Drepturi salariale (banesti). Decizia 149/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Cod operator 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ
ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 149
Ședința publică din data de 27 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Mihail Decean
JUDECĂTOR 2: Aurelia Schnepf
JUDECĂTOR 3: Raluca Panaitescu
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor,prin DGFP T, împotriva Sentinței Civile nr. 3300/bis/2008, pronunțată de Tribunalul Timiș,in Dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamanții lipsă avocat, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamanților intimați depune la dosar întâmpinare, . de împuternicire avocațială și Adeverința nr. 119/2009 emisă de Camera de Conturi a Județului Învederează instanței că recursul garantului a rămas fără obiect, de vreme ce sumele datorate de pârâta intimată au fost achitate integral.
Asupra excepției lipsei de obiect a recursului, Curtea constată că achitarea drepturilor bănești cuvenite reclamanților reprezintă in cazul concret al speței de față o simplă executare a unei hotărâri judecătorești definitive și executorii, de vreme ce plata drepturilor bănești in discuție a avut loc după pronunțarea hotărârii recurate. Ca atare, îndeplinirea obligației conținută într-un titlu executoriu nu determină lipsirea de obiect a căii de atac declanșate împotriva acestuia. Excepția lipsei de obiect nu este întemeiată.
Curtea, văzând că nu mai sunt alte cereri și probe de administrat, constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fondul recursului.
Reprezentantul reclamanților solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței de fond,pentru motivele expuse pe larg in conținutul întâmpinării, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Prin Sentința Civilă nr. 300/bis/2008, pronunțată de Tribunalul Timiș in Dosarul nr-, a fost admisă acțiunea reclamanților, C, R, succesor legal pentru G ( decedat), succesor legal pentru ( decedat) ia, succesor legal pentru ( decedat), în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, și-n consecință a obligat pârâta la plata către reclamanți a sporului de vechime pentru perioada 01.11.2000 - 31.05.2003, actualizat cu coeficientul de inflație calculat de la data la care trebuia plătită suma și până la achitarea integrală a acestuia.
Prin aceeași hotărâre judecătorească a fost admisă și cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Curtea de Conturi a României împotriva chematului în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, fiind obligat chematul în garanție să asigure fondurile necesare privind plata drepturilor bănești respectiv a sporului de vechime în beneficiul reclamanților pe perioada 01.11.2000 - 31.05.2003 actualizate la data plății efective.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a depășit excepțiile ridicate de pârâtă și garant prin întâmpinările depuse in cursul judecății referitoare la prescripția dreptului la acțiune, a lipsei calității procesual pasive și inadmisibilității cererii de chemare în garanție precum și a autorității de lucru judecat.
Astfel, în ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, aceasta a fost respinsă cu motivația că termenul de prescripție a fost întrerupt pe parcursul aplicării a mai multor acte normative respectiv a OUG 160/2000, Legea 154/1998, a Legii 219/2007 a Ordonanței 27/2007.
Tot astfel, excepția lipsei calității procesuale a Ministerul Economiei și Finanțelor a fost respinsă întrucât art. 1 din Legea nr. 72/1996 coroborată cu Legea 500/2002 privind finanțele publice include intre competențele Ministerului Economiei și Finanțelor atribuții privind aplicarea politicii fiscale, bugetare în vederea asigurării echilibrului bugetar, a aplicării politicii financiare a statului, precum și cheltuiala cu eficiență a resurselor financiare.
Excepția autorității de lucru judecat invocată de către pârâtă a fost respinsă de Tribunal observându-se că hotărârea la care face trimitere pârâta ( Sentința civilă nr. 712/30.01.2008) privește cu totul o altă perioadă și anume 01.04.2006 - 30.04.2006 ( diferențe drepturi bănești) iar pentru vechimea în muncă se referă la intervalul 01.11.2006 - 30.06.2007 astfel că nu sunt incidente dispozițiile art. 1201.civ.
Pe fondul cauzei, Tribunalul a considerat că acțiunea reclamanților este întemeiată în conformitate cu art. 283. muncii, 998.civ. art. 1082 - 1084.civ. art. 16 din Constituția României, OG 137/2000, art. 2 din declarația Universală a Drepturilor Omului din 10.12.1948.
Însăși Înalta Curte de Casație și Justiție care s-a pronunțat în recurs în interesul legii declarat de Procurorul general din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că dispozițiile art. 33 alin. 1 din Legea 50/1996 în raport cu prev. art. 1 pct. 32 din OG 83/2000 a art. 50 din OUG 177/2002 și art. 6 alin. 1 din OUG 160/2000 se interpretează în sensul că: judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României beneficiază și de sporul pentru vechimea în muncă în cuantumul prevăzut de lege.
Din motivarea acestei decizi se reține cu prisosință faptul că reclamanții beneficiază de aceste drepturi salariale cu titlu de spor de vechime pe perioada solicitată 01.11.2000 - 31.05.2003.
OG 83/2000 nu conține nici o dispoziție de abrogare a art. 31 din Legea 50/1996 pe care a modificat-o și completat- Nici OUG 177/2002 nu conține vreo mențiune expresă de abrogare a prevăzută de art. 33 alin 1 și 2 din Legea 50/19965 cu privire la sporul de vechime în muncă. Ori stabilirea indemnizației lunare, ca unică formă de salarizare nu poate înlătura un drept cu caracter general dobândit pentru vechimea în muncă din moment ce valoarea procentuală la care se referă nu a fost înlăturată printr-o dispoziție expresă a legii,adoptată în forma impusă prin normele de tehnică legislativă instituite potrivit Legii 24/2000. Acest drept salarial de natură personală este generat de activitatea desfășurată în muncă indiferent de funcția ocupată, cu condiția să fie acordat într-o dispoziție legală iar beneficiarul să îndeplinească cerințele prevăzute în această dispoziție.
Art. 137 din muncii devine aplicabil cu titlu de drept comun și raporturilor juridice ce nu sunt întemeiat pe un contract individual de muncă.
Printr-o interpretare sistematică a art. 31 (33 renumerotat) din Legea 50/1996 se impune menținerea aplicabilității prevederilor de acordare a drepturilor la sporul de vechime. Evident și reclamanților le profită acest drept salarial în calitate de controlori financiari în cadrul Curții de Conturi a României.
În fine, excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor a fost înlăturată pe considerentul că între chematul în garanție și pârâtă există raporturi juridice izvorâte din lege în temeiul cărora Ministerul Finanțelor este îndrituit și obligat să asigure fondurile necesare pentru plata drepturilor bănești pretinse de reclamanți astfel încât calitatea de chemat în garanție cade sub incidența art. 60 pr.civ.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs in termenul legal garantul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin DGFP T, recurs înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA, la data de 10.12.2008, solicitând, in principal, modificarea in parte a sentinței supusă reformării, în sensul respingerii ca prescrisă a acțiunii reclamanților, iar in subsidiar, dacă se va trece peste excepția prescripției, să fie respinsă cererea de chemare in garanție a ministerului, formulată in primul ciclu procesual de pârâta Curtea de Conturi a României.
Sintetizând motivele de recurs ale garantului, Curtea constată că acestea s-au referit in esență la greșita soluționare de către judecătorii fondului a excepției prescripției dreptului la acțiune, în contextul în care în speță erau aplicabile prevederile art. 283 alin.1 pct.c) din Codul Muncii, dar și a excepției lipsei calității procesual pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, care nu are cu reclamanții nici un raport de muncă sau de serviciu.
După ce a reiterat argumentele invocate prin întâmpinarea depusă la fond in susținerea excepției lipsei calității procesual pasive, recurentul a mai învederat instanței de recurs că în mod neîntemeiat Tribunalul a admis cererea de chemare in garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor,cu toate că prevederile art. 60-63 /pr.civ. nu erau respectate, de vreme ce între garant și pârâta Curtea de Conturi a României B nu există nici o obligație de garanție, iar competența de a aproba, propune și repartiza de la bugetul de stat către ordonatorii principali a creditelor bugetare necesare acoperirii tuturor tipurilor de cheltuieli aparține doar Parlamentului și Guvernului potrivit art. 4,alin.2-4,art.17 alin.1,art. 18 alin.2 lit.b),art.21, art. 47 alin.3-4,art.71 și art. 72 din Legea nr. 500/2002.
Poziția procesuală a reclamanților intimați a fost exprimată prin întâmpinarea depusă la dosar la termenul de judecată 27 ianuarie 2009, prin care aceștia au invocat in principal excepție lipsei de obiect a recursului declanșat de garant, cu motivarea că sumele de bani stabilite in sarcina pârâtei Curtea de Conturi a României au fost achitate integral in cursul lunii decembrie a anului 2008.
În privința fondului recursului garantului, reclamanții au solicitat respingerea acestuia, arătând că soluția pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică.
La dosar a fost depusă Adeverința nr. 119/26.01.2009 emisă de pârâta Curtea de Conturi a României.
După depășirea excepției procesuale a lipsei de obiect a recursului, din rațiunile expuse pe larg în practicaua prezentei decizi,analizând fondul recursului declanșat in cauză,prin prisma motivelor invocate in susținerea căii de atac și a actelor de procedură efectuate in fața instanței de fond, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 304 ind. 1 și 312 alin.1 /pr.civ. Curtea reține că acesta nu este întemeiat,cu următoarele argumente.
Asupra motivului de recurs ce vizează prescripția dreptului material la acțiune al reclamanților, Curtea reține că, într-adevăr, potrivit art. 3 și 7 din Decretul Lege nr. 167/1968 termenul general de prescripție este de trei ani și începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune, iar prevederile art. 283 alin. 1, lit. c) din Codul Muncii statuează că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Cu toate acestea, așa cum reclamanții au menționat în mod expres in conținutul cererii introductive (fila 8 dosar fond), cauza cererii de chemare in judecată este reprezentată de pretinsa discriminare ce ar fi fost săvârșită de angajator prin omisiunea de a acorda titularilor cererii sporul de vechime cuvenit aferent perioadei 2000- 2003, discriminare ce are drept consecință nașterea in sarcina pârâtei a unei obligații de despăgubire ce își are izvorul in textul art. 27 din OG nr. 137/2000, potrivit căruia "persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun."
De aceea, limitările dreptului material la acțiune pentru valorificarea creanțelor rezultate dintr-o pretinsă discriminare trebuie căutate nu în conținutul art. 283 din Codul Muncii, ci in normele cu caracter special in materie, respectiv cele ale art. 27 alin. 2 din OG nr. 137/2000, potrivit cărora cătermenul pentru introducerea cererii este de 3 ani și curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei.
Existența discriminării, săvârșită prin efectul OG nr. 83/29.08.2000, care, fără să mai prevadă dreptul la sporul de vechime, nu a abrogat expres vechile prevederi ale art. 31 din Legea nr. 50/1996, a fost constatată abia prin Hotărârea nr.64/2007 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, care, la fel ca și Decizia XXXVI /2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție au statuat că reclamanții au fost discriminați prin faptul că, deși sporul de vechime in muncă li s-ar fi cuvenit și începând cu anul 2000, în mod injust el nu le-a fost plătit de angajator.
Ori, Curtea apreciază că se poate considera că reclamanții au avut reprezentarea clară a discriminării la care au fost supuși abia din 27.03.2007, moment care, în situația lor concretă marchează începutul cursului termenului de prescripție prevăzut de ordonanță, astfel că cererea reclamanților a fost introdusă in termenul legal.
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, tribunalul împărtășește opinia pârâtei Curtea de Conturi a României că rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este acela de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete fiind necesar ca acestea să pună la dispoziția angajatorului fondurile necesare plății drepturilor salariale.
Ori, prin raportare la împrejurarea că reclamanții fac parte din categoria bugetarilor, valorificarea cu succes a drepturilor salariale, care in cazul lor sunt suportate din veniturile publice, devine cu atât mai eficientă cu cât raporturile procesuale sunt legate cu Ministerul Economiei și Finanțelor. Aceasta întrucât în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 500/2002 Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și a actelor normative privind aprobarea contului general anual de execuție. Excepția a fost corect respinsă de către instanța de fond, iar motivul de recurs supus analizei nu este întemeiat.
Argumentele ce țin de rolul Ministerului recurent in elaborarea bugetului de stat sunt in măsură să susțină existența unui raport juridic intre garant și pârâtă, în condițiile art.60-63/pr.civ. dar și temeinicia cererii incidentale de chemare în garanție a acestuia.
În fine, asupra fondului cererii de chemare in judecată, Curtea observă că, având de soluționat recursul in interesul legii promovat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1996, instanța supremă a conchis că tabilirea indemnizației lunare, ca unică formă de remunerare, nu poate înlătura un drept cu caracter general, dobândit pentru vechimea în muncă, din moment ce valoarea procentuală la care se referă nu a fost înlăturată printr-o dispoziție expresă a legii, adoptată în forma impusă prin normele de tehnică legislativă instituite prin Legea nr. 24/2000. Acest drept salarial, de natură personală, este generat de activitatea desfășurată în muncă, indiferent de funcția ocupată, cu condiția să fie acordat printr-o dispoziție legală, iar beneficiarul să îndeplinească cerințele prevăzute în acea dispoziție.
Așa fiind, în raport și cu dispozițiile art. 137 alin. (1) din Codul Muncii anterior, ce erau aplicabile cu titlu de drept comun și raporturilor juridice ce nu erau întemeiate pe un contract individual de muncă, activitatea prestată de magistrați le conferea vechime în muncă pentru care trebuiau să beneficieze de sporurile cuvenite ca orice alți salariați.
A considera că puteau beneficia de dispozițiile art. 33 din Legea nr. 50/1996 numai salariații din categoria personalului auxiliar al instanțelor judecătorești, iar nu și magistrații(ori, după caz, controlorii financiari ai Curții de Conturi a României), ar însemna să se încalce principiul egalității în drepturi, ceea ce ar face incidente dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Pentru considerentele expuse, văzând că potrivit art. 329 alin.2 și 3/pr.civ. dezlegările date problemei de drept ce vizează aplicabilitatea art. 33 din Legea nr. 50/1996 și după intrarea in vigoare a OG nr.83/2000, prin Decizia nr. XXXVI/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt obligatorii, Curtea consideră că in mod corect judecătorii fondului au apreciat că reclamanții au fost discriminați față de celelalte categorii de salariați,prin neacordarea sporului de vechime prevăzut de legislația muncii, astfel că in temeiul art. 312 alin.1 /pr.civ. va respinge ca neîntemeiat recursul declanșat de garantul Ministerul Economiei și Finanțelor.
Se va lua act prin dispozitivul prezentei că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, împotriva Sentinței Civile nr. 3300/bis/2008, pronunțată de Tribunalul Timiș, în Dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, C, R, succesor legal pentru G ( decedat), succesor legal pentru (decedat), ia, succesor legal pentru (decedat) și Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiat.
Fără cheltuieli de judecată in recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red../18.02.2009
Tehnored.:./ 2 ex./18.02.2009
Prima instanță.: și
Președinte:Mihail DeceanJudecători:Mihail Decean, Aurelia Schnepf, Raluca Panaitescu
