Drepturi salariale (banesti). Decizia 1842/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 1842
Ședința publică din 26 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Cristina Mihaela Moiceanu
JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Traian Logojan Alexandru
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA, cu sediul în B, Calea nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.458 din 8 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, domiciliată în comuna Câmpina, sat nr.141, județul
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta-pârâtă SC SA prin avocat din cadrul Baroului P, lipsă fiind intimata-reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Avocat pentru recurenta-pârâtă depune la dosar, în xerocopie, practică judiciară relevantă în materie, respectiv: sentința civilă nr. 552/24.01.2008 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul București, Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale; sentința civilă nr. 4101/15.05.2008 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul București, Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale; sentința civilă nr. 248/09.04.2008 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Brăila; sentința civilă nr. 249/09.04.2008 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Brăila; sentința civilă nr. 1671/09.11.2007 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Galați; sentința civilă nr. 249/09.04.2008 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Brăila; sentința civilă nr. 248/09.04.2008 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Brăila; sentința civilă nr. 1757/5.10.2007 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Tulcea; sentința civilă nr. 3056/09.04.2008 pronunțată în dosarul nr.38017/3/LM/2007 de Tribunalul București Secția a VIII-a; sentința civilă nr. 566/11.10.2007 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr- și sentința civilă nr. 3158/23.04.2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
Totodată, arată că alte cereri nu mai are de formulat.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului.
Avocat, având cuvântul pentru recurenta-pârâtă arată câ în primul rând înțelege să susțină primul motiv de recurs privitor la drepturile premiale.
Astfel, prin disp.art.168 din contractul colectiv de muncă pentru anul 2003 s-a stabilit ca drepturile premiale de Paște și de C să fie incluse în salariul de bază, realizându-se practic o mărire salarială.
Precizează că salariul mediu de bază se determină sintetic și este adăugat la toți salariații SC, iar începând cu anul 2002 a fost adăugat în două tranșe, una de Paște și una de
În opinia recurentei, de vreme ce art.168 din contractul colectiv de muncă prevede că pentru anul 2003 aceste drepturi salariale fac parte din salariul de bază, nu se mai aflăm în fața a două tranșe ce ar fi trebuit plătită intimatei-reclamante.
În ceea ce privește salariul brut realizat, arată că la acesta se adaugă partea fixă, iar în anul 2003 primele au devenit o parte din salariul de bază, ca un întreg, astfel că nu mai puteau fi individualizate.
De asemenea, arată că prin contractul colectiv de muncă pe anul 2008 s-a clarificat înțelesul și modul de executare al dispozițiilor art.168 alin.1 și 2 în sensul că prevederile anterioare ale alin 1 al art.168 din contractul colectiv de muncă au devenit inaplicabile începând cu anul 2003, iar pentru înlăturarea oricăror neclarități părțile au convenit că după anul 2003 primele au fost incluse în salariul de bază.
Recurenta-pârâtă apreciază că instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală deoarece trecând peste dispozițiile art.168 alin 2 din contractul colectiv de muncă a acordat aceste drepturi salariale pentru anul 2004 și pentru anul 2007, deși trebuia avută în vedere voința părților.
În continuare, arată că interpretarea dată de Comisia paritară este autentică, fiind dată de SC SA și.
Încă odată, arată că aceste drepturi premiale s-au acordat în mod greșit dat fiind că acestea au fost incluse în salariul de bază începând cu anul 2003, și de asemenea, în cauză nu s-a efecutat o expertiză de specialitate.
În ceea ce privește cel de al doilea capăt de cerere referitor la cota de profit, arată că salariații SC SA au solicitat acordarea cotei de profit deși nu au existat negocieri între SC SA și.
Asatfel, potrivit disp.art.139 din Contractul colectiv de muncă, prin care se prevede cota de participare a salariaților SA la profitul anual, modalitatea concretă de acordare, precum și condițiile de diferențiere vor fi stabilite prin negociere cu.
Așadar, în fapt, nu au existat negocieri cu sindicatul având acest obiect, nu s-au stabilit în mod bilateral patronat - sindicat nici cota de participare la profit, nici modalitatea concretă de acordare și nici condițiile de diferențiere între salariați, iar efectele juridice ale art.139 din CCM sunt următoarele: este un act juridic bilateral, are caracter general și este un contract regulamentar, este izvor de drept în accepțiune normativă, fără a fi și izvor al raporturilor juridice de muncă individuale.
Cu privire la lipsa calității procesuale active a intimatei-reclamante, precizează că părțile contractului colectiv de muncă sunt patronul și salariații, care sunt reprezentate conform art. 14 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă.
Astfel, patronul este reprezentat la nivel de unitate de către organul de conducere, stabilit prin lege, statut ori regulament de funcționare, după caz, și la nivel
de grup de unități, de ramură și la nivel național de către asociațiile patronale legal constituite și reprezentative potrivit prezentei legi, iar salariații sunt reprezentați la nivel de unitate de către organizațiile sindicale legal constituite și reprezentative ori, acolo unde nu este constituit un sindicat reprezentativ, prin reprezentanții aleși ai salariaților; la nivelul grupurilor de unități și al ramurilor, de către organizațiile sindicale de tip federativ, legal constituite și reprezentative potrivit prezentei legi și la nivel național, de către organizațiile sindicale de tip confederativ, legal constituite și reprezentative potrivit legii.
De asemenea, menționează că sindicatul trebuie să îndeplinească anumite criterii de reprezentativitate pentru a putea angaja salariații într-un contract colectiv de muncă, printre altele numărul de membri ai sindicatului să reprezinte minim 1/3 din numărul total al salariaților unității, iar importanța reprezentativității salariaților, poate îndeplini cerința art.139 CCM numai sindicatul reprezentativ, nu salariații ca indivizi sau chiar grupați.
Față de prematuritatea capătului de cerere privind acordarea cotei din profit, precizează că toate elementele menționate în favoarea salariaților în art.139 din CCM sunt atribuite, ca reglementare, unei negocieri cu acest obiect special dintre patronat și sindicat.
Așadar, însăși stabilirea cotei de participare la profit, ca și modalitatea concretă de acordare și condițiile de diferențiere între salariați trebuie să facă obietul negocierii cu sindicatul, numai rezultatul eventual pozitiv pentru salariați al acestei negocieri putând reprezenta izvor de drept patrimonial față de profitul SC pentru un salariat individual.
Totodată, arată că drepturile salariatului individual față de profitul, se în urma negocierii speciale patronat-sindicat, nu direct din CCM, aceasta întrucât clauzele CCM sunt normative.
Dacă norma este suficientă pentru a se aplica direct salariaților individuali, acest lucru se va aplica, dacă însă norma trimite la o reglementare subsecventă, atunci acea reglementare este creatoare de drept pentru subiecții individuali, potrivit modului în care a fost adoptată.
În continuare, menționează că art.139 din CCM creează numai o vocație a salariaților la beneficii, stabilește doar premisele acordării unui drept patrimonial al salariatului și nu dă naștere la un drept cert al salariaților de a încasa o sumă de bani cu acest titlu, drept care ar fi luat naștere în condițiile stabilirii exprese a cotei de participare la profit, a modalității concrete de acordare a acestei cote, precum și a condițiilor de diferențiere între salariați, aspecte care nu pot fi stabilite decât în cadrul negocierii speciale cu sindicatul, negocieri care nu au existat.
Având în vedere prescripția capătului de cerere privind acordarea cotei din profit, precizează că spre deosebire de drepturile salariale care constau în primele de Paște și de C, cota din profit are natură juridică diferită, în sensul că reprezintă alte venituri conform art. 42 din Contractul colectiv de muncă la nivel Național pe perioada 2007-2010, aplicabil ca drept comun CCM, acolo unde acesta din urmă nu conține o dispoziție specială.
Astfel, art. 42 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, distinge între adaosurile la salariul de bază și alte venituri, iar potrivit art.283 lit.e din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă
pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
Așadar, solicitarea intimatei-reclamante privind acordarea cotei din profit nu reprezintă o acțiune pentru plata unor drepturi salariale izvorâte din contractul individual de muncă, ci reprezintă o acțiune pentru plata altor venituri decât drepturile salariale, cerute în temeiul CCM, ceea ce este evident, intimata-reclamantă neinvocând decât art. 139 din CCM, nu și contractul individual de muncă.
De asemenea, sub aspectul prescripției extinctive, arată că acțiunea se încadrează în ipoteza art. 283 lit.e Codul muncii, fiind deci aplicabil termenul de prescripție de 6 luni și nu cel de 3 ani prevăzut de litera c, cum greșit a considerat instanța de fond.
Referitor la excepția inadmisibilității dreptului pretins de intimata-reclamantă privind acordarea cotei din profit, arată că salariații nu au dreptul la plata sumelor solicitate cu titlu de cotă de participare la profitul, pretenții întemeiate pe disp.art. 139 din Contractul colectiv de muncă.
Totodată, precizează că posibilitatea de participare a salariaților la împărțirea profitului este consacrată prin clauzele contractului colectiv de muncă încheiat la nivel național pe perioada 2007-2010 - art. 42(2) lit.a, rap. la alin.3, iar o prevedere cu un conținut identic a figurat și în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel național pe perioada 2005-2006, care stabilește modalitatea de naștere a dreptului salariaților la alte venituri, participare la profitul angajatorului, exclusiv prin negocierea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate angajator-sindicat.
Față de această excepție, arată că participarea salariaților la profitul SA reprezintă o posibilitate, o vocație - art.139 CCM prevede, similar contractului colectiv la nivel național, doar vocația salariaților la acordarea unei cote din profit, vocație care poate deveni un drept al salariaților exclusiv ca rezultat al unei
negocieri patronat-sindicat, pe deplin absența în situația de fapt, iar față de împrejurarea că nu există drept al salariaților la cota din profitul Pertrom SA, nu există obligația corelativă a SA de a acorda aceste venituri în absența unei negocieri colective finalizate cu un rezultat care să oblige SA.
În concluzie, menționează că dreptul invocat de salariați în baza textului art.139 nu este un drept pur și simplu, ci un drept afectat de modalitatea condiție suspensivă, neîndeplinirea condiției suspensive duble atrage inexistența dreptului însuși sau imposibilitatea de exercitare, iar inexistența unui rezultat al negocierii sindicat-patronat pe tema determinării dreptului salariaților la cota din profit atribuie dreptului invocat de salariații prin cererea de chemare în judecată un caracter total inform, fundamental nedeterminat, ceea ce echivalează cu imposibilitatea de exercitare a acestui drept.
A doua condiție suspensivă, respectiv negocierea cu, putea fi îndeplinită numai înăuntrul unui termen, condiție care nu a fost îndeplinită până la expirarea valabilității CCM, dreptul invocat de salariați, afectat de modalitatea condiție suspensivă s-a stins prin încetarea efectelor juridice ale CCM prin ajungere la termen și prin neîndeplinirea condiției suspensive în timpul fiecărei durate de valabilitate ale celor 3 CCM.
În continuare, precizează că dreptul pretins de intimata-reclamantă nu există, acțiunea fiind inadmisibilă atâta timp cât nu există reglementarea acestui drept, așa cum aceasta este cerută de norma art.139 CCM.
De asemenea, învederează incompatibilitatea pretenției intimatei-reclamante cu Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, potrivit căreia în trecut exista o posibilitate a societății pe acțiuni de a atribui salariaților, prin hotărâre a adunării generale extraordinare a acționarilor, o cotă din profit, potrivit art. 178(1).
Astfel, prin Legea nr. 161/2003, de modificare a Legii nr. 31/1990, posibilitatea din alineatul 4 care privea pe salariați a fost eliminată, alineatul 4 fiind redus la următoarea reglementare: fondatorii vor participa la profit, dacă aceasta este prevăzută în actul constitutiv ori, în lipsa unor asemenea prevederi, a fost aprobată de adunarea generală extraordinară, reglementare care este în vigoare și în prezent, în art. 183 din Legea nr. 31/1990.
Totodată, interpretarea art. 139 din CCM prin raportare la alte clauze din CCM susține inadmisibilitatea acțiunii, întrucât acest text de lege este lipsit de orice conținut patrimonial în beneficiul direct al salariatului individual, situație în care cererea de chemare în judecată fondată pe acest text este neîntemeiată.
De asemenea, invocă inaplicabilitatea OG nr. 64/2001, care potrivit art. 1, începând cu exercițiul financiar al anului 2001 la societățile naționale, companiile naționale și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum și la regiile autonome profitul contabil rămas după deducerea impozitului pe profit se repartizează pe următoarele destinații, dacă prin legi speciale nu se prevede altfel, respectiv lit.e arată că până la 10% pentru participarea salariaților la profit - din 2004 completat cu "dar nu mai mult de nivelul unui salariu de bază mediu lunar realizat la nivelul agentului economic, în exercițiul financiar de referință".
Față de toate aceste considerente, solicită admiterea excepțiilor invocate cât și admiterea recursului pârâtei, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată.
Prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta SC SA, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale reprezentând prime corespunzătoare sărbătorilor de Paște și de C, sumele urmând a fi reactualizate conform indicelui de inflație, precum și la plata beneficiului pe anul 2006.
In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pe lângă salariul de bază urma să beneficieze și de drepturile acordate în baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de societate.
Astfel, contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății prevedea la art.168 alin.1 o suplimentare a drepturilor salariale cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C în cuantum de un salariu mediu de bază pe societate, suplimentări salariale care nu s-au acordat și ca atare pârâta datorează reclamantei și daune constând în reactualizarea sumelor potrivit indicelui de inflație.
Pârâta SC SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată pe considerentul că pentru anul 2002 suplimentările au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, situație care s-a păstrat și în următoarele contracte colective de muncă.
Totodată, pârâta a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune, susținând că sunt aplicabile disp.art.283 alin.1, lit.e din Codul muncii în sensul că cererile pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
Prin sentința civilă nr.458 din 8 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta SC SA, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 5630 lei brut reprezentând suplimentari salariale corespunzătoare sărbătorilor de C pentru anii 2004, 2005 și Paște pentru anii 2005, 2006 actualizate în raport de indicele de inflație, începând cu data scadenței fiecărei sume până la data plății efective.
Totodată, s-a respins capătul de cerere privind beneficiul aferent anului 2006 și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 200 lei, cheltuieli de judecată reprezentând onorariul apărătorului.
Pentru a proununța această sentință, instanța de fond a reținut în ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, că temeiul de drept al acțiunii îl reprezintă art.283 alin 1 lit.C din Codul muncii care precizează că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, nefiind incidente dispozițiile art.283alin.1 lit.e invocate de pârâtă, conform cărora termenul este de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune întrucât prin cererea formulată nu se susține neexecutarea contractului colectiv de muncă, astfel că a respins această excepție-
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța de fond a reținut că în contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2004 se stabilește la art.168, că angajații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP service, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, iar la alineatul 2 al acestui articol se stipulează că pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Pentru anii următori, contractele colective de muncă pe unitate, negociate și aplicabile la nivelul societății pe anii 2004, 2005, 2006, 2007au menținut numai alin.1 al art.168, iar alineatul 2 făcea referire tot la faptul că aceste drepturi pe anul 2003 au fost incluse în salariu.
In aceste condiții, tribunalul a apreciat că nu se impune efectuarea în cauză a unei expertize de specialitate pentru a verifica dacă drepturile solicitate au fost incluse în salariu față de exprimarea fără echivoc din contractele colective aferente anilor 2004-2007 din care rezultă că numai pentru anul 2003 suplimentările salariale au fost incluse în salariu.
De asemenea, tribunalul a apreciat că nu se impune efectuarea expertizei pentru a se stabili salariul mediu la nivel de societate întrucât nu intră în atribuțiile expertului să precizeze acest salariu mediu, care a fost stabilit în urma negocierilor dintre conducerea societății și sindicat, fiind cel menționat în adresele
nr.562/09.02.2004, nr.405/2005, nr.6152/21.11.2005,1990/2006, neputând fi luat în considerare un alt salariu mediu stabilit ulterior de către pârâtă, după declanșarea litigiilor privind plata acestor suplimentări salariale.
S-a apreciat de către instanța de fond că părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivelul SNP SA pentru anii 2004,2005,2006,2007 au înțeles să păstreze pentru salariați beneficiul suplimentărilor salariale prevăzute de alin.1.168 din contractul colectiv de muncă și în cursul anilor 2004, 2005, 2006, 2007, respectivele suplimentări fiind introduse în salariul de bază al fiecărui salariat numai pentru anul 2003.
Prin urmare, tribunalul a admis acțiunea în parte și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 5630 lei brut reprezentând suplimentari salariale corespunzătoare sărbătorilor de C pentru anii 2004, 2005 și Paște pentru anii 2005, 2006 actualizate în raport de indicele de inflație, începând cu data scadenței fiecărei sume și până la data plății efective, și totodată, a respins captul de cerere privind beneficiul pe anul 2006 ca nedovedit.
Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat recurs criticând soluția ca netemeinică și nelegală în sensul că în mod greșit instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru că drepturile salariale solicitate își au izvorul în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, ceea ce atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 283 alin.1 lit.e Codul muncii, termenul de prescripție fiind de 6 luni.
Pe fond soluția a fost criticată, deoarece instanța nu a ținut seamă de disp. art.168 alin. 2 din pe anii 2003-2004 potrivit cărora primele de sărbători au fost incluse în salariul de bază și plătite ca atare. Această situație rezultă și din faptul că reclamanta nu a formulat acțiune și pentru plata primelor pe anul 2003, an în care s-a negociat pentru prima dată cu sindicatul includerea acestor prime în salariu.
Ultima critică a recursului se referă la faptul că tribunalul nu a acordat atenție, atunci când a stabilit suma datorată de recurentă, dispozițiilor art.168 din sub aspectul cuantumului sumei care se acordă cu titlu de primă în sensul că aceasta nu este echivalentă cu salariul mediu brut pe unitate, ci cu salariul de bază mediu brut pe unitate, cu alte cuvinte aceste prime nu includ și sporurile.
Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurentă, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză Curtea constată că este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, așa după cum se va arăta în continuare:
Este adevărat că potrivit art.283 alin.1 lit.e Codul muncii dreptul la acțiune în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului, așa cum se susține prin primul motiv de recurs, legea nefăcând nicio diferențiere în ce privește natura acestui drept, însă în ce privește drepturile salariale prin același articol la lit.c s-a prevăzut un termen de 3 ani aplicabil în toate situațiile în care obiectul acțiunii este dat de pretenții salariale, indiferent de izvorul acestora, astfel că instanța de fond în mod corect a respins excepția invocată de recurentă, această critică a recursului fiind nefondată.
Nu există reglementare și nici nu a fost în intenția legiuitorului vreodată ca pentru drepturile salariale să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora.
Pe fondul cauzei, Curtea constată că susținerile recurentei nu își găsesc reflectarea în probatoriul administrat în cauză, deoarece nimeni nu a contestat că începând cu anul 2003 în urma negocierilor purtate cu sindicatul primele de sărbători urmau a fi incluse în salariu, numai că acest lucru trebuia și probat de către recurentă în sensul de a demonstra cât din creșterea salarială a fiecărui an s-a datorat includerii în salariul de bază a acestor prime.
Această probă nu a fost făcută, astfel că, în mod corect instanța de fond admis acțiunea.
În ce privește cuantumul sumei acordată reclamantei criticile formulate de recurentă sunt întemeiate, întrucât cuantumul fiecărei prime a fost expres reglementat prin ca fiind echivalentul unui salariul de bază mediu brut pe unitate în care nu sunt incluse sporurile și nu echivalentul unui salariu mediu brut pe unitate în care sunt incluse sporurile, astfel cum greșit a stabilit instanța de fond, motiv pentru care în temeiul art.312 Cod pr. civilă, Curtea va admite recursul și va modifica în parte sentința în sensul că va reduce suma la care a fost obligată pârâta către reclamantă la 3623 lei, și totodată, va menține restul dispozițiilor sentinței.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC ""SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 458 din 8 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, domiciliată în comuna Câmpina, sat nr.141, județul P și în consecință:
Modifică în parte sentința în sensul că reduce suma la care a fost obligată pârâta către reclamantă la 3623 lei.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 26 septembrie 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Traian Logojan Alexandru
- - - - - -
Grefier,
Red./ Tehnored./ 3 ex./16.10.2008
dosar fond- - Tribunalul Prahova
judecători fond - R;
operator de date cu caracter personal; număr notificare 3120/2006
Președinte:Cristina Mihaela Moiceanu
Judecători:Cristina Mihaela Moiceanu, Traian Logojan Alexandru
