Drepturi salariale (banesti). Decizia 9691/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 9691
Ședința publică de la 07 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Corneliu Maria
JUDECĂTOR 2: Marian Lungu
JUDECĂTOR 3: Florica Diaconescu
Grefier - -
******************
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul - SRL, împotriva sentinței civile nr. 1203 din 08 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocați și, pentru recurenta pârâtă - SRL și avocat, pentru intimata reclamantă .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recursul este declarat și motivat în termenul prevăzut de dispozițiile art. 301 și 303. pr. Civilă.
Avocat, pentru intimata reclamantă a depus întâmpinare din care un exemplar fost comunicat și părții adverse.
Intrucât nu mai sunt excepții de invocat, probe de administrat ori alte cereri de formulat, instanța, apreciind îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat, pentru recurenta pârâtă - SRL solicitat admiterea recursului desființarea sentinței și pe fond respingerea contestației formulată de petent, având în vedere că nu s-a efectuat cercetarea disciplinară prealabilă desfacerii contractului de muncă.
Mai susține că că petenta nu s-a prezentat la cercetarea disciplinară ce a fost efectuată în data de 23.05.2007, deși a fost invitată în vederea efectuării acestor cercetării prealabile, însă aceasta a refuzat să dea curs cercetării refuzând în acest sens să semneze procesul verbal.
Avocat, pentru recurenta pârâtă - SRL a solicitat admiterea recursului desființarea sentinței și pe fond respingerea contestației formulată de petent, având în vedere că nu s-a efectuat cercetarea disciplinară prealabilă desfacerii contractului de muncă.
Mai susține că că petenta nu s-a prezentat la cercetarea disciplinară ce a fost efectuată în data de 23.05.2007, deși a fost invitată în vederea efectuării acestor cercetării prealabile, însă aceasta a refuzat să dea curs cercetării refuzând în acest sens să semneze procesul verbal.
De asemenea mai arată că s-a solicitat și audierea martorilor din procesul verbal, dar aceștia nu au fost încuviințați de către instanță.
Avocat, pentru intimata reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea, ca temeinică și legală a sentinței instanței de fond.
Susține și arată că intimata fost prezentă la locul de muncă, dar nu s-a efectuat convocare și nici cercetare.
De asemenea, mai arată că nu a existat o astfel de convocare, pentru că dacă ar fi fost invitată și ar fi dorit să efectueze o cercetare, chiar s-ar fi prezentat pentru a cunoaște motivul desființării contractului de muncă; cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr. 1203 din 08 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- s-a
Prin sentința nr.1064 din data de 08.11.2007 a fost admisă contestația, constatată nulitatea deciziei nr. 5/ll.06.2007 și s-a dispus reintegrarea petentei cu plata drepturilor bănești.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului a arătat că instanța nu a interpretat corect probele administrate. De asemenea a precizat faptul că în mod incorect a fost obligată la plata unei sume de bani ce a fost achitată petentei și de asemenea că în mod nelegal a fost dispusă reintegrarea petentei.
Prin decizia nr.609 din data de 19.02.2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosar nr- a fost admis recursul formulat de recurenta-pârâtă, casată sentința și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Instanța de recurs a avut în vedere că instanța de fond a analizat contestația numai sub aspectul îndeplinirii condițiilor de formă ale deciziei de desfacere a contractului de muncă prevăzute de art.267 și 268 Cm, fără a se pronunța cu privire la natura drepturilor bănești la care a fost obligată pârâta și cărei perioade corespund acestea. S-a mai reținut faptul că nu a fost analizată cererea privind acordarea drepturilor salariale anterioare desfacerii contractului de muncă și nici susținerea privind achitarea acestora.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Olt la nr-.
Prin sentința nr. 1203 din 08 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- s-a admis contestația formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta -""SRL și s- constatat nulitatea deciziei de desfacere a contractului de muncă nr. 5/11.06.2007.
S-a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 33 lei reprezentând drepturi bănești neachitate pe perioada aprilie - mai 2007 și la plata drepturilor bănești cuvenite începând cu data desfacerii contractului de muncă până la data de 8.09.2008.
S-a șuat act că nu se solșicită reintegrarea pe postul deținut anterior.
S-a dispus obligarea pârâtei la 500 lei cheltuieli de judecată către contestatoare.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut::
Prin decizia nr. 5/ll.o6.2007 pârâta a procedat la desfacerea contractului de muncă al petentei începând cu data de 2l.o5.2007 în baza art.6l - lit. Codul muncii - invocându-se în preambulul deciziei a săvârșirea abaterii disciplinare constând in absențe nemotivate de la locul de muncă in perioada 2l.o5.2007- 23.05.2007.
La dosarul de fond nu au fost depuse dovezi din care să rezulte că a fost efectuată cercetarea disciplinară a faptei reținută drept abatere disciplinară, iar potrivit dispoz. art.267 alin.l Codul muncii - sub sancțiunea nulității absolute nici o măsură cu excepția celei prevăzute la.264 alin.l lit. respectiv avertismentul scris, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. Susținerea pârâtei în sensul că petenta nu s-a prezentat la cercetarea disciplinară ce a fost efectuată în data de 23.05.2007 nu se poate reține deoarece nu s-a făcut dovada existenței unei convocări în sensul art.267 alin.2 Cm.
Potrivit dispoz. art 268 Cm sub sancțiunea nulității absolute in decizie se cuprind in mod obligatoriu elementele enumerate de la lit. la f, între care motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile, sau motivele pentru care în condițiile prev. la art. 267 alin.3. nu a fost efectuată cercetarea, prevederile din CCM, sau statutul de personal aplicabil, elemente ce nu se regăsesc în decizia contestată.
Din probele administrate în cauză a rezultat că pârâta nu a respectat dispoz. art. 267 alin. codul muncii și în mod corelativ dispoz. art. 268 alin.2 codul muncii situație ce atrage nulitatea absolută a deciziei nr. 5/2007.
În ceea ce privește drepturile salariale aferente lunilor aprilie și mai 2007 s- reținut din raportul de expertiză că petentei i se cuvenea suma de 679 lei din care și-a însușit suma de 446 lei, rămânând de plată suma de 233 lei. Având în vedere că la termenul de judecată pârâta a făcut dovada achitării sumei de 200 lei către petentă, prin mandat poștal, în data de 05.09.02008 urmează a fi obligată pârâta la plata diferenței de 33 lei cu titlu de drepturi salariale neachitate pe lunile aprilie-mai 2007 către petentă.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta - SRL, criticile fiind următoarele:
Arată că intimata-reclamantă a fost convocată la cercetarea disciplinară pentru a i se pune în discuție absențele nemotivate și lipsa în gestiune, însă aceasta a refuzat să dea curs cererii de convocare pentru data de 23.05.2007, când i s-a efectuat cercetarea disciplinară.
Arată că eronat s-a reținut că nu s-a efectuat cercetarea disciplinară pentru ca în motivare instanța să accepte totuși că s-a efectuat cercetarea, iar în final să anuleze decizia de desfacere a contractului de muncă tocmai pe baza neefectuării cercetării prealabile.
Prin întâmpinarea formulată pentru termenul de 07.nov. 2008, intimata a solicitat respingerea recursului cu motivarea că nu se poate invoca în recurs alt motiv decât cel arătat în decizia de concediere.
Arată că în decizia de concedierea s-au reținut abateri constând în absențe nemotivate, iar în recurs se invocă și " lipsa în gestiune".
Intimata mai arată că nu a fost convocată pentru cercetarea prealabilă fiind nevoită să se adreseze ITM pentru a cunoaște motivele desfacerii contractului individual de muncă.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței recurate în raport de prevederile art. 3041și art.304 pct.8 și 9 din Codul d e procedură Civilă, recursul este nefondat și va fi respins, din următoarele considerente:
Recurenta-pârâtă nu a făcut dovada indubitabilă a convocării intimatei-reclamante pentru data de 23.05.2007, când susține că s-a efectuat cercetarea disciplinară și nici efectuarea cercetării nu rezultă din vreun act.
Simpla mențiune din decizia nr.5/2007 contestată, că intimata nu a dat curs convocării la cercetarea disciplinară din 23.05.2007 neacoperită de dovezi, nu poate conduce la concluzia că au fost respectate prevederile art.268 alin.2 și art.267 alin.1, cu atât mai mult cu cât intimata-reclamantă face dovada înregistrării cererii nr. 215/07.06.2007 la ITM din care rezultă că nu cunoștea motivele desfacerii contractului de muncă și i s-a refuzat atât înmânarea deciziei de desfacere a Contractului individual de muncă cât și a Carnetului de muncă.
Nu există o contradicție în considerentele sentinței cu privire la cercetarea disciplinară, instanța reține în mod neechivoc faptul că la dosar, nu s-au depus dovezi din care să rezulte că a fost efectuată cercetarea disciplinară și nici nu s-a făcut dovada unei convocări în sensul art.267 alin.2 Codul Muncii, iar procesul-verbal invocat de pârâtă face referire la alte fapte decât cea reținută prin decizia contestată, în concluzie apreciem că acest document nu face dovada cercetării prealabile și nici instanța de fond nu i-a dat această relevanță.
În considerarea celor expuse, apreciem că Tribunalul a pronunțat o sentință legală și temeinică, urmând a fi menținută, iar în conformitate cu prevederile art. 312 al.1 pr.civilă, recursul va fi respins.
Văzând și art.274 pr.civilă;
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul - SRL, împotriva sentinței civile nr. 1203 din 08 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă .
Obligă recurenta - SRL către intimată la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 07 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. Jud.Fl.
Tehn./Ex.2/04.12.2008
/ și
Președinte:Corneliu MariaJudecători:Corneliu Maria, Marian Lungu, Florica Diaconescu