Drepturi salariale (banesti). Decizia 1678/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr.1678
Ședința publică din data de 29 septembrie 2009
PREȘEDINTE: Vera Andrea Popescu
JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Elena Simona Lazăr
- --- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA cu sediul în,-, județul D, împotriva sentinței civile nr. 1249 din 3 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații-reclamanți -, -, -, -, G, Doamna, G, toți cu domiciliul ales la Cabinet avocatură, în Târgoviște,-/38, județul D și G, domiciliat în orașul, str.-.- nr.12, bloc 11,.A,.1,.7, jud.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-pârâtă reprezentată de avocat din Baroul Dâmbovița și intimații-reclamanți G, Doamna, și G personal și asistați de avocat din același barou, precum și ceilalți intimați-reclamanți reprezentanți de același avocat.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că recurenta-pârâtă a depus la dosar o cerere completatoare a motivelor de recurs însoțită de somația nr.143/2009 și comunicarea dispoziției de poprire emisă în același dosar de executare, în copie.
De asemenea, se mai învederează că apărătorul intimaților-reclamanți - avocat, a depus la dosar, atât prin fax, cât și prin intermediul Biroului de Informare și Relații Publice al acestei instanțe, o cerere prin care a solicitat lăsarea cauzei la a doua strigare, după ora 11,00, întrucât are de reprezentat interesele altui client într-o cauză penală, arestat.
Avocat având cuvântul arată că cererea completatoare a motivelor de recurs este consecința pornirii executării silite pentru o sumă mai mare decât cea dispusă de instanța de fond.
Avocat având cuvântul în privința motivelor de recurs formulate prin cererea completatoare, arată că acestea au fost formulate tardiv, peste termenul legal procedural, executarea silită nefiind motiv de formulare tardivă a unor motive de recurs.
În continuare, reprezentanții părților având cuvântul, arată că nu mai au cereri noi de formulat și solicită cuvântul pe fond.
Curtea ia act de declarațiile acestora și, constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul în dezbateri, urmând a se pronunța prin decizie și cu privire la formularea sau nu, în termen legal, a motivelor de recurs depuse prin cererea completatoare.
Avocat având cuvântul solicită admiterea recursului, modificarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca prematură și nefondată.
Susține, în esență, că tribunalul a admis primul capăt de cerere fără a motiva soluția dată, neținându-se seama de susținerile făcute de societate în apărare și nici de concluziile raportului de expertiză din care rezulta că nu există posibilitatea practică de a se plăti banii solicitați.
Al doilea motiv de recurs se referă la faptul că instanța de fond a făcut o interpretare greșită a disp.art.21 alin.2 din, nereținând că premiile cuvenite salariaților disponibilizați nu sunt un drept câștigat, acestea putându-se acorda în funcție de posibilitățile financiare ale societății, or, din actele depuse la dosar, rezultă că societatea se află în imposibilitate de a satisface cererile intimaților.
În fine, mai arată că și în protocoalele încheiate între partenerii sociali s-a stabilit ca în funcție de evoluția situației economice a societății să se stabilească condițiile și termenele la care se vor achita drepturile solicitate.
La solicitarea instanței, arată că niciunul dintre intimații-reclamanți din cauza de față nu a fost reangajat, întrucât nu au formulat cereri în acest sens.
În subsidiar, cu referire la cererea completatoare a motivelor de recurs, solicită admiterea recursului și casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare pentru ca instanța de fond să stabilească cuantumul sumelor nete și nu brute, la care a societatea a fost obligată către intimații-reclamanți.
Avocat având cuvântul pentru intimații-reclamanți solicită respingerea recursului și pe fond menținerea sentinței primei instanțe. Cu cheltuieli de judecată.
Susține că motivele imposibilității plății nu sunt cert motivate. Mai arată că în sunt prevăzute sumele solicitate, fără vreo condiție potestativă, instanța de fond făcând o corectă apreciere a tuturor probelor administrate în cauză.
De asemenea, mai susține că, în lucrarea .ă, expertul nu a făcut vorbire de sume brute, întocmind chiar două tabele anexă.
În ceea ce privește excepția prematurității introducerii acțiunii, solicită respingerea acesteia. Referitor la susținerea potrivit căreia intimații-reclamanți nu au făcut cerere de reangajare, arată că societatea nu a făcut niciun anunț sau demers în vederea reangajării lor.
Curtea
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr-, reclamanții G, G, -, -, -, -, G, Doamna, și au chemat în judecată pe pârâta SC SA solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța aceasta să fie obligată să le plătească preavizul de 30 de zile calendaristice în temeiul art. 65 și 66 din Codul muncii, preaviz obligatoriu conform contractului colectiv de muncă la nivel de societate pe perioada 2004-2008, art. 19 alin. 4 și să le acorde un premiu egal cu două salarii de bază pentru toate persoanele disponibilizate în conformitate cu art.65 și 66 din Codul muncii și cu prevederile art. 21 alin. 2 și 3 litera a din contractul colectiv de muncă al SC SA, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au fost salariații societății pârâte și că începând cu data de 20.10.2008 au fost concediați pe o perioadă de trei luni, conform unui protocol încheiat între sindicate și patronat, fiind vorba, în realitate, de o concediere colectivă, definitivă.
Au mai susținut reclamanții că potrivit art.19 alin.4 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, încheiat pentru perioada 2004-2008, conducerea societății era obligată să le plătească un preaviz de 30 de zile calendaristice, respectiv o indemnizație egală cu un salariu de bază pe o lună, avut la data încetării contractului de muncă, fapt care nu s-a realizat, reclamanților nefiindu-le achitate nici drepturile cuvenite conform art. 21 alin. 2 și 3 lit. a din CCM 2004-2008, respectiv un premiu egal cu un salariu de bază pentru salariații cu vechimea cuprinsă între 1 și 5 ani și cu două salarii de bază pentru salariații cu vechimea mai mare de 5 ani.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată întrucât datorită dificultăților economice ale societății, între patronat și sindicat a intervenit un protocol potrivit căruia un număr de 29 de salariați au fost concediați temporar, fără să existe posibilitatea reîncadrării acestora până în prezent, iar Dad ispus înființarea popririi pe conturile societății, motiv pentru care aceasta nu poate face alte plăți decât cele salariale, pentru angajații care încă activează în cadrul societății.
În ceea ce privește al doilea capăt de cerere, s-a arătat că potrivit art. 21 alin. 2 și 3 litera a din CCM, angajatorul poate acorda aceste drepturi ulterior concedierii în condițiile și termenele ce vor fi convenite cu sindicatele, în funcție de posibilități și situațiile concrete din societate, iar până în prezent nu s-a stabilit cu sindicatul niciun termen sau condiție privind acordarea acestor drepturi.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri și expertiză de specialitate contabilă administrate în cauză, prin sentința civilă nr.1249 din 3.06.2009, Tribunalul Dâmbovițaa admis cererea și a obligat pârâta la plata către reclamanți a câte unei indemnizații egală cu un salariu de bază pe o lună, salariu avut la data concedierii și a câte unui premiu egal cu două salarii de bază, în valoare brută, conform raportului de expertiză, care face parte integrantă din hotărâre, indicându-se pentru fiecare reclamant sumele datorate, urmând ca impozitele aferente să fie stopate la sursă în momentul acordării plăților.
Prin aceeași sentință, pârâta a fost obligată la 1000 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că reclamanții au fost salariații societății pârâte și aceștia au fost disponibilizați ca urmare a dificultăților economice cu care se confruntă societatea, în temeiul dispozițiilor art. 65 și 66 din Codul muncii, fapt confirmat și de către pârâtă, rezultând și din raportul de expertiză efectuat în cauză.
S-a mai reținut că potrivit art. 19 alin. 4 din 2004-2008, prelungit ca valabilitate cu încă 12 luni la data de 14.02.2009, în cazul persoanelor concediate în temeiul art. 65 și 66 din Codul muncii, cărora nu li se acordă preavizul prevăzut la alin 2, acestea vor avea dreptul la o indemnizație egală cu un salariu de bază pe o lună avut la data încetării contractului de muncă, pe lângă celelalte drepturi cuvenite și cum din raportul de expertiză efectuat în cauză a rezultat faptul că începând cu data înscrisă în decizia de concediere a avut loc încetarea efectivă a prezenței reclamanților în unitate, aceștia nebeneficiind de preavizul de 30 de zile calendaristice prevăzut la art. 19 alin. 2 din, primul capăt de cerere al acțiunii a fost apreciat ca întemeiat, fiind admis, arătându-se că nu are relevanță lipsa disponibilităților bănești de care s-a prevalat pârâta în întâmpinare.
De asemenea, s-a arătat că indemnizațiile respective au fost calculate în anexa nr. 1 raportului de expertiză, fiind acordată de către instanță valoarea brută a acestora, impozitele aferente urmând a fi reținute la sursă, în momentul efectuării plăților.
Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere, instanța a reținut că potrivit art. 21 alin 2 din, la concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului, patronul va acorda acestuia, pe lângă drepturile cuvenite la zi, un premiu egal cu un salariu de bază pentru salariații cu vechimea cuprinsă între 1 și 5 ani și cu două salarii de bază pentru salariații cu vechime mai mare de cinci ani, iar angajatorul, în funcție de posibilități și situațiile concrete din societate, poate acorda aceste drepturi ulterior concedierii în condițiile și termenele ce vor fi convenite cu sindicatele.
Cum din raportul de expertiză a reieșit că aceste drepturi nu au fost achitate reclamanților, care au o vechime în muncă de peste 5 ani, s-a concluzionat că reclamanților le sunt aplicabile prevederile din referitoare la premiul egal cu două salarii de bază, acest capăt de cerere fiind întemeiat, situația acordării acestor drepturi ulterior concedierii fiind condiționată de termenele și împrejurările ce vor fi convenite cu sindicatele.
Întrucât o asemenea negociere și stabilire ulterioară nu a avut loc, nefăcându-se nicio dovadă în acest sens, s-a arătat că, în mod evident, premiile respective li se cuveneau reclamanților la momentul disponibilizării, conform calculelor expertului din anexa 2.
Împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs pârâta criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Susține recurenta că deși a dovedit imposibilitatea de plată, cauzată de blocarea conturilor de către D, prima instanță a admis primul capăt de cerere al reclamanților pe motiv că nu are relevanță lipsa disponibilităților bănești ale societății, fără să motiveze în fapt și în drept soluția dată.
Se mai arată că tribunalul a omis faptul că datorită litigiului existent între recurentă și D, care i-a blocat conturile și i-a sechestrat imobilele, nu există nicio modalitate practică prin care societatea să poată satisface pretențiile reclamanților și, cu toate că din înscrisurile depuse rezultă că recurenta se află în imposibilitate de a efectua orice fel de plăți, cu excepția salariilor personalului în funcție, fapt constatat și de către expertul contabil, instanța de fond nu a amintit nimic despre aceste aspecte, admițând acțiunea.
De asemenea, se susține că instanța nu a ținut seama de cele două protocoale intervenite între sindicat și conducerea societății-pârâte, prin care s-a stabilit că situația persoanelor deja disponibilizate va fi analizată, iar în funcție de evoluția activității economice, se va conveni asupra drepturilor acestora și, eventual, chiar a reîncadrării lor, soluția instanței de fond periclitând situația angajaților actuali ai societății.
Referitor la al doilea capăt de cerere, se susține că instanța de fond a aplicat greșit disp.art.21 alin.2 din și nu a sesizat că premiile cuvenite salariaților disponibilizați nu sunt un drept câștigat, ci se pot acorda în funcție de posibilități și situația concretă din cadrul societății, ulterior concedierii, în condițiile stabilite de comun acord cu sindicatul, iar din probatorii reiese situația economică dificilă cu care se confruntă societatea, convenindu-se prin protocoalele încheiate între conducerea societății și sindicat ca, ulterior, în funcție de evoluția situației economice, să se stabilească condițiile și termenele pentru satisfacerea cererii reclamanților și cum situația economică nu s-a îmbunătățit și nu s-au negociat încă condiții concrete pentru respectarea art.21 alin.2 din, acțiunea reclamanților apare ca fiind prematură.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca prematură și nefondată.
Printr-o cerere completatoare a motivelor de recurs înaintată acestei instanțe prin poștă la data de 31.08.2009, recurenta a susținut că în mod greșit instanța de fond a obligat recurenta la plata sumelor brute stabilite prin expertiză, în condițiile în care expertul a precizat că vor fi acordate sumele nete, restul sumei până la brut constituind stopaje care se rețin la sursă, urmând a fi virate de către societate la bugetul consolidat al statului, în momentul efectuării plăților, situație reținută chiar de către instanță.
Se mai arată că exprimarea instanței ce cuprinde sumele brute la care face referire expertul, poate avea consecințe asupra executării sentinței, în sensul de a se executa sume mai mari decât cele cuvenite și stabilite prin expertiză, lucru ce s-a și întâmplat, de altfel, întrucât intimații-reclamanți au pus în executare sentința tribunalului pentru sumele brute rezultate în urma expertizei și nu a celor nete, așa cum ar fi fost legal și cum a stabilit expertul.
Concluzionează că în această situație, societatea va fi obligată atât la plata obligațiilor către intimații-reclamanți, în sumă brută, inclusiv impozitele aferente, cât și a impozitelor către bugetul statului aferente acestora.
S-a solicitat admiterea recursului, desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare în raport de criticile aduse prin cererea completatoare.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
În conformitate cu disp.art. 19 alin. 4 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate-, valabil și în perioada în care a avut loc concedierea intimaților-reclamanți, în cazul persoanelor concediate în temeiul art. 65 și 66 din Codul muncii, cărora nu li se acordă preavizul prevăzut la alin. 2( de 30 de zile calendaristice), acestea vor avea dreptul la o indemnizație egală cu salariul de bază pe o lună, avut la data încetării contractului de muncă, pe lângă celelalte drepturi cuvenite.
Executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, potrivit art. 243 alin. 1 din Codul muncii și art. 30 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, cu modificările și completările ulterioare, privind contractul colectiv de muncă și câtă vreme din probatoriile administrate în cauză a reieșit că intimaților-reclamanți nu
le-a fost acordat preavizul de 30 de zile calendaristice prevăzut de art. 19 alin. 2 din contractul colectiv de muncă, în mod corect prima instanță a admis primul capăt de cerere al acțiunii reclamanților, lipsa disponibilităților bănești invocată de pârâtă prin întâmpinare neavând relevanță în cauză, așa cum justificat a reținut și instanța de fond în considerentele sentinței.
Apărările recurentei-pârâte formulate de aceasta prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond, reiterate în motivele de recurs, nu pot constitui o cauză exoneratoare de răspundere, de vreme ce aceasta și-a asumat obligația contractuală sus-menționată, pe care este datoare să o respecte, art. 243 alin. 2 din Codul muncii statuând că neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta, în același sens fiind și disp.art. 30 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, cu modificările și completările ulterioare.
Protocoalele invocate de recurenta-pârâtă, încheiate între aceasta și sindicat, nu puteau conduce la respingerea primului capăt de cerere al acțiunii în condițiile în care clauza inserată în contractul colectiv de muncă, prevăzută la art. 19 alin. 2, nu a fost modificată cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 130/1996, cu modificările și completările ulterioare, privind contractul colectiv de muncă și deși s-a vorbit despre o " concediere temporară", pe o perioadă de 3 luni, a intimaților-reclamanți, nici până în prezent, după aproape un an de zile de la concediere, intimații-reclamanți nu au fost reîncadrați, fiind vorba de o concediere definitivă.
Nici critica privitoare la greșita soluționare a celui de-al doilea capăt de cerere al acțiunii nu este întemeiată.
Astfel, potrivit art.21 alin.2 din, la concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului, patronul va acorda acestuia, pe lângă drepturile cuvenite la zi, un premiu egal cu un salariu de bază pentru salariații cu vechimea cuprinsă între 1 și 5 ani și cu două salarii de bază pentru salariații cu vechime mai mare de 5 ani. În continuare, același articol stipulează că angajatorul, în funcție de posibilități și situațiile concrete din societate, poate acorda aceste drepturi ulterior concedierii în condițiile și termenele ce vor fi convenite cu sindicatele.
Interpretarea corectă a disp.art.21 alin.2 din este aceea că angajatorul este obligat să acorde celor concediați pentru motive ce nu țin de persoana salariatului compensația (premiul) constând dintr-un salariu de bază sau două salarii de bază, în funcție de vechimea în muncă a celor concediați, așa cum rezultă din interpretarea literală, textul articolului respectiv folosind fără echivoc sintagma "va acorda", fiind neîntemeiată, așadar, susținerea recurentei potrivit căreia această compensație s-ar acorda numai în funcție de posibilități și de situația concretă din cadrul societății.
Așa cum s-a arătat mai sus, după ce se instituie obligația privitoare la acordarea, în cazul concedierii pentru motive care nu țin de persoana salariatului, a premiului constând într-un salariu sau două salarii de bază, textul art.21 alin.2 din stipulează, în continuare, că angajatorul, în funcție de posibilități și situațiile concrete din societate, poate acorda aceste drepturi ulterior concedierii, în condițiile și termenele ce vor fi convenite cu sindicatele, nepunându-se așadar în discuție existența dreptului, ci statuându-se numai posibilitatea acordării acestor drepturi ulterior concedierii, în condițiile menționate, concluzie ce rezultă din interpretarea logică și sistematică a întregului text al art.21 alin.2 din.
Or, câtă vreme, așa cum corect a reținut și prima instanță, negocierea prevăzută de art.21 alin.2 din nu a avut loc, nefăcându-se vreo dovadă în acest sens - însăși recurenta susținând că nu s-au negociat condiții concrete conform art.21 alin.2 din - în mod justificat a concluzionat instanța de fond că premiile respective se cuveneau intimaților-reclamanți la momentul disponibilizării, neputând fi primită susținerea recurentei conform căreia capătul al doilea de cerere al acțiunii ar fi prematur.
În ceea ce privește motivele de recurs formulate de recurenta-pârâtă prin cererea completatoare depusă la dosar, înaintată instanței de recurs prin poștă la data de 31.08.2009, intimații-reclamanți au arătat, prin avocat, la termenul din 29.09.2009, că au fost depuse peste termenul legal procedural de motivare a recursului.
Recurenta, prin apărător, a învederat instanței că a depus aceste motive după ce s-a început executarea silită a sentinței instanței de fond, fiind legate de executarea respectivă.
În conformitate cu disp.art.306 alin.1 Cod pr.civilă, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termen legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin.2, care statuează că motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbaterea părților.
De asemenea, potrivit art.303 alin.1 Cod pr.civilă, recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, care în această materie este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunțate de instanța de fond, conform art.80 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă.
În cauza de față, recurentei-pârâte i-a fost comunicată sentința instanței de fond la data de 26.06.2009, astfel cum rezultă din dovada de primire și procesul-verbal de predare de la fila 126 din dosarul instanței de fond, legal îndeplinită, așa încât ultima zi de motivare a recursului a fost data de 7 iulie 2009, ce a căzut într-o zi lucrătoare a săptămânii.
Motivele inițiale de recurs au fost depuse în termenul legal procedural, fiind formulate prin recursul declarat împotriva sentinței instanței de fond, înaintat tribunalului prin poștă, la data de 1.07.2009, însă completarea motivelor de recurs - ce nu reprezintă motive de ordine publică și constituie, raportat la conținutul acestora, motive noi de recurs și nu doar o precizare a celor inițiale - a fost depusă peste termenul legal, neputând fi, în consecință, analizate, în raport de dispozițiile legale procedurale, mai sus-menționate.
Criticile aduse prin completarea motivelor de recurs puteau fi formulate înăuntrul termenului legal procedural de motivare a recursului, ele vizând modalitatea în care se poate executa titlul executoriu reprezentat de sentința instanței de fond, raportat la modalitatea în care au fost consemnate sumele pe care pârâta le datorează intimaților-reclamanți conform dispozitivului sentinței.
Aspectele invocate de recurenta-pârâtă prin completarea motivelor de recurs formulată peste termenul legal de motivare a recursului pot fi invocate, eventual, cu respectarea dispozițiilor legale procedurale, pe calea unei contestații la executare.
Concluzionând, pentru considerentele ce preced, Curtea privește recursul de față ca nefondat, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va respinge ca atare, sentința atacată fiind legală și temeinică.
În temeiul disp.art. 274 Cod pr.civilă, recurenta-pârâtă va fi obligată la plata sumei de 2300 lei către intimați, reprezentând cheltuieli de judecată suportate de aceștia în recurs, potrivit chitanței doveditoare nr.50/29.09.2009 depusă la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC SA cu sediul în,-, județul D, împotriva sentinței civile nr. 1249 din 3 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații-reclamanți -, -, -, -, G, Doamna, G, toți cu domiciliul ales la Cabinet avocatură, în Târgoviște,-/38, județul D și G, domiciliat în orașul, str.-.- nr.12, bloc 11,.A,.1,.7, jud.
Obligă recurenta la 2300 lei cheltuieli de judecată către intimați.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 29 septembrie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Elena Simona Lazăr
--- - --- - --- -
Grefier
/VS
5 ex./ 08. 10.2009
f--Trib.
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Vera Andrea PopescuJudecători:Vera Andrea Popescu, Elena Simona Lazăr
