Drepturi salariale (banesti). Decizia 1024/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

DOSAR NR-

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR.1024

Ședința publică din data de 11 iunie 2008

PREȘEDINTE: Cristina Mihaela Moiceanu

JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Traian Logojan Alexandru

- -

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA- GRUP, cu sediul social în B, Calea, nr.239, sector 1, prin reprezentant legal ȘI ASOCIAȚII, cu sediul în B,--8, House, sector 1, împotriva sentinței civile nr.564 din data de 9 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, și, toți domiciliați în comuna, sat, județul

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta-pârâtă SC SA - GRUP și intimații-reclamanți, și.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se învederează instanței că recursul este motivat și a fost declarat peste termen, având în vedere că hotărârea instanței de fond i-a fost comunicată pârâtei la data de 24 aprilie 2008, așa cum rezultă din dovada de primire și procesul-verbal de predare aflată la fila 202 - dosar fond, iar recursul a fost înaintat cu poșta la data de 9 mai 2008, potrivit ștampilei aplicată pe plicul aflat la fila 13 - dosar recurs.

De asemenea, se învederează că a fost depusă la dosar o cerere formulată de recurenta-pârâtă prin care solicită acordarea unui termen de judecată, împuternicirea avocațială și un set de acte, în copie, respectiv: certificat de grefă eliberat de Curtea de Apel București - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- (329/2008), certificat de grevă eliberat de Curtea de Apel Iași în dosarul nr-, certificat de grefă eliberat de Curtea de Apel Iași în dosarul nr-, certificat eliberat de Curtea de Apel Iași în dosarul nr-, certificat de grefă eliberat de Curtea de Apel Iași în dosarul nr-, decizia nr.246 din 15 aprilie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Iași - Secția Litigii de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, decizia nr.249 din 15 aprilie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr-, decizia nr.247 din 15 aprilie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr-, în două exemplare.

Curtea respinge cererea formulată de recurenta-pârâtă și din oficiu, invocă excepția tardivității declarării recursului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.

CURTEA

Deliberând asupra recursului formulat de pârâta SC SA împotriva sentinței civile nr. 564 din 09 aprilie 2008 a Tribunalului Dâmbovița, constată următoarele:

Reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâta SA-Membru Grup B, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata drepturilor salariale cuvenite și neacordate în anii 2004-2007.

În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că sunt salariații pârâtei SA, iar potrivit contractului colectiv de muncă pe lângă salariul lunar erau îndreptățiți la o suplimentare salarială în cuantum de un salariu de bază mediu pe societate cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, acest drept salarial fiind consfințit de prevederile art.168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă pe anii 2004, 2005 și 2006, însă pârâta nu a acordat aceste drepturi în termenul cuvenit, datorând astfel și beneficiul nerealizat, respectiv corecția acestor sume cu coeficientul de inflație.

Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că primele solicitate de reclamant au fost incluse în salariul de bază și prin urmare, aceasta nu mai poate solicita un drept salarial care i-a fost plătit.

S-a arătat în întâmpinare că promovarea acțiunii este prematură, întrucât ipotetic, dacă drepturile salariale nu ar fi fost incluse în salariu, dreptul de a formula acțiunea nu se poate considera născut atâta timp cât nu au avut loc negocierile în baza cărora cuantumul exact al sumelor ar fi trebuit stabilit.

Totodată, pârâta a invocat și excepția prescripției dreptului la acțiune, arătând că în cauză sunt incidente disp. art.283 alin.1 lit.e Codul muncii potrivit cărora dreptul la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.

După administrarea probatoriilor, Tribunalului Prahova prin sentința sus-menționată a respins excepția prematurității introducerii acțiunii și a admis acțiunile conexate, obligând pârâta la plata către reclamanți a primelor de C și Paști 2004-2007 calculate la valoarea salariului de bază mediu pe conform art. 168 CCM potrivit perioadei lucrate de fiecare dintre reclamanți.

Cu privire la excepția prematurității formulării cererii de chemare în judecată, aceasta a fost respinsă întrucât pârâta prin întâmpinare a susținut că drepturile salariale suplimentare solicitate de către reclamanți au fost achitate acestora, prin inclusderea lor în salariul de bază, așa încât nu se mai poate pune problema prematurității introducerii cererii de chemare în judecată în această situație.

Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că reclamanții au calitatea de salariați ai societății pârâte și potrivit art.168 din avea dreptul la prime pentru Paște și în cuantum de un salariu de bază mediu pe unitate pentru fiecare din aceste sărbători, însă aceste drepturi salariale nu au fost achitate.

Această concluzie rezultă din faptul că pârâta care a pretins că începând cu anul 2003 primele de sărbători au fost incluse în salariul de bază conform negocierilor cu sindicatul, situație menționată în, nu a făcut și dovada includerii acestor prime în salariu, în condițiile în care acesteia îi revenea sarcina probei.

Referitor la excepția invocată de pârâtă prin întâmpinare, tribunalul a stabilit că în cauză sunt incidente disp. art. 283 alin.1 lit.c potrivit cărora termenul de prescripție este de 3 ani și nu cele ale art. 283 lit. e Codul muncii, deoarece, în speță, sunt solicitate drepturi salariale pentru care legiuitorul a înțeles să instituie un regim de prescripție distinct.

Această sentință a fost comunicată pârâtei la data de 24 aprilie 2008 așa cum rezultă din dovada de comunicare aflată la fila 202 dosar fond.

Împotriva hotărârii pârăta a declarat recurs la data de 9 mai 2008, peste termenul de 10 zile de la comunicare prevăzut de art.80 din Legea nr.168/1999, motiv pentru care se constată că recursul a fost declarat tardiv și urmează a fi respins ca atare.

Pentru acestde motive

În numele legii

DECIDE:

ca tardiv formulat, recursul declarat de pârâta SC SA- GRUP, cu sediul social în B, Calea, nr.239, sector 1, prin reprezentant legal ȘI ASOCIAȚII, cu sediul în B,--8, House, sector 1, împotriva sentinței civile nr.564 din data de 9 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, și, toți domiciliați în comuna, sat, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 iunie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Traian Logojan Alexandru

-

GREFIER,

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Tehnored.TL/SȘ

2 ex./24.06.2008

f- Tribunalul Dâmbovița

Președinte:Cristina Mihaela Moiceanu
Judecători:Cristina Mihaela Moiceanu, Traian Logojan Alexandru

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale (banesti). Decizia 1024/2008. Curtea de Apel Ploiesti