Drepturi salariale (banesti). Decizia 120/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 120

Ședința publică de la 12 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Florica Diaconescu

JUDECĂTOR 2: Marian Lungu Paula Baciu

Asistent judiciar - -

Asistent judiciar

Grefier -a

*******************************************

Pe rol, judecarea acțiunii formulată de reclamantul, împotriva pârâților MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DOLJ, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic, pentru pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, lipsind reclamantul, pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DOLJ.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care, constatându-se cauza în stare de soluționare, s-a acordat cuvântul asupra acțiunii.

Consilier juridic, invocă lipsa calități procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor în speța dedusă judecății motivată de faptul că nu există raporturi judiciare de muncă, angajatorul acestora fiind Ministerul Public. Pe fond solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

CURTEA

Asupra acțiunii de față;

La data de 18.12.2007 reclamantul, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolja chemat în judecată pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DOLJ pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- obligarea pârâților în solidar la plata sumei de 2.702 LEI (39.872 LEI-37.170 LEI) reprezentând diferență spor de stres în procent de 50% prevăzut de art.47 din legea 50/1996, calculat la indemnizația brută de încadrare, începând cu data de 01.09.2005 și până la data de 01.02.2007, dată la care a intrat în vigoare nr.OG8/2007, abrogându-se astfel dispozițiile Legii 50/1996.

- să fie obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată

În motivarea acțiunii a arătat:

Potrivit art.47 din legea nr.50/1996 " pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".

Pentru magistrații și personalul auxiliar de specialitate au rămas în vigoare,însă, dispozițiile Legii nr.50/1996, aceste dispoziții fiind abrogate abia la intrarea în vigoare a nr.OG8/2007, ordonanță ce reglementează salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor și parchetelor.S- arătat că, într-o primă fază cauza a format obiectul dosarului nr- în care s-a pronunțat sentința civilă nr.5075/11.12.2007, pentru suma de 37.170 lei.

Ulterior pronunțării acestei sentințe Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, prin Serviciul Contabilitate, a efectuat un nou calcul prin care sumele reprezentând drepturi bănești cuvenite pe anul 2006 au fost corectate, astfel că, în final obligația de plată a devenit 39.872 lei reprezentând 50% spor de stres.

Ministerul Economiei și Finanțelor, prin întâmpinarea formulată la 31. 01. 2008 solicitat respingerea acțiunii, având în vedere lipsa calitații procesuale pasive, între reclamant și acest minister neexistând raporturi juridice de muncă, iar pe fond, a solicitat respingerea acțiunii invocând dispozițiile OG nr. 27/2006, precum și cele din Legea nr. 24/2000.

Ministerul Publica solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, a solicitat chemarea în garanție a Ministerului Finanțelor Publice și a invocat abrogarea art 47 din. nr. 50/1996 prin art.1 pct2 din OG nr. 83/2000, dispozițiile Legii nr. 50/1996 fiind invocate ca temei juridic al acțiunii de către reclamant.

În final solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

În art.47 din Legea nr. 50/1996 republicată, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, s-a prevăzut acordarea unui spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistraților precum și personalul auxiliar în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar.

Acest text de lege a fost abrogat prin art. pct.42 din Ordonanța Guvernului nr. nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996, aprobată prin Legea nr. 334/2001.

Acest spor, însă a fost prevăzut și de Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 142/1997, lege organică în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, care prevedea în art. 81 că magistrații beneficiază de salarii stabilite în raport cu nivelul instanței, de indemnizații pentru stabilitate în magistratură, pentru îndeplinirea unei funcții de conducere, de sporuri pentru vechime în muncă, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.

Așa cum rezultă din preambulul Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, Guvernul a fost abilitat, conform Legii nr. 125/2000, să adopte, să modifice sau să completeze acte normative, activitatea de legiferare intrând în atribuțiile exclusive ale Parlamentului României, care, potrivit art. 73 alin. (1) din Constituție, adoptă legi constituționale, legi organice și legi ordinare.

Art.4 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, prevede că "actele normative se elaborează în funcție de ierarhia lor, de categoria acestora și de autoritatea publică competentă să le adopte", iar "categoriile de acte normative și normele de competență privind adoptarea acestora sunt stabilite prin Constituție". De asemenea, în această lege sunt definite atât instituția modificării, completării cât și abrogării unui act normativ, ale căror efecte juridice sunt diferite.

Astfel, instanța constată că prin Ordonanța Guvernului nr.83/2000 au fost abrogate mai multe legi organice și ordonanțe de urgență, prin încălcarea principiului ierarhiei actelor juridice, prevăzut de Legea nr.24/2000 și cu depășirea limitelor legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art. 108 alin. 3 ( art. 107 alin. 3 din Constituția României din 1991, în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr.83/2000), cu referire la art. 73 alin. (1) din Constituția României.

Ca urmare, neregularitatea modului în care au fost adoptate face inaplicabile normele de abrogare conținute în art. I pct. 42 și în art. IX alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 iar, în lipsa unei abrogări exprese, normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică au produs și produc în continuare efecte juridice. Astfel, drepturile prevăzute de art. 47 din Legea nr. 50/1996 se cuvin în continuare categoriilor profesionale la care se referă acest act normativ.

De altfel, în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, care prin Decizia nr. 21/10.03.2008 a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a stabilit că "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001."

Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, conform art. 329 al. 3 cod procedură civilă.

În raport de aceste considerente instanța constată că cererea reclamantului privind acordarea drepturilor bănești reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% este întemeiată.

Conform concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, instanța reține că expertul a calculat diferențele de drepturi bănești între indemnizațiile acordate reclamantului și cele cuvenite prin aplicarea sporului de 50%, pentru perioada 1 septembrie 2005 -31 august 2007, în sume nete, corespunzător activității acesteia, actualizând totodată sumele, având în vedere indicele de devalorizare a monedei naționale.

În acest sens, instanța constată că reclamantul nu a putut beneficia de sumele respective la timpul cuvenit, ci abia după un interval mare de timp, în care moneda națională a suferit o devalorizare în cadrul procesului de inflație, astfel că aceștia au suferit un prejudiciu care nu se acoperă prin simpla acordare a sporului de 50% în baza prezentei hotărâri.

Potrivit art.1084 din Codul Civil reclamanta are dreptul la repararea integrală a prejudiciului prin reactualizarea sumelor reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50%, cu coeficientul de inflație defalcat pe fiecare lună în parte de la data nașterii dreptului până la data calculării sumelor de către expert.

Conform art. 161 alin.4 CM, întârzierea nejustificată a plății salariului poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului, ce constau în dobânda legală.

Instanța va admite cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Public, în temeiul art. 60-63 din pr. civilă, având în vedere sarcinile ce revin acestui minister, potrivit disp. art. 19 din Legea 500/2002, precum și prev. OG nr. 22/2002, însă nu va putea obliga în solidar cu ceilalți pârâți la plata către reclamant a drepturilor bănești solicitate, întrucât drepturile bănești nu ar putea fi executate decâtprin operațiuni efectuate de trezoreria statului prin plăți dispuse de ordonatorii principali de credite, în limita creanțelor bugetare și a destinațiilor aprobate potrivit legii, astfel că, va admite excepția invocată de către acest pârât

Excepția inadmisibilității acțiunii invocată de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, motivată prin susținerea că instanța investită nu are competență materială în soluționarea cauzei, nu poate fi primită întrucât în cauză se solicită drepturi salariale ce au fost reglementate anterior apariției OUG nr. 27/2006, astfel că dispozițiile art. 36 alin 1 din actul normativ menționat, nu-și găsesc aplicabilitatea.

În considerarea celor expuse, instanța va respinge excepția necompetenței materiale a instanței invocată de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și în consecință respinge acțiunea față de acest pârât, iar pe fond, va admite acțiunea reclamantului și va obliga pârâții Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj să plătească reclamantului diferența de spor de stres în sumă de 2491 lei aferent perioadei 01.09.2005-31.08.2007, suma ce urmează să fie reactualizată la data plății efective.

De asemenea, va admite cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și obligă chematul în garanție să aloce fondurile necesare achitării acestor drepturi.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția necompetenței materiale a instanței invocată de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și în consecință respinge acțiunea față de acest pârât.

Admite acțiunea.

Obligă pârâții Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj să plătească reclamantului diferența de spor de stres în sumă de 2491 lei aferent perioadei 01.09.2005-31.08.2007, suma ce urmează să fie reactualizată la data plății efective.

Admite cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și obligă chematul în garanție să aloce fondurile necesare achitării acestor drepturi.

Definitivă.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 12 2008

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Asistent judiciar,

- -

Asistent judiciar,

Grefier,

-a

Red.Jud.Fl.

Tehn./Ex.6/21.11.2008

Președinte:Florica Diaconescu
Judecători:Florica Diaconescu, Marian Lungu Paula Baciu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale (banesti). Decizia 120/2008. Curtea de Apel Craiova