Drepturi salariale (banesti). Decizia 1222/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,de conflicte de muncă și asigurări sociale
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1222/ Dosar nr-
Ședința publică din 26 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniel Marius Cosma
JUDECĂTOR 2: Maria Carmen Tică
Judecător - -
Grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor formulate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP C, împotriva sentinței civile nr. 444 din 01 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 19.10.2009, când părțile au lipsit, cele constatate fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 26.10.2009.
CURTEA:
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele;
Prin sentința civilă nr. 444/11.05.2009, Tribunalul Covasnaa admis acțiunea formulată de reclamanții și împotriva pârâților MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, TRIBUNALUL COVASNA și CURTEA DE APEL BRAȘOV.
A obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BRAȘOV și Tribunalul Covasna să plătească reclamantului, începând cu data de 01.07.2008, și reclamantei începând cu data de 01.08.2008, sporul de confidențialitate de 15% din indemnizația brută de bază lunară, precum și în continuare pentru viitor, actualizat cu indicii de inflație, începând cu data nașterii dreptului și până la data achitării integrale a dreptului, și să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al fiecărui reclamant în parte.
A respins excepția lipsei de calitate procesuală pasivă a pârâtului, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B cu obligarea acestuia de a aloca fondurile necesare plății drepturilor cuvenite reclamanților.
A Admis excepția lipsei de calitate procesuală pasivă a pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice C și respins acțiunea față de aceasta pe acest considerent.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că reclamanții sunt judecători la Judecătoria Tg. S după cum urmează; din data de 01.08.2008, iar din data de 01.07.2008.
Prin dispozițiile art. 99 lit. d din Legea 303/2004 și art. 3 și 4 alin. 1 din Legea 304/2004, raportat la art. 15 din Codul d eontologic, personalul din unitățile de justiție are obligația profesională imperativă, specială și specifică de confidențialitate, în cadrul executării raporturilor de muncă.
Activitatea judiciară desfășurată de această categorie de personal implică administrarea, contactul cu informații confidențiale, constând în date privind arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, date cu caracter personal ale justițiabililor, a colegilor de serviciu (art. 2 alin. 4 Și alin. 5 din Legea nr. 677/2001), sesizările adresate organelor statului (art. 18 lit. c din Legea nr. 108/1999), veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală.
Obligația de confidențialitate, corelativ recunoașterea unui spor (drept de natură salarială) a fost recunoscută și personalului ce lucrează în cadrul unităților bugetare în diferite sectoare (art. 13 din nr.OUG 57/2000, art. 30 alin. 3 din nr.OG 147/2000, art. 13 alin. 1 din nr.OUG 123/2003, art. 15 alin. 1 din nr.OG 6/2007, art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002, art. 15 din nr.OG 64/2006, art. 13 din nr.OG 10/2007, art. 12 din Legea 53/1991, art. 8 din nr.OUG 111/1999, art. 9 alin. 4 din nr.OG65/1998, art. 23 lit. m din Legea 319/2003, art. 10 alin. 3 din Legea 274/2004).
Persoanele din cadrul unităților bugetare, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic (atipic) de muncă, generat de Codul muncii, fiind supuși obligației de fidelitate, așa cum prevăd dispozițiile art. 295, art. 1 alin. 1 din Codul muncii, contractele colective și individuale de muncă, cât și Regulamentele de organizare și funcționare a instanțelor judecătorești.
Obligația de păstrare a confidențialității datelor și informațiilor specifice de către magistrați, reprezintă cauza juridică indiscutabilă a obligației sinalagmatice a angajatorului de a plăti salariaților sporul de confidențialitate.
În același sens se interpretează și efectele Ordinului Ministrului Justiției nr. 1833/C din data de 2.07.2008 privind acordarea sporului de confidențialitate pentru personalul contractual și funcționarii publici din cadrul instanțelor judecătorești, invocându-se ca fundament legal dispozițiile Legii nr. 97/2008, art. 122din Legea 53/1991, OG6/2007, OG10/2008 și nr.OUG 24/2000.
Înalta Curte de Casație și Justiție, urmare a recursului în interesul legii promovat de Parchetul de pe lângă instanța supremă a pronunțat Decizia din data de 15.XII.2008, prin care s-a admis recursul și, drept efect, a recunoscut personalului care lucrează în sistemul justiției dreptul la plată a sporului de confidențialitate.
În consecință, față de cele prezentate, tribunalul a constatat că acțiunea reclamanților este întemeiată, astfel cum a arătat în dispozitivul sentinței.
Actualizarea prejudiciului conform indicelui de inflație, a fost apreciată ca admisibilă, ținând cont și de prevederile art. 1082 din Codul civil și art. 161 alin. 4 din Codul muncii, în raport de care debitorul este osândit și la plata unor daune interese, pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este de rea credință, afară numai dacă nu va justifica faptul că neexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată.
În prezenta cauză pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporului aflat în discuție, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă finalitate eliminarea acestor discriminări.
Potrivit art. 1084 din Codul civil daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, ori în speță este de notorietate faptul că sumele de bani datorate se devalorizează continuu.
Acordarea drepturilor solicitate și "pentru viitor " a fost apreciată de asemenea ca întemeiată, deoarece drepturile salariale constituie prin excelență "prestări periodice" în înțelesul art. 110 alin. 2 Cod procedură civilă, astfel încât pot fi solicitate și acordate "înainte de termen".
Cererea de obligare la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă al fiecărui reclamant a fost admisă în baza dispozițiilor art. 1-8 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă.
Instanța a respins acțiunea reclamanților în raport de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, întrucât acest pârât este chemat în judecată doar pentru opozabilitate, neavând competență materială de a se pronunța cu privire la sesizările având ca obiect măsurile legislative adoptate în contextul stabilirii politicii de salarizare a personalului din sistemul bugetar.
Împotriva sentinței au declarat recurs Ministerul Justiției și Libertăților și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice.
Ministerul Justiției și Libertăților, în dezvoltarea motivelor de recurs, arată că în ședința din 3 iulie 3008 Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2007 și în consecință acțiunea reclamanților care are ca obiect constatarea discriminării nu poate fi primită de către instanță, mai mult decât atât nu sunt întrunite condițiile discriminării, iar pe fondul acțiunii invocă soluția din 27 mai 2009 Curții Constituționale care a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească pe de o parte și Parlamentul României și Guvernul României pe de altă parte, ceea ce face inaplicabile dispozițiile deciziei în interesul legii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în acest domeniu. În ceea ce privește plata drepturilor pentru viitor consideră că acest drept nu este născut și nici actualizarea sumei cu aplicare indicelui de inflație nu este legală.
Ministerul Finanțelor Publice consideră că în mod greșit s-a respins excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar cu privire la fondul cauzei invocă aceleași decizii ale Curții Constituționale și inadmisibilitatea acordării ratei inflației.
Recursurile sunt nefondate.
În baza prevederilor art. 137 Cod procedură civilă curtea va analiza cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Finanțelor publice.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, invocată de Direcția Generală a Finanțelor Publice B, instanța constată că potrivit art. 15 din nr.HG83/2005, instanțele judecătorești sunt instituții publice din sistemul justiției, finanțate de la bugetul de stat.
De asemenea, art. 118 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Totodată, potrivit dispozițiilor Legii nr. 500/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume, pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, acesta având, în principal, următoarele atribuții: "elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Ca urmare, instanța va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, invocată de Direcția Generală a Finanțelor Publice
Cu privire la celelalte motive de recurs, care sunt comune pentru cei doi recurenți, curtea constată următoarele:
În ceea ce privește neconstituționalitatea dispozițiilor legale cuprinse în OUG nr. 137/2000, prin mai multe decizii Curtea Constituțională a considerat că prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din OUG nr. 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Or, în speța de față, soluția instanței s-a bazat pe dispozițiile deciziei nr. 46/15.12.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul unui recurs în interesul legii.
Așa fiind, instanța nu a anulat sau a refuzat aplicarea unor acte normative cu putere de lege, ci luând în considerare dispozițiile art. 329 alin. 3 teza ultimă din Codul d e procedură civilă care prevăd obligativitatea pentru instanțele judecătorești de a urma dezlegările de drept date de instanța supremă, a făcut aplicarea acestor dispoziții legale.
De altfel, instanța supremă a motivat amplu considerentele pentru care a reținut existența discriminării, făcând referire la dispozițiile cuprinse în decizii ale Curții Europene a Drepturilor Omului, iar aplicarea înțelesului sintagmei de "discriminare" este supusă normelor europene, Constituția României, prin dispozițiile art. 20 alin. 2, prevăzând principiul aplicării directe și imediate ale dispozițiilor Convenției, astfel cum acestea sunt interpretate de
Cu privire la decizia nr. 838/27 mai 2009 Curții Constituționale, invocată de către recurenți, curtea reține că aceasta este pronunțată în cadrul soluționării unui conflict de natură constituțională între puterile în stat și, așa cum se reține în chiar considerentele acestei decizii " apare evident că soluția pronunțată de Curtea Constituțională în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu poate produce nici un efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuției consacrate de art. 329 din Codul d e procedură civilă. " De altfel decizia nr. 46/2008 a ÎCCJ nu a făcut obiectul analizei în cadrul deciziei sus-menționate.
În consecință decizia pronunțată de Curtea Constituțională nu afectează obligativitatea respectării de către instanțele judecătorești a deciziei pronunțate în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și justiție.
Criticile recurenților cu privire la acordarea simultană atât a ratei inflației cât și a dobânzii legale pentru același debit, nu pot fi primite.
Practica și doctrina au permis cumulul de dobânzi legale cu rata inflației.
Se susține că în această situație există două daune distincte, având cauze diferite: una are ca temei juridic art.1088 alin.1 Cod civil, cealaltă art.998 Cod civil.
Astfel, pe lângă dobânda legală ca daună moratorie, creditorul poate pretinde și alte daune ce au caracter compensatorii și care sunt menite să acopere prejudiciul cauzat prin erodarea creanțeidatorată inflației, după ce a ajuns la scadență. Valoarea acestui din urmă prejudiciu ar consta în diferența dintre valoarea nominală a creanței și valoarea sa reală la data executării. Actualizarea în funcție de rata inflației este fundamentată pe natura și scopurile diferite ale celor două instituții; dobânda este prețul lipsei de folosință, iar actualizarea cu rata inflației urmărește păstrarea valorii reale a obligației bănești.
Pentru toate considerentele de mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, curtea va respinge recursurile.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 444/11.05.2009 a Tribunalului Covasna, pe care o menține.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 26.10.2009.
Președinte, pt.Judecător,
- - - - - -,
aflată în delegație,
semnează președinte instanță,
Opinie separată,
În sensul admiterii recursurilor și respingerii acțiunii reclamanților.
Judecător,
- - Grefier,
Opinie separată,
În opoziție cu restul membrilor completului apreciez că acțiunea reclamanților se impunea a fi respinsă pentru următoarele considerente:
Acțiunea introductivă are ca obiect plata drepturilor salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15% prevăzut de art. 3 din legea 444/2006 pentru cadrele militare, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, drepturi salariale solicitate de alte categorii profesionale decât de textul legal menționat, respectiv magistrați și personal auxiliar.
Cererea de acordare a unor drepturi salariale din acte normative care reglementează salarizarea altor categorii profesionale decât cea din care fac parte reclamanții, a fost întemeiată pe noțiunea de discriminare astfel cum această este reglementată de OG nr. 137/2000 motivat de împrejurarea că și reclamanții în calitate de judecători sunt obligați să păstreze secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care ia cunoștință în exercitarea funcției cu privire la procesele aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.
Chestiunea de drept supusă judecății astfel cum aceasta a fost expusă succint mai sus, întrucât a făcut obiectul a numeroase acțiuni pe teritoriul țării, a ridicat două probleme:
1) una de natură constituțională rezolvată inițial prin decizia nr. 819/3.07.2008 de Curtea Constituțională, prin care s-a constatat că " prevederile art. 1, art. 2 al. 3 și art. 27 al. 1 din OG nr. 137/2000 privind și combaterea discriminării sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative "
2) alta determinată de practica neunitară a dispozițiilor legale aplicabile acestui gen de acțiuni pe întreg teritoriul României și care a fost dezlegată ulterior deciziei prin decizia nr. 46 /15.XI 2008 pronunțată de ÎCCJ în cadrul recursului în interesul legii, potrivit căreia magistrații și personalul auxiliar " au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%" întrucât altfel " s-ar ajunge la o situație discriminatorie în sensul dispozițiilor art. 16 al. 1 din Constituție, ale art. 1-2 din OG nr. 137/2000 și ale art. 1 din Protocolul 12 adițional la CEDO"
Potrivit art. 31 al. 1 din Legea 47/1992 privitor la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, deciziile prin care se constată neconstituționalitatea unui act normativ sunt definitive și obligatorii.
Însă, tot la fel de obligatorii sunt și dezlegările date problemelor de drept judecate în cadrul recursurilor în interesul legii conform art. 329 al. 3 Cod procedură civilă.
Iată deci că, într-un mod inedit, instanțele de drept comun sunt puse în fața unei decizii de neconstituționalitate și a unei decizii în interesul legii pronunțate de cele mai importante instanțe ale țării, Curtea Constituțională și ÎCCJ, asupra aceleiași chestiuni de drept ce face obiectul și prezentului proces, respectiv acordarea sau nu a sporului de confidențialitate de 15% magistraților și personalului auxiliar în temeiul unei pretinse discriminări create prin acte normative de salarizare ale acestora în opoziție cu normele de salarizare ale altor categorii profesionale.
În rezolvarea acestei dileme trebuie pornit de la scopul urmărit de legiuitor prin cele două categorii de decizii obligatorii, scop ce se reflectă în importanța interesului ocrotit prin acestea.
Astfel, deciziile pronunțate în soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate constituie instrumentul juridic cel mai important prin care se garantează respectarea Constituției țării în timp ce recursul în interesul legii urmărește aplicarea unei practici unitare pe teritoriul aceleiași țări.
Deciziile pronunțate în controlul constituționalității sunt obligatorii nu numai pentru instanțele ordinare, ci și pentru ÎCCJ, în timp ce soluțiile din cadrul recursurilor în interesul legii nu leagă Curtea Constituțională dacă se constată că la baza acestora au stat norme de drept contrare ordinii constituționale.
Tocmai datorită supremației Constituției și a necesității garantării ideii de legalitate, observându-se contrarietatea soluțiilor pronunțate asupra aceleiași chestiuni de drept prin deciziile mai sus analizate, Curtea Constituțională, prin decizia nr. 838/27 mai 2009, a constatat existența unui conflict între puterea judecătorească pe de o parte și celelalte puteri constituționale, pe de altă parte.
Această din urmă decizie nu va fi analizată în amănunt întrucât prin ea se critică comportamentul ÎCCJ, iar efectele se răsfrâng doar asupra acestei instanțe, pentru instanțele ordinare însă au rămas în vigoare și fac în continuare obiectul al interpretării ambele decizii cu valoare obligatorie, astfel cum acestea au fost detaliate mai sus.
În consecință, apreciez că în dezlegarea problemei de drept ce stă la baza acțiunii este necesar a se da prioritate deciziei Curții Constituționale nr. 818/2008 întrucât această decizie prin care se statuează cu putere constituțională că orice înțeles al noțiunii de discriminare potrivit căreia instanța judecătorească ( inclusiv ÎCCJ) au competențe de a ignora legi și a crea acte normative " judiciare" încalcă principiul separației puterilor în stat și în consecință, este neconstituțional.
Consider că instanțele ordinare au menirea de a garanta supremația legii și a Constituției și au obligația universală de a-și fundamenta soluțiile pe ideea de legalitate chiar dacă pentru această finalitate este necesară ignorarea unei decizii în interesul legii, decizie care consacră o interpretare neconstituțională a noțiunii de discriminare.
Judecător,
- -
Red./26.10.2009
Red.op.sep. /26.10.2009
Tehnoredact./30.10.2009/ 9 ex.
Jud. fond,
Președinte:Daniel Marius CosmaJudecători:Daniel Marius Cosma, Maria Carmen Tică
