Drepturi salariale (banesti). Decizia 13/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.13/
Ședința publică din 7 ianuarie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Educației, Cercetării și T, cu sediul în B, str.G-ral nr.28-30 sector 1 și Ministerul Economiei și Finanțelor prin M, cu sediul în Tg.M,--3, împotriva sentinței civile nr.1607 din 23 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursurile au fost declarate și motivate în termen, fiind scutite de taxă judiciară de timbru.
Văzând lipsa părților și împrejurarea că recurenții au solicitat judecarea cauzei în lipsa lor conform art.242 Cod procedură civilă, în baza actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.1607 din 23 septembrie 2008, Tribunalul Mureșa respins excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesual pasive a Inspectoratului Școlar Județean M, a Primarului Orașului L și a Consiliului Local al orașului L; a admis acțiunea civilă formulată de reclamanții, prin reprezentant legal Sindicatul " " Tg-M, în contradictoriu cu pârâții Grădinița cu Program Normal nr.2 L, Inspectoratul Școlar Județean M, Primarul orașului L, Consiliul local al orașului și drept consecință:
-a obligat în solidar pârâții la calcularea și la plata în favoarea fiecărei reclamante a unei despăgubiri egale cu majorările salariale prevăzute de Legea nr.220/2007 pentru perioada 01.01.2007 - 20.07.2007.
- a dispus ca despăgubirile mai sus menționate să fie actualizate în funcție de rata inflației, calculată începând cu data scadenței lunare a fiecărei diferențe salariale și până la data plății efective a debitului.
- a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție invocată de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor.
- a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor.
- a admis cererea de chemare în garanție formulată de Inspectoratul Școlar Județean M în contradictoriu cu chemații în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Educației Cercetării și
- a obligat chemații în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Educației,Cercetării și T să aloce în favoarea pârâtului Inspectoratul Școlar Județean M fondurile necesare plății în favoarea reclamanților a despăgubirilor obținute prin hotărâre.
În adoptarea acestei soluții, prima instanță a reținut, cu privire la excepțiile invocate în cauză, următoarele:
Inspectoratul Școlar Județean M dispune de calitate procesuală pasivă, conform art.11 alin.5 din Legea nr.128/1997, art. 142 lit. g din Legea nr. 84/1995, art. 33 alin. 7 și art. 38 alin. 5 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură de învățământ, art. 2, art. 31 alin. 2 și art. 54 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de învățământ preuniversitar de stat pe județul M, deoarece acest pârât are atribuții specifice angajatorului, inclusiv în asigurarea efectuării legale a plății drepturilor bănești ale personalului didactic.
Consiliul local pârât are calitate procesuală pasivă, conform art.15 alin.1 și art.19 din Legea nr.273/2006, art.13 alin.1 din G nr. 32/2001, art.16 din Normele aprobate prin G nr.2192/2004 și art. 167 alin. 3 din Legea nr. 84/1995, acest pârât asigurând aprobarea în bugetul local a sumelor necesare plății drepturilor bănești solicitate de reclamante.
Primarul pârât dispune de calitate procesuală pasivă, conform art.63 alin.1 lit. c și alin.4 din Legea nr. 215/2001 și art. 20 alin.1 și alin. 4 din Legea nr. 500/2003, întrucât acest pârât îndeplinește funcția de ordonator de credite în privința sumelor solicitate de reclamante.
Împotriva hotărârii anterior descrise a declarat recurs pârâtul Ministerul Educației,Cercetării și
Recurentul a invocat motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat în esență că instanța de fond a reținut în mod eronat prev.HG 2192/2004 în sensul în care aceste dispoziții legale se aplică doar în județele pilot nominalizate prin hotărâre de guvern. Prin HG 142/2004 au fost nominalizate județele pilot însă Județul M nu se află printre acestea.
Referitor la HG 223/2005 recurentul a arătat că această hotărâre de guvern a fost abrogată prin HG 366/2007 ca urmare, indicarea prevederilor HG 223/2005 nu este legală.
Prin memoriul de recurs s-a relevat de către recurent faptul că instanța de fond a motivat în mod greșit admiterea cererii de chemare în garanție a ministerului. Se precizează faptul că partea care ar cădea în pretenții s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubiri, numai dacă există un raport juridic. Ori, în cauza dedusă judecății calitatea de angajator conform codului muncii, o are numai directorul unității de învățământ cu personalitate juridică, conform art.11 alin.5 din Legea nr.128/1997. Finanțarea cheltuielilor de personal în favoarea unităților școlare din învățământul preuniversitar nu se face prin bugetul Ministerului Educației,Cercetării și T ci prin Consiliile locale.
Pe fondul pricinii recurentul a relevat că instanța de fond a încălcat prevederile legii 220/2007 și prevederile art.15 alin.2 din Constituție întrucât, legea a fost publicată în MO al României la 17 iulie 2007, nu prevede o dată ulterioară în textul ei și nu se înscrie în condițiile pentru retroactivitatea legii. Prin urmare în conformitate cu principiul efectului imediat al legii noi prevederile legii sus citate se aplică de la data intrării ei în vigoare și nu de la 1 ianuarie 2007.
Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M, solicitând modificarea sentinței atacate, iar în urma rejudecării cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă față de Ministerul Economiei și Finanțelor, datorită lipsei calității procesuale pasive a acestuia, iar în subsidiar, respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată.
În drept, s-a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă, susținându-se că instanța de fond a admis cererea de chemare în garanție în condițiile în care în considerentele hotărârii această cerere nu a fost analizată cu atât mai puțin motivată cum de altfel nu a fost analizată nici excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de chematul în garanție MEF, lipsind cu desăvârșire argumentele care au stat la baza respingerii excepției. Recurentul mai susține că instanța de fond a nesocotit faptul că o cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, în materia litigiilor de muncă este inadmisibilă, întrucât între părțile în litigiu, reclamantă și ceilalți pârâți, pe de o parte, și Ministerul Economiei și Finanțelor, pe de altă parte, nu există raporturi juridice de muncă.
Mai mult, dispozițiile art. 167 alin. 13 din Legea nr. 84/1995, republicată, prevăd că"finanțarea de bază și finanțarea complementară a unităților de învățământ se fac pe bază de contract -, încheiat între directorul unității de învățământ preuniversitar și primarul localității în a cărei rază teritorială se află unitatea de învățământ."Astfel, în mod cert, legiuitorul a înțeles să atribuie, responsabilitatea finanțării învățământului preuniversitar în sarcina autorităților administrației publice locale.
Examinând recursurile deduse judecății, prin raportare la motivele invocate, precum și din oficiu, Curtea constată că acestea sunt nefondate, astfel că vor fi respinse ca atare, pentru următoarele considerente:
În ce privește cerea de chemare în garanție a Ministerului Educației,Cercetării și T, curtea reține că potrivit art.142 din Legea învățământului M este organ administrativ descentralizat în teritoriu al, subordonat acestuia și ținut a pune în aplicare ordinele ministrului educației. Raportat la obiectul litigiului dedus judecății Maa plicat cadrul legal din domeniul salarizării personalului didactic, astfel că în conformitate cu art.60 pr.civ. în situația în care ar cădea în pretenții cererea de chemare în garanție a este fondată. Nu este de omis nici faptul că plata salariilor cadrelor didactice este asigurată de la bugetul de stat prin care virează sumele prin consiliile locale și primări, de unde ulterior se alimentează conturile unităților de învățământ preuniversitar.(HG 538/2001).
Instanța nu poate împărtăși punctul de vedere exprimat de recurent în sensul în care acesta nu are niciun fel de responsabilitate în ceea ce privește salarizarea personalului din învățământul preuniversitar în sensul în care politicile de personal în sistemul de învățământ sunt în responsabilitatea acestui minister iar o politică coerentă de personal la nivelul întregii țări nu poate să facă abstracție de una din componentele sale principale și anume salarizarea personalului didactic. Mai mult, potrivit dispozițiilor Legii 85/1994 rep. și actualizată finanțarea unităților de învățământ preuniversitar cuprinde finanțarea de bază și finanțarea complementară iar finanțarea de bază (care cuprinde și cheltuielile de personal) se asigurăprinbugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.(art.167 din Legea 84/1995).
Argumentele aduse în cuprinsul memoriului de recurs potrivit cărora instanța de fond a indicat în mod greșit prevederile HG.223/2005, act normativ în prezent abrogat, vor fi înlăturate întrucât HG 366/2007 a fost publica în Monitorul Oficial la data de 25 aprilie 2007. Astfel fiind, în perioada de referință, respectiv perioada în litigiu au fost în vigoare ambele acte normative, HG 223/2005 fiind succedată de HG 366/2007.
Față de cele arătate curtea apreciază că susținerile pârâtului, în calitatea sa de ordonator principal de credite prin raportare la structurile din subordine și prin raportare la atribuțiile conferite de lege nu pot fi primite, acest minister având calitatea procesuală.
Criticile formulate de recurent privitoare la indicarea greșită a prevederilor HG 2192/2004, de către instanța de fond, sunt întemeiate prin prisma art.2 a acestui act normativ însă, înlăturarea acestui temei legal nu are drept consecință înlăturarea argumentelor expuse mai sus și nu poate avea ca efect exonerarea acestui minister de obligațiile ce îi revin potrivit dispozițiilor legale.
Cu privire la cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor este adevărat că prima instanță a admis în principiu cererea însă în cuprinsul hotărârii nu există motivare în fapt și în drept, lipsă care urmează a fi suplinită de către instanța de control judiciar.
Ministerul Economiei și Finanțelor este responsabil pentru finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat în temeiul dispozițiilor art. 167 alin.1 și 2 din Legea nr. 84/1995, (republicată) conform cărora această operațiune se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, finanțarea cuprinzând atât, finanțarea de bază, cât și finanțarea complementară. Or, potrivit dispozițiilor art. 167 alin.5 din aceeași lege, în finanțarea de bază sunt cuprinse și cheltuielile de personal.
Aceeași responsabilitate a Ministerului Economiei și Finanțelor derivă, pentru perioada aflată în litigiu, și din prevederile art. 14 alin.4 din Legea nr. 486/2006, privind bugetul de stat pe anul 2007, precum și din cele ale art. 19 lit. a) din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, pârâtul-recurent coordonând acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, precum pregătirea proiectelor bugetare anuale și ale legilor de rectificare.
În plus, conform prevederilor art. 21 alin. 1 din Legea nr. 486/2006, cheltuielile privind despăgubirile acordate prin hotărâri definitive ale instanțelor judecătorești, se acoperă de către Ministerul Economiei și Finanțelor, pe bază de documente legale, din sumele prevăzute cu această destinație în bugetul de stat.
Din coroborarea prevederilor legale menționate, rezultă că pârâtul-recurent are calitate procesuală pasivă în cauză, atât sub aspectul opozabilității față de minister a hotărârii atacate, cât și sub aspectul punerii acesteia în executare.
Pe fondul cauzei susținerile recurenților sunt de asemenea neîntemeiate:
Reclamantele sunt încadrate la unitatea școlară pârâtă, în funcția de cadru didactic în învățământul preuniversitar, având grad didactic I, iar prin anexa nr. 2 nr.OG 11/2007, au fost stabiliți coeficienții de multiplicare pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar, inclusiv pentru profesorii cu grad didactic I, începând cu luna ianuarie 2007.
Prin Legea nr. 220/2007, anexa nr. 2 nr.OG 11/2007 a fost aprobată cu modificări, fiind rectificați coeficienții de multiplicare pentru profesorii cu grad didactic I din învățământul preuniversitar, fără a se modifica și prevederile art. 9 din nr.OG 11/2007 privind aplicarea noii salarizări a cadrelor didactice începând cu luna ianuarie 2007.
În concluzie, prin Legea nr. 220/2007, legiuitorul a reglementat un raport juridic nou, de recalculare a drepturilor salariale, instituind drepturi salariale cu scadențe viitoare, constând în majorări salariale, iar nu în confiscări abuzive ale unor drepturi salariale licit dobândite anterior, deci problema retroactivității nu se pune. Același mecanism legislativ se întâlnește și în ipoteza acordării prin lege a unor despăgubiri în favoarea unor anumite categorii de cetățeni pentru prejudicii anterioare intrării în vigoare a legii, sau în ipoteza reconstituirii unor drepturi (cum ar fi dreptul de proprietate). În toate cazurile, valorificarea beneficiului acordat de lege (executarea raportului juridic nou instituit) se face pentru viitor.
Deci, legea nouă (Legea nr. 220/2007) nu se aplică faptelor și actelor juridice petrecute anterior intrării ei în vigoare ("facta praeterita") constând în faptul prestării muncii și în actul juridic al plății salariului pe perioada ianuarie - iulie 2007. Dimpotrivă, Legea nr. 220/2007 reglementează o "facta pendentia" și o "facta futura", constând în situația juridică nouă recunoașterii unor debite salariale (corelative dreptului la majorările salariale) și a scadenței acestora după intrarea în vigoare a legii noi, ca efect al rectificării de către legislativ a unor coeficienți de multiplicare salarială stabiliți inițial de Guvern.
Însă, pârâții au omis să aplice prevederile Legii nr. 220/2007, începând cu luna ianuarie 2007, încălcând și prevederile art. 154 - 155, art.161 - 164 alin.1 și 2 din Codul muncii, cauzând un prejudiciu salarial conform dispozițiilor art. 269 din Codul muncii.
Față de cele ce preced, nefiind incidente motivele prev. de art.304 pct.7 și 9.pr.civ. iar curtea nereținând din oficiu motive de casare de ordine publică, urmează a se respinge ca nefondate recursurile declarate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile formulate de pârâtul Ministerul Educației,Cercetării și T, cu sediul în B str.G-ral nr.28-30, sector 1, și de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în Târgu M,--3, județul M, împotriva sentinței civile nr.1607 din 23 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 7 ianuarie 2009.
PRESEDINTE JUDECĂTORI: Nemenționat
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 exp.
26.02.2009.
Jud.fond:-
Asit.jud.-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
