Drepturi salariale (banesti). Decizia 1126/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1126
Ședința publică de la 20 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Pavelescu
JUDECĂTOR 2: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 3: Smaranda Pipernea
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursurile formulate de Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice I împotriva sentinței civile nr. 1192 din 18.06.2009 a Tribunalului Iași (dosar nr-), intimat fiind, Curtea de APEL IAȘI, Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Suceava, Tribunalul Vaslui și Tribunalul Iași.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc la data de 13 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte din prezenta, și când, având nevoie de timp mai îndelungat pentru deliberare, pronunțarea s-a amânat pentru astăzi, 20 2009.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor civile de față,
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași sub nr. 3082/99/30.04.2009, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL IAȘI, Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Iași, Tribunalul Vaslui, Tribunalul Suceava și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând să se constate discriminarea cauzată de prevederile art. 11 alin. 1 și 2 raportat la prevederile art. 3 și 4 din nr.OUG 27/2006, să se anuleze situația creată prin discriminare prin acordarea despăgubirilor reprezentând drepturile salariale rezultate din diferența dintre salariul prevăzut în anexa I lit. A pct. 6 - 13, corespunzător funcției exercitate și salariul efectiv încasat, începând cu data de 15.08.2006 până la zi și pentru viitor, sume actualizate cu indicele de inflație la data executării efective. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata dobânzii legale, obligarea pârâtului Tribunalul Iași la efectuarea mențiunilor în carnetele de muncă și obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la asigurarea sumelor necesare acordării acestor despăgubiri.
În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că în perioada 15.08.2006 - 12.01.2008 a fost judecător la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, în perioada 13.01.2008 - 30.06.2008 la Judecătoria Vaslui, iar începând cu data de 01.08.2008 este judecător la Judecătoria Iași. Prin Hotărârea nr. 185/22.07.2005, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat că prevederile art. 28 alin. 4 din nr.OUG 24/2004 și ale art. 24 din Legea nr. 508/2004 au instituit o discriminare indirectă între magistrații judecători și magistrații procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. Legalitatea acestei hotărâri a fost recunoscută și prin Decizia nr. VI din 15.01.2007 pronunțată de cu prilejul soluționării unui recurs în interesul legii. Din aceste motive, în expunerea de motive preliminară din nr.OUG 27/2006 s-a justificat necesitatea unei salarizări adecvate și nediscriminatorii a judecătorilor și procurorilor, măsură prevăzută și în Capitolul VI pct. 3.3 din "planul de acțiune pentru implementarea strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005 - 2007". Mai susține reclamanta că noua modalitate de salarizare, concretizată inițial prin adoptarea nr.OUG 27/2006 și apoi prin emiterea Legii nr. 45/2007, în loc să înlăture această discriminare directă, o adâncește și mai mult, prin stabilirea unui coeficient de ierarhizare superior în favoarea procurorilor din structurile menționate, deși obiectivul principal l-a reprezentat eliminarea oricărei forme de discriminare în ceea ce privește modalitatea de acordare a drepturilor salariale. Astfel, actele normative criticate sporesc nejustificat importanța și calitatea activității desfășurate de procurorii din cadrul și, prin salarizarea stabilită pentru aceștia. În acest sens, grila de salarizare stabilește în favoarea acestei categorii de salariați un coeficient de multiplicare cuprins între 19 - 23, în timp ce judecătorul care judecă un dosar instrumentat de un astfel de procuror, iar prin actul său de judecată efectuează controlul urmăririi penale, este salarizat cu un coeficient de multiplicare de doar până la 17. Diferența nu este motivată în nici un fel de obiectivitate dacă se are în vedere faptul că, potrivit art. 11 alin. 2 din nr.OUG 27/2006, procurorii din cadrul acestor structuri beneficiază în plus și de drepturile stabilite expres pentru aceștia prin alte acte normative. Astfel, este afectat însuși principiul unității procesului penal, întrucât se recunoaște urmăririi penale superioritate în raport cu judecata.
Mai susține reclamanta că acordarea unei importanțe vădit superioare activității desfășurată de procurorii din cadrul și, raportat la activitatea desfășurată pentru aceleași cauze de judecători, este nejustificată și nu reprezintă o metodă adecvată de atingere a scopului legitim urmărit și anume: reducerea fenomenului de corupție. Or, "necesitatea intensificării neîntârziate a reducerii fenomenului de corupție" se asigură nu numai prin activitatea de urmărire penală, judecata fiind cea care finalizează și stopează fenomenul de criminalitate organizată, terorism sau de corupție. Astfel, reclamanta precizează că instituirea unor criterii diferite de salarizare în situația în care activitatea de urmărire penală nu este superioară judecății a fost impusă numai cu scopul de a plasa categoria profesională a judecătorilor într-o situație discriminatorie față de procurorii și, având ca efect direct, în condiții de competența materială identică, restrângerea exercitării dreptului "la un salariu egal pentru muncă egală", contrar art. 1 alin. 2 lit. i din nr.OG 137/2000.
Reclamanta mai susține faptul că vechimea în magistratură reprezintă criteriul definitoriu, omniprezent și esențial în stabilirea salarizării personalului prevăzut de nr.OUG 27/2006, acest element explicit sau implicit aflându-se în corelație directă, necesară și obligatorie cu celelalte două criterii: nivelul instanțelor sau parchetelor, respectiv funcția deținută. În realitate, salarizarea procurorilor din și T are ca și criteriu de bază domeniul specializat de activitate (urmărirea penală a faptelor de corupție și criminalitate organizată), iar nu nivelul instanțelor și parchetelor, deoarece acest din urmă criteriu este imposibil de disociat de elementele sale constitutive, respectiv: vechimea minimă necesară posibilității de a accede la respectivul nivel al instanței sau parchetului și, implicit, la nivelul corespunzător de salarizare; numirea efectivă și reală în aparatul propriu al instanței sau parchetului respectiv; numirea reală și definitivă în instanța sau parchetul de nivelul respectiv, cu păstrarea definitivă a gradului profesional corespunzător nivelului. Mai mult, în ceea ce îi privește pe procurorii din cadrul și T, susține reclamanta că pentru ei există o excepție lipsită de orice fundament deoarece, deși instrumentează în mod curent cauze a căror competență de soluționare în fond revine tribunalului și chiar judecătoriei, au același nivel de salarizare ca și procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, contravenind astfel criteriilor prevăzute de art. 73 din Legea nr. 303/2004.
Reclamanta arată și faptul că deși scopul urmărit - reducerea neîntârziată a fenomenului de corupție - este legitim, metoda de atingere a acestuia nu este una adecvată, în acest sens invocând practica Curții Constituționale și jurisprudența Curții Europene de Drepturilor Omului.
Pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii. În motivarea poziției sale procesuale, pârâtul a susținut că reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin nr.OG 137/2000. În accepțiunea art. 1 alin. 2 și 3 din nr.OG 137/2000, exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor.
Mai susține pârâtul că din cuprinsul dispozițiilor nr.OUG 43/2002 modificată și completată și ale Legii nr. 508/2004, rezultă că și T sunt structuri în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, ca atare, salarizarea procurorilor ce își desfășoară activitatea în cadrul și trebuie să fie identică cu cea a procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Acordarea coeficienților de multiplicare 19-23 acestor procurori, nu a avut în vedere criteriul cauzelor instrumentate, ci criteriul gradului instanței sau parchetului unde funcționează, în acord cu dispozițiile art. 3 din nr.OUG 27/2006 și art. 74 alin. 1 din Legea nr. 303/2004. Ca atare, nu poate fi reținut un tratament diferențiat și discriminatoriu între procurorii din cadrul și și magistrații de la nivelul tribunalelor și curților de apel, deoarece nu poate fi reținută o situație comparabilă sau analogă între cele două categorii de magistrați. Pârâtul invocă și Hotărârea nr. 355/01.08.2007 a, care a statuat că aceste fapte nu constituie o discriminare, și decizia nr. 818/03.07.2008 a Curții Constituționale.
La termenul de judecată din 03.06.2009, instanța a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Iași în soluționarea capătului de cerere având ca obiect efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă.
Prin sentința civilă nr.1192 din 18.06.2009 Tribunalul Iași admite în parte acțiunea formulată de reclamanta -, cu domiciliul ales la Judecătoria Iași, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B,-, sector 5, Curtea de APEL IAȘI, cu sediul în I, str. - nr. 25, jud. I, Curtea de Apel Suceava, cu sediul în S,-, jud. S, Tribunalul Iași, cu sediul în I, str. - nr. 25, jud. I, Tribunalul Vaslui, cu sediul în V,-, jud. V, Tribunalul Suceava, cu sediul în S,-, jud. S, Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5.
Obligă pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Suceava să achite reclamantei o despăgubire egală cu diferența dintre drepturile salariale calculate potrivit nr. crt. 6 - 13 de la lit. A din anexa la.OUG nr. 27/2006, în raport cu funcția pe care o deține și drepturile salariale încasate efectiv, pentru perioada 15.08.2006 - 12.01.2008, sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
Obligă pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL IAȘI și Tribunalul Vaslui să achite reclamantei o despăgubire egală cu diferența dintre drepturile salariale calculate potrivit nr. crt. 6 - 13 de la lit. A din anexa la.OUG nr. 27/2006, în raport cu funcția pe care o deține și drepturile salariale încasate efectiv, pentru perioada 13.01.2008 - 30.06.2008, sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
Obligă pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL IAȘI și Tribunalul Iași să achite reclamantei o despăgubire egală cu diferența dintre drepturile salariale calculate potrivit nr. crt. 6 - 13 de la lit. A din anexa la.OUG nr. 27/2006, în raport cu funcția pe care o deține și drepturile salariale încasate efectiv, începând cu data de 01.07.2008 și pentru viitor, până la înlăturarea stării de discriminare, sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
Obligă pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor acordate reclamantei.
Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata dobânzii legale.
Declină în favoarea Judecătoriei Iași competența de soluționare a cererii formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Iași având ca obiect efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță reține în ceea ce privește excepția necompetenței materiale a Tribunalului Iași, că este întemeiată, având în vedere disp. art. 8 din Decretul nr. 92/1976.
Pe fond, analizând actele și lucrările dosarului cauzei, instanța reține că în perioada 15 august 2006 - 12 ianuarie 2008 reclamanta - a fost judecător în cadrul Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, în perioada 13 ianuarie 2008 - 30 iunie 2008 fost judecător la Judecătoria Vaslui, iar începând cu data de 01 iulie 2008 este judecător la Judecătoria Iași.
Salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției sunt reglementate prin nr.OUG 27/2006 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007. Potrivit art. 3 alin. 1 din acest act normativ, "judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzută de <LLNK 12004 303 11 202 86 30>art. 86 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență". Verificând anexa la acest act normativ, se constată că, la stabilirea coeficienților de multiplicare, se au în vedere două criterii: gradul instanței sau parchetului și funcția deținută. de multiplicare, pe baza căruia se stabilește indemnizația de încadrare brută lunară a judecătorilor și procurorilor, scade de la președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, până la judecătorii, procurorii și auditorii de justiție cu 0 - 1 an vechime.
Potrivit disp. art. 11 alin. 1 din nr.OUG 27/2006, "procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și cei din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sunt salarizați potrivit nr. crt. 6 - 13 de la lit. A din anexă, în raport cu funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii". La lit. A din anexă, la pozițiile 6 - 13, sunt prevăzuți coeficienții de multiplicare pe baza cărora se stabilește indemnizația de încadrare brută lunară a procurorilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Se mai reține de către instanță că potrivit art. 1 alin. 1 din nr.OUG 43/2002, "prin prezenta ordonanță de urgență se înființează Direcția Națională Anticorupție, ca structură cu personalitate juridică, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin reorganizarea Parchetului Național Anticorupție". De asemenea, potrivit disp. art. 1 alin. 1 din Legea nr. 508/2004, "prin prezenta lege se înființează Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, ca structură cu personalitate juridică, specializată în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție". Astfel, față de aceste dispoziții legale, se reține de către instanță că și sunt structuri distincte, cu personalitate juridică, care nu se confundă cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar procurorii care își desfășoară activitatea în cele două structuri nu sunt procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. De altfel, dacă OT. și NA. ar fi fost incluse în Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorii care își desfășoară activitatea în cele două structuri ar fi fost salarizați potrivit nr. crt. 6 - 13 lit. A din anexa la.G nr. 27/2006, fără a mai fi necesară o prevedere legală specială în acest sens.
Or, deși procurorii care își desfășoară activitatea în cele două structuri nu sunt procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, art. 11 alin. 1 din G nr. 27/2006 prevede în mod expres că aceștia sunt salarizați potrivit nr. crt. 6 - 13 de la lit. A din anexă, în raport cu funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii. Prin urmare, la stabilirea indemnizațiilor lor brute lunare nu se are în vedere primul criteriu prevăzut în art. 3 alin. 1 din nr.OUG 27/2006, cel al nivelului instanței sau parchetului. Aceasta cu atât mai mult cu cât, atât în cadrul, cât și în cadrul funcționează servicii teritoriale organizate, de regulă, în localitățile unde își au sediile parchetele de pe lângă tribunale și curți de apel, respectiv parchetele de pe lângă curțile de apel.
În realitate, ceea ce se are în vedere la stabilirea indemnizațiilor brute lunare ale procurorilor care funcționează în aceste structuri distincte, este criteriul naturii cauzelor pe care aceștia le instrumentează. Atât, cât și sunt calificate, chiar prin lege, ca structuri specializate, prima în domeniul combaterii infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, iar a doua în domeniul combaterii corupției. Acest criteriu nu este însă prevăzut de lege la stabilirea indemnizațiilor brute lunare ale judecătorilor și procurorilor. De altfel, și instanța supremă, prin Decizia în interesul legii nr. VI/2007, obligatorie pentru instanțe, a constatat că "folosirea drept criteriu de diferențiere a tratamentului salarial pentru magistrați doar apartenența la anumite segmente restrânse de realizare a justiției, pe considerentul că domeniile în care ar activa ar reclama o specializare particularizată și un risc deosebit, nu se poate justifica atât timp cât varietatea infinită a situațiilor de coliziune cu legea ce se pot ivi și a tipului de reacție necesară pentru asigurarea ordinii de drept presupune eforturi chiar mai importante și riscuri profesionale mai accentuate în multe alte cazuri decât cele pentru care s-a instituit tratamentul salarial preferențial", iar "distincția care se face, ținându-se seama de apartenența magistraților la categoria celor implicați în soluționarea cazurilor privind faptele de corupție sau de criminalitate organizată și de terorism, ori doar includerea lor în anumite structuri pe scara ierarhică este lipsită de justificare obiectivă și rezonabilă, fiind astfel discriminatorie în senul art. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și al art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece nu se poate demonstra existența unui raport acceptabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat, cu toate particularitățile lui specifice".
Instanța mai reține și faptul că din preambulul nr.OUG 27/2006 rezultă că acest act normativ a fost adoptat tocmai pentru a se asigura o salarizare adecvată și nediscriminatorie a judecătorilor și procurorilor, prevăzută la cap. VI pct. 3.3 din Planul de acțiune pentru implementarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005 - 2007, aprobată prin <LLNK 12005 232 20 301 0 33>Hotărârea Guvernului nr. 232/2005, măsură care avea ca termen de finalizare luna decembrie 2005. S-a luat în considerare faptul că atât judecătorii, cât și procurorii care nu au beneficiat de sporul de 40% pentru judecarea și urmărirea penală a infracțiunilor de corupție, criminalitate organizată și terorism, au acționat în judecată Ministerul Justiției, iar efortul bugetar pentru punerea în executare a hotărârilor judecătorești prin care s-au admis cererile acestora este de circa 4 ori mai mare decât cel rezultat din aplicarea prezentei ordonanțe de urgență. Totodată se arată în preambul că s-a ținut seama și de Hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 185 din 22 iulie 2005, prin care s-a constatat existența unei discriminări directe între judecătorii și procurorii care beneficiază de sporul de 40% și cei care nu beneficiază de acest spor, recomandând Ministerului Justiției inițierea unor modificări în sensul eliminării acestei inegalități.
Or, instanța reține că această inegalitate a fost înlăturată doar aparent prin nr.OUG 27/2006. Astfel, este adevărat că art. 28 alin. 4 din nr.OUG 43/2002 și art. 24 alin. 4 din Legea nr. 508/2004, care prevedeau acordarea sporului de 40%, au fost abrogate prin G nr. 27/2006, însă, prin același act normativ s-a prevăzut, în art. 11 alin. 1, salarizarea diferențiată a procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și a celor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism în raport cu ceilalți judecători și procurori. Indemnizația lor brută lunară este mai mare, însă nu prin acordarea unui spor de 30%, respectiv 40%, așa cum se întâmpla anterior, ci prin luarea în calcul a unor coeficienți mai mari, corespunzători nivelului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În consecință, instanța reține că, în conformitate cu art. 2 alin. 3 din nr.OG 137/2000, art. 11 alin. 1 din nr.OUG 27/2006 este discriminatoriu, fiind o prevedere aparent neutră, dar care dezavantajează judecătorii și ceilalți procurori, față de procurorii din cadrul și A, pe baza criteriului naturii cauzelor soluționate, cu consecința restrângerii dreptului recunoscut de lege al egalității de tratament în domeniul salarizării, fără ca această prevedere să fie justificată obiectiv de un scop legitim.
Potrivit prevederilor art. 5 alin. 1 din Codul muncii, "în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii", iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, orice discriminare directă sau indirectă față de un salariat este interzisă. Potrivit dispozițiilor art.154 alin. 3 Codul muncii, la stabilirea și acordarea salariului este interzisă orice discriminare. De asemenea, în conformitate cu art. 26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice prevede că toate persoanele sunt egale în fața legii și sunt îndreptățite fără nici o discriminare la protecție egală din partea legii. În acest sens, legea trebuie să interzică orice discriminare și să garanteze tuturor persoanelor protecție egală și efectivă împotriva discriminării în baza oricărui criteriu.
Potrivit Protocolului nr.12 la Convenția europeană privind drepturile omului și libertăților fundamentale, paragraful 1, exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute delege trebuie să fie garantate fără nici o discriminare pe nici un temei precum sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau alt tip de opinie, originea națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea sau alt statut. Nimeni nu poate fi discriminat de nici o autoritate pe nici un criteriu precum cele menționate în paragraful 1.
Instanța mai reține și faptul că în jurisprudența (cauza Von Kamann Nord - 14/83) s-a statuat că ordinea juridică comunitară permite tuturor persoanelor care se consideră nedreptățite de o discriminare rezultată din acte normative să o invoce efectiv în litigiile de pe rolul tribunalelor naționale.
În consecință, reținând, în temeiul dispozițiilor art.2 din OG137/2000, art. 16 din Constituția României, Protocolul 1 și 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 25 alin. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 5 din Codul muncii, că art. 11 alin. 1 din nr.OUG 27/2006 este discriminatoriu, instanța constată că este întemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata unei despăgubiri pentru repararea prejudiciului produs. Totodată, instanța reține că o justă reparare a prejudiciului cauzat reclamantei prin discriminare o reprezintă plata unei despăgubiri egale cu diferența dintre drepturile salariale rezultate prin aplicarea la valoarea de referință sectorială a coeficienților de multiplicare prevăzuți la nr. crt. 6 - 13 de la lit. A din anexa la.OUG nr. 27/2006 în raport cu funcția deținută și drepturile salariale încasate efectiv. De asemenea, pentru a se asigura o reparație echitabilă și integrală a prejudiciului suferit de reclamantă, în temeiul art.1088 Cod civil, sumele datorate vor fi actualizate cu indicele de inflație.
În ceea ce privește cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata dobânzii legale, instanța reține că aceasta este neîntemeiată, în condițiile în care pentru acoperirea aceluiași prejudiciu cauzat prin întârzierea plății nu se poate acorda atât actualizarea sumelor solicitate cu indicele de inflație la data plății efective, cât și dobânda legală la aceste sume.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției și Libertăților.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod procedură civilă, recurentul Ministerul Finanțelor Publice consideră că nu are calitate procesuală pasivă în cauză. Susține recurentul că nu există raporturi juridice între el și reclamantă, iar în conformitate cu dispozițiile art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală, nu pot fi utilizate pentru finanțarea unui alt ordonator principal de credite. Mai mult, ordonatorul principal, Ministerul Justiției, nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plăților solicitate. Mai consideră recurentul că, pentru ca reclamanta să beneficieze de drepturile salariale solicitate, era necesar ca aceasta să fi obținut în prealabil un titlu executoriu, în temeiul căruia ordonatorul principal de credite să solicite alocarea sumei respective. Recurentul solicită să se aibă în vedere și faptul că, în ședința din 27 mai 2009, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, Parlamentul și Guvernul României, pe de altă parte, constatând existența unui conflict juridic de natură constituțională și statuând că Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9 Cod proc. civilă, recurentul Ministerul Justiției și Libertăților susține, în primul rând, că prima instanță a depășit în mod flagrant limitele puterii judecătorești și a consacrat un drept salarial care nu este prevăzut de legislația în vigoare, arogându-și atribuții de legiferare. În acest sens, recurentul menționează decizia nr. 818/03.07.2008 a Curții Constituționale referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.1 alin. 2, lit. și art. 27 din OG nr. 137/2000. Mai invocă decizia nr. 1325/4.12.2008 a Curții Constituționale.
Mi invocă recurentul că instanța de control constituțional, prin decizia din 27 mai 2009, reținut că Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestoraMai susține recurentul că dispozițiile OG nr. 137/2000 nu sunt aplicabile întrucât nu există un text de lege care să recunoască reclamanților dreptul pretins. De asemenea, exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, nu la examinarea soluțiilor legislative alese de legiuitor. În măsura în care o dispoziție cuprinsă într-un act normativ este în contradicție cu dispozițiile art. 16 din Constituție, există posibilitatea ca cei interesați să invoce excepția de neconstituționalitate.
Considerând că prima instanță a reținut că, în materia salarizării magistraților, vechimea în magistratură reprezintă criteriul esențial, eliminat în cazul procurorilor din cadrul DNA și DIICOT, recurentul arată că legiuitorul nu a stabilit un criteriu esențial.
A fost menținută, în cazul acestor procurori, regula numirii, nu cea a promovării lor, pe o durată temporară, prin urmare nu există reguli diferite de promovare în profesie între judecători și procurori, sens în care dispozițiile art. 75 și art. 83 din Legea nr. 304/2004 sunt extrem de clare.
recurentul că, în mod evident, criteriul avut în vedere de legiuitor este cel al nivelului instanței sau parchetului, prin soluția pronunțată fiind eludate chiar dispozițiile invocate de instanță în argumentarea sa juridică, ceea ce determină o răsturnare a sistemului de salarizare instituit prin OUG nr. 27/2006.
Mai consideră recurentul, față de considerentele sentinței privind criteriul domeniului specializat de activitate care stă la baza salarizării procurorilor DNA și DIICOT, că există posibilitatea stabilirii unor reguli diferite de organizare și funcționare a instanțelor judecătorești comparativ cu parchetele, precum și a adoptării unor prevederi diferite în ceea ce privește raporturile de serviciu ale celor două categorii de magistrați, fără a se aduce atingere principiului nediscriminării, care nu presupune uniformitate.
Nu au fost administrate probe noi, iar intimații nu au formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurenți, Curtea constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce urmează:
Calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât Ministerul Finanțelor Publice este justificată prin prisma dispozițiilor art. 1 din nr.OUG 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, conform cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Nu s-a solicitat, de către reclamantă, finanțarea de către un ordonator principal de credite, a altui ordonator principal de credite, ci alocarea, în buget, a sumele necesare efectuării plăților, în condițiile în care printre atribuțiile recurentului, reglementate de Legea nr. 500/2002, se regăsește și cea de coordonare a acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție. Contrar susținerilor recurentului, deși constituie infracțiune neexecutarea unei hotărâri judecătorești privind plata salariilor, hotărâre definitivă, nu irevocabilă, recurentul nu a asigurat fondurile necesare plății acestor drepturi. De asemenea, în contextul în care nu se asigură, în bugetul ordonatorului principal de credite, fondurile necesare plății drepturilor salariale, nu există nici un impediment ca, prin aceeași hotărâre judecătorească, definitivă, care constituie titlu executoriu, ordonatorul principal de credite, care este o instituție publică, să fie obligat la plata drepturilor salariale, iar recurentul să fie obligat la alocarea sumelor necesare. În ceea ce privește decizia nr. 838 din 27 mai 2009 Curții Constituționale, prin care s-a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, și că, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 126 alin. 3 din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin. 4 din Constituția României, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora, Curtea reține că recurentul solicită ca această decizie să fie avută în vedere la soluționarea prezentului recurs. Or, această decizie a Curții Constituționale nu influențează soluționarea recursului formulat de Ministerul Finanțelor Publice, recurs care vizează calitatea procesuală pasivă a acestuia în cererea privind obligarea sa la alocarea unor fonduri. Prin urmare, recursul formulat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice este nefondat. În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea constată că prima instanță l-a obligat pe recurent, în conformitate cu dispozițiile art. 269 Codul muncii, să acopere prejudiciul cauzat reclamantei, prin plata unei despăgubiri egale cu diferența dintre drepturile salariale rezultate prin aplicarea la valoarea de referință sectorială a coeficienților de multiplicare prevăzuți la nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexa la OUG 27/2006, în raport cu funcția deținută, și drepturile salariale încasate efectiv. Așadar, prima instanță nu a obligat recurentul la plata salariilor cuvenite intimatei, în conformitate cu dispozițiile art. 161 Codul muncii, în alt cuantum decât cel prevăzut prin actul normativ care reglementează salarizarea magistraților, respectiv OUG nr. 27/2006, act normativ care a fost reținut de prima instanță doar în vederea stabilirii cuantumului despăgubirilor acordate intimatei.Nu se poate reține, așa cum pretinde recurentul, nici că "atribuția de a analiza un tratament discriminatoriu instituit prin dispoziții legale aparține altor organe", cei interesați putând invoca excepția de neconstituționalitate a acelor dispoziții legale. Așa cum a reținut prima instanță, în jurisprudența, cauza Von Kamann Nord - 14/83, s-a statuat că ordinea juridică comunitară permite tuturor persoanelor care se consideră nedreptățite de o discriminare rezultată din acte normative să o invoce efectiv în litigiile de pe rolul tribunalelor naționale.
Prin urmare, instanțele judecătorești pot examina și constata, fără a depăși atribuțiile puterii judecătorești, discriminarea rezultată din acte normative, cu consecința acordării despăgubirilor care să acopere prejudiciul cauzat prin discriminare.
În același sens, prin decizia nr. 1325/2008, și 818/Curtea Constituțională a constatat că prevederile OG nr. 137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. De asemenea, decizia nr. 838 din 27 mai 2009 Curții Constituționale, care are putere numai pentru viitor, nu reprezintă un motiv de casare a hotărârii pronunțate de prima instanță, în condițiile art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă. Constatarea existenței unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, și a faptului că, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 126 alin. 3 din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin. 4 din Constituția României, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora, nu împietează asupra soluționării cauzeiOr, în prezenta cauză, prima instanță nu a anulat și nici nu a refuzat să aplice un act normativ, care să fie înlocuit cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, ci, constatând tratamentul discriminatoriu, sancționat nu numai prin OG nr. 137/2000, ci și prin Protocolul 1 și 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 25 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 5 din Codul muncii, a obligat la plata despăgubirilor către persoana prejudiciată.
Față de tratamentul discriminatoriu, Curtea constată, contrar susținerilor recurentului, că prima instanță nu a reținut salarizarea diferențiată a procurorilor DNA și DIICOT fără îndeplinirea criteriilor imperative impuse de art. 3 alin. 1 din OUG nr. 27/2006 și nici că vechimea în magistratură reprezintă criteriul esențial în stabilirea salarizării personalului prevăzut de OUG nr. 27/2006, criteriu care ar fost eliminat în cazul procurorilor din cadrul DNA și DIICOT, salarizați la nivelul Parchetului de pe lângă ÎCCJ.
În consecință, nu pot fi examinate susținerile recurentului privind existența sau inexistența unor reguli diferite de promovare în profesie între judecători și procurori ori regula numirii, nu a promovării, procurorilor DNA și DIICOT, pe o durată temporară și revenirea lor pe postul deținut anterior.
caracterul de structuri distincte, specializate, cu personalitate juridică, atât în cazul DIICOT, cât și în cazul DNA, prima instanță a concluzionat, în mod corect, că, la stabilirea indemnizațiilor brute lunare ale procurorilor care funcționează în aceste structuri, s-a avut în vedere un criteriu neprevăzut de lege, cel al naturii cauzelor instrumentate. Aceasta, în condițiile în care, prin decizie în interesul legii, instanța supremă a constatat, anterior, că folosirea acestui criteriu de diferențiere a tratamentului salarial pentru magistrați, prin acordarea unui spor la indemnizația de încadrare brută lunară, este lipsită de justificare obiectivă și rezonabilă, fiind discriminatorie.
Tratamentul discriminatoriu constatat de instanța supremă în cazul acordării sporului de 30%, respectiv 40%, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, se regăsește și în cazul stabilirii indemnizațiilor de încadrare brute lunare ale procurorilor din cadrul DNA și DIICOT. Raționamentul este același, fiind diferită doar modalitatea de creștere a drepturilor salariale în cazul acestor procurori, nu prin acordarea unui spor calculat la indemnizația de încadrare lunară, ci prin stabilirea unei indemnizații de încadrare mai mari.
Prin prisma considerentelor reținute de prima instanță, nu prezintă relevanță, așa cum arată chiar recurentul, gradul profesional al procurorilor DNA și DIICOT și modalitatea lor de numire, însă, în condițiile în care există un corespondent între judecători și procurori, sub aspectul salarizării, așa cum rezultă din prevederile OUG nr. 27/2006, pornind de la președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, până la judecătorii, procurorii și auditorii de justiție cu 0-1 an vechime, prezintă relevanță salarizarea superioară a acestei categorii de magistrați, procurori în cadrul DNA și DIICOT, prin raportare la ceilalți magistrați, judecători și procurori, pe baza unui criteriu neprevăzut de lege, cel al apartenenței lor la anumite domenii de realizare a justiției.
În consecință, față de considerentele expuse, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, se vor respinge recursurile și se va menține sentința.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 1192/18.06.2009 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Cu opinie separată
Grefier,
- -
Red/Tehnored:
2 ex, 02.12.2009
Tribunalul Iași:
Opinie separată
Opiniez că în cauză se impunea schimbarea practicii judiciare a instanței în materia dedusă judecății în sensul admiterii recursului Ministerului Justiției și Libertăților și modificării sentinței 1032 din 18.06.2009 a Tribunalului Iași în sensul respingerii acțiunii reclamantei
Consider că această soluție se impune după pronunțarea deciziei nr.838 din 27.05.2009 a Curții Constituționale a României care a reținut că "interpretarea legilor este o operațiune rațională, utilizată de orice subiect de drept, în vederea aplicării și respectării legii, având ca scop clarificarea înțelesului unei norme juridice sau a său de aplicare. Instanțele judecătorești interpretează legea, în mod necesar, în procesul soluționării cauzelor cu care au fost investite, interpretarea fiind faza indispensabilă procesului de aplicare a legii. " de clar ar fi textul unei dispoziții legale - se arată într-o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului (Cauza contra Regatului Unit, 1955) - în orice sistem juridic există, în mod inevitabil, un element de interpretare juridică -". Complexitatea unor cauze poate conduce, uneori, la aplicări diferite ale legilor în practica instanțelor de judecată. Pentru a se elimina posibilele erori în calificarea juridică a unor situații de fapt și pentru a se asigura aplicarea unitară a legii în practica tuturor instanțelor de judecată, a fost creată de legiuitor instituția recursului în interesul legii. Decizia de interpretare pronunțată în asemenea cazuri nu este extra legem și, cu atât mai mult, nu poate fi contra legem".
Aceasta înseamnă că, o interpretare în alt mod a dispozițiilor legale ar însemna depășirea competențelor instanțelor judecătorești în detrimentul autorității legiuitoare. Opiniez că în cauză se impune aplicarea Decizie nr.818 din 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.537din 16 iulie 2008, prin care s-a declarat neconstituționale, printre altele,dispozițiile art. 27 alin.(1) din Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.99 din 8 februarie 2007, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Luând în considerare și dispozițiile art.27 alin.(1) din ordonanță, prin care se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței de judecată, între altele, restabilirea situației anterioare și anularea situației creată prin discriminare, deci și a prevederilor cu caracter discriminatoriu, instanța de judecată poată să înțeleagă - ceea ce s-a și petrecut în una dintre cauzele analizate - că are competență să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și, pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport de care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată. Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art.1 alin.(4) din Constituție, precum și prevederile art.61 alin.(1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
Ori prin acțiunea de față reclamanta solicită a se constata tocmai discriminarea cauzată de prevederile art.11 alin.1 și 2, raportat la art.3 și 4 din OUG27/2000 și coraborate cu art.1 alin.2 lit.3 pct.i și ale art.27 din OG137/2000 republicată, cu consecința anulării discriminării prin acordarea despăgubirilor reprezentând diferența dintre drepturile salariale acordate magistraților procurori din cadrul și și salariul efectiv încasat.
Opiniem că mai ales după pronunțarea Deciziei 838 din 27.05.2009 a Curții Constituționale acțiunea nu poate fi admisă, astfel încât se impune admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
Judecător,
- -
Președinte:Georgeta PavelescuJudecători:Georgeta Pavelescu, Daniela Pruteanu, Smaranda Pipernea
