Drepturi salariale (banesti). Decizia 1379/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1379
Ședința publică din 09 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marioara Coinacel
JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 3: Benone Fuică
GREFIER - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 1308 din 27.08.2009 pronunțată de Tribunalul Galați, în contradictoriu cu intimata - pârâtă, cu domiciliul ales la sediul Curții de Apel Galați, intimații - pârâți CURTEA DE APEL GALAȚI, cu sediul în G,-, TRIBUNALUL GALAȚI, cu sediul în G,-, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII, cu sediul în B, nr.1-3, sector 1.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată fixat în recurs; recursul este motivat; recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și având în vedere că se solicită judecarea în lipsă, o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului înregistrat la Curtea de Apel Galați Secția Conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1308/27.08.2009 Tribunalul Galația admis acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL GALAȚI și TRIBUNALUL GALAȚI.
A obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Galați și Tribunalul Galați să plătească reclamantei o despăgubire egală cu cuantumul primelor încasate în perioada 2006-2008 de un consilier juridic asimilat magistraților din cadrul Ministerului Justiției, sumă actualizată cu rata inflației la data plății, și la plata dobânzii legale aferentă dreptului principal, calculată cu începere de la data nașterii dreptului la acțiune și până la data plății efective.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin acțiunea formulată și înregistrată inițial sub nr- pe rolul Curții de Apel Galați reclamanta, a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Galați și Tribunalul Galați, plata echivalentului stimulentelor primite in perioada 2006-2008 de un consilier juridic asimilat magistraților din cadrul Ministerului Justiției cu titlu de despăgubiri, drepturi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective si la plata dobânzii legale conform OG nr.9/2000, de la data nașterii dreptului la acțiune.
De asemenea, a mai solicitat și citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că îndeplinește funcția de judecător, că potrivit normelor interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art.25 alin.2 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru pentru stimularea personalului din sistemul justiției, aprobate prin nr.1008/C din 19 mai 2006, fondul destinat stimulării personalului din sistemul justiției, in conformitate cu art.25 alin.2 din Legea nr.146/1997 se constituie din diferența de 75% din recuperarea sumelor din cheltuielile judiciare avansate de stat din bugetele aprobate Ministerului Justiției pentru desfășurarea proceselor penale precum si din amenzile judiciare.
A arătat că repartizarea sumelor pentru instanțele judecătorești si instituțiile subordonate Ministerului Justiției, destinate stimulării personalului se face de către ordonatorul principal de credite, pârâtul Ministerul Justiției, iar repartizarea sumelor destinate stimulării personalului în cadrul instanțelor judecătorești se face de ordonatorii secundari de credite și ordonatorii terțiari de credite.
A mai arătat că așa cum reiese din adresele cu nr.42140, 42717 din 30.04.2008 emisă de pârâtul Ministerul Justiției în perioada 2006-2008, personalului din cadrul Ministerului Justiției i-au fost acordate în repetate rânduri stimulente din fondul constituit potrivit art.25 alin.2 din Legea nr.147/1997.
A învederat că, deși se afla în aceeași situație, a fost salarizată inegal, apreciind că prezentul litigiu reprezintă un conflict de drepturi, având ca obiect plata unor despăgubiri rezultate din existenta unei situații discriminatorii.
Deși, potrivit prevederilor Normelor interne, atât magistrații cât și personalul asimilat magistraților si personalul auxiliar au drepturi egale in ceea ce privește repartizarea de stimulente din fondurile constituite în modul mai sus arătat, tratamentul cu privire la acordarea acestora nu a fost egal, ci din contra discriminatoriu.
Atât magistrații cât și personalul auxiliar de specialitate din instanțele judecătorești nu au beneficiat și nu beneficiază de asemenea sume considerabile în raport cu munca efectivă și responsabilitatea acestora.
Astfel consideră că Ministerul Justiției în calitate de ordonator principal de credite, a stimulat material numai anumite categorii de personal, folosindu-și dreptul de acordare a acestor stimulente în mod discreționar, abuziv, el fiind obligat să respecte principiul nediscriminării în cadrul relațiilor de muncă, așa cum este consacrat de art.5 din Codul muncii care interzice faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință întemeiate "în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alin.2 dar care produc efectele unei discriminări directe.
În drept a invocat disp.art.5, 269 din Codul muncii, art.25 alin.2 din Legea nr.146/1997si pe nr.OG137/2000.
Pârâta Curtea de Apel Galați, a formulat întâmpinare prin care solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, motivat de faptul că ordinele la care face referire reclamanta, nu au fost atacate la organul emitent, iar în cazul unui răspuns negativ la instanța de contencios administrativ, ceea ce duce la concluzia că aceasta a acceptat cele dispuse prin ordin.
Pârâtul Ministerul Justiției, prin întâmpinare a arătat că ordinele emise de ministrul justiției prin care s-au acordat stimulente consilierilor din aparatul propriu, nu pot fi folosite ca probe utile și concludente pentru dovedirea stării de discriminare invocată de reclamantă, deoarece legea recunoaște ordonatorilor de credite doar o posibilitate de a acorda premii sau stimulente, cu îndeplinirea anumitor condiții stabilite prin ordin al ministrului justiției, neexistând nici un act normativ care să prevadă ori să garanteze dreptul de a primi stimulente, fiecărui salariat din sistemul justiției. Legea nr. 146/1997 prevede la art. 25 al.2 numai modalitatea de constituire a fondului cu destinație specială pentru stimularea personalului din sistemul justiției, fără să instituie reguli privind eventualele categorii de beneficiari ai stimulentelor, care urmau a fi stabilite în baza unor norme interne aprobate prin ordin al ministrului justiției.
Cu privire la capătul de cerere care are ca obiect actualizarea sumei pretinse cu indicele de inflație la data plăți și la plata dobânzii legale, a arătat că potrivit art. 1088.civ. "la obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare, nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societatenu sunt debite decât din ziua cererii de chemare în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept".
În combaterea susținerilor reclamantei, s-a folosit de proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 114/11.03.2009 pronunțată de Curtea de Apel Galațis -a dispus declinarea competenței soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Galați, avându-se în vedere Decizia 104/2009 a Curții Constituționale prin care s-a constatat că dispozițiile art. I și II din OUG 75/2008 sunt neconstituționale.
Pe rolul Tribunalului Galați, cauza a fost înregistrată sub nr-.
În acest ciclu procesual, au fost administrat noi probe, respectiv copiile Ordinelor Ministrului Justiției, prin care au fost acordate stimulentele la care face referire reclamanta prin acțiune.
Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul a constatat următoarele:
Prin dispozițiile art. 21 din OG nr. 137/2000, se stabilește că persoana care se consideră discriminată, poate formula acțiune privind acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării.
Potrivit art. 2 din OG nr. 137/2000, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, care are drept scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor omului ori a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul public sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Pentru a ne găsi în situația unei fapte de discriminare, trebuie să avem două situații comparabile la care tratamentul aplicat să fi fost diferit.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, legat de art. 14 privind interzicerea discriminării, a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
În același sens, Curtea Europeană de Justiție a statuat principiul egalității ca unul dintre principiile generale ale dreptului comunitar. În sfera dreptului comunitar, principiul egalității exclude ca situațiile comparabile să fie tratate diferit și situațiile diferite să fie tratate similar, cu excepția cazului în care tratamentul este justificat obiectiv.
Curtea Europeană a apreciat că statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură diferențele între situații analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincțiile de tratament juridic aplicabile.
Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii), se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art.155 din Codul muncii ). Or, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art.154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă
Potrivit acestor principii, se constată următoarele:
Salarizarea personalului din sistemul autorității judecătorești și stabilirea drepturilor de care acesta beneficiază, este reglementată prin legi speciale, având un regim de salarizare diferit față de alte categorii de personal.
Deși se află în aceeași situație, respectiv în categoria profesională a magistraților și în pofida faptului că sunt interzise acțiunile de excludere, deosebire, restricție sau preferință întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la art. 5 alin.2, reclamanții nu au beneficiat de astfel de premieri, producându-se astfel efectele unei discriminări directe.
S-au creat astfel premisele unui arbitrariu în modalitatea de acordare a premiilor(stimulentelor) unor categorii aflate in situații comparabile prin prisma atribuțiilor de serviciu si identice în ceea ce privește salarizarea sau remunerarea.
Astfel potrivit art.23 din Declarația Universala a Drepturilor Omului se instituie principiul potrivit căruia "toți oamenii, fără nici o discriminare, au dreptul la salariu egal pentru muncă egală".
Instanța a retinut că s-a creat o situație discriminatorie între magistrați, fără o justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor.
Față de aceste considerente, a admis acțiunea și a obligat pârâții să plătească reclamantei o despăgubire egală cu cuantumul primelor încasate în perioada 2006-2008 de un consilier juridic asimilat magistraților din cadrul Ministerului Justiție
Reclamanta a mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța o găsește admisibilă, ținând cont si de prevederile art.1082 din Codul civil și art.161 alin.4 din Codul muncii. Astfel, în acest articol se arată că debitorul este osândit, de se cuvine, la plata unor daune interese, pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este de rea credință din partea sa, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată. In prezenta cauză pârâții sunt în culpă pentru neacordarea stimulentelor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă ca finalitate eliminarea acestor discriminări.
In speță, nu există o cauză străină, care sa conducă la ideea ca neacordarea acestor stimulente nu s-ar datora culpei pârâților, iar faptul că până în prezent reclamanta nu a solicitat plata despăgubirilor, nu este un motiv care să nu atragă incidența dispozițiilor legale în materie.
Potrivit art.1084 din Codul civil daunele interese ce sunt debite creditorului, cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, ori în speța este de notorietate faptul că sumele de bani datorate se devalorizează continuu. Astfel potrivit practicii judiciare în materie, în mod justificat s-a solicitat actualizarea creanței conform indicelui de inflație.
În ceea ce privește acordarea dobânzii legale, instanța a reținut:
Potrivit disp. art. 1088 al. 2.civil "La obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare, nu pot cuprinde decât dobânda legală"
Astfel, în cauza dedusă judecății, dobânda legală solicitată de către reclamantă, urmează a fi calculată și plătită cu respectarea disp.art. 3 alin. 3 din Legea nr. 356/2002, care face trimitere la dobânda de referință a BNR, diminuată cu 20%, cu începere de la data nașterii dreptului la acțiune și până la data plății efective.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente:
Instanța de fond în mod greșit a ignorat faptul că prin acordarea stimulentelor conform Ordinului ministrului Justiției menționate în acțiune nu poate fi reținută o încălcare a dispozițiilor OG nr.137/2000 și a dispozițiilor constituționale care privesc egalitatea în drepturi a cetățenilor, întrucât nu există un "drept de a fi premiat" ca drept recunoscut și protejat de lege, ci numai posibilitatea recunoscută prin lege ordonatorilor de credite de a acorda premii sau stimulente, cu îndeplinirea anumitor condiții stabilite prin ordin al Ministerului Justiției.
Conform alineatului (2) al art.25 din Legea 146/1997, repartizarea veniturilor pe beneficiar se face în baza unor norme interne aprobate prin ordin al ministrului justiției.
Din analiza dispozițiilor cuprinse în Norme rezultă faptul că principalele criterii de repartizare a stimulentelor au caracter exemplificativ iar nu limitativ, ceea ce înseamnă că ordonatorul de credite este îndreptățit să evalueze și să stabilească la un moment dat necesitatea stimulării financiare pe baza unor criterii ce corespund obiectivelor fixate la un moment dat în politica de dezvoltare a sistemului judiciari și/sau a obiectivelor generale ale Ministerului Justiției (art.4 alin.3).
Se poate observa natura acestor stimulente, precum și inexistența obligativității recompensării tuturor categoriilor de personal din cadrul instanțelor judecătorești în același timp.
În conformitate cu dispozițiile art. 41 din Constituție "Salariații au dreptul la măsuri de protecție socială. Acestea privesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională, precum și alte situații specifice, stabilite de lege".
Potrivit art. 155 din Codul muncii "Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri".
"Principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate în special în exercitarea următoarelor drepturi: -(i) dreptul la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare -" - art. 1 alin.2 din OG nr. 137/2000.
Pentru munca prestată de către salariat, angajatorul este obligat să plătească acestuia salariul din care fac parte și sporurile ori alte adaosuri la care este îndreptățit potrivit legii. În schimb, premiile sau stimulentele sunt concepute ca drepturi suplimentare care pot să fie sau nu acordate salariaților în funcție de o serie de criterii pe care angajatorul le poate stabilit ca prioritate.
Ca atare, stimulentul financiar nu este un drept conferit de lege cu caracter absolut, invitabil, nu se confundă cu salariul, el depinzând de o multitudine de factori: existența însăși a unei sume (având în vedere sursa fondului: amenzi judiciare și cheltuieli avansate către stat și recuperate de la participanții procesului penal), obiectivele urmărite de Ministerul Justiției, la un moment dat, în politica sa de reformă a justiției, numărul personalului, calitatea activității desfășurate de acesta, criterii de performanță apreciate ca prioritate. Existența acestei game atât de largi de factori ce determină acordarea/neacordarea premiului îi conferă acestuia un caracter incert, imposibil de prevăzut, astfel încât nu putem vorbi de un drept - creanță lichidă, exigibilă. (cauza Kopecky Slovaciei, cauza Rafinăriile și Stratis Greciei).
În mod evident, nu se poate vorbi de un drept care urmează a fi plătit întregului personal din sistemul autorității judecătorești în același timp.
Este adevărat că prin natura lor stimulentele sunt drepturi suplimentare menite să recompenseze, dar nimic nu împiedică angajatorul să le plaseze alături de alți factori care deopotrivă să concureze la realizarea unor obiective stabilite ca prioritare la un moment dat.
Instanța de recurs trebuie să constate că la anumite intervale de timp, ordonatorii pot aprecia ca în funcție de ordinea realizării obiectivelor propuse să repartizeze fonduri colectate potrivit art. 25 din Legea taxelor de timbru, fără însă ca tot personalul din sistem să fie recompensat în același timp.
Printr-o serie de ordine a fost aprobată în perioada 2006 - 2008 repartizarea unor fonduri destinat stimulării personalului instanțelor judecătorești.
Prin Ordinul ministrului justiției nr. 1744/C/2006 din 13 iulie 2006 fost aprobată repartizarea unui fond destinat stimulării judecătorilor din instanțele judecătorești, iar prin Ordinul ministru8lui justiției nr.3179/C din12.12.2008 s-a aprobat repartizarea către ordonatorii secundari de credite a unui fond total de stimulente, destinat tuturor categoriilor de personal al instanțelor judecătorești, în valoare totală de1.200.000 lei, din totalul fondului realizat la nivelul exercițiului financiar aferent anului 2007 și 2008.
Cu titlu exemplificativ, a arătat că și prin Ordinul ministrului justiției nr.1793/C/2006 din 27 iulie 2006 fost aprobată repartizarea unui fond destinat stimulării personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești, iar prin Ordinul Ministrului Justiției nr.2800/C/2006 s-a aprobat de asemenea repartizării unui fond destinat stimulării funcționarilor publici, din cadrul instanțelor judecătorești, al Ministerului Justiției și al institutului Național de, precum și pentru personalul din cadrul Institutului național de Expertize Criminalistice, în raport cu gradul de colectare a sumelor la nivelul ordonatorilor secundari și terțiari de credite.
Astfel, chiar dacă se reține teza primei instanțe, potrivit cărora ar exista un drept la premiere, consideră că nu poate exista un drept la premiere egală. În consecință, a arătat că instanța de fond a obligat în mod greșit la plata unor sume cu titlu de premiere pentru anul 2007, câtă vreme nu există nici o dispoziție legală care să-i permită să se substituie, retroactiv, ordonatorului de credite, încălcându-i acestuia dreptul la apreciere, și să procedeze la redistribuirea stimulentelor.
Stabilirea unor priorități la un moment dat nu înseamnă a distinge după unul sau altul dintre criteriile ce caracterizează faptele de discriminare sancționate de OG nr.137/2000 sau alte documente, cu atât mai mult cu cât, a arătat că, în continuare s-au aprobat fonduri pentru stimularea judecătorilor și personalului auxiliar, astfel încât nu se poate concluziona în mod fundamentat că, față de situația potrivit căreia o parte dintre categoriile de personal din sistemul justiției au primit stimulente într-o anumită perioadă, iar altele ulterior, pe măsura colectării altor fonduri, având aceeași sursă, s-a creat o diferențiere nepermisă.
Prin urmare, nici Legea nr. 146/1996 și nici Normele aprobate prin Ordinul ministrului justiției nr. 1008/C/2006 nu prevăd obligativitatea acordării stimulentelor tuturor judecătorilor și personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, aceștia având numai vocația de a fi potențiali beneficiari ai acestor stimulente în funcție de criteriile menționate de dispozițiile legale enunțate.
Totodată, nici față de consilierii juridici din Ministerul Justiției nu există obligația legală de a li se acorda tuturor stimulente din fondul constituit potrivit art. 25 din Legea nr.146/1996, acestea acordându-se numai pe baza criteriilor prevăzute de art. 3 alin.2 din Normele aprobate prin Ordinul ministrului justiției nr. 1008/C/2006.
Potrivit ordinelor ministrului justiției, la care s-a referit prima instanță, consilierii juridici asimilați magistraților din cadrul Ministerului Justiției nu au beneficiat de aceleași sume acordate ca stimulente, acestea fiind repartizate pe baza criteriilor prevăzute de normele menționate anterior. Mai mult, sumele de care au beneficiat consilierii juridici din cadrul Ministerului Justiției sunt, în unele cazuri, mai mici decât cele de care au beneficiat alte categorii de personal, cu același titlu.
Rezultă astfel că stabilirea unui cuantum exact, pe care l-ar fi primit un consilier juridic din Ministerul Justiției cu titlu de stimulente în perioada 2006 - 2008, la care în mod generic obligă instanța prin dispozitivul sentinței criticate, este obiectiv imposibilă, câtă vreme sumele acordate prin ordinele avute în vedere personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor variază de la o persoană la alta.
Pe de altă parte, însăși noțiunea de stimulent, prin scopul acestuia de a premia, stimula, recompensa suplimentar anumiți angajați, fără a modifica drepturile salariale curente, oferă o largă posibilitate de apreciere angajatorului, în speță ordonatorului principal de credite cu privire la persoanele care urmează să le primească. A solicitat a se observa că acordarea stimulentelor tuturor angajaților și în același cuantum contravine chiar scopului acordării acestora.
Pentru aceste motive, nu se poate reține o atingere adusă folosinței drepturilor economice ale judecătorilor protejate prin art. 6 lit.c din nr.OG 137/2000.
De asemenea, în mod greșit instanța de fond a dispus obligarea pârâților la plata drepturilor salariale solicitate, actualizate în funcție de rata inflației la data plății, întrucât potrivit art. 1088 cod civil "la obligațiile ce au ca obiect o sumă oarecare, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate.aceste daune interese.nu sunt debite decât în ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept".
În consecință a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii recurată și în rejudecare, respingerea acțiunii ca nefondată.
Intimata nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță.
Analizând sentința civilă recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate de către recurent sub toate aspectele de fapt și de drept, în baza disp. art. 304 indice 1.c Cod Penal, Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit Normelor privind repartizarea fondului potrivit art. 25 din legea 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, respectiv Ordinul 1008/2006 fondul destinat stimulării personalului din sistemul justiției, în conformitate cu prevederileart 25alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, se constituie din diferența de 75% din recuperarea sumelor din cheltuieli judiciare avansate de stat din bugetele aprobate Ministerului Justiției și Ministerului Public pentru desfășurarea proceselor penale, precum și din amenzile judiciare.
Din veniturile realizate potrivit alin. (1) ministrul justiției repartizează prin ordin, pentru stimularea personalului, un procent de 1% pentru Înalta Curte de Casație și Justiție, 3% pentru parchete și 1% pentru Consiliul Superior al Magistraturii, din totalul fondului realizat la nivelul exercițiului bugetar în curs.
Ministrul justiției are calitatea de ordonator principal de credite, președinții curților de apel au calitatea de ordonator secundar de credite, iar președinții tribunalelor au calitatea de ordonator terțiar de credite.
Prin urmare fondul este destinat stimulării personalului din justiție și nu doar personalului din Ministerul Justiției. Justiția, conform Constituției, se realizează prin instanțele judecătorești.
Instanța este de acord că nu este garantat prin vreo lege dreptul de a fi premiat, ci există doar posibilitatea, posibilitate lăsată la aprecierea ordonatorilor de credite.
La acordarea stimulentelor ordonatorii trebuie însă să aibă în vedere anumite criterii, aceste criterii să existe și nu să numească individual fără absolut un anume mod de selecție o anumita persoana. Criteriul avut în vedere trebuie să poată fi verificat de instanță din punctul de vedere al moralității, al discriminării și al justeții și rezonabilității. Criteriul de acordare a acestor stimulente nu este impus și el poate fi oricare, dar odată stabilit de ordonator el trebuie să poată fi analizat de o instanță întrucât, în caz contrar, ar însemna distribuirea unor sume de bani după bunul plac al ordonatorului, ceea ce ar lăsa loc la abuzuri.
Instanța de judecată nu poate sugera sau critica corectitudinea criteriului ales dar îl poate verifica din punctul de vedere al discriminărilor aplicate prin acordarea unor sume de bani unor persoane, cu excluderea nejustificata eventual a altor persoane aflate în situații absolut identice.
Libertatea ordonatorului de credite de a acorda stimulente doar unor persoane nu trebuie înțeleasă în sens absolut, ci întotdeauna, ca în toate situațiile ea trebuie să poată fi verificata de o instanță de judecată.
De asemenea, a nu indica un criteriu la acordarea acestor sume de bani și a nu motiva în nici un fel pentru vreun merit sau rezultat anume sau calificare deosebită înseamnă a nu avea de fapt nici un criteriu în acordarea stimulentelor și a acorda bani după bunul plac al ordonatorului, ceea ce devine imposibil de cenzurat pentru vreo instanță de judecată.
Afirmația recurentului în sensul că din fondurile repartizate potrivit disp. art. 25 din Legea nr. 146/1997 nu se recompensează întregul personal din sistemul autorității judecătorești în același timp nu poate fi reținută față de dispozițiile alin. 2 al art. 25 care prevăd că, in diferența de 75% din sumele prevăzute la alin. (1) se constituie un fond cu destinație specială pentrustimularea personalului din sistemul justiției,în contul nr. 119 01.07. "Fondul pentru stimularea personalului potrivit dispozițiilor legale". Deci, legiuitorul a avut în vedere întreg personalul din sistemul justiției și nu prevede nici un criteriu pentru acordarea acestuia sau acordarea parțială. Deci, contrar susținerilor recurentului, Legea specială prevede obligativitatea repartizării stimulentelor către întreg personalul din justiție, și nu doar vocația la acest drept.
Faptul că stimulentele au fost acordate doar anumitor persoane constituie tocmai cauza prezentei acțiuni în sensul constatării existenței discriminării nejustificate.
În cauza de față observăm că au fost emise mai multe ordine, iar prin analiza fiecăruia dintre ele încercăm să descoperim criteriul avut în vedere de ordonator la acordarea lor și dacă a fost avut în vedere vreun minim criteriu:
-Prin Ordinul 2626/2007, în baza Ordinului nr. 1904/C/2007 și în temeiul HG nr. 83/2005, fără a se motiva în nici un fel de ce sau în ce bază a ce se acordă, se acordă pentru luna octombrie 2007 domnilor -, consilier al ministrului, și, consilieri personali la cabinet demnitar și doamnei judecător la Tribunalul București, detașată în Ministerul Justiției, director la Direcția analiză și avizare acte normative, membri în Comisia pentru elaborarea noului Cod de procedură penală beneficiază de un stimulent în suma brută de 4500 lei.
-Prin O 2623/C, se acordă în luna octombrie 2007 doamnei, consilier personal la Cabinetul demnitarului din Ministerul Justiției un stimulent de 1250, suma brută. Nu este motivată acordarea acestui stimulent.
- Prin O 2624 se acordă, fără vreo motivare, în luna octombrie lui, conducător auto în cadrul Penitenciarului d e Maximă Siguranță B - un stimulent de 1024 lei, brut.
- Prin O 2622/C, în luna octombrie 2007 se acordă doamnei judecător la Curtea de Apel București, consilier juridic și domnului judecător la Tribunalul București, consilier juridic în Ministerul Justiției câte un stimulent de 4500 lei.
- Prin O 2621/C/2007 în luna octombrie 2007 se acordă unui consilier pentru afaceri europene de un stimulent de 4000 lei.
- Prin O 2620/C se acordă pentru luna octombrie 2007 se acordă unui consilier personal la Cabinetul doamnei secretar de stat un stimulent de 4000 lei.
- Prin O 2619/ se acordă în luna octombrie 2007 unor persoane nominalizate, fără a li se indica calitatea câte un stimulent de 4000 lei brut.
- Prin O 2763, 2762, 2325, 2399, 2393, 2391, 2390, 2307, 2278, 2260/2007, 77, 111, 112, 317, 318, 453, 473, 474, 476, 591, 519, 791, 1125, 1127/2008 s-au acordat stimulente către membri de Comisiei de inventariere (4500 lei), consilieri juridici câte1290 lei, brut, alte stimulente între 645 și 1290 lei, consilier personal la cabinetul demnitarului 1250 lei judecători detașați în Ministerul Justiției câte 4500 lei, consilier pentru afaceri 4000 lei, altor membri ai Comisiei de inventariere câte un stimulent de 4500 lei, consilier personal la cabinetul secretarului de stat un stimulent de 3500 lei, judecător detașat în minister 4500 ron pentru luna septembrie 2007, în august 2007, unui număr de 7 persoane nominalizate, fără a le indica calitatea, stimulente pentru luna august 2007 stimulente între 1500 lei și 2500 lei, consilieri la cabinetul demnitarului pe august 2007 - 3500 lei, unui număr de 100 persoane din Ministerul Justiției, fără a se indica calitatea, stimulente între minim 1000 lei și maxim 5000 lei pentru luna august 2007.
În cauză nu se motivează în nici un ordin vreun criteriu avut în vedere de ordonator la acordarea lor. Singurul element comun tuturor ordinelor este că s-au acordat stimulente doar persoanelor ce lucrează în cadrul Ministerului Justiției. Prin urmare fondul pentru stimularea persoanelor din sistemul justiției a fost acordat lucrătorilor din cadrul MJ.
Ordonatorul nu a avut un criteriu în acordarea acestor stimulente pentru ca acest criteriu nu rezultă și nici nu poate fi dedus de nicăieri. Este corectă susținerea recurentului MJ că principalele criterii de repartizare a stimulentelor cuprinse în Norme au doar un criteriu exemplificativ iar nu limitativ ceea ce însemnă că ordonatorul este liber să evalueze și să stabilească la un moment dat necesitatea stimulării financiare pe baza unor criterii ce corespund obiectivelor fixate la un moment dat în politica de dezvoltare a sistemului judiciar, însă în prezenta cauza nu s-a făcut dovada și nici apărări în acest sens de către recurenta a unui minim criteriu. Ministerul Justiției nu a dovedit că ar fi avut măcar în vedere un criteriu ce ar putea fi cenzurabil la acest moment.
Conform art. 2 1008din 2006 Repartizarea sumelor pentru instanțele judecătorești și instituțiile subordonate Ministerului Justiției, destinate stimulării personalului, se face de către ordonatorul principal de credite.
De asemenea, (1) Principalele criterii de repartizare individuală a stimulentelor pentru judecători sunt:
a) rezultatele meritorii în activitate, care se apreciază, în principal, în raport de:
- numărul de dosare rulate, numărul de hotărâri pronunțate și numărul de ședințe la care au participat;
- complexitatea cauzelor soluționate;
- operativitatea în soluționarea cauzelor, în raport de volumul de activitate și complexitatea cauzelor;
b) lipsa unei sancțiuni disciplinare în cele 12 luni anterioare acordării stimulentului;
c) aportul direct la realizarea unor măsuri prevăzute în Strategia de reformă a sistemului judiciar (de exemplu: implementarea de programe la nivelul instanțelor, participarea la procesul de formare a judecătorilor și procurorilor, participarea la elaborarea unor proiecte de acte normative în domeniu, perfecționarea sau pregătirea în domeniul tehnologiei informației etc.).
(2) Principalele criterii de repartizare individuală a stimulentelor pentru celelalte categorii de personal sunt:
a) complexitatea sarcinilor de serviciu potrivit fișei postului și modul de realizare a acestora;
b) operativitatea în îndeplinirea sarcinilor de serviciu;
c) lipsa unei sancțiuni disciplinare în cele 12 luni anterioare acordării stimulentului;
Ministrul justiției poate acorda, prin ordin, stimulente nominale pentru personalul din sistemul justiției care participă la activități științifice, la organizarea unor evenimente deosebite, la elaborarea proiectelor de coduri sau ale altor acte normative complexe ori la alte activități cu caracter deosebit. se pot acorda la inițiativa ministrului justiției ori la propunerea motivată a colegiului de conducere a instanței sau, după caz, a șefului compartimentului. Motivarea ordinului de acordare a stimulentelor va cuprinde indicarea perioadei de activitate avute în vedere și indicarea lucrărilor, evenimentelor, activităților în considerarea cărora s-au acordat stimulentele.
Cum în cauză fondul de stimulare a fost păstrat aproape în întregime în cadrul Ministerului Justiției deși conform legii fondul este pentru stimularea personalului din justiție, iar justiția se realizează prin instanțe și nu prin personalul din cadrul Ministerului Justiției și prin aceasta nu s-a dat posibilitatea acordării de stimulente celor pentru care s-a și înființat acest fond se apreciază ca discriminatorie în raport cu art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului acordarea de stimulente fără a avea vreun criteriu de determinare și cu privarea totală a posibilității celor din sistemul justiției de primire a acestor stimulente.
În consecință, criticile aduse de recurenta nu sunt fondate.
Recurentul invocă depășirea atribuțiilor puterii judecătorești de către prima instanță față de decizia pronunțată de Curtea Constituțională la data de 27 mai 2009. Însă această decizie nu este aplicabilă în cauza de față întrucât, prin decizia respectivă, s-a arătat că Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridicecu putere de lege.Ori, un ordin nicidecum nu poate echivala cu o lege, ci are caracterul unui act intern astfel că nu se poate pune problema depășirii atribuțiilor puterii judecătorești.
Dimpotrivă se apreciază că prima instanță nu a făcut altceva decât să aplice legea prin verificarea modului de acordare a stimulentelor chiar din prisma respectării legislației aplicabile.
Aceleași argumente le are în vedere Curtea și față de deciziile Curții Constituționale referitoare la neconstituționalitatea unor dispoziții legale privitoare la discriminare, întrucât este vorba de o discriminare rezultată din modul de administrare a unor fonduri de către un angajator-instituție publică prin emiterea de acte interne nicidecum de intervenția instanței asupra unui act normativ astfel că sunt pe deplin aplicabile în acest caz prevederile OUG nr. 137/2000.
Și în ceea ce privește modalitatea de actualizare a prejudiciilor cauzate reclamanților, instanța are în vedere repararea lor integrală așa cum s-a solicitat, prin raportare la consecințele în timp ale inflației asupra sumelor astfel datorate.
O asemenea soluție este menită să asigure o reală despăgubire reclamanților și, în același timp, nu este contrară legii, fiind prevăzută posibilitatea reactualizării drepturilor salariale de care salariatul ar fi trebuit să beneficieze prin dispozițiile art. 161 alin. 4 din Codul muncii referitoare la daunele interese.
Despăgubirile constau într-o sumă de bani ce reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor pentru neexecutarea, executarea cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către debitor.
Unul din principiile evaluării judiciare este că prejudiciul suferit trebuie să cuprindă pierderea efectiv suferită (damnum emergens) și câștigul pe care creditorul nu 1-a putut realiza (lucrum cessans).
In timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu rata inflatiei urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești.
Actualizarea operează în temeiul legii, de îndată ce creditorul a solicitat-o, fie instanței, fie executorului judecătoresc, si a probat întârzierea executării obligației bănești independent de dovedirea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile.
Soluția actualizării cu indicele de inflație are în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1084 Cod civil potrivit căruia daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind in genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit.
Suma rezultată din actualizare in raport cu rata inflației, a reparat integral prejudiciul rezultat din întârzierea plății și astfel riscul devalorizării leului a fost pus in sarcina debitorului.
In consecință, Codul muncii prin dispozițiilor art. 161 alin. 4, nu interzice in nici un fel actualizarea cu indicele de inflație prin noțiunea de "daune interese".
De altfel, chiar Curtea Constituțională, prin mai multe decizii (de exemplu decizia nr. 72/05.03.2002), a statuat că actualizarea in raport cu rata inflației a sumelor datorate se impune pentru asigurarea recuperării creanței la valoare.
Practica judiciară invocată de recurentă nu poate constitui temei de drept pentru instanță, având doar valoare de jurisprudență.
Mai mult, Curtea Europeană ma Drepturilor Omului, prin hotărârea pronunțată la data de 6 2007 în cauza Beian împotriva României, a precizat faptul că divergențele de jurisprudență consitutie prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale în rolul de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței revine instanței supreme.
În consecință, față de considerentele arătate, se va respinge recursul ca nefondat în baza disp. art. 312 alin. 1.pr. civilă, nefiind incidente nici unul din motivele de recurs invocate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 1308 din 27.08.2009 pronunțată de Tribunalul Galați.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 09 2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
: /18.12.2009
:DC/7 ex/06.01.2010
Fond:/
Asistenți judiciari:/
Președinte:Marioara CoinacelJudecători:Marioara Coinacel, Virginia Filipescu, Benone Fuică
