Drepturi salariale (banesti). Decizia 1640/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

DECIZIA NR. 1640

Ședința publică din data de 9 septembrie 2008

PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu

JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Cristina Pigui Alexandru

- -

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta SC ""SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1760 din 13 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în de Târg, sat, jud.

Recurs scutit de plata taxei de timbru.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta-pârâtă SC SA prin avocat din cadrul Baroului P, lipsă fiind intimatul-reclamant.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este declarat în termen și motivat, iar pentru termenul de astăzi, prin intermediul serviciului registratură s-au depus întâmpinare și concluzii scrise formulate de intimatul-reclamant.

S-a înmânat reprezentantului legal al recurentei-pârâte un exemplar al întâmpinării și concluziilor scrise formulate de intimatul-reclamant.

Avocat pentru recurenta-pârâtă arată că nu mai are cereri de formulat.

Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului.

Avocat având cuvântul pentru recurenta-pârâtă SC SA, solicită în principal admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței în sensul admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune.

Într-un prim subsidiar, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței și pe fond respingerea ca neîntemeiată a acțiunii, iar în cel de-al doilea subsidiar, solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței în sensul acordării intimatului-reclamant a salariului de bază mediu pe societate, cu mențiunea că aceste sume sunt brute, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrata la ribunalul Prahova sub nr- reclamantul a chemat in judecata pe parata SC SA B, solicitand ca prin sentinta ce o va pronunta sa fie obligata parata la plata drepturile salariale cuvenite si neacordate in cuantum de 5100 lei reprezentand prime de C 2005- 2006 si Paste 2006 si 130,6 lei daune beneficiu de care fost lipsit prin neplata la timp a acestei sume calculate in raport cu rata inflatiei. A mai solicitat obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.

In motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a lucrat in cadrul paratei la Sucursala Cercetari P incepand cu anul 1991 pana in luna ianuarie 2007 cand i s- desfacut contractul de munca si pe lângă salariul de bază urma să beneficieze și de drepturile acordate în baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de societate constand in suplimentari salariale cu ocazia sarbatorilor de C, 2005-2006 si Paste 2006 in suma de 5100 lei, drepturi ce nu i-au fost acordate in perioada sus-mentionata.

La data de 13.06.2008 pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată pe considerentul că incepand cu anul 2003 suplimentările solicitate au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, situație care s-a păstrat și în următoarele contracte colective de muncă, invocand si excepția prescriptiei dreptului la acțiune, susținând că sunt aplicabile disp.art.283 alin.1 lit.e din Codul Muncii, în sensul că cererile pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, exceptie pusa in discutia partilor si unita cu fondul.

In cauza s-a administrat proba cu acte.

După examinarea probatoriilor, Tribunalul Prahova prin sentința civilă nr. 1760 din 13 iunie 2008 respins exceptia prescriptiei dreptului material la actiune invocata de parata prin intampinare, a admis actiunea, a obligat pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale cuvenite si neacordate in suma bruta de 5100 lei reprezentand prima de C pe anii 2005-2006 si prima de Paste pe anul 2006, suma ce va fi actualizata cu indicele de inflatie de la data scadentei pana la data platii efective.

Totodată, a fost obligată parata sa plateasca reclamantului suma de 250 lei cheltuieli de judecata. reprezentand onorariu avocat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

Conform actelor existente la dosar, reclamantul a fost salariatul paratei pana in luna ianuarie 2007 cand i s-a desfacut contractul de munca, insa nu a incasat drepturile salariale reprezentand suplimentari pentru Paste si

Disp.art.168 din Contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2004 stipuleaza că angajații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP, cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C, mentionandu-se ca pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, prevederi ce au fost preluate ulterior si in Contractele colective de muncă pe unitate, negociate și aplicabile la nivelul societății pe anii 2004, 2005, 2006, 2007.

Asadar, din analiza probelor administrate in cauza a rezultat că reclamantul a fost salariatul paratei insa, in anii 2005-2006 nu a incasat drepturile salariale suplimentare cu ocazia sarbatorilor de Paste si C, astfel incat parata este obligata sa achite aceste drepturi reclamantului, mai ales ca nu exista nicio dovada la dosar ca parata ar fi achitat efectiv aceste drepturi sau ca le-ar fi inclus in salariul de baza.

Faptul ca ulterior emiterii contractelor colective de munca si adreselor din anii 2004-2007 eliberate de catre parata s-a intocmit o adresa in cursul anului 2008 in baza careia se stipuleaza cuantumul suplimentarilor salariale ce i s-ar cuveni reclamantului in sume mult mai mici decat cele stabilite initial, nu inseamna in mod automat ca reclamantul are dreptul la incasarea sumelor de bani cu titlu de suplimentari salariale stabilite in baza adreselor emise de catre parata in cursul anului 2008 deoarece, la stabilirea cuantumului acestor sume de bani, se tine seama de drepturile recunoscute de catre parata in baza adreselor emise in perioada 2004-2007 care au produs efecte juridice intre parti la data emiterii lor si nicidecum de adrese emise de catre parata ulterior introducerii actiunii in scopul diminuarii cu rea-credinta a drepturilor ce i se cuvin reclamantului in calitate de fost salariat.

Prin urmare instanta, in baza Contractelor colective sus-mentionate si a art.161 si urm. muncii, a admis actiunea si a obligat pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale cuvenite si neacordate in suma bruta de 5100 lei reprezentand prima de C pe anii 2005-2006 si prima de Paste pe anul 2006, suma ce va fi actualizata cu indicele de inflatie de la data scadentei pana la data platii efective, deoarece prin neachitarea acestor drepturi la scadenta, reclamantul a suferit un prejudiciu constand in imposibilitatea de a beneficia de aceste sume de bani la scadenta.

Totodata, instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, constatând ca in speta sunt aplicabile disp. art.283 alin.1 lit. c din Codul Muncii conform caruia prezenta actiune este supusa termenului de 3 ani care a inceput sa curga de la data scadentei sumelor incepand cu anul 2004, cu atat mai mult cu cat prezenta actiune vizeaza un conflict de munca.

Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat recurs criticând soluția ca netemeinică și nelegală în sensul că în mod greșit instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiunea pentru că drepturile salariale solicitate își au izvorul în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, ceea ce atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 283 alin.1 lit.e Codul Muncii, termenul de prescripție fiind de 6 luni.

Pe fond soluția a fost criticată, deoarece instanța nu a ținut seamă de disp. art. 168 alin. 2 din pe anii 2003-2004 potrivit cărora primele de sărbători au fost incluse în salariul de bază și plătite ca atare. Această situație rezultă și din faptul că reclamanții nu au formulat acțiune și pentru plata primelor pe anul 2003, an în care s-a negociat pentru prima dată cu sindicatul includerea acestor prime în salariu.

Ultima critică a recursului se referă la faptul că tribunalul nu a acordat atenție, atunci când a stabilit suma datorată de recurentă, dispozițiilor art. 168 din sub aspectul cuantumului sumei care se acordă cu titlu de primă în sensul că aceasta nu este echivalentă cu salariul mediu brut pe unitate, ci cu salariul de bază mediu brut pe unitate, cu alte cuvinte aceste prime nu includ și sporurile.

Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurentă, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză Curtea constată că este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, așa după cum se va arăta în continuare:

Este adevărat că potrivit art. 283 alin. 1 lit. e Codul Muncii dreptul la acțiune în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului, așa cum se susține prin primul motiv de recurs, legea nefăcând nici o diferențiere în ce privește natura acestui drept, însă în ce privește drepturile salariale prin același articol la lit. c s-a prevăzut un termen de 3 ani aplicabil în toate situațiile în care obiectul acțiunii este dat de pretenții salariale, indiferent de izvorul acestora, astfel că instanța de fond în mod corect a respins excepția invocată de recurentă, această critică a recursului fiind nefondată.

Nu există reglementare și nici nu a fost în intenția legiuitorului vreodată ca pentru drepturile salariale să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora.

Pe fondul cauzei, Curtea constată că susținerile recurentei nu își găsesc reflectarea în probatoriul administrat în cauză, deoarece nimeni nu a contestat că începând cu anul 2003 în urma negocierilor purtate cu sindicatul primele de sărbători urmau a fi incluse în salariu, numai că acest lucru trebuia și probat de către recurentă în sensul de a demonstra cât din creșterea salarială a fiecărui an s-a datorat includerii în salariul de bază a acestor prime.

Această probă nu a fost făcută, astfel că, în mod corect instanța de fond admis acțiunea.

În ce privește cuantumul sumei acordată reclamantului criticile formulate de recurentă sunt întemeiate, întrucât cuantumul fiecărei prime a fost expres reglementat prin ca fiind echivalentul unui salariul de bază mediu brut pe unitate în care nu sunt incluse sporurile și nu echivalentul unui salariu mediu brut pe unitate în care sunt incluse sporurile, astfel cum greșit a stabilit instanța de fond, motiv pentru care în temeiul art.312 Cod pr. civilă, Curtea va admite recursul și va modifica în parte sentința în sensul că reduce suma datorată de pârâtă reclamantului la 3134 lei brut.

Curtea urmează a menține restul dispozițiilor sentinței.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta SC ""SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1760 din 13 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în de Târg, sat, jud.P și în consecință:

Modifică în parte sentința în sensul că reduce suma datorată de pârâtă reclamantului la 3134 lei brut.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 09 septembrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Cristina Pigui Alexandru

--- - - - -

GREFIER,

Operator de date cu caracter personal

Nr. Notificare 3120

Tehnored./SȘ

3 ex./16.09.2008

f- Tribunalul Prahova

R

Președinte:Ioana Cristina Țolu
Judecători:Ioana Cristina Țolu, Cristina Pigui Alexandru

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale (banesti). Decizia 1640/2008. Curtea de Apel Ploiesti