Drepturi salariale (banesti). Decizia 1122/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

Secția civilă și pentru cauze cu minori

și de familie,de conflicte de muncă

și asigurări sociale

DECIZIA CIVILĂ NR. 1122/ DOSAR NR-

Ședința publică din 13 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Dorina Rizea judecător

- - - judecător

- - - judecător

- grefier

Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență B, împotriva sentinței civile nr. 925 din 21 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 6 octombrie 2009 când partea prezentă a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la data de 13 octombrie 2009.

CURTEA:

Asupra recursului de față;

Constată că prin sentința civilă nr. 925/2009, Tribunalul Brașova admis exceptia prescriptiei partiale a dreptului material la actiune, pentru perioada 01.01.2005-25.03.2006.

A admis in parte actiunea formulata de, -, -, -, -, C, in contradictoriu cu paratul Spitalul Clinic Judetean de Urgenta

A obligat paratul Spitalul Clinic Judetean de Urgenta B sa stabileasca salariul de baza al reclamantilor, -, -, -, -, C, prin echivalarea salariilor actuale de încadrare cu salariile corespunzătoare din grila clinică,conform conform art.5 din OUG nr.115/2004,respectiv sa stabileasca aceste salarii potrivit Anexei nr.1 a OUG nr.115/2004,asa cum a fost modificata prin pct.17 al articolului unic al Legii nr.125/2005, incepand cu data de 26.03.2006 si pana in prezent.

A obligat pe paratul Spitalul Clinic Judetean de Urgenta B sa stabileasca salariul de baza al reclamantei,prin echivalarea salariilor actuale de încadrare cu salariile corespunzătoare din grila clinică,conform conform art.5 din OUG nr.115/2004, respectiv sa stabileasca aceste salarii potrivit Anexei nr.1 a OUG nr.115/2004,asa cum a fost modificata prin pct.17 al articolului unic al Legii nr.125/2005,precum si de OG nr.17/2008, incepand cu data de 01.04.2008 si pana in prezent.

A obligat paratul Spitalul Clinic Judetean de Urgenta B sa plătească reclamanților susmenționați diferentele dintre drepturile salariale cuvenite in baza OUG nr.115/2004 si a Legii nr.125/2005 si drepturile salariale efectiv incasate,pe perioadele mentionate anterior.

A obligat paratul Spitalul Clinic Judetean de Urgenta B sa efectueze cuvenitele modificari in carnetele de munca ale reclamantilor susmentionati.

A respins pretentiile reclamantei pentru perioada 26.03.2006-31.03.2008,ca neintemeiate.

A respins actiunea formulata de reclamantele, in contradictoriu cu paratul Spitalul Clinic Judetean de Urgenta B,ca neintemeiata.

A respins actiunea formulata de toti reclamantii pentru perioada 01.01.2005-25.03.2006,ca prescrisa.

S-a luat act de renuntarea reclamantei - la judecata cererii.

A respins cererea reclamantilor privind obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata,ca nedovedita.

Pentru a pronunța această hotătâre, tribunalul a reținut următoarele:

Exceptia prescriptiei partiale partiale a dreptului material la actiune, pentru perioada 01.01.2005-26.03.2006,este intemeiata, fiind admisa de catre instanta, avand in vedere prevederile art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, coroborate cu dispozițiile art. 3 alin. 1 din același act normativ, potrivit carora dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, respectiv în termen de 3 ani.

Pe fondul cauzei, reclamantii isi desfasoara activitatea in calitate de medici,asistente si sore medicale, in cadrul unitatii parate,asa cum rezulta din contractele de munca si adeverintele de salariat aflate la dosar,cu exceptia reclamantilor:

-,care sunt infirmiere;

-,care este ingrijitoare;

-,care este registrator medical.

Potrivit art.5 din OUG nr.115/2004 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului contractual din unitățile sanitare,aprobata prin Legea nr.125/2005(in forma in vigoare pe perioada solicitata in acțiune),"salariile de bază pentru personalul de execuție sunt diferențiate pe funcții, grade și trepte profesionale și sunt prevăzute în anexele I-IV".

Odată cu aprobarea OUG nr.115/2004, prin Legea nr.125/2005 aceste anexe au fost modificate în sensul stabilirii unor grile de salarii minime și maxime mai mari (pct.17 din Legea 125/2005) față de cele prevăzute inițial în anexele Ordonanței.

Asupra intrării în vigoare a noilor dispoziții privind salarizarea personalului sanitar, OUG nr.115/2004 prevede, fără putință de tăgadă, că aceasta intră în vigoare la 01.01.2005.

Astfel, în forma inițială, art.43 din OUG nr.115/2004, stipula că "prevederile prezentei ordonanțe intră în vigoare la 01.01.2005", iar ulterior, prin completarea adusă acestui articol prin Legea 125/2005, se stipulează că "prevederile prezentei ordonanțe de urgență (115/2004) intră în vigoare la 01.01.2005, cu excepția art.6 alin.5 și art.12 alin.2, care intră în vigoare la 01.01.2006.

S- a mai reținut de asemenea că, OUG nr.115/2004, aprobată și modificată prin Legea 125/2005, cuprinde la anexa I, două capitole referitoare la încadrarea personalului sanitar în grilele de salarizare astfel:

Pct.I-pentru personalul din "unitățile sanitare, altele decât cele clinice"

Pct.II-pentru personalul din "unități clinice, institute și centre medicale".

Din carnetele de munca ale reclamantilor rezulta ca salariile de baza ale acestora sunt stabilite in raport de dispozitiile punctului I(personalul din "unitățile sanitare, altele decât cele clinice).

Avand in vedere faptul ca paratul a primit titulatura de "spital clinic" prin Ordinul Ministerului Sanatatii nr.921/01.08.2004,este legal ca personalul sanitar care își desfășoară activitatea în cadrul acestei unități clinice să fie încadrat în grilele de salarizare prevăzute de anexa I pct.II ale OUG nr.115/2004, aprobată și modificată prin Legea nr.125/2005, respectiv, în cele privind "unități clinice, institute și centre medicale".

Susținerea Spitalului Clinic, în sensul că de aceste grile beneficiază numai personalul din cadrul secțiilor clinice ale spitalului, nu își găsește o justificare legală, de vreme ce actul normativ menționat nu face distincție între secții sau servicii clinice ale spitalului ci între unități sanitare altele decât cele clinice și unități clinice.

Adresele de la Ministerul Sanatatii,invocate de parat in susținerea punctului său de vedere, nu au fost luate in considerare de catre instanta, intrucat acestea nu pot modifica o dispozitie legala.

Prin OG nr.17/2008 s-a modificat si completat OUG nr.115/2004, modificandu-se si anexa nr.I, referitoare la salariile de bază pentru personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar, incluzandu-se pentru prima data in categoria salariatilor incadrati pe grila de unitati clinice si registratorii medicali.

Potrivit art. II din acest act normativ,anexele nr.I-VIII la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se înlocuiesc cu anexele nr. I - X) la prezenta ordonanță,pe data de 1 aprilie 2008.

de considerentele expuse anterior,avand in vedere perioada lucrata de fiecare reclamant in cadrul unitatii parate,dar si perioada pe care pretentiile reclamantilor sunt prescrise, instanta a admis în parte acțiunea formulata de, -, -, -, -, C;

A respins pretentiile reclamantei pentru perioada 26.03.2006-31.03.2008, ca neintemeiate,avand in vedere cele expuse anterior,referitoare la calitatea sa de registrator medical.

In ceea ce priveste actiunea formulata de reclamantele, si, aceasta a fost respinsă ca neintemeiata. Astfel,reclamantele si au calitatea de infirmiere,iar reclamanta este ingrijitoare,asa cum rezulta din contractele de munca ale acestora,aflate la dosar.

In anexa I punctul II din OUG 115/2004,referitoare la salarizarea personalului din "unități clinice, institute și centre medicale",nu sunt prevazute functiile de infirmier si ingrijitor,motiv pentru care cererea acestor trei reclamante nu are suport legal.

Este adevarat ca si aceste reclamante isi desfasoara activitatea in cadrul aceluiasi spital-unitate clinica,dar in lipsa unei incadrari a acestor functii in grila clinica,nici nu ar putea fi pusa in executare o eventuala dispozitie de incadrare a acestora pe o astfel de grila.

Ca o consecinta a admiterii exceptiei prescriptiei partiale a dreptului material la actiune,instanta a respins actiunea formulata de reclamanti pentru perioada 01.01.2005-25.03.2006,ca prescrisa.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurentul pârât Spitalul Clinic Județean de urgență B solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamanților medici/asistente/registrator medical sus menționați.

La termenul de judecată din 15 septembrie, instanța a invocat din oficiu excepția tardivității recursului.

Analizând cu prioritate excepția tardivității recursului invocată din oficiu, Curtea reține următoarele:

Sentința atacată i-a fost comunicată pârâtului la data de 15 iunie 2009, conform procesului verbal de comunicare a hotărârii aflat la fila 301 din dosarul de fond, iar recursul declarat de aceasta a fost înregistrat la instanța de fond la data de 29 iunie 2009, deci cu depășirea termenului de 10 zile prevăzut de legiuitor.

Acest termen se calculează de la data comunicării actelor de procedură, respectiv de la data menționată pe procesul verbal de comunicare a hotărârii și nu de la data înregistrării hotărârii în cadrul instituției.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 80, 82 din Legea 168/1999 raportat la art. 102 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va admite excepția tardivității recursului pârâtei și-l va respinge ca tardiv formulat.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca tardiv formulat recursul declarat de pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență B împotriva sentinței civile nr. 925/M din 21.05.2009 a Tribunalului Brașov.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 13 octombrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 2: Mihail Lohănel

- - - - - -

GREFIER,

Red. /29.10.2009

Dact. /29.10.2009

fond: -

Președinte:Dorina Rizea
Judecători:Dorina Rizea, Mihail Lohănel, Roxana Maria

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale (banesti). Decizia 1122/2009. Curtea de Apel Brasov