Drepturi salariale (banesti). Decizia 171/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ-
DOSAR nr-
Complet II recurs
DECIZIA CIVILĂ NR. 171/R/2008
Ședința publică din 6 februarie 2008
PREȘEDINTE: Dana Cigan JUDECĂTOR 2: Aurora Popa
JUDECĂTOR 3: Maria Galeș
Judecător - -
Grefier - -
Pe rol, soluționarea recursului civil declarat de recurenții reclamanți, -, G, -, -, -, -, -, -, HG, toți cu domiciliul procedural ales în S M,-, județul S formulată în contradictoriu cu intimații pârâți MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în, nr. 14, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA,PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SATU MARE, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5 împotriva sentinței civile nr. 918/D din 1 octombrie 2008 pronunțată de TRIBUNALUL SATU MARE; având ca obiect: litigiu de muncă.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta reclamantă, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru; la dosar a parvenit prin Serviciul Registratură la data de 4 februarie 2008 întâmpinare formulată de intimatul pârât MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, după care:
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Recurenta reclamantă admiterea recursului, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 918/D din 1 octombrie 2008 pronunțată de TRIBUNALUL SATU MAREa fost respinsă acțiunea reclamanților:, -, G, -, -, -, -, -, -, HG, formulată împotriva pârâților MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA,PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SATU MARE, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect obligarea pârâților la plata sporului de risc și solicitare neuropsihică.
A fost respinsă ca fiind lipsită de interes cererea de chemare în garanție promovată de MINISTERUL PUBLIC împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor.
Din considerentele sentinței se reține că dreptul la obținerea unui spor de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică a fost prevăzut de art.47 din Lg.nr.50/1996, însă a fost abrogat prin OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Lg.nr.50/1996, care, prin art.1 pct.42, dispune în mod expres că art.47 din lege se abrogă. Prin urmare, de la data intrării în vigoare a OG nr.83/2000, părțile reclamante nu mai beneficiază de dreptul enunțat și, evident, solicitarea lor de acordare a sporului pe cale judiciară este lipsită de suport legal.
Argumentul părților reclamante, prin intermediul căruia tind să justifice dreptul reclamat, este inacceptabil, pe de o parte, pentru că pornește de la premise false (abrogarea art.47 din Lg.nr.50/1996 ar fi avut loc prin OUG nr.177/2000), iar, cu asemenea premise, concluzia nu poate fi decât greșită și, pe de altă parte, pentru că el contravine art.62 alin.3 din Lg.nr.24/2000, republicată privind normele de tehnică legislativă, în conformitate cu care abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv și nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial.
În consecință, pretenția reclamanților se dovedește a fi nejustificată.
Relativ la cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor, tribunalul a decis să o respingă ca fiind lipsită de interes, în condițiile în care acțiunea reclamanților a fost refuzată.
Pentru aceste considerente, tribunalul, în temeiul art.281-291 Codul muncii și art.70-82 din Lg.nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, a respins acțiunea reclamanților și pe cale de consecință a respins ca fiind lipsită de interes și cererea de chemare în garanție promovată de MINISTERUL PUBLIC împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutit de plata taxei judiciare de timbru, au declarat recurs reclamanții solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâților la plata pentru fiecare reclamant a sporului de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50% prevăzut art. 47 din Legea nr. 50/1996, calculat la salariul de bază brut lunar, începând cu data de 5 iunie 2004 până la data de 12 februarie 2007.
Prin motivele de recurs, reclamanții critica sentința ca fiind nelegală și netemeinică bazată pe interpretarea și aplicarea greșită a legii.
Astfel, arată că aplicarea greșită a legii a constat în împrejurarea că instanța de fond a ignorat faptul ca legea incidentă în cauză, respectiv Legea nr. 50/1996, are caracter de lege organică conform dispozițiilor art. 73 pct 1 lit e din Constituție. În art. 47 din Legea nr. 50/1996, se prevedea că pentru risc și solicitare neuropsihică magistrații și personalul auxiliar beneficiază de un spor de 50% din salariul de baza brut lunar.
Consideră că abrogarea art. 47 din Lg 50/1996 prin OG nr. 83/2000 nu poate produce efecte întrucât OG nr. 83/2000 este un act normativ de nivel inferior Legii nr. 50/1996, această dispoziție fiind în contradicție cu prevederile Constituției și ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.
Pe de altă parte, arată că nelegalitatea sentinței constă și în faptul că instanța a invocat ca temei legal doar norma internă, ignorând prevederile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, care prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Precizează că sporul de 50% de risc și solicitare neuropsihică pretins prin acțiune este un drept de creanță, fiind un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, iar prin abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 reclamanții recurenți au fost lipsiți de proprietatea acestui bun deși lipsirea de proprietate se putea face potrivit dispoziție legale mai sus enunțate doar pentru o cauză de utilitate publică, iar din cuprinsul OG nr. 83/2000, prin care s-a abrogat art. 47 din Legea nr. 50/2000 nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților și personalului auxiliar de proprietatea lor asupra sporului de risc și solicitare neuropsihică.
Menționează că, potrivit art. 20 alin 2 din Constituția României dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
În drept s-au invocat dispozițiile articolului 304 punctul 9, art. 304 ind 1 Cod de procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul MINISTERUL PUBLIC - parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate arătând, în esență, că textul art. 47 din Legea nr. 50/1996 pe care reclamanții și-au întemeiat acțiunea a fost abrogat prin OG nr. 83/2000
Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs, cât și din oficiu, conform art. 304 ind 1 cod procedură civilă, instanța reține următoarele:
Criticile aduse sentinței prin recursul formulat sunt întemeiate fiind evident că în speță se impune armonizarea și coroborarea actelor normative interne cu normele Uniunii Europene, cu convențiile și recomandările Organizației Internaționale a, ori instanța a analizat cauza doar sub aspectul dispozițiilor legale interne fără a fi avute în vedere și prevederile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Pe de altă parte, instanța de fond, în mod eronat apreciat că reclamanții au pornit de la premise greșite în argumentarea pretențiilor acestora deși raportat la normele de tehnică legislativă și având în vedere faptul că drepturile pretinse au fost prevăzute printr-o lege organică, Legea nr. 50/1996, dispozițiile acesteia nu puteau fi abrogate decât printr-un act normativ cu aceeași forță juridică.
Așa cum reiese din probele administrate în dosarul de fond, reclamanții au calitatea de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL SATU MARE, funcționând în cadrul sectorului bugetar, respectiv în justiție, iar potrivit articolului 47 din Legea nr. 50/1996, pentru risc și solicitare neuropsihică beneficiau de un spor de 50% din salariul brut lunar, dispoziție legală abrogată prin OG nr. 83/2000.
Trebuie reținut, însă, că prin articolul 1 punctul Q1 din Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la modificarea, completarea Legii nr. 50/1996, nu și la abrogări, ori, prin OG nr. 83/2000 s-a procedat chiar la abrogarea unor dispoziții din Legea nr. 50/1996, această situație fiind în contradicție cu dispozițiile art. 56 pct 2 din Legea nr. 24/2000 privind Normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Legiuitorul a stabilit întotdeauna competențele executivului în emiterea ordonanțelor, unde a dorit, a avut intenția să acorde executivului abilitatea de-a abroga texte de lege, a prevăzut expres aceasta în legea de abilitare, ceea ce în speță nu a fost cazul.
Din cele expuse mai sus, se reține faptul că salariații din justiție au beneficiat de un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% aplicat la salariul brut, având un drept de creanță, deci un bun în sensul articolului 1 al Protocolului nr. 1 al CEDO, iar prin abrogare, reclamanții au fost lipsiți de acest bun fără a li se oferi o compensație în acest sens. Mai mult, conform articolului 1 al Protocolului adițional nr. 1 al Convenției Europene a drepturilor omului, lipsirea de proprietate se poate face doar pentru cauză de utilitate publică, ori, din cuprinsul OG nr. 83/2000 ce a abrogat articolul 47 din Legea nr. 50/1996, nu se poate reține care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților și celuilalt personal auxiliar din justiție, de dreptul lor de proprietate referitor la sporul în litigiu.
Tocmai datorită faptului că, ulterior abrogării, salariile în justiție au fost majorate, această dispoziție apare ca fiind lipsită de utilitate publică, existând astfel un conflict, o neconcordanță între reglementările interne și CEDO. Conform articolului 20 aliniatul 2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele, tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții legale mai favorabile. Este cert că, potrivit celor expuse, există conflict între articolul 1 punctul 42 din OG nr. 83/2000, ce a abrogat articolul 47 din Legea nr. 50/1996 și articolul 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului,astfel că are aplicabilitate dispoziția din cel din urmă act normativ enunțat, favorabilă reclamanților, lipsirea acestora de dreptul protejat fiind nejustificată.
Față de considerentele mai sus expuse, instanța apreciază că acțiunea reclamanților este întemeiată și urmează să o admită având în vedere atât dispozițiile legale interne cât și normele Uniunii Europene mai sus invocate,reclamanții recurenți fiind îndreptățiți la plata sporului de risc și suprasolicitare în cuantumul prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, astfel ca recursul este fondat.
Pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL SATU MARE o dată cu întâmpinarea depusa la dosar la instanța de fond a formulat o cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, întemeiată pe prevederile art. 60-63 cod procedură civilă și art. 31 pct 1 din Legea nr.304/2004 prin care solicitat instanței ca în cazul în care se va admite cererea reclamanților să se dispună prin aceeași hotărâre chematului în garanței să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2007 care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților având în vedere că potrivit art. 131 pct 1 din Legea nr. 304/2004 republicată, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat, aceasta obligație de asigurare de fonduri revenindu-i și în temeiul Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice.
Instanța de recurs reține că această cerere este întemeiată și urmează să o admită pentru următoarele considerente:
Potrivit articolului 131 pct 1 din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, activitatea instituțiilor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat, deci "nu se autofinanțează".
Articolul 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice prevede faptul că Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credit și a proiectelor bugetare locale, normă reiterată și în articolul 28 lit. d, e din același act normativ ce a mai adăugat și faptul că aceste proiecte au la bază politicile și strategiile sectoriale, a priorităților stabilite în formularea propunerilor de buget, prezentate de ordonatorii principali de credit.
Așadar, din aceste dispoziții legale se reține implicit că Ministerul Economiei și Finanțelor întocmește proiectul de buget al României de rectificare a acestuia, pentru fiecare an calendaristic. Sigur că Guvernul răspunde de realizarea prevederilor bugetare și repartizarea fondurilor între ordonatorii principali de credite dar, pe baza proiectului întocmit și fundamentat de Ministerul Finanțelor.
Pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, respectiv Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL SATU MARE nu dispune de fonduri proprii, acestea fiind repartizate de la bugetul de stat în baza prevederilor susmenționate, iar fără efectuarea cuvenitelor rectificări incidente în bugetul de stat a sumelor ce se vor acorda, hotărârea judecătorească devine ineficientă putând fi adusă la îndeplinire - legal - doar prin executarea ori a bunurilor mobile, imobile ale pârâtului, ori prin indisponibilizarea fondurilor alocate pentru lunile în curs cu titlu de salarii.
Prin urmare,conform articolului 19 lit. e din Legea nr. 500/2002, Ministerul Economiei Și Finanțelor, deși nu este plătitor direct al drepturilor reclamanților, are atribuții de coordonator a acțiunilor ce sunt în responsabilitatea guvernului, cu privire la sistemul bugetar și la aplicarea politicii fiscal bugetare, asigurând fondurile necesare, motive pentru care cererea de chemare în garanție formulată de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL SATU MARE este întemeiată fiind întrunite condițiile prevăzute de art.60-63 cod procedură civilă.
Față de considerentele expuse, fiind incidente dispozițiile articolului 304 pct 9 Cod de procedură civilă, instanța de recurs în baza articolului 312 aliniatul 1 Cod de procedură civilă, va admite ca fondat recursul declarat de reclamanți,urmând a modifica în întregime sentința recurată în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată și obligării pârâților să plătească fiecăruia dintre reclamanți drepturile salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare în procent de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, calculat din salariul de bază brut lunar, pentru perioada 6 iunie 2004- 1 februarie 2007, actualizat cu indicii de inflație de la data plății efective. Iar în temeiul art. 60-63 cod procedură civilă, instanța va admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC -Parchetul De Pe Lângă ÎNALTA CURTE De Casație Și Justiție împotriva Ministerului Economiei Și Finanțelor și va dispune obligarea chematului în garanție să aloce sumele necesare plății drepturilor salariale la care au fost obligați pârâții în favoarea reclamanților.
Constata ca nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE ca fondat recursul civil formulat de recurenții reclamanți, G, toți cu domiciliul procedural ales în S M, STR. -, nr. 8, Județ S M în contradictoriu cu intimații pârâți MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B, sector 5, B- -, nr. 14, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SATU MARE și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B, sector 5, STR. -, nr. 17 împotriva sentinței civile nr. 918/D din 1 octombrie 2007 pronunțată de TRIBUNALUL SATU MARE pe care o modifică, în sensul că:
ADMITE acțiunea formulată de reclamanții, G, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B, sector 5, B- -, nr. 14, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SATU MARE și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B, sector 5, STR. -, nr. 17 și în consecință:
OBLIGĂ pârâții să plătească fiecăruia dintre reclamanți drepturile salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare în procent de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, calculat din salariul de bază brut lunar, pentru perioada 6 iunie 2004- 1 februarie 2007, actualizat cu indicii de inflație de la data plății efective.
ADMITE cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE împotriva MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
OBLIGĂ chematul în garanție să aloce sumele necesare plății drepturilor salariale la care au fost obligați pârâții în favoarea reclamanților.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 6 februarie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - -
Red dcz -
28.02.2008
Jud fond,
Dact IC
2ex/29.02.2008
Președinte:Dana CiganJudecători:Dana Cigan, Aurora Popa, Maria Galeș
