Drepturi salariale (banesti). Decizia 1116/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția civilă mixtă -

completul -II/

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR.1116/2009-

Ședința publică din data de 17 iunie 2009

PREȘEDINTE: Doina Măduța

- -

- JUDECĂTOR 2: Felicia Toader

- -

- JUDECĂTOR 3: Maria Galeș

- -

- judecător

- -

- grefier

Pe rol fiind soluționarea recursurilor civile declarate de recurenții pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5 și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5prinDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în O,-/B, județul B, în contradictoriu cu intimații reclamanți, -, -, -, -, -, -, toți cu domiciliul procedural ales la Tribunalul Bihor -Parcul, nr. 10, județ B, intimații pârâți TRIBUNALUL BIHOR, cu sediul în O, județul B, CURTEA DE APEL ORADEA, județul B, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, nr. 1-3, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 29 din 29 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA în dosar nr-, având ca obiect: drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi nu se prezintă nimeni, părțile fiind lipsă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că recursurile de față sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și al timbrului judiciar, având în vedere obiectul cauzei dedus judecății, după care:

Având în vedere faptul că părțile recurente au solicitat soluționarea litigiului de față și în lipsa părților, în conformitate cu prevederile art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în starea de judecată și trece la soluționarea prezentelor recursuri.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursurilor civile de față, instanța constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 29 din 29 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA în dosar nr-, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor.

S-a respins acțiunea reclamanților față de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, excepția lipsei de calitate procesuală pasivă fiind întemeiată.

S-a admis acțiunea reclamanților, -, -, -, -, -, -, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL BIHOR, CURTEA DE APEL ORADEA MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, în sensul că:

Pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL BIHOR, CURTEA DE APEL ORADEA au fost obligați să plătească acestora 50% din salariul de bază brut reprezentând spor de risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară de încadrare, începând cu luna februarie 2007 și până la 15 aprilie 2008 și apoi în continuare cu actualizarea sumelor restante cu indicele de inflație la data plății efective.

Pârâții 1-3 au fost obligați să efectueze mențiunile corespunzătoare în cărțile de muncă ale reclamanților.

Pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR a fost obligat să aloce fondurile necesare plății acestor sume.

Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța în acest mod, instanța de fond a avut în vedere următoarele aspecte:

Curtea a reținut că potrivit dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, "Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50 % din salariul de bază brut".

În practica instanțelor judecătorești, constatându-se că nu există un punct de vedere unitar cu privire la aplicarea textului de lege mai sus evocat, în raport de prevederile de abrogare a acestor dispoziții prin art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, aprobată prin Legea nr. 334/2001, referitor la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50 % din salariul de bază brut lunar, pentru judecători, procurori și personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor, Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu soluționarea recursului în interesul legii, cu privire la interpretarea și aplicarea textelor de lege mai sus citate.

Prin decizia nr. 21 din 10 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 444/13.06.2008, admițând recursul în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit următoarele: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații - asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate, au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001".

Potrivit art. 329 alin. (3) Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate cu ocazia recursului în interesul legii, este obligatorie pentru instanțe, în măsura în care acestea sunt confruntate cu astfel de probleme, cum este și cazul de față.

Așa fiind, în temeiul art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, raportat la art. 329 alin. (3) Cod procedură civilă și art. 1084 Cod civil, instanța a admis acțiunea în sensul că a obligat pe pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Bihor, să le plătească reclamanților, care au calitatea de personal auxiliar în cadrul Tribunalului Bihor, sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară de încadrare, începând cu 1 februarie 2007 și până la 15 aprilie 2008 precum și în continuare, reactualizată cu data inflației de la data plății și a dispus efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, curtea a apreciat că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că, potrivit art. 15 din nr.HG 83/2000, toate instituțiile publice din sistemul jurisdicțional românesc sunt finanțate de la bugetul de stat, aceeași condiție și posibilitate de finanțare fiind cuprinsă și în art. 118 din Legea nr. 304/2004.

Pe de altă parte, drepturile salariale solicitate de către reclamanți, nu pot fi plătite decât în măsura în care pârâtul va aloca sumele necesare plății acestora.

Așadar, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să aloce fondurile necesare plății sumelor acordate reclamanților, nu în virtutea unor raporturi de muncă între pârât și reclamanți, ci, avându-se în vedere că, acest pârât, prin atribuțiile ce-i revin, este cel care trebuie să asigure fondurile necesare plății sumelor la care au fost obligați pârâții, Ministerul Justiției, dispune de fonduri salariale numai în limitele sumelor prevăzute în bugetul de stat întocmit la propunerea Ministerului Economiei și Finanțelor, sume ce pot fi majorate, evident tot la propunerea acestuia.

A fost respinsă acțiunea față de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării reținându-se lipsa calității procesuale pasive a acesteia, constatând că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B și Ministerul Justiției și Libertăților.

Recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B prin recursul declarat a solicitat admiterea acestuia, modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii față de acest pârât, ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În dezvoltarea motivelor de recurs arată recurentul că, întrucât în speță raporturi juridice de muncă s-au stabilit între reclamanți și Ministerul Justiției, care are atribuții în ceea ce privește angajarea și salarizarea propriilor angajați, fără participarea Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, acesta nu poate fi obligat la plata unor sporuri aparținând angajaților altor instituții.

De asemenea, mai arată că atât Ministerul Economiei și Finanțelor Publice cât și Ministerul Justiției și Libertăților sunt ordonatori principali de credite, iar potrivit dispozițiilor legale, creditele bugetare aprobate prin ordonator principal de credite nu pot fi utilizate pentru finanțarea altor ordonatori principali de credite.

Prin recursul declarat Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat admiterea acestuia, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii.

În dezvoltarea motivelor de recurs arată recurentul că hotărârea este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greșită a legii, sens în care subliniază că art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogată prin art. 42 din OG nr. 83/2000 și întrucât din februarie 2007 intrat în vigoare noua lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, pretențiile reclamanților sunt nefondate după data de 01.02.2007.

Analizând recursurile formulate prin prisma criticilor invocate instanța constată că acestea sunt nefondate urmare a considerentelor ce vor fi expus în cele ce urmează:

Astfel, în ceea ce privește recursul declarat de recurentul Ministerul Justiției și Libertăților, criticile acestuia se constată a fi nefondate în condițiile în care prin decizia nr. 21 din 10 martie 2008, dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, dată în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.

Ori, cum deciziile pronunțate în soluționarea recursurilor în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțe, și cum prin decizia mai sus arătată s-a statuat că această categorie de personal este îndreptățită beneficia de sporul de 50% și pentru viitor, nu mai poate fi pusă în discuție îndreptățirea ori, neîndreptățirea reclamanților la un astfel de spor.

Nefondate se constată a fi și criticile Ministerul Economiei și Finanțelor Publice axate pe lipsa calității sale procesuale pasive în cauza de față.

Potrivit Legii nr. 500/2002, a HG nr. 208/2005 și a HG nr. 386/2007, Ministerul Economiei și Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi: pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție.

Astfel, rolul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetar de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.

Ori, în aceste condiții nu se poate susține că Ministerul Economiei și Finanțelor Publice nu ar avea calitate procesuală în cauză, calitate care de altfel este justificată și prin dispozițiile art. 1 din OUG nr. 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora, cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația respectivă de plată.

Față de cele ce preced, criticile ambilor recurenți fiind nefondate, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă vor fi respinse recursurile ca nefondate, menținând ca legală și temeinică hotărârea recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile civile declarate de recurenții pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5 și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5prinDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în O,-/B, județul B, în contradictoriu cu intimații reclamanți, -, -, -, -, -, -, toți cu domiciliul procedural ales la Tribunalul Bihor -Parcul, nr. 10, județ B, intimații pârâți TRIBUNALUL BIHOR, cu sediul în O, județul B, CURTEA DE APEL ORADEA, județul B, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, nr. 1-3, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 29 din 29 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA, pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 17 iunie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER

- - - - - - - -

- judecători fond -

- redactat decizie - judecător -08.07.2009

- dactilografiat grefier - 09.07.2009-2 ex.

Președinte:Doina Măduța
Judecători:Doina Măduța, Felicia Toader, Maria Galeș

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale (banesti). Decizia 1116/2009. Curtea de Apel Oradea