Drepturi salariale (banesti). Decizia 1323/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.1323
Ședința publică din data de 4 iulie 2008
PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu
JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Cristina Mihaela Moiceanu
: -
Grefier: -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta SC ""SA, cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1109 din 4 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant G, domiciliat în comuna, sat, nr.152, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru recurenta-pârâtă SC "" SA avocat din Baroul Prahova, lipsind intimatul-reclamant
Procedura legal îndeplinită.
Se referă instanței de grefierul de ședință că recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei de timbru.
Avocat pentru recurenta-pârâtă SC ""SA depune la dosar depune la dosar adresele - Membru Grup înregistrate la Direcția Corporative Juridic sub nr.47 și 48/05.02.2008 și declară că alte cereri nu mai are de formulat, solicitând acordarea cuvântului în fond.
Curtea, față de actele și lucrările dosarului, având în vedere declarația recurentei-pârâte că nu mai au alte cereri de formulat, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Având cuvântul în fond pentru recurenta-pârâtă SC ""SA avocat solicită în principal admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței în sensul admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune. Într-un prim subsidiar solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii, iar într-un ultim subsidiar admiterea recursului modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul de a se acorda suplimentările salariale în raport de salariu de bază mediu pe societate, cu mențiunea că aceste sume sunt brute. Cheltuielile de judecată urmează a le solicita pe cale separată.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalul Prahova reclamantul Gac hemat în judecată pe pârâta SC SA solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 5630 lei reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate pentru perioada 2004-2006, cu ocazia Sărbătorilor de Paște și C precum și daune, beneficiu de care a fost lipsit prin neplata la timp a sumei în raport cu rata inflației.
S-a susținut în motivarea acțiunii de către reclamant că deși contractul colectiv de muncă pe anii 2004, 2005,2006 prevedea suplimentări salariale de Paște și de C, nu a primit aceste suplimentări, ori prevederile art.168 alin.1 din CCM sunt clare și nu lasă posibilitatea unei interpretări ambigue, suplimentările salariale prevăzute cu prilejul și Cului fiind drepturi salariale câștigate și nu pot fi pierdute și desființate prin CCM în urma negocierii cu sindicatul.
Prin întâmpinare pârâta SC SA Bai nvocat excepția prescrierii dreptului la acțiune deoarece potrivit disp. art. 283 alin. lit. e Codul muncii cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la nașterea dreptului la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori ale unor clauze ale acestora, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând că drepturile salariale s-au introdus în salariul de bază al fiecărui salariat începând cu anul 2003, ulterior la data de 31.08.2007 a emis o nota privind precizarea situației primelor de Paște și C prevăzute de art. 168 din Contractul Colectiv de Muncă al SC SA.
În cauză s-a administrat proba cu acte.
Prin sentința civilă nr.1109 din 4 aprilie 2008 Tribunalul Prahovaa admis acțiunea în parte formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta SC SA, a obligat pârâta să plătească reclamantului suplimentările salariale corespunzătoare sărbătorii de Paște și C 2004 -2007 respectiv suma bruta de 5630 lei, ce va fi actualizată conform indicelui de inflație începând cu data scadenței până la plata efectivă, respingându-se capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale.
Prin aceeași sentință pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 150 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, tribunalul a respins-o, având în vedere disp.art.137 pr.civ. deoarece după cum rezultă din rezoluția de primire cererea a fost înregistrată la data de 22.01.2008, în cadrul termenului de prescripție de 3 ani prev. de disp.art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii, obiectul acțiunii constituindu-l plata drepturilor salariale.
Pe fondul cauzei, tribunalul a constatat că reclamantul a fost încadrat la societatea pârâtă SC SA
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anul 2004 prevede în cuprinsul art. 168, cu prilejul sărbătorilor de Paște și C angajații SN SA urmează a beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de baza mediu pe SNP SA.
Prin alin. 2 al aceluiași articol, se prevedea ca pentru anul 2003 suplimentările de la alin. au fost introduse în salariu de bază al fiecărui salariat.
Contractele colective muncă pe unitate negociate și aplicabile la nivelul societății pârâte a menținut pe anii 2004-2005-2006 suplimentările salariale prevăzute la alin. al art. 168 din Contractul colectiv de muncă.
Coroborând disp. art. 168 din Contractul colectiv de muncă pentru anul 2004 cu cele ale art. 168 din Contractul colectiv de muncă pe anii 2005,2006 tribunalul a apreciat că părțile semnatare au înțeles să păstreze pentru salariați beneficiul suplimentărilor salariale prevăzute de art. al aceluiași articol din Contractul Colectiv de muncă și în cuprinsul anilor 2004-2005-2006, suplimentările fiind introduse în salariul de bază al fiecărui salariat numai pentru anul 2003.
După cum rezultă din probele administrate în cauză, pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile ce- reveneau potrivit art. 168 alin.l din Contractul colectiv de muncă, întrucât deși avea obligația conform Codului Muncii de a dovedi că a inclus primele de C și de Paște în salariul de bază al angajaților, nu a făcut dovada plătii către reclamant a acestor suplimentări salariale de și Paște pentru perioada 2004-2006, astfel că drepturile salariale se ridica la suma de 5630 lei.
Faptul că în Nota întocmită de Comisia Paritară SA se menționează că voința comună a părților a fost aceea ca începând cu anul 2003 primele de Paște și de C să fie introduse în salariile de bază ale fiecărui angajat, nu înseamnă în mod automat că aceste suplimentări au și fost incluse în salariile de bază, cât timp pârâta nu a făcut nicio dovadă în acest sens.
Pe cale de consecință, în baza prev. art. 161 alin. din Codul muncii tribunalul a admis acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantului G suplimentările salariale conform CCM pentru perioada 2005-2006, constând în prima de Paște și C, respectiv suma 5630 lei, ce a fost actualizată conform indicelui de inflație începând cu data scadenței și până la plata efectivă.
Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat recurs criticând soluția ca netemeinică și nelegală în sensul că în mod greșit instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiunea pentru că drepturile salariale solicitate își au izvorul în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, ceea ce atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 283 alin.1 lit.e Codul muncii, termenul de prescripție fiind de 6 luni.
Pe fond soluția a fost criticată, deoarece instanța nu a ținut seamă de disp. art. 168 alin. 2 din pe anii 2003-2004 potrivit cărora primele de sărbători au fost incluse în salariul de bază și plătite ca atare. Această situație rezultă și din faptul că reclamantul nu a formulat acțiune și pentru plata primelor pe anul 2003, an în care s-a negociat pentru prima dată cu sindicatul includerea acestor prime în salariu.
Ultima critică a recursului se referă la faptul că tribunalul nu a acordat atenție, atunci când a stabilit suma datorată de recurentă, dispozițiilor art. 168 din sub aspectul cuantumului sumei care se acordă cu titlu de primă în sensul că aceasta nu este echivalentă cu salariul mediu brut pe unitate, ci cu salariul de bază mediu brut pe unitate, cu alte cuvinte aceste prime nu includ și sporurile.
Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurentă, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză Curtea constată că este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, așa după cum se va arăta în continuare:
Este adevărat că potrivit art. 283 alin. 1 lit. e Codul muncii dreptul la acțiune în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului, așa cum se susține prin primul motiv de recurs, legea nefăcând nici o diferențiere în ce privește natura acestui drept, însă în ce privește drepturile salariale prin același articol la lit. c s-a prevăzut un termen de 3 ani aplicabil în toate situațiile în care obiectul acțiunii este dat de pretenții salariale, indiferent de izvorul acestora, astfel că instanța de fond în mod corect apreciat că dreptul material la acțiune nu este prescris, această critică a recursului fiind nefondată.
Nu există reglementare și nici nu a fost în intenția legiuitorului vreodată ca pentru drepturile salariale să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora.
Pe fondul cauzei, Curtea constată că susținerile recurentei nu își găsesc reflectarea în probatoriul administrat în cauză, deoarece nimeni nu a contestat că începând cu anul 2003 în urma negocierilor purtate cu sindicatul primele de sărbători urmau a fi incluse în salariu, numai că acest lucru trebuia și probat de către recurentă în sensul de a demonstra cât din creșterea salarială a fiecărui an s-a datorat includerii în salariul de bază a acestor prime.
Această probă nu a fost făcută, astfel că, în mod corect instanța de fond admis acțiunea.
În ce privește cuantumul sumei acordată reclamantului criticile formulate de recurentă sunt întemeiate, întrucât cuantumul fiecărei prime a fost expres reglementat prin ca fiind echivalentul unui salariul de bază mediu brut pe unitate în care nu sunt incluse sporurile și nu echivalentul unui salariu mediu brut pe unitate în care sunt incluse sporurile, astfel cum greșit a stabilit instanța de fond, motiv pentru care în temeiul art. 312 Cod pr. civilă, Curtea va admite recursul și va modifica în parte sentința în sensul reducerii sumei la care a fost obligată pârâta către reclamant la 3623 lei reprezentând prime ce C pe 2004, 2005 și Paște 2005, 2006.
Curtea urmează a menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC ""SA, cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1109 din 4 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant G, domiciliat în comuna, sat, nr.152, județul P și în consecință:
Modifică în parte sus-menționata sentință în sensul că reduce suma la care a fost obligată pârâta către reclamant la 3623 lei reprezentând prime de C 2004, 2005 și Paște 2005, 2006.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 4 iulie 2007.
Președinte JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Cristina Mihaela Moiceanu
--- - --- - -
Grefier
-
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
Tehnored.3 ex./09.07.2008
/
.fond nr- Trib.
Jud.fond
Președinte:Ioana Cristina ȚoluJudecători:Ioana Cristina Țolu, Cristina Mihaela Moiceanu