Drepturi salariale (banesti). Decizia 148/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 148
Ședința publică de la 18 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 2: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 3: Nelida Cristina
Grefier
Pe rol judecarea recursurilor declarate de recurenții:-MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 2279 din 6 XII 2007 Tribunalului Iași, intimați fiind:, )., CURTEA DE APEL IAȘI și TRIBUNALUL IAȘI, având ca obiect drepturi bănești - spor de 10%.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că dosarul este la primul termen de judecată, nu s-a depus întâmpinare, recurenții au solicitat judecata cauzei în lipsă.
Președintele completului dă citire raportului asupra recursurilor, potrivit căruia acestea sunt declarate în termen și motivate.
Instanța, verificând actele și lucrările dosarului, văzând că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr-, reclamantele și (fostă ) au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI, TRIBUNALUL IAȘI, Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând obligarea primilor trei pârâți la plata drepturilor salariale restante reprezentând indemnizația lunară de 10% din salariul brut începând cu data de 18.10.2007 și în continuare, până la prevederea acestor drepturi pentru tot personalul auxiliar de specialitate, actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective a acestora; obligarea în solidar a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să includă în buget, respectiv la prima rectificare de buget,sumele necesare plății, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantele au arătat că au fost grefieri delegați la Biroul Executări Penale din cadrul Tribunalului Iași până la data de 18.10.2007, dată de la care, fiind desemnate cu îndeplinirea altor atribuții, nu mai beneficiază de sporul de 10%. Au considerat că astfel, sunt tratate inegal din punctul de vedere al salarizării, deși au tot funcția de grefier, fără un criteriu obiectiv și rațional.
Prin sentința civilă nr.2279/06.12.2007, TRIBUNALUL IAȘIa respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor; a admis acțiunea formulată de reclamante și, în consecință, a obligat pârâții TRIBUNALUL IAȘI, Curtea de APEL IAȘI și Ministerul Justiției să plătească reclamantelor în cuantum echivalent cu indemnizația lunară de 10% din salariul brut aferent perioadei 18.10.2007 - 06.12.2007 și în continuare până la înlăturarea discriminării, sume actualizate în raport de rata inflației la data plății efective.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să includă în buget sumele necesare plății drepturilor salariale la care au fost obligați primii trei pârâți prin prezenta hotărâre.
A fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, instanța a constatat că nu este întemeiată, deoarece a fost chemat în judecată doar pentru a fi obligat să aloce fondurile necesare plății drepturilor pretinse de reclamante, acesta fiind cel care răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare bugetară. Art. 8 din nr.OUG 22/2002 aprobat prin Legea 288/2002 prevede că executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă. Pentru realizarea drepturilor salariale este necesară includerea sumelor datorate cu acest titlu în bugetul ordonatorului principal de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea bugetului propriu al ministerului și al instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că acțiunea este întemeiată.
Dispozițiile art. 6 alin. 2 din Codul muncii stipulează că tuturor salariaților care prestează o muncă le sunt recunoscute dreptul la plată egală pentru muncă egală, principiu instituit și de art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, iar nr.OG 137/2000 aprobată prin Legea nr. 48/2002, modificată prin Legea nr. 27/2004 prevede la art. 1 alin. 2 principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și discriminării, fiind garantată exercitarea unor drepturi, inclusiv dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
De asemenea, conform art. 20 din Constituția României dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte.
Contrar acestor principii, prin art. 19 pct. 3 din Legea nr. 50/1996, grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și civilă beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat.
Reclamantele din cauza de față îndeplinesc și ele funcția de grefier în cadrul Tribunalului Iași, ele neefectuând activități din cele enumerate mai sus. Deși îndeplinesc aceeași funcție, iar în virtutea funcției, aceeași muncă egală cu beneficiarii sporului de 10%, nu au primit acest drept, fiind astfel prejudiciate, discriminate. Are astfel loc o discriminare din punct de vedere al salarizării, discriminare ce încalcă dispozițiile legale în materie și anume art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, nr.OG 137/2000 aprobată prin Legea nr. 48/2002 modificată prin Legea nr. 27/2004 și art. 6 alin. 2 din Codul muncii.
Instituirea unor astfel de sporuri în favoarea numai a unor categorii de grefieri conduce la aplicarea unui tratament diferențiat care rezidă într-o inegalitate și a unui tratament diferit în ceea ce privește drepturile salariale, creându-se astfel o discriminare în cadrul aceleași profesii.
Împrejurarea că nu toți grefierii au desfășurat activități din cele prevăzute în art. 19 pct. 3 din Legea nr. 50/1996 și nu sunt astfel îndreptățiți la plata drepturilor prevăzute de acest text de lege, nu poate conduce la respingerea pretențiilor reclamantelor, întrucât modalitatea de acordare a indemnizației de 10% reprezintă prin ea însăși o practică discriminatorie, aparent neutră, pârâtul Ministerul Justiției neputând invoca propria sa culpă discriminatorie.
Față de aceste considerente, instanța a admis acțiunea, fiind obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI și TRIBUNALUL IAȘI să achite reclamantelor o despăgubire în cuantum echivalent cu indemnizația lunară de 10% din salariul brut, iar pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare achitării acestor drepturi bănești.
În temeiul disp. art. 174 Cod procedură civilă a fost respins capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată întrucât reclamantele nu au făcut dovada realizării de cheltuieli pe parcursul desfășurării procesului.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor.
În motivarea recursului său, Ministerul Justiției arată că hotărârea pronunțată în această cauză este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a legii, devenind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
Mai consideră recurentul că, în cauză, este incident și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă, deoarece instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
Astfel, arată recurentul, prin interpretarea dată de instanța de fond dispozițiilor legale și statuând în sensul obligației stabilit în sarcina pârâților prin dispozitiv, de a plăti un "drept" neprevăzut de lege, se instituie noi norme, ceea ce reprezintă un amestec nepermis în activitatea legislativă și încălcându-se astfel principiul separației puterilor în stat.
De asemenea, în mod greșit instanța se pronunță asupra unui drept care nu este născut și actual, prin obligația de a plăti în continuare un drept salarial neprevăzut în legislația specifică.
Mai susține recurentul că reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane ori nereglementarea anumitor drepturi excede cadrului legal stabilit prin OUG137/2000.
Atribuțiile și, în consecință, ale instanțelor de judecată nu privesc modul de reglementare cuprins în acte normative, ci modul de aplicare a unor drepturi și libertăți recunoscute de lege.
Mai mult, în ceea ce privește indemnizația de 10% reglementată de Legea 50/1996 și OG8/2007 s-a pronunțat prin Hotărârea nr. 333/08.10.2007, care, reținând, între altele, că în virtutea art. 61 alin. 1 din Constituție, autoritatea legiuitoare, Parlamentul, are competența să modifice, să abroge ori să completeze prevederi legale, aceste atribuții aparținând în exclusivitate autorității legiuitoare", a stabilit că faptele prezentate nu constituie acte de discriminare conform OG137/2000.
Invocă recurentul, ca motive de recurs, și cele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă.
Potrivit art. 19 alin. 3 din Legea 50/1996, " care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul respectiv lucrat în aceste activități".
Prin art. 3 alin. 8 din nr.OG 8/2007 se precizează că: " care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de executare penală și executare civilă beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul de bază, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități".
Așa cum rezultă din dispozițiile legale enunțate anterior, beneficiază de procentul de 10% din salariul brut numai personalul auxiliar prevăzut în mod expres de acestea și numai în raport cu timpul efectiv lucrat în activitățile enumerate.
Totodată, prin art. 38 alin. (2), art. 42 alin. (2) și art. 48 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005, se dispune: "Personalul este repartizat pe secții și compartimente de activitate de către președintele instanței, potrivit nevoilor acestora, iar în cadrul secției de către președintele secției."
"Atribuțiile personalului din compartimentele auxiliare ale instanțelor sunt cuprinse în fișele posturilor".
"Președintele instanței stabilește, prin ordin de serviciu, repartizarea personalului pe secții, în raport cu pregătirea profesională și cu experiența fiecăruia".
Prin fișa postului se stabilesc atribuțiile personalului repartizat prin ordin de serviciu al președintelui instanței pe secții și compartimente de activitate.
În vederea acordării indemnizației de 10% din salariul brut prevăzută de art. 19 din Legea nr. 50/1996, respectiv de art. 3 alin. 8 din nr.OG 8/2007, persoana care are stabilite atribuții în fișa postului dintre cele menționate de dispozițiile articolului menționat, completează un raport în care precizează atribuția îndeplinită cât și timpul efectiv lucrat, referat care se confirmă de superiorul acestuia; în baza acestui referat se completează pontajul lunar, compartimentul economic efectuând plata în funcție de timpul efectiv în care a desfășurat activitatea respectivă.
Prin hotărârea pronunțată, instanța de fond reține existența unei discriminări profesionale între grefierii care beneficiază de acest spor salarial față de cei ce nu beneficiază de el, conform art. 14 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale și nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările ulterioare - care la art. 1 alin. 2 stabilește principiul egalității prin excluderea privilegiilor și discriminării, fiind garantată exercitarea în condiții de egalitate a unor drepturi, inclusiv a dreptului la un salariu egal pentru muncă egală.
Recurentul consideră că motivarea instanței de fond, bazată pe raționamentul că, în cadrul aceleiași profesii, drepturile de natură salarială justificate pe temeiul volumului de muncă ori complexității sarcinilor de serviciu dau naștere unui tratament diferențiat nelegal, este eronată.
După cum a statuat, în mod constant, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pentru a putea vorbi de discriminare, situațiile în discuție trebuie să fie comparabile - adică persoane aflate în situații analoage sau comparabile - în materie - să beneficieze de un tratament preferențial.
Mai mult, chiar dacă cele două situații sunt comparabile, Curtea a statuat că este permisă distincția între astfel de situații dacă există o justificare obiectivă și rezonabilă sau, altfel spus, diferențierea urmărește un scop legitim și respectă un raport de proporționalitate între scop și mijloacele utilizate.
Jurisprudența Curții nu definește noțiunea de situații analoage sau comparabile, acestea fiind chestiuni ce rezultă din împrejurările concrete ale fiecărei cauze.
În speța de față, unde se ridică chestiunea unei discriminări în materie de salarizare, existența unor situații analoage sau comparabile trebuie analizată nu doar prin prisma calității de personal auxiliar - criteriul este mult prea general, având în vedere că atribuțiile de serviciu ale diferitelor categorii de grefieri sunt diferențiate în funcție de funcția ocupată; spre exemplu, există grefieri (așa numiții grefieri de ședință), grefieri informaticieni, grefieri statisticieni, grefieri arhivari, etc. -, ci, și din punctul de vedere al reglementărilor privind organizarea judiciară cu incidență în ceea ce privește cerințele necesare pentru ocuparea unei anumite funcții, conținutul concret al atribuțiilor de serviciu și complexitatea acestora. În acest sens, spre deosebire de categoria magistraților, în cadrul categoriei personalului auxiliar de specialitate atribuțiile sunt delimitate și stabilite în mod concret prin fișa postului.
Recurentul consideră că diferențierea de salarizare dată de acordarea sporului de 10% nu este arbitrară, ci are la bază criterii obiective.
Examinând dispozițiile Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea precum și prevederile Legii nr. 50/1996 și ale nr.OG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar, rezultă că legiuitorul a înțeles să atribuie anumitor categorii de grefieri un beneficiu salarial, concretizat într-un spor de 10%, motivat de complexitatea atribuțiilor de serviciu, de responsabilitățile ce implică îndeplinirea acestor atribuții - spre exemplu, activitatea grefierilor de la compartimentul executări penale - precum și volumul de muncă.
Este de observat că, chiar Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar diferențială - sub aspectul complexității - sarcinile de serviciu ale diverselor categorii de grefieri; spre exemplu, actul normativ instituie regula că recrutarea grefierilor se face prin Școala Națională de Grefieri în urma promovării unui concurs la nivel național și efectuarea unui stagiu de pregătire de 6 luni ori 1 an (funcție de studiile avute, superioare sau medii), finalizate prin examen, în vreme ce, spre exemplu, prin excepție, recrutarea grefierilor arhivari sau registratori nu presupune această procedură, ci organizarea unui concurs la nivelul curților de apel, candidații declarați admiși urmând să efectueze stagii cu o durată de 2 luni în cadrul Școlii Naționale de Grefieri (art. 5 - 6, art. 22, art. 9 - 10 din lege).
Același grad de complexitate a sarcinilor de serviciu este motivul pentru care, în cazul anumitor categorii de grefieri, se impune cerința unor studii superioare (grefierii informaticieni).
Mai mult, chiar dacă s-ar putea reține "situația comparabilă", premisa necesară pentru a putea vorbi de o discriminare, în concordanță cu art. 14 din Convenție și, nr. 137/2000, recurentul consideră că acordarea sporului de 10% urmărește un scop legitim, justificat prin argumentele expuse anterior și respectă un raport de proporționalitate între scop și mijloacele utilizate - în acest sens trebuie observat procentul relativ redus al sporului.
Curtea Constituțională, mai arată recurentul, a statuat, în repetate rânduri, că instituirea unor reguli speciale în considerarea unor situații deosebite, atâta timp cât instituirea acestor reguli nu se face în mod discriminatoriu, nu contravine principiului constituțional al egalității în drepturi, precum și faptul că art. 16 din Constituție vizează "egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea, în favoarea acestora, a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit față de anumite categorii de persoane, dar și necesitatea lui" ( spre exemplificare, Decizia nr. 25/23.02.1999). Relativ la eliminarea "arbitrară" prin nr.OG 8/2007 a anumitor categorii de grefieri de la beneficiul sporului de 10%, aspect reținut de prima instanță ca fiind un argument în sensul că motivele de acordare a sporului sunt contradictorii, arată recurentul că nr.OG 8/2007 nu a făcut decât să țină seama de faptul că anumite activități nu mai figurau în aria de competență a instanțelor judecătorești (activitatea de publicitate imobiliară fiind preluată de Oficiul Național de Cadastru, Geodezie și Cartografie, secretariatul Comisiei pentru probleme de cetățenie fiind asigurat de Ministerul Justiției, etc.), fapt ce a dus la operarea unei "modificări" în sensul punerii de acord a ipotezei normei cu situația de fapt actuală.
Pentru toate motivele expuse, se solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei.
Ministerul Economiei și Finanțelor, în motivarea recursului său, arată că nu are calitate procesuală pasivă în cauză, în condițiile în care nu figurează ca subiect al raporturilor de muncă sau de serviciu la care fac referire reclamantele.
Cât privește solicitarea ca Ministerul Economiei și Finanțelor să includă în buget sumele necesare plății drepturilor salariale, recurentul arată că instanțele nu au competența de a legifera.
Recurentul arată că, deși are competența de a coordona responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, aceasta nu este de natură să-i confere calitate procesuală pasivă în cauză.
În drept, Ministerul Economiei și Finanțelor își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 3041Cod procedură civilă.
Intimatele nu a formulat întâmpinare.
În recurs nu s-au depus înscrisuri noi.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că ambele recursuri sunt nefondate.
Nu pot fi reținute motivele de nelegalitate invocate de Ministerul Justiției.
Prin Legea 50/1996 (art. 19 alin. 3) se reglementează acordarea unui spor de 10% din salariul brut, calculat în raport cu timpul efectiv lucrat pentru "grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii".
Ulterior, prin nr.OG 8/2007 (art. 3 alin. 8), acest text a suferit modificări în sensul că de acest spor beneficiază doar "grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de executare penală și executare civilă".
Plata acestui spor se face persoanelor menționate în textele citate, după procedura prevăzută de art. 38 alin. 2, art. 42 alin. 2 și art. 48 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea nr. 387/2007.
Curtea constată că instanța de fond a reținut corect existența unei discriminări create de legiuitor între grefierii menționați în textele anterior arătate și ceilalți grefieri din alte compartimente sau care participă la completele de judecată. Dispozițiile art. 1 alin. 3 și 2 din nr.OG 137/2000 sunt pe deplin aplicabile.
Din argumentarea deciziei nr. 294/2001 a Curții Constituționale și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, relativă la violarea Convenției din perspectiva art. 14 referitor la discriminare, se reține că, într-adevăr, așa după cum susține și Ministerul Justiției, legiuitorul național poate institui tratamente juridice diferite pentru situații diferite și că diferența de tratament devine discriminare numai atunci când autoritățile statale introduc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
În speță, Curtea constată că grefierul care participă la activități din cele menționate în art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 și, ulterior (prin abrogarea acesteia), de art. 3 alin. 8 din nr.OG 8/2007 se află într-o situație analogă și comparabilă cu grefierii de ședință și cu cei care-și desfășoară munca în alte compartimente din cadrul instanțelor judecătorești.
În acest context, Curtea reține că, în lipsa unei justificări rezonabile și obiective, diferența de tratament juridic între situații similare și comparabile constituie o evidentă discriminare. Complexitatea atribuțiilor de serviciu, responsabilitățile ce le implică activitățile desfășurate de grefierii beneficiari ai sporului de 10% prin actele normative menționate nu pot fi reținute ca argumente ale unor criterii obiective care să explice distincția salarială.
Nu în ultimul rând, Curtea constată că nu există temei a se considera că diferența de tratament salarial urmărește un scop legitim, iar raportul de proporționalitate dintre scop și mijloacele utilizate este lipsit de importanță câtă vreme există disproporționalitate între interesul general (organizarea judiciară) și interesul individual (dreptul grefierilor la salariu egal).
Mai reține Curtea de Apel că Hotărârea nr. 333/8.10.2007 a Colegiului director al D nu este obligatorie pentru instanța de judecată investită cu o cerere formulată în temeiul art. 27 din nr.OG 137/2000.
Întrucât acordarea de despăgubiri persoanelor discriminate și restabilirea situației anterioare sunt prerogative acordate instanțelor judecătorești prin art. 27 din OG137/2000, nu se poate reține că, prin hotărârea pronunțată, prima instanță ar fi depășit atribuțiile puterii judecătorești, nefiind astfel incident nici motivul prevăzut de art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă.
Cât privește acordarea drepturilor solicitate și pe viitor, aceasta s-a făcut, evident, până la încetarea stării de discriminare în cadrul aceleiași categorii profesionale.
Cât privește recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice, Curtea de Apel constată că în mod corect prima instanță a obligat pe acesta să includă în buget sumele necesare plății sporului ce face obiectul acțiunii.
Astfel, se reține că, potrivit dispozițiilor art. 49 din Legea 500/2002, creditele bugetare aprobate prin bugetul de stat pot fi folosite, la cererea ordonatorilor principali de credite, numai după deschiderea de credite, repartizarea creditelor bugetare și/sau alimentarea cu fonduri a conturilor deschise pe seama acestora.
Reclamantele nu au solicitat obligarea directă a Ministerului Finanțelor Publice la plata drepturilor bănești ce fac obiectul acțiunii, pentru a se analiza raporturile de dreptul muncii dintre cele doua părți, așa cum se arată în cererea de recurs.
Pentru aceste considerente, se reține că Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă în cauză.
Raportat tuturor celor expuse anterior, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, vor fi respinse ca nefondate recursurile declarate de Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin reprezentanți legali, urmând a se menține sentința atacată ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN N UMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 2279 din 06.12.2007 pronunțată de TRIBUNALUL IAȘI, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.03.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
02.04.2008
TRIBUNALUL IAȘI: -
-
Președinte:Carmen BancuJudecători:Carmen Bancu, Daniela Pruteanu, Nelida Cristina
