a fost dată cu aplicarea legii.
Astfel, Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte. De asemenea, specialiștii IT au fost funcționari publici fiind salarizați conform legilor speciale de salarizare a acestei categorii socio-profesionale până la intrarea în vigoare a OG nr. 8/2007 deci nu fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate.
Intimații reclamanți nu au formulat întâmpinare și nu s-au prezentat în instanță.
Examinând recursurile pe baza motivelor arătate sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu prevederile art.304 și 3041.pr.civ. Curtea apreciază că sunt fondate doar în parte în ceea ce privește acordarea sporului pentru viitor, pentru următoarele considerente:
Curtea reține că, la data de 10 martie 2008, s-a pronunțat decizia nr. 21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În interpretarea și aplicarea unitară a disp. art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001.
, potrivit art. 329 alin. 3.pr. civilă.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 6 decembrie 2007 în Cauza Beian împotriva contra României), rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa contradicțiile jurisprudenței, fiind mecanismul capabil să asigure coerența practicii, în scopul de a se evita insecuritatea juridică și incertitudinea.
În consecință, față de faptul că s-a pronunțat o decizie ca urmare a promovării recursului în interesul legii asupra interpretării art. 47 din Legea nr. 50/1996, Curtea nu poate da o altă soluție și nu poate emite o altă interpretare contrară deciziei nr. 21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
De altfel, prin Decizia nr. 93 din 11 mai 2000, Curtea Constituțională a statuat că, în temeiul art. 329 din Codul d e procedură civilă, scopul reglementării recursului în interesul legii este de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg cuprinsul țării. Pentru realizarea acestui scop Curtea Supremă de Justiție se pronunță asupra chestiunilor de drept care au fost diferit soluționate de instanțele judecătorești.
Potrivit aceluiași text, dezlegarea dată de instanța supremă acestor probleme de drept este obligatorie pentru instanțe.
" de clar ar fi textul unei dispoziții legale - se arată într-o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza " contra Regatului Unit", 1995) - în orice sistem juridic există, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciară [.]". Complexitatea unor cauze poate conduce, uneori, la aplicări diferite ale legii în practica instanțelor de judecată. Pentru a se elimina posibilele erori în calificarea juridică a unor situații de fapt și pentru a se asigura aplicarea unitară a legii în practica tuturor instanțelor de judecată, a fost creată de legiuitor instituția recursului în interesul legii.
Pronunțându-se asupra unui recurs în interesul legii, instanța supremă contribuie la asigurarea supremației Constituției și a legilor, prin interpretarea și aplicarea unitară a acestora pe întreg teritoriul țării, fapt de natură să concretizeze un alt principiu fundamental, prevăzut în art. 16 alin. (1) din Constituție în conformitate cu care: "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări."
Referitor la apărarea formulată de către recurent cu privire la faptul că ulterior, Legea nr. 50/1996 a fost abrogată prin G nr. 8/2007, instanța nu o reține ca întemeiată.
Astfel, se observă că decizia nr. 21/10.03.2008 a fost pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție după data intrării în vigoare a nr.OG 8/2007, deci, la data pronunțării deciziei, se cunoșteau prevederile acestei ordonanțe și, totuși, instanța superioară a recunoscut dreptul categoriilor respective de personal de a beneficia de sporul de 50%. Situația învederată de către pârâtă ar fi putu fi luată în considerare numai în situația în care ar fi fost abrogată Legea nr. 50/1996 după pronunțarea deciziei în cadrul recursului în interesul legii. Odată interpretat actul normativ de către instanța superioară, nici o altă instanță nu poate da o interpretare diferită, pe baza unor norme legislative existente deja la data pronunțării întrucât s-ar diminua în tot efectul și importanța unui recurs în interesul legii.
Aceasta interpretare rezultă chiar din considerentele deciziei nr. 21/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care a statuat că " rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Acest lucru presupune cănici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, așa cum s-a arătat, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 107 alin. (3) din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței [art. 108 alin. (3), în forma republicată în 2003 Constituției României].
Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege.
De altfel, așa cum rezultă chiar din motivarea prezentului recurs în interesul legii, în prezent, în baza unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, unui număr însemnat de persoane - magistrați și personal auxiliar de specialitate - le-a fost recunoscut dreptul de a beneficia de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Or, în ipoteza adoptării unei soluții contrare, în sensul prezentului recurs în interesul legii, care, potrivit dispozițiilor art. 329 din Codul d e procedură civilă, ar produce efecte numai pentru viitor, s-ar ajunge la crearea unei situații de discriminare în cadrul acelorași categorii socioprofesionale, respectiv ale persoanelor care se încadrează în ipoteza dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231din Legea nr. 56/1996, în condițiile în care sporul în discuție a fost acordat de legiuitor, la momentul respectiv, în considerarea specificului profesiei, cu atât mai mult cu cât nu au intervenit modificări pozitive în ceea ce privește condițiile și specificul activității desfășurate.
Cât privește noțiunea de "discriminare", avem în vedere practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, care a reținut în mod constant că există discriminare atât timp cât diferența de tratament aplicat unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Decizia din 26 septembrie 2002, Duchez contra Franței, Decizia din 6 decembrie 2007, Beian contra României, 59).
A accepta teza propusă de procurorul general prin recursul în interesul legii, în sensul neacordării acestui spor, în mod inevitabil ar duce la situația în care în sistemul judiciar ar exista, pe de o parte, magistrați și personal auxiliar de specialitate care beneficiază de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și, pe de altă parte, magistrați și personal auxiliar de specialitate cărora, deși desfășoară aceeași activitate și în aceleași condiții, nu li s-ar recunoaște acest drept.
Or, este evident că interpretarea diferențiată a normelor incidente cu privire la aceleași categorii socioprofesionale, cu atât mai mult cu cât nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile, ar fi de natură să reprezinte o discriminare în sensul dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție, republicată, ale Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, și ale art. 1 din Protocolul nr. 12 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului."
Invocarea deciziei Curții Constituționale nu are nici o relevanță în cauza de față.
Chiar prin decizia invocată de recurentă nr. 838/27.05.2009, Curtea Constituțională arată clar că "-apare evident faptul că decizia pronunțată de Curtea Constituțională în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu poate produce nici un efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuției consacrate de art. 329.pr. civilă - nefiind competentă să cenzureze legalitatea unor hotărâi judecătorești sau să constate că acestea sunt lipsite de efecte juridice.". Mai arată Curtea Constituțională că "-efectele deciziei Curții nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor de către autoritățile publice implicate în conflictul juridic de natură constituțională".
În consecință, acest motiv de recurs este nefondat văzând chiar decizia Curții Constituționale invocată de recurentă.
Însă, recursurile declarate de pârâte sunt întemeiate în ceea ce privește acordarea sporului solicitat și în continuare, fără nici o delimitare în timp.
Astfel, nu se poate dispune obligarea la plata în viitor a unor drepturi salariale, sporuri și altele, fără a se preciza o anumita data.
Nivelul salariilor, a sporurilor, sunt stabilite, pentru personalul bugetar prin acte normative, în funcție de anumite condiții: responsabilitățile funcției, vechimea în funcție, vechimea în muncă, etc. iar plata drepturilor salariale este condiționată de prestarea efectivă a muncii.
Elementele componente ale salariului așa cum sunt definite de art. 155 din Codul muncii pot suferi modificări în viitor atât ca, cuantum cât și ca, modalitate de acordare prin voința legiuitorului, la fel și modalitățile de indexare a salariilor, pot fi chiar abrogate.
În atare condiție instanța de judecată nu se poate substitui pentru viitor legiuitorului, stabilind acordarea unor drepturi salariale fără nici o delimitare în timp.
Acordarea unui spor salarial depinde de îndeplinirea unor condiții, desfășurarea unui raport de muncă, evenimente viitoare si incerte ce nu pot da naștere unui raport obligațional.
În aceste condiții, prima instanță trebuia să precizeze până la ce moment înțelege să stabilească drepturile salariale acordate, soluția corectă fiind până la momentul reglementării legale a sporului respectiv, dat fiind specificul pretențiilor solicitate.
Față de toate aceste considerente, în baza disp. art. 312 alin. 1,2,3 pr. civilă, urmează a se admite cele două recursuri și a se modifica în parte sentința civilă recurată în sensul că se vor acorda drepturile solicitate și în continuare dar până la modificarea cadrului legal.
Se vor menține celelalte dispoziții.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTITIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5 și CURTEA DE APEL GALAȚI, cu sediul în- împotriva sentinței civile nr.691/30.04.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința civilă nr. 691/30.04.2009 a Tribunalului Galați,în sensul că:
Obligă pe pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de APEL GALAȚI să plătească reclamanților, I, OG, sporul de 50% din indemnizația de acordare brută lunară, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, începând cu data de 14.01.2009 și până la reglementarea legală a sporului, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 19 Octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
dec.jud.-/05.11.2009
Tehnored./5 ex./ 10 2009
Fond:-
Asistenți jud.C-tin -
Com.3 ex.părți/
Președinte:Marioara CoinacelJudecători:Marioara Coinacel, Virginia Filipescu, Benone Fuică