Drepturi salariale (banesti). Decizia 1190/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1190/
Ședința publică din 20 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihail Lohănel
JUDECĂTOR 2: Roxana Maria Trif
JUDECĂTOR 3: Dorina
Grefier șef secție
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BRAȘOV, MINISTERUL FINANȚELOR, PRIN REPREZENTANT LEGAL - B, în contradictoriu cu intimații reclamanți, și intimatul pârât PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BRAȘOV și chematul în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PRIN DIRECȚIA GENERALĂ FINANȚELOR PUBLICE, împotriva deciziei numărul 926 din 25 mai 2009 pronunțată de TRIBUNALUL BRAȘOV în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în cadrul ședinței de judecată din 13 octombrie 2009, când instanța, având în vedere actele și lucrările dosarului, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, a rămas în pronunțare, încheierea respectivă făcând parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, a amânat pronunțarea pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise la data de 20 octombrie 2009.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 926/M/25.05.2009, TRIBUNALUL BRAȘOVa respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului și a chematului în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR. A admis acțiunea formulată de reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BRAȘOV, și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BRAȘOV și în consecință: a obligat pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BRAȘOV și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BRAȘOV, să calculeze și să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% calculat la salariul de bază brut lunar începând cu 1.08.2008 până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești și pe viitor sau până la noi reglementări.
A obligat aceeași pârâții să plătească sumele respective actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală. A obligat pârâții să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților. A obligat pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR să aloce sumele necesare efectuării plăților. A admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ INALTA C DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE în contradictoriu cu chematul în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat de DGFP B, și în consecință: a obligat chematul în garanție să adopte un proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2009, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților. A respins cererea reclamanților de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
Analizând cu prioritate excepția lipsei calității procesule pasive a Ministerului Finanțelor Publice, excepție dirimantă și absolută care face de prisos în totul judecare în fond a pricinii cu privire la pretențiile formulate în contradictoriu cu partea menționată, în temeiul art. 137 alin.1 pr.civ. instanța a constatat următoarele:
Potrivit HG nr.736/2003 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, instanțele sunt instituții publice finanțate integral de la bugetul de stat, iar potrivit art.131 pct.1 din Legea nr. 303/2004, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat. Prin art.19 din Legea nr. 500/2000 privind finanțele publice se prevede că Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează activitatea de pregătire a proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, astfel încât este necesar ca hotărârea să-i fie opozabilă acestei instituții care asigură fondurile necesare salarizării puterii judecătorești.
Având în vedere aceste considerente, instanța a respins excepția invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
Pe fondul pricinii, instanța a constatat că reclamanții au calitatea de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, fiind numiți în această funcție la data de 1.08.2008, astfel cum rezultă din ordinele nr.1775, 1815 și 1734 ale Procurorului General al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Prin dispozițiile deciziei nr.21/10.03.2008 a Jp ronunțate în recurs în interesul legii s-a constatat că judecătorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariului de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Pentru a pronunța această hotărâre ÎNALTA CURTEa reținut că potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, reglementat prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 și prin art. 23^1 din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă.
Prin art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 1 septembrie 2000, s-a dispus că art. 47 se abrogă. Această ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr. 334/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 9 iulie 2001.
Cum este firesc, activitatea de legiferare intră în atribuțiile exclusive ale Parlamentului României, care, potrivit art. 73 alin. (1) din Constituție, adoptă legi constituționale, legi organice și legi ordinare.
Este adevărat că, în temeiul unei legi speciale de abilitare, Parlamentul poate delega atribuția adoptării de acte normative Guvernului României, care emite ordonanțe, în temeiul acelei legi speciale, însă numai în limitele și în condițiile prevăzute în acea lege [art. 108 alin. (3) din Constituție]. Dar asemenea ordonanțe nu pot fi emise decât pentru domeniul de reglementare al legilor ordinare, iar nu și al legilor organice.
Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 a fost emisă, așa cum rezultă din preambul, în baza art. 1 lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
La rândul ei, Legea nr. 24/2000, în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, definind modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ, prin art. 57, 58 și 62, precizează că modificarea unui astfel de act constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și redarea lor într-o nouă formulare, iar completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente, și, în fine, că abrogarea se referă la prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, care trebuie să își înceteze aplicabilitatea.
Reiese deci că modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte.
Or, prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr. 50/1996, nici total și nici parțial.
Mai este de reținut că la momentul emiterii Ordonanței Guvernului nr. 83/2000 era în vigoare și Legea nr. 56/1996 care reglementa salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor Curții Supreme de Justiție, ale magistraților-asistenți și ale celorlalte categorii de personal.
În acest sens, în Legea nr. 56/1996, modificată și completată prin Ordonanța Guvernului nr. 55/1997, aprobată la rândul ei prin Legea nr. 126/2000, se prevedea la art. 23^1 că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică judecătorii și magistrații-asistenți beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază lunar.
Cu toate că Guvernul României nu a fost abilitat prin Legea nr. 125/2000 să modifice sau să completeze Legea nr. 56/1996, modificată și completată prin Ordonanța Guvernului nr. 55/1997, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 126/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 333 din 18 iulie 2000, totuși, prin art. IX alin. (2) paragraful 1 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 s-au abrogat dispozițiile art. 23^1 din Legea nr. 56/1996.
În acest fel, prin emiterea Ordonanței Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art. 108 alin. (3), cu referire la art. 73 alin. (1) din Constituția României.
Tot în acest sens este de observat că Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 142/1997, lege organică în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, prevedea în art. 81: magistrații beneficiază de salarii stabilite în raport cu nivelul instanței, de indemnizații pentru stabilitate în magistratură, pentru îndeplinirea unei funcții de conducere, de suporturi pentru vechime în muncă, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu poate fi asimilată modificării unui act normativ.
Sub acest aspect, norma de nivel inferior, în speță art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, lege ordinară, prin care a fost abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996 și art. IX alin. (2) paragraful 1 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 prin care a fost abrogat art. 23^1 din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, contravine art. 81 din Legea nr. 92/1992, modificată și completată, lege organică.
abrogării dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, și ale art. 23^1 din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, prin art. 1 pct. 42, respectiv prin art. IX alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 - norme abrogate în prezent -, poate fi invocată numai pe calea excepției de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești.
Curtea Constituțională are însă în competență numai controlul de constituționalitate al dispozițiilor din legile și ordonanțele în vigoare, iar verificarea constituționalității și soluționarea excepției de neconstituționalitate având ca obiect norme abrogate în prezent revin, prin interpretarea per a contrario a art. 147 alin. (1), cu referire la art. 126 alin. (1) din Constituție, instanțelor judecătorești.
Or, art. I pct. 42 și art. IX alin. (2) paragraful 1 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, adoptate cu încălcarea limitelor legii speciale de abilitare, sunt din acest motiv neconstituționale, conform art. 147 alin. (1) din Constituția României, și își încetează efectele.
ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție constatat că instanțele judecătorești pot să se pronunțe asupra regularității actului de abrogare și a aplicabilității în continuare a normei abrogate în condițiile precizate mai sus, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție în recursul cu a cărui soluționare a fost corect învestită.
De aceea, inaplicabilitatea normelor de abrogare conținute în art. I pct. 42 și în art. IX alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 impune ca instanțele de judecată să considere rămase în vigoare dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată.
Ca urmare, inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, și, respectiv, ale art. 23^1 din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, să se producă și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000.
Sub acest aspect, în raport de cele reținute, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, așa cum s-a arătat, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 107 alin. (3) din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței [art. 108 alin. (3), în forma republicată în 2003 Constituției României].
Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 23^1 din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege.
De altfel, așa cum rezultă chiar din motivarea recursului în interesul legii, în prezent, în baza unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, unui număr însemnat de persoane - magistrați și personal auxiliar de specialitate - le-a fost recunoscut dreptul de a beneficia de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Or, în ipoteza adoptării unei soluții contrare, în sensul prezentului recurs în interesul legii, care, potrivit dispozițiilor art. 329 din Codul d e procedură civilă, ar produce efecte numai pentru viitor, s-ar ajunge la crearea unei situații de discriminare în cadrul acelorași categorii socioprofesionale, respectiv ale persoanelor care se încadrează în ipoteza dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 23^1 din Legea nr. 56/1996, în condițiile în care sporul în discuție a fost acordat de legiuitor, la momentul respectiv, în considerarea specificului profesiei, cu atât mai mult cu cât nu au intervenit modificări pozitive în ceea ce privește condițiile și specificul activității desfășurate.
Cât privește noțiunea de "discriminare", ÎNALTA CURTEa avut în vedere practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, care a reținut în mod constant că există discriminare atât timp cât diferența de tratament aplicat unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Decizia din 26 septembrie 2002, Duchez contra Franței, Decizia din 6 decembrie 2007, Beian contra României, & 59).
A accepta teza propusă de procurorul general prin recursul în interesul legii, în sensul neacordării acestui spor, în mod inevitabil ar duce la situația în care în sistemul judiciar ar exista, pe de o parte, magistrați și personal auxiliar de specialitate care beneficiază de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și, pe de altă parte, magistrați și personal auxiliar de specialitate cărora, deși desfășoară aceeași activitate și în aceleași condiții, nu li s-ar recunoaște acest drept.
Or, este evident că interpretarea diferențiată a normelor incidente cu privire la aceleași categorii socioprofesionale, cu atât mai mult cu cât nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile, ar fi de natură să reprezinte o discriminare în sensul dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție, republicată, ale Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, și ale art. 1 din Protocolul nr. 12 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului.
Potrivit art.329 alin.3 teza finală pr.civ. dezlegarea dată problemelor de drept judecate în cadrul unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe. Or, problema de drept ce stă la baza pretențiilor din acțiune a fost dezlegată în sensul celor arătate prin decizia nr. 21/2008 a, astfel încât se impune admiterea acțiunii.
Apărările pârâtului Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție în sensul că acțiunea reclamanților este inadmisibilă, decizia în interesul legii fiind aplicabilă doar pentru o anumită perioadă în timp, nu au fost reținute de instanță, față de modul de redactare al dispozitivului acestei hotărâri și ținând cont de toate considerentele care explică și justifică acest dispozitiv. Dacă instanța supremă ar fi considerat că drepturile bănești respective se cuvin magistraților și personalului auxiliar de specialitate doar în limitele în timp indicate de pârât prin întâmpinare ar fi reținut acest aspect esențial pentru determinarea întinderii în timp a drepturilor recunoscute, ținând cont și de data pronunțării acestei soluții, respectiv 10.03.2008.
Referitor la plata drepturilor salariale solicitate prin acțiunea dedusă judecății și pentru viitor, Tribunalul a reținut că această cerere este întemeiată, întrucât drepturile salariale constituie prin excelență prestări periodice în înțelesul art.110 alin.2 pr.civ. astfel încât pot fi solicitate și acordate înainte de termen. Excepțiile prevăzute de art.110 pr.civ. fără a crea un dezavantaj debitorului deoarece acesta nu pierde termenul executării obligației sale, creează un avantaj procesual creditorului care se găsește deja pregătit pentru data împlinirii fiecărui termen al prescripției periodice cu o hotărâre pe care o va putea pune în executare dacă debitorul nu își îndeplinește de bună-voie obligațiile ce-i revin, prevenindu-se astfel o serie de procese distincte pentru fiecare scadentă.
Această excepție procesuală are menirea de a preîntâmpina păgubirea creditorului prin așteptarea îndeplinirii fiecărui termen al prestației periodice, iar hotărârea obținută poate fi executată doar în perioada în care temeiul pretențiilor este în vigoare, iar debitorul este ținut de acesta.
Actualizarea sumelor acordata conform indicelui de inflație și a dobânzii legale va fi acordată de instanță în temeiul art.1082 și 1084 Cod civil, deoarece prin neplata diferențelor de drepturi de natură salarială s-a creat reclamanților un prejudiciu constând în diferența de valoare ca urmare a inflației, precum și în lipsa de folosință a acestor sume.
Cererea de obligare la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților va fi admisă în baza dispozițiilor art. 1 - 8 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă.
De asemenea, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să vireze fondurile necesare achitării drepturilor solicitate. În acest sens, tribunalul reiterează considerentele reținute pentru respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, care coordonează activitatea de pregătire a proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, astfel încât este necesar ca hotărârea să-i fie opozabilă acestei instituții care asigură fondurile necesare salarizării puterii judecătorești.
În ce privește inadmisibilitatea formulării cererii de chemare în garanție, aceasta vizează fondul cererii, întrucât privește neîndeplinirea unei condiții esențiale pentru promovarea acțiunii în față instanței de judecată. Instanța a apreciat că apărarea formulată de chematul în garanție nu este fondată, întrucât atâta timp cât bugetele de venituri și cheltuieli ale instituțiilor de stat nu pot fi modificate prin alocarea unor drepturi salariale salariaților lor, se impune ca Ministerul Economiei și Finanțelor să facă demersurile necesare în acest sens.
Pentru aceleași considerente, în temeiul art. 60 alin.1 pr.civ. instanța a obligat chematul în garanție să adopte un proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2009, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice B în calitate de reprezentantă în teritoriu pentru Ministerul Finanțelor Publice, MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV și Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BRAȘOV prin reprezentant legal - Procurorul General
Referitor la recursul declarat de recurentul Ministerul Finanțelor Publice, prin reprezentant legal Direcția Generală a Finanțelor Publice B, sentința este criticată pentru faptul că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesual pasive a acestuia, față de atribuțiile pe care le are, de a elabora proiectul bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget.
Se mai arată în continuarea motivelor de recurs că acest recurent nu poate fi obligat la plata drepturilor salariale ale angajaților altor ordonatori de credite.
În ceea ce privește fondul cauzei se mai arată că sumele solicitate nu pot fi acordate pentru că norma de finanțare a resurselor bugetare și a repartizării acestora pe destinații este înscrisă în legea bugetului, și potrivit acesteia nici o cheltuială nu poate fi angajată, ordonată și plătită dacă nu există o bază legală pentru aceasta.
Este criticata si acordarea cumulata a actualizărilor si dobânzilor legale pentru aceeași creanța.
În ceea ce privește recursurile declarate de recurenții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV și Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BRAȘOV prin reprezentant legal - Procurorul General, sentința este criticată pentru faptul că nu au fost avute în vedere dispozițiile Deciziei nr. 21/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care a fost soluționat recursul în interesul legii în materia sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
O altă critică, vizează fondul cauzei, arătându-se că în mod nelegal instanța de fond a dispus plata drepturilor salariale solicitate pentru viitor, cu actualizarea acestora cu rata inflației și cu aplicarea dobânzii legale, arătându-se că fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2009 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea bugetului de stat nr. 18/2009, care nu cuprinde plata acestor drepturi.
Sentința este criticată si pentru faptul că în mod greșit instanța de fond a dispus înscrierea mențiunilor corespunzătoare drepturilor câștigate în carnetul de muncă, întrucât potrivit prevederilor art. 92 din Decretul nr. 92/1976, întrucât sporurile acordate sunt drepturi salariale care se adaugă la retribuția tarifară, astfel că nu pot face obiectul înscrierilor distincte în carnetul de muncă.
În fine, o ultimă critică adusă hotărârii atacate se referă la nelegala respingere de către tribunal a cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, în opinia recurentului obligația de garanție fiind instituită prin art. 131 pct. 1 din Legea nr. 304/2004, mai mult chiar Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice stabilind în sarcina Ministerului Finanțelor Publice obligația de a coordona acțiunile cu privire la sistemul bugetar.
Recurentul pârât Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a formulat recurs in termen criticând sentința pentru nelegalitate si netemeinicie în condițiile în care în ședința din data de 27.05.2009 Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională, ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, prin deciziile date în interesul legii, nefiind în măsură să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
În mod corespunzător, se apreciază de către recurent că soluția de actualizare a sumelor recunoscute cu indicele de inflație și cu aplicarea dobânzii legale, este nelagală, impunându-se aplicarea uneia dintre măsurile reparatorii recunoscute de art. 1082. civ. art. 161 alin. 4. muncii.
Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate instanța apreciază că recursurile sunt nefondate și în consecință vor fi respinse în baza disp. art. 312 Cod procedură civilă pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește recursul declarat de recurentul Ministerul Finanțelor Publice, referitor la critica privind excepția lipsei calității procesual pasive a acestuia, trebuie menționat faptul că din dispozitivul sentinței de fond, rezultă că acest recurent a fost obligat numai să vireze fondurile necesare efectuării plăților, astfel încât este lipsită de relevanță apărarea potrivit căreia între reclamantă și prezenta recurentă nu sunt raporturi de muncă, iar conform atribuțiilor stabilite prin lege, acesta are numai abilitatea de a face propuneri pentru formarea bugetului de stat. Tocmai în temeiul acestei atribuții, instanța de fond a procedat la obligarea de a vira fondurile necesare efectuării plăților, fonduri, pe care urmează să le aibă în vedere cu ocazia elaborării proiectelor de buget, sau în cadrul rectificărilor bugetare. Pentru aceste considerente instanța apreciază că recursul nu este întemeiat și în consecință va fi respins.
În ceea ce privește restul criticilor din toate recursurile, care vizează fondul cauzei, instanța apreciază că acestea sunt nefondate, astfel că pretențiile reclamantului sunt întemeiate, iar prima instanță în mod corecta a admis acțiunea.
Potrivit dispozițiilor deciziei nr. 21, pronunțată de ÎCCJ în data de 10.03.2008, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG 83/2000 aprobată prin legea 334/2001.
În conformitate cu disp. art. 329 al 4 teza finală, conform cu care dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, ținând cont și de momentul în care s-a pronunțat această decizie de recurs în interesul legii, respectiv în cursul soluționării recursului, înainte de încheierea dezbaterilor soluția ÎCCJ fiind obligatorie, se va aprecia, că în mod corect pretențiile reclamantei au fost admise, astfel că restul criticilor din recursuri sunt nefondate, urmând în consecință să fie respinse.
Criticile recurentilor cu privire la acordarea simultană atât a actualizărilor cât și a dobânzii legale pentru același debit, nu pot fi primite.
Practica și doctrina au permis cumulul de dobânzi legale cu despăgubirile.
Se susține că în această situație există două daune distincte, având cauze diferite: una are ca temei juridic art.1088 alin.1 Cod civil, cealaltă art.998 Cod civil.
Astfel, pe lângă dobânda legală ca daună moratorie, creditorul poate pretinde și alte daune ce au caracter compensatorii și care sunt menite să acopere prejudiciul cauzat prin erodarea creanțeidatorată inflației, după ce a ajuns la scadență. Valoarea acestui din urmă prejudiciu ar consta în diferența dintre valoarea nominală a creanței și valoarea sa reală la data executării. Actualizarea în funcție de rata inflației este fundamentată pe natura și scopurile diferite ale celor două instituții; dobânda este prețul lipsei de folosință, iar actualizarea cu rata inflației urmărește păstrarea valorii reale a obligației bănești.
În ceea ce privește critica referitoare la data de la care curge dobânda, instanța constată că în materia obligațiilor extracontractuale cum este cazul în speță părțile neavând un contract de muncă încheiat, punerea în întârziere realizată prin cererea de chemare în judecată nu este imperativă astfel că această dobândă curge de drept.
În ceea ce privește critica din recursul paratilor cu privire la acordarea și pentru viitor a sporului de 50%, Curtea, în accepțiunea deciziei de recurs în interesul legii nr. 21/10.03.2008 care constată că " magistrații [----] au dreptul la sporul de 50% calculat la indemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a OG 83/2000 aprobată prin Legea 334/2001", ținând cont și de caracterul raportului obligațional dintre părți care echivalează cu un raport juridic de muncă atipic ce intră sub incidența art. 291 Cod procedură civilă și 110 alin. 2 Cod procedură civilă, urmează a reține că în baza dispozițiilor legale mai sus invocate pretențiile reclamanților reprezintă prestații periodice cu executare succesivă și se poate cere, înainte de termen, executarea la termen a unor prestații periodice.
Prin Legea 247/19.07.2007 a fost aprobată OG8/24.01.2007 de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor și parchetelor de pe lângă acestea.
Este adevărat că la art. 30 alin 1 lit. din OG8/2007 se prevede expres că " la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe se abrogă L 50/1996 cu toate modificările și completările ulterioare". Recurentul susține că această abrogare se referă la abrogarea art. 47 din Legea 50/1996 în baza căruia se poate acorda sporul de 50%.
Trebuie remarcat că prima mențiune cu privire la abrogarea art. 47 din Legea 50/1996 a fost făcută prin OG 83/2000 la art. 42, însă ÎCCJ prin decizia de recurs în interesul legii a stabilit că art 47 din Legea 50/1996 continuă să-și producă efecte și după intrarea în vigoare a OG 83/2000 pentru argumente de tehnică legislativă. La data intrării în vigoare a OG 8/2007 recursul în interesul legii nu era pronunțat iar OG 83/2000 era recunoscută ca act normativ producător de consecințe juridice fără a fi pusă în discuție la acea vreme legalitatea acestei ordonanțe.
Așadar la data intrării în vigoare a OG 8/2007, dispozițiile art. 47 din Legea 50/1996 erau cunoscute ca fiind deja abrogate iar dispozițiile art. 30 din OG 8/2007 se referă la abrogarearestului de dispozițiipe care Legea 50/1996 le mai conținea la momentul intrării în vigoare a OG 8/2007.
Deci orice interpretare conform căreia sporul de 50% se acordă doar până la data intrării în vigoare a OG 8/2007 pentru categoria personalului auxiliar din instanțe și parchete, contrazice raționamentele juridice obligatorii conținute de decizia de recurs în interesul legii mai sus invocată.
Nu poate fi primită nici critica din recursul Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție purtând asupra greșitei dispuneri a efectuării mențiunilor în carnetul de muncă, dispozițiile art. 11 din Decretul nr. 92/1976 făcând referire la înscrierea tuturor drepturilor cuprinse în noțiunea de retribuție, privită ca formă de remunerare pentru activitatea depusă.
Decizia nr. 838/27 mai 2009 Curții Constituționale, este pronunțată în cadrul soluționării unui conflict de natură constituțională între puterile în stat și, așa cum se reține în chiar considerentele acestei decizii " apare evident că soluția pronunțată de Curtea Constituțională în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu poate produce nici un efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție în exercitarea atribuției consacrate de art. 329 din Codul d e procedură civilă. " De altfel decizia nr. 46/2008 a ÎCCJ nu a făcut obiectul analizei în cadrul deciziei sus-menționate.
În consecință decizia pronunțată de Curtea Constituțională nu afectează obligativitatea respectării de către instanțele judecătorești a deciziei pronunțate în interesul legii de către ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Pentru considerentele expuse, urmează a respinge recursurile și a menține hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice B în calitate de reprezentantă în teritoriu pentru Ministerul Finanțelor Publice, MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV și Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BRAȘOV prin reprezentant legal - Procurorul General, împotriva sentinței civile nr. 926/M/2009 pronunțată de TRIBUNALUL BRAȘOV, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 20.10.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier șef sectie, |
Red. - /30.10.2009
Dact. /16.11.2009
Jud. fond: - I,
Președinte:Mihail LohănelJudecători:Mihail Lohănel, Roxana Maria Trif, Dorina
