Pretentii civile. Speta. Decizia 11/2008. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,

PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR.11/

Ședința publică din 8 ianuarie 2008

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin H, cu sediul în M C,-, împotriva sentinței civile nr.2565 din 11 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul a fost tardiv declarat, fiind scutit de taxă judiciară de timbru.

Instanța invocă excepția tardivității recursului, date fiind prevederile art.103 alin.1 din Codul d e procedură civilă raportat la art.80 din Legea nr.168/1999, excepție în raport de care reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr. 2565 din 11 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-, în baza art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, s-a admis cererea de revizuire formulată de, împotriva sentinței civile nr. 1943 din 30 mai 2007 Tribunalului Harghita și în consecință s-a dispus schimbarea în parte a hotărârii supuse revizuirii în sensul admiterii acțiunii formulată de reclamant împotriva pârâților Ministerul Justiției, Curtea de Apel Târgu -M, Tribunalul Harghita și Ministerul Finanțelor Publice, obligându-i pe aceștia, în solidar, să plătească reclamantului suma de 2.681 lei, reprezentând prima de vacanță neachitată, aferentă perioadei 2005-2006, actualizată cu indicele de inflație. Celelalte dispoziții ale sentinței revizuite au fost menținute.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice H, în reprezentarea intereselor Ministerului Economiei și Finanțelor.

Recurenta, care a declarat recurs în numele Ministerului Economiei și Finanțelor, a solicitat casarea sentinței pronunțate de tribunal și pe cale de consecință, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, respingerea cererii de chemare în garanție formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar pe fond respingerea acțiunii introductive, invocând în drept prevederile art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor s-a invocat faptul că acest minister nu poate fi obligat la plata unor drepturi de orice natură, către salariații altor instituții. În cazul reclamantului raportul de serviciu a fost stabilit între aceasta și Ministerul Public, fără ca Ministerul Economiei și Finanțelor să aibă vreo calitate în cadrul acestui raport juridic clar definit. Rolul ministerului este printre altele acela de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor de buget depuse de ordonatorii principali de credite, în Legea nr. 500/2002 prevăzându-se în mod expres că în caz de divergență între Ministerul Economiei și Finanțelor și ordonatorii principali de credite cui privire la proiectele de buget prezentate, Guvernul este organul competent să ia decizii.

S-a mai învederat faptul că în cauză nu s-a reținut și nu s-a dovedit că Ministerul Economiei și Finanțelor ar fi prejudiciat într-o formă sau alta, prin diverse acțiuni sau inacțiuni drepturile și interesele salariaților altor instituții sau că ar fi reținut pentru sine o parte din fondurile alocate altor ministere și ca atare nu poate să subziste în sarcina acestuia nicio obligație de despăgubire față de reclamant.

În concluzie, s-a susținut că, în condițiile în care în speță nu s-a dovedit că Ministerul Economiei și Finanțelor, cu încălcarea legii, ar fi adus atingere unui drept sau interes legitim al reclamantului și având în vedere considerentele invocate mai sus, se justifică admiterea excepției privind lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.

În ceea ce privește fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În acest sens s-a invocat faptul că aplicarea prevederilor legale referitoare la acordarea primei de vacanță pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești a fost suspendată succesiv prin OUG nr. 33/2001, Legea nr. 743/2001, Legea nr. 631/2002, Legea nr. 507/2003, Legea nr. 511/2004 și Legea nr. 379/2005, până la data de 31 decembrie 2006. S-a apreciat, de asemenea, că este neîntemeiat și capătul de cerere referitor la actualizarea sumelor pretinse cu rata inflației.

Din actele dosarului rezultă că sentința pronunțată de instanța de fond i-a fost comunicată Ministerului Economiei și Finanțelor la data de 7 noiembrie 2007. Curtea reține, de asemenea, că recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor a fost înregistrat la Tribunalul Harghita la data de 22 noiembrie 2007.

Conform prevederilor art. 80 din Legea nr. 168/1999 în materia conflictelor de muncă termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunțată de instanța de fond.

În speță, ținând seama de data comunicării hotărârii atacate, se constată că la data declarării recursului de către recurent, termenul de recurs era împlinit și prin urmare, acesta era decăzut din dreptul de a mai exercita calea de atac dedusă judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge ca tardiv recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice H, cu sediul în M C,-, județul H, împotriva sentinței civile nr. 2565 din 11 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8 ianuarie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat

GREFIER,

Red.

Tehnored. BI/2ex

Jud.fond:;

-30.01.2008-

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Pretentii civile. Speta. Decizia 11/2008. Curtea de Apel Tg Mures