Drepturi salariale (banesti). Decizia 13/2008. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,

PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR.13/

Ședința publică din 8 ianuarie 2008

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin H, cu sediul în M C,-, împotriva sentinței civile nr.2567 din 11 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul a fost tardiv declarat, fiind scutit de taxă judiciară de timbru.

Instanța invocă excepția tardivității recursului, date fiind prevederile art.103 alin.1 din Codul d e procedură civilă raportat la art.80 din Legea nr.168/1999, excepție în raport de care reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr.2567 din 11 octombrie 2007, Tribunalul Harghita, în baza art.322 pct.5 Cod pr.civilă, a admis cererea de revizuire formulată de revizuienta, împotriva sentinței civile nr.1940 din 30.05.2007 pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr- și în consecință: în baza art.327 alin.1 Cod pr.civilă a schimbat în parte hotărârea supusă revizuirii în sensul că a admis acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâților Ministerul Justiției, Curtea de Apel Tg-M, Tribunalul Harghita și Ministerul Economiei și Finanțelor; a obligat pârâții, în solidar, să plătească reclamantei suma de 1.628 lei, reprezentând prima de vacanță neachitată aferentă anului 2005-2006, actualizată cu indicele de inflație până la data plății; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței revizuite.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:

Prin sentința civilă nr.1940 din 30.05.2007 Tribunalului Harghita, s-a respins ca nefondată acțiunea reclamantei pentru obligarea pârâților în solidar, la plata primei de vacanță pentru anul 2005-2006 cu actualizarea sumei în momentul plății. S-a reținut că prin decizia XXIII/2006 a ICCJ s-a statuat că magistrații și personalul auxiliar de specialitate sunt îndreptățiți la acordarea primelor de vacanță numai pentru anii 2001-2002, în condițiile Legii nr.50/1996 și la data de 1 ianuarie 2003 când a intrat în vigoare OUG nr.177/2002 erau abrogate implicit dispozițiile art.41 ind.1 din legea sus citată. Ulterior, prin încheierea dată la 21 mai 2007 de către Secțiile unite ale instanței supreme s-a dispus îndreptarea deciziei dată în interesul legii prin înlăturarea mențiunii "și personalul auxiliar de specialitate", cu menținerea celorlalte dispoziții ale deciziei.

Fiind vorba de un înscris nou ivit după pronunțarea hotărârii, și hotărâtor pentru dezlegarea pricinii, în temeiul art.322 pct.5 pr.civ. tribunalul a considerat fondată cererea de revizuire formulată de reclamantă, conform celor dispuse prin sentința civilă nr.2482/3 octombrie 2007, procedându-se totodată la rejudecarea pricinii, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, conform solicitării.

Pe fondul pricinii, prin OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, a fost inclus art.4/1 care prevede că magistrații și celelalte categorii de personal salarizate în baza prezentei legi au dreptul pe perioada concediului de odihnă, pe lângă îndemnizația de concediu, la o primă egală cu indemnizația brută sau, după caz, salariul de bază brut, din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat. Ulterior însă, prin dispozițiile art.3 (2) din OUG nr.33/26.02.2001 se prevede că se suspendă până la 01.01.2002 aplicarea prev.art.41 alin.1, care cuprinde dispoziții referitoare la acordarea primei de concediu de odihnă, din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, publicată în nr.563/1999, modificată și completată prin OG nr.83/2000. Prin Legea nr.386/2001 s-a aprobat OUG nr.33/26.02.2001, cu următoarea modificare: la art.III alin.3 - pe perioada suspendării aplicării prevederilor legale menționate la alin.1 și 2, redevin aplicabile dispozițiile legale în materie, existente la data intrării în vigoare a Legii nr.188/1999 a OG nr.83/2000 precum și OUG nr.237/2000.

Cenzurarea legalității acestor suspendări succesive, revine, potrivit art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992, instanței de fond, iar nu Curții Constituționale, deoarece normele legale de suspendare nu mai sunt în vigoare, fiind abrogate la data sesizării instanței. Ca atare, sub sancțiunea denegării de dreptate, instanța este chemată să analizeze legalitatea normelor de suspendare mai sus menționate.

În acest sens, normele legale de suspendare menționate anterior contravin prevederilor art.41 și art.53 din Constituție.

Ținând cont de cele prezentate, instanța a apreciat ca lipsită de efect suspendarea nelegală a acordării primei de vacanță pentru anul 2005, obligând în solidar pârâții la plata acestor drepturi. De asemenea, potrivit art.1084 cod civil daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, ori în speță este de notorietate faptul că sumele de bani datorate se devalorizează continuu. Astfel, potrivit practicii judiciare constante în materie, în mod justificat s-a solicitat actualizarea creanței conform indicelui de inflație.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs DGFP H în reprezentarea intereselor Ministerului Economiei și Finanțelor.

Cu referire la excepția lipsei calității procesual pasive a recurentului s-a arătat că Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat la plata unor drepturi de orice natură către salariații altor instituții. În speță raportul de serviciu este stabilit între reclamantă pe de o parte și Ministerul Justiției- Tribunalul Harghita, pe de altă parte. Astfel că, în acest raport juridic Ministerul Economiei și Finanțelor nu are nici un fel de obligație. S-a mai arătat că în cauză nu s-a dovedit faptul că Ministerul Economiei și Finanțelor ar fi prejudiciat prin acțiuni sau inacțiuni drepturile reclamantei, că ar fi reținut pentru sine fonduri alocate altor ministere astfel că obligația de despăgubire nu poate subzista.

Având în vedere cele de mai sus, recurentul a solicitat admiterea excepției lipsei calități procesual pasive.

Pe fondul cauzei recurentul a arătat că acordarea dreptului la prima de concediu a fost suspendată succesiv pe perioada în litigiu prin legea bugetului de stat, astfel că acțiunea formulată de reclamantă este neîntemeiată.

Potrivit art.80 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, termenul de recurs în materia dedusă judecății este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunțate de instanța de fond. În cauză, hotărârea primei instanțe a fost comunicată la data de 07.11.2007 iar recursul s-a declarat de către DGFP H la data de 21.11.2007, deci cu depășirea termenului legal prevăzut de legea sus citată.

În conformitate cu art.103 pr.civ. neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei. Recurenta nu a invocat nici un motiv obiectiv sau fortuit care să justifice depășirea termenului de recurs și nici nu a formulat cerere pentru repunere în termen, în temeiul art.103 alin.2 pr.civ.

Astfel fiind, recursul declarat în cauză este tardiv formulat și în consecință urmează a fi respins ca atare, pentru considerentele expuse.

În contextul menționat, nu se mai impune analiza motivelor de nelegalitate invocate de către recurentă prin memoriul de recurs, tardivitatea acestei căi de atac având prioritate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de pârâtul pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin H, cu sediul în M C,-, împotriva sentinței civile nr.2567 din 11 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.

IREVOCABILA.

Pronunțată în ședință publică, azi 08 Ianuarie 2008.

PREȘEDINTE: Nemenționat

Judecător,

Judecător,

Grefier,

Red.AV

Tehnored.CC/2 exp.

14.01.2008

Jd.fd.

Asist.jud.

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale (banesti). Decizia 13/2008. Curtea de Apel Tg Mures