Drepturi salariale (banesti). Decizia 1508/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr.1508
Ședința publică din data de 15 august 2008
PREȘEDINTE: Cristina Pigui
JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Traian
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA B (fosta denumire a SC cu sediul în B, str.G-ral -, nr.11 bis, sector 1 și domiciliul procesual ales la sediul și asociații, din B,-,. 3,.7, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1384 din 13.05.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în Scăieni,-, județ
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că recurenta-pârâtă a depus la dosar concluzii scrise, filele 10-11, însoțite de o serie de înscrisuri în copie, respectiv adresele nr.1231/2008, 46/2008, 938/2008 - în dublu exemplar, contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, certificatul de înregistrare mențiuni din 4 aprilie 2008 și încheierea nr.28702/2008, filele 12-23.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și după deliberare a pronunțat următoarea decizie.
Curtea
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalul Prahova, reclamatul a chemat în judecată pe pârâta SC SA, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata drepturilor salariale cuvenite și neacordate în sumă de 2916,70 lei, actualizate cu rata inflației, din care 2550 lei drepturi salariale reprezentând prime de Paște și C pe anul 2005 și 366,70 lei cu titlu de daune, beneficiu de care a fost lipsit prin neplata la data scadenței a sumei datorate în raport de rata inflației, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în perioada 2002 - 23.12.2005 a fost salariatul pârâtei, iar pe lângă salariul lunar, trebuia să beneficieze și de drepturile acordate în baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de societate constând în suplimentări salariale cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, în cuantum de câte un salariu de bază mediu pe societate, cu ocazia fiecărei sărbători, drepturi ce nu i-au fost acordate în anul 2005.
În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe disp.art.120, 166, 269 Codul muncii și pe dispozițiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul societății pe anul 2005.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii întrucât părțile au înțeles ca primele să fie incluse în salariile de bază ale angajaților începând cu anul 2003, astfel că pretinsa obligație de plată nu mai există, deoarece aceasta a fost voința comună a părților, reclamantul solicitând primele pe anul 2005 doar printr-o interpretare eronată a disp. art.168 din CCM.
S-a mai arătat că venind în interpretarea disp.art.168 din contractul colectiv de muncă, invocat ca temei de drept al pretențiilor, Comisia paritară a SC SA a lămurit pe deplin situația primelor de Paște și de C, dând interpretarea unor texte îndoielnice ale CCM, menită a da expresie voinței părților, în sensul că începând cu anul 2003, având în vedere că primele au fost incluse în salariile de bază ale angajaților, părțile contractului au înțeles că prev.art.168 alin.1 au rămas fără obiect.
După administrarea probatoriilor cu înscrisuri, prin sentința civilă nr.1384 din 13 mai 2008, Tribunalul Prahovaa admis acțiunea reclamantului, obligând pârâta să plătească acestuia suma brută de 2550 lei drepturi salariale, reprezentând prime de Paște și de C pe anul 2005, actualizate în raport de coeficientul de inflației de la data scadenței până la data plății efective.
Totodată, pârâta a fost obligată să plătească reclamantului 300 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că reclamantul a fost salariatul pârâtei în perioada 2002 - 2005, iar art.168 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anul 2004 prevede dreptul angajaților societății pârâte de a beneficia, cu prilejul sărbătorilor de Paște și C, de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe societate, menționându-se că pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, prevederi preluate și în contractele colective de muncă pe anii 2005, 2006, 2007.
Cum reclamantul nu a încasat drepturile salariale suplimentare constând în prime de Paște și C pe anul 2005, nefăcându-se dovada de către pârâtă că ar fi achitat aceste drepturi salariale sau le-ar fi introdus în salariul de bază al reclamantului, prima instanță, în baza art.161 și urm. Codul muncii, a admis acțiunea în sensul celor sus-arătate.
Împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs, în termen legal, pârâta SC SA B, criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând disp.art.3041Cod.pr.civilă.
Susține recurenta că în mod greșit a fost admisă acțiunea însușindu-se eronat raționamentul intimatului-reclamant.
Astfel, instanța de fond a reținut că nu au fost dovedite afirmațiile recurentei-pârâte referitoare la includerea în salariu a suplimentărilor salariale, însă se susține că recurenta-pârâtă nu trebuia să facă dovadă acordării sumelor solicitate față de apărările acesteia legate de dreptul subiectiv căruia trebuia să-i corespundă pretinsa obligație de plată a primelor de Paște și C, drept ce nu mai există întrucât aceasta a fost voința comună a părților.
Se arată în continuare că suplimentările salariale prevăzute la art.168 alin.1 au fost incluse în salariile de bază ale salariaților începând cu anul 2003, au fost menținute și indexate în anii 2003-2007, la aceste creșteri salariale aplicându-se și sporurile stabilite prin contractul colectiv de muncă pentru 2003-2007, salariații beneficiind efectiv de aceste suplimentări salariale aferente sărbătorilor de Paște și de C, care au fost primite lunar împreună cu drepturile salariale lunare.
Tribunalul, arată recurenta, s-a rezumat la a deduce îndreptățirea reclamantului din analiza literală a textului art.168 din CCM, folosind argumentul per a contrario.
Se mai învederează că venind în interpretarea disp.art.168 din CCM, comisia paritară, în care salariații au fost legal reprezentanți, a statuat că începând cu anul 2003, având în vedere că primele au fost incluse în salariile de bază ale angajaților, părțile contractului au înțeles că prevederile art.168 alin.1 au rămas fără obiect, luând în considerare faptul că primele nu mai erau individualizate în mod distinct, ci erau parte a salariului de bază, ca întreg, și astfel, negocierile colective anuale au privit exclusiv majorarea salariului de bază, ca întreg, așa cum acesta a rezultat după data includerii primelor în salariu.
Arată recurenta-pârâtă că este greu de imaginat că într-o problemă generală ca cea de față, Federația Sindicatelor Libere nu ar fi reacționat, cerând respectarea contractului colectiv de muncă, care în realitate nu fusese cu nimic încălcat, salariații fiind reprezentați în cadrul tuturor negocierilor de către Federația Sindicatelor Libere, acesta fiind și cazul întrunirii comisiei paritare a SC SA, menită să lămurească pe deplin situația primelor solicitate doar printr-o interpretare denaturată a art.168 din contractul colectiv de muncă, iar hotărârea Comisiei paritare din data de 06.11.2007 are putere obligatorie atât pentru societate, cât și pentru salariați.
Se arată în continuare că dreptul subiectiv căruia trebuie să îi corespundă pretinsa obligație de plată a primelor de Paște și de C nu mai există, întrucât aceasta a fost voința comună a părților, ca expresie a aplicării și respectării CCM, opinia comisiei paritare fiind consfințită în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, care prevede, la art.176 alin.6 că "fiecare din adaosurile de mai sus se acordă în condițiile în care, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază".
Un alt motiv de recurs vizează greșita acordare a sumelor solicitate prin raportare la valoarea unui salariu mediu brut deși, în mod corect trebuia avută în vedere acordarea unui salariu de bază mediu, conform adresei nr.938/1.04.2008 depusă în copie la dosar, în recurs, de către recurentă, cele două noțiuni fiind distincte.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului, modificarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii sau modificarea în parte a sentinței și acordarea primelor în raport de valoarea salariului de bază mediu pe societate.
Intimatul-reclamant, deși legal citat cu această mențiune, nu a formulat întâmpinare cu privire la recursul pârâtei.
În recurs au fost depuse la dosar o serie de înscrisuri, în copie, din partea recurentei, precum și concluzii scrise.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează:
Textul art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de societate, valabil pe perioada în discuție în cauză, încheiat între SC SA și salariați, reprezentanți de, a rămas neschimbat, prin acest articol stabilindu-se că salariații SA vor beneficia, cu ocazia sărbătorilor de Paște și C, de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe societate.
Faptul că în anul 2003 aceste suplimentări au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat nu poate justifica respingerea acțiunii, câtă vreme prin acțiunea de față s-a solicitat obligarea pârâtei la plata suplimentărilor salariale către reclamant cuvenite pe o perioadă ulterioară, conform art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă, iar conținutul art.168 alin.1 a rămas același în toată această perioadă, nerenunțându-se la acest articol deși contractul colectiv de muncă a fost modificat prin acte adiționale succesive, lucru care s-ar fi întâmplat, în mod logic, dacă nu se mai intenționa acordarea suplimentărilor salariale respective pe anii următori anului 2003.
Primele de C și de Paște pe anul 2005 nu au fost incluse nici în salariul de bază al intimatului-reclamant, pe anul respectiv, nefăcându-se o asemenea dovadă de către recurenta-pârâtă, căreia, în calitate de angajator, îi revenea sarcina probei, conform art.287 Codul muncii și, în plus, dacă așa ar fi stat lucrurile, ceea ce în speță nu s-a dovedit, este evident că în contractul colectiv de muncă valabil pe anul 2005 s-ar fi menționat expres că pentru acest an, suplimentările de la alin.1 al art.168, privind primele de Paște și de C, vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, lucru ce nu s-a întâmplat.
În raport de cele mai sus arătate, Nota comisiei paritare a SC SA, formată din reprezentanți ai societății și ai, prin care s-au adus precizări asupra interpretării art.168 alin.1 și 2 din contractul colectiv de muncă înregistrat la - municipiul B sub nr.9002/31.10.2003, așa cum a fost modificat prin actele adiționale încheiate în perioada 2004-2007, de care se prevalează recurenta, nu poate constitui un argument pentru respingerea acțiunii, câtă vreme recurenta nu a dovedit că primele de C și de Paște, prevăzute de art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă, ar fi fost acordate reclamantului prin includerea acestor prime în salariul său de bază pe perioada în discuție în cauză.
Recurenta invocă punctul II al Notei întocmită de comisia paritară, însă la punctul I alin.1 din aceeași notă se menționează că interpretarea art.168 alin.1 și 2 din contract, conform voinței părților la semnarea acestuia, este după cum urmează: "începând cu anul 2003, până la data la care părțile convin în mod expres altfel, suplimentările salariale menționate la alin.1 al art.168 (denumite și "prime") vor fi incluse în salariul lunar de bază al angajaților și vor fi acordate angajaților sub această formă".
De asemenea, prin adresa înregistrată sub nr.4209/6.11.2007 Comisiei paritare a societății-recurente către toate structurile teritoriale ale societății, s-a comunicat acestora că părțile semnatare confirmă faptul că, în redactarea art.168 alin.1 și 2, la momentul negocierilor colective, voința comună a părților a fost aceea ca începând cu anul 2003 primele de Paște și de C să fie introduse în salariile de bază ale fiecărui angajat SC SA.
Or, așa cum s-a arătat mai sus, în cauză nu s-a făcut dovada includerii primelor respective în salariul de bază al reclamantului și pe anul 2005.
În acest context, nici dispozițiile art.176 alin.6 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură invocate de recurentă, nu pot conduce la concluzia netemeiniciei acțiunii reclamantului și respingerii acesteia.
Înscrisul nou depus la dosar în recurs de către recurentă, respectiv adresa nr.938/1.04.2008 a SC SA către societatea civilă de avocați care o reprezintă în prezenta cauză, nu poate fi avut în vedere în condițiile în care din conținutul acestuia nu rezultă niciun criteriu în raport de care a fost stabilită de către recurentă, în mod unilateral, valoarea acestui salariu, pe fiecare an - constatându-se de exemplu, că în cursului anului 2004 valoarea salariului de bază indicat de recurentă este mai mică decât în anul 2003 - neprezentându-se nici valoarea acestui salariu în lunile anterioare celor în care trebuia acordată prima de C și de Paște, conform celor statuate de comun acord de către părțile semnatare ale CCM, astfel încât nici cel de al doilea motiv de recurs nu este întemeiat.
Pentru considerentele mai sus arătate, Curtea privește recursul ca nefondat, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va respinge ca atare, sentința atacată fiind legală și temeinică, decurgând dintr-o corectă interpretare a probelor administrate și aplicare a dispozițiilor legale.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC SA (fosta SEVICE, cu sediul în municipiul B, str. - -, nr. 11 Bis, sector 1 și domiciliul procesual ales la sediul și Asociații -,-, etaj 3,. 7, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1384 din 13 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant domiciliat în Scăieni,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 15 august 2008.
Președinte JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Traian
- - - - - -
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex./4.09.2008
dosar fond- - Tribunalul Prahova
judecători fond-
-- R
Operator de date cu caracter personal
Număr notificare 3120
Președinte:Cristina PiguiJudecători:Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Traian