Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 313/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.313/
Ședința publică din 11.11.2009
PREȘEDINTE: Simona Bacșin
JUDECĂTOR 2: Anica Ioan
Grefier - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de Procuror -
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
La ordine fiind soluționarea apelului civil declarat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE B, cu sediul în B,-, sector 5 împotriva sentinței civile nr.1334/21.09.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit apelanta-reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE B și intimatul-pârât, CNP -.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul că apelul este timbrat s-a depus la dosar ordinul de plată nr.2580/04.11.2009 reprezentând taxa judiciară de timbru în sumă de 4 lei și un timbru judiciar de 0,15 lei, se solicită judecarea cauzei și în lipsă, după care;
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul solicită admiterea apelului declarat. Norvegia nu este membră a Uniunii Europene. S-a considerat că prezența pârâtului pe teritoriul statului norvegian are caracter ilicit. In cauză nu sunt incidente normele comunitare. Consideră că instanța poate să-i restrângă pârâtului dreptul la liberă circulație, drept pentru care solicită admiterea apelului.
Curtea rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Din actele și lucrările dosarului rezultă următoarele:
Prin sentința civilă nr.1334/21.09.2009 Tribunalul Galația respins ca nefondată acțiunea civila formulată de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte B împotriva pârâtului.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut ca reclamanta a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulație a pârâtului pe o durata de maxim 3 ani in Norvegia deoarece acesta a fost returnat la data de 09.07.2009 în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară.
In drept a invocat art. 5, 38-39 din Legea nr.248/2005 privind libera circulație a cetățenilor români în străinătate.
Pârâtul nu a formulat nici o apărare.
Tribunalul a reținut că potrivit normei comunitare (art. 27 alin. 2 din Directiva nr. 2004/38/CE) restrângerea liberei circulații a persoanei se poate face doar pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică. Or, astfel de motive nu pot rezulta în mod suficient din faptul însuși al expulzării, pentru că ar însemna că principiul proporționalității în adoptarea măsurii să nu mai intereseze și astfel, să fie ignorată existența normei comunitare care a enunțat în art. 14 din Tratatul principiul liberei circulații a cetățenilor europeni care are aplicabilitate diversă și se bucură de supremație în raport de reglementarea internă.
Cetățeanului român nu i se mai poate interzice ieșirea de pe teritoriul țării cu referire la art. 39 lit. a din Legea nr.248/2005, normă ce și-a găsit aplicabilitatea atâta vreme cât România nu aderase la Uniunea Europeană și cât timp nu venea în conflict cu norme de drept comunitar cărora trebuie să li se asigure preeminență.
Tribunalul ca instanță, deci autoritate a statului, îi revine obligația de transpunere în legislația internă a normei comunitare, aplicând dreptul comunitar rezultanta este protejarea drepturilor conferite de aceasta persoanelor.
Altminteri, ar însemna că, prin măsurile dispuse înainte de transpunerea normelor comunitare să nu mai poată fi realizat obiectivul propus de acestea, ceea ce ar contraveni jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, potrivit căreia "jurisdicțiile naționale sunt obligate să se abțină să interpreteze dreptul intern într-un mod care ar risca serios, după epuizarea termenului de transpunere, realizarea obiectivului propus de respectiva directivă".
În speță, deși Norvegia nu este țară, condamnarea nu este un motiv de ordine publică, siguranță publică, sănătate publică.
Impotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta susținând că prima instanța nu a motivat în concret soluția dată, ci doar a enunțat norma comunitară,cu atât mai mult cu cât din documentul depus la dosarul rezultă că pârâtul nu a respectat condițiile de intrare si ședere în Norvegia și chiar acesta a recunoscut că a fost condamnat la 7 luni închisoare pentru furt.
Că în acest caz sunt incidente dispoz. art. 38 lit. a din Legea nr. 248/2005 cât și prevederile Acordului de readmisie cu această țară, aprobat prin Legea nr. 69/2003 și potrivit cărora fiecare parte contractantă poate să readmită la cererea celeilalte părți,fără formalități persoana care nu a respectat condițiile de intrare sau de ședere și restricția poate fi instituită împotriva cetățeanului returnat.
A mai susținut apelanta că măsura reglementată de art. 38 lit. a se circumscrie situațiilor expres și limitativ prev. de art. 53 din Constituția României respectiv apărarea securității naționale și a ordinii publice, având in vedere că problema controlului migrației ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe plan intern cat și extern, așa cum s-a arătat și în motivarea deciziilor Curții Constituționale nr. 855/2006 și nr.901/2006
Apelanta a mai invocat că garantarea dreptului la liberă circulație prev. de art. 25 din Constituția României nu este absolută ea trebuind să se desfășoare cu respectarea condițiilor stabilite de lege respectiv de Legea nr. 248/2005.
Această garanție este prev și în art. 2 din Protocolul Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și care în paragraful 4 art.2 prevede ca "în anumite zone determinate drepturile recunoscute pot să facă obiectul unor restrângeri care, prevăzute de lege sunt justificate de interesul public intr-o societate democratică".
Prin restrângerea exercitării dreptului la libera circulație conf. art. 38 din Legea nr. 248/2005 nu se încalcă dispozițiile dreptului comunitar drept reglementat prin Directiva 2004/38/CE.
A mai arătat apelanta ca măsura restricționării dreptului la liberă circulație a pârâtului pe teritoriul are un scop legitim respectiv prevenirea unor fapte de natură să aducă atingere ordinii publice în acel stat. Acest scop este circumscris unui alt scop mai important anume acela al asigurării unei imagini pentru România și al prevenirii migrației ilegale.
de cele relatate apelanta a solicitat admiterea apelului și a acțiunii de restrângerii a exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului.
Analizând sentința apelată, prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor administrate și a textelor de lege incidente în cauză, Curtea retine ca apelul este nefondat pentru următoarele considerente:.
Or, așa cum rezulta din actele dosarului prin acțiunea cu care a fost sesizată instanța de judecată la data de 17.08.2009, Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor a solicitat instanței să dispună restrângerea exercitării dreptului pârâtului la liberă circulație pe teritoriul pe o perioadă de cel mult 3 ani a pârâtului.
Dispozițiile legale invocate de reclamantă au fost cele prevăzute de Legea nr. 248/2005 cu modificările ulterioare.
În dovedirea acțiunii reclamanta a depus la dosar dovada returnării pârâtului în România la aeroportul și o declarație a acestuia la intrarea în țară prin care arată că a intrat în Norvegia în luna august 2008, unde a locuit timp de 4 luni. In data de 10.12.2008 politia din l-a arestat pentru tăinuire la furt.
A fost condamnat la 7 luni de închisoare pe care le-a executat după care a fost expulzat la data de 29.07.2009 cu avionul în România.
Astfel, având in vedere ca Norvegia nu este membra Uniunii Europene,
Curtea constată astfel că în speța de față se pune problema interpretării și aplicării dispozițiilor legale referitoare la exercitarea unui drept fundamental al cetățeanului, și anume, dreptul la libera circulație (art. 25 din Constituția României), în raport de incidenta Protocolului nr. 4 adițional la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Prin urmare, conform dispozițiilor art. 20 din Constituția României, instanța este obligată să cerceteze compatibilitatea legii interne privind libera circulație a persoanelor cu pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, nefiind ținută de a aplica în litera lor doar dispozițiile legii interne, în speță, legea nr. 248/2005.
In acest sens urmează a se constata că prin deciziile nr.855/2006 și 901/2006 ale Curții Constituționale invocate de către apelanta s-a statuat ca măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a persoanelor care au fost returnate dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat de România și acel stat încalcă prevederile din Constituția României sau alte instrumente juridice internaționale referitoare la dreptul la liberă circulație respectiv art. 13 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.12 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și a art.2 din Protocolul nr. 4 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Tot Curtea Constituționala a mai reținut în considerentele celor două decizii ca lipsa din cuprinsul textului legal a unor elemente ce țin de circumstanțierea conduitei persoanei căreia i se aplică măsura criticată și anume enumerarea valorilor apărate, verificarea procedurii și condițiilor în care s-a dispus returnarea, precum și a pericolului real pe care îl prezintă persoana pentru valorile sociale pretins protejate nu atrage neconstituționalitatea textului legal pentru ca interpretarea și aplicarea legii sunt atribuții ce aparțin instanțelor judecătorești.
Așadar în exercitarea acestor atribuții, Curtea urmează a analiza în concret dacă măsura restrângerii dreptului de circulație al pârâtului în Norvegia timp de 3 ani este justificată de interesul public într-o societate democratică, iar sub acest aspect la fel ca și tribunalul,Curtea apreciază că măsura a cărei instituire se solicită este disproporționată în raport cu scopul urmărit prin adoptarea acestei măsuri, cu consecința încălcării art. 2 din Protocolul nr. 4 adițional la Convenție.
Returnarea pârâtului din Norvegia în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară pe motivul condamnării și executării unei pedepse de 7 luni închisoare pentru tăinuire la furt, nu reprezintă o împrejurare de natură a justifica persistența unei ingerințe atât de semnificative în libertatea de circulație a pârâtului.
Această ingerință nu poate fi privita ca " necesară într-o societate democratică și proporționala cu scopul urmărit prin aplicarea ei"
Pentru considerentele arătate, Curtea va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul civil declarat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE B, cu sediul în B,-, sector 5 împotriva sentinței civile nr.1334/21.09.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 11.11.2009.
Predinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Red.AI-10.12.2009
Dact.MH-10.12.2009
Fond:
Com.5 ex:
- Ministerul Administrației și internelor - Direcția gen.de pașapoarte B,-, sector 1, cod -
- Inspectoratul General al Poliției de Frontieră B-str.- nr.2-4,sect.5,cod -
- Instituția Prefectului Județului G - Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple - Domnească nr.102 - cod -
-, G,-, -.1,.17 Cod -
- Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați
Președinte:Simona BacșinJudecători:Simona Bacșin, Anica Ioan
