Drepturi salariale (banesti). Decizia 186/2010. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 186/R-CM
Ședința publică din 08 Februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ion Rebeca JUDECĂTOR 2: Georgiana Nanu
JUDECĂTOR 3: Paula Andrada
Judecător: ---
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, recursul civil declarat de intimata SC SRL RM., cu sediul în Râmnicu V,-, -.A,.9, județ V, împotriva sentinței civile nr.972 din 26 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Curtea constată ca dezbaterile asupra recursului s-au desfășurat în ședința publică din data de 01 februarie 2010 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din aceeași dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Pronunțarea a fost amânată astăzi, 08 februarie 2010, când în urma dezbaterii s-a pronunțat următoarea soluție.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față:
Constată că, rin p. sentința civilă nr.972/26 noiembrie 2009, Tribunalul Vâlcea, Secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale a respins cererea formulată de petiționarul - contestator împotriva pârâtei SC -V ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a admis plângerea formulată de aceeași parte, așa cum a fost precizată prin cererea de la fila 17 dosar și, pe fond a anulat decizia nr.83/22.06.2009 emisă de pârâta Rm. În consecință s-a dispus reintegrarea reclamantului - contestator în postul deținut anterior și obligată pârâta la plata drepturilor bănești pe perioada în litigiu, cât și de la desfacerea contractului individual de muncă și până la reintegrarea efectivă.
A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea pentru cheltuieli de judecată, formulată de reclamant și de către pârâta Rm.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Contrar susținerilor pârâtei, cererea precizatoare a contestației, depusă de petent la data de 10.09.2009 (fila 17 dosar), întrunește condițiile și cerințele art.132 alin.(1) Cod procedură civilă, text potrivit cu care, la prima zi de înfățișare instanța va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii precum și pentru a propune noi dovezi, având în vedere că respectiva cerere de precizare și completare a acțiunii a fost depusă la prima zi de înfățișare, cu mențiunea că, în speță, la primul termen, cel din data de 29.06.2009, au fost încuviințate cererile formulate de ambele părți pentru lipsă de apărare, iar decizia de desfacere a contractului de muncă nr.83/22.06.2009 a fost comunicată salariatului abia la 14.08.2009, când acțiunea se afla deja pe rolul instanței.
Plângerea s-a formulat în termenul de 30 zile de la luarea la cunoștință.
Pe fond: petentul a fost încadrat la începând cu data de 1.04.2009, în calitate de șofer taxi, cu un salariu de bază brut lunar de 720 lei, iar prin decizia nr.83/22.06.2009, pârâta a dispus încetarea activității acestuia conform art.61 lit.a din Codul muncii, în motivarea deciziei făcându-se trimitere atât la prevederile statutului societății, ale Codului muncii cât și la faptul că a lipsit nemotivat din unitate, începând cu 28.05.2009, până la data de 24.06.2009.
Din înscrisuri prezentate de pârâtă a rezultat că petentul a fost invitat la sediul lucrativ al societății, la data de 10.06.2009, pentru a justifica absența sa la locul de muncă în perioada 28.05.2009 - 10.06.2009, reamintindu-i-se cu aceeași ocazie și modalitatea în care s-a trecut la recuperarea autovehiculului taxi al societății și la returnarea încasărilor zilnice, la care se referă și procesul-verbal de constatare a sumelor în discuție, referatul din 22.06.2009, făcând mențiune despre împrejurarea că petentul nu a respectat atribuțiile ce-i reveneau potrivit contractului de muncă și la faptul că acesta nu a răspuns la adresa de conciliere.
Așa cum s-a arătat anterior, în decizia nr.83/2009, emisă de pârâtă la 22.06.2009, prin care s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al contestatorului, la motivarea în fapt și în drept a măsurii dispuse în baza art.61 lit.a din Codul muncii, făcându-se trimitere la prevederile statutului societății și ale Codului muncii, acestea sunt indicate doar generic fără ca respectivele dispoziții normative să fie și în concret stabilite, pentru ca persoana în cauză să poată formula apărări cu ocazia contestației depusă în termenul legal de la luarea la cunoștință, iar instanța să aibă posibilitatea de a efectua verificări.
În fapt, în ședința publică de astăzi fiind pusă în discuție respectarea condițiilor de formă, și anume dacă decizia contestată a fost motivată conform dispozițiilor art.268 alin.(2) din Codul muncii, se constată că singura mențiune concretă este cea privitoare la pretinsa lipsă nemotivată de la serviciu în perioada 28.05-24.06.2009, însă petentul a dovedit, cu biletul de ieșire din spital de la fila 19, că, în perioada dintre 5.06.-10.06.2009, era internat în spital.
Or, cu privire la primul aspect, dispozițiile imperative ale art.268 alin.(2) lit.a)-c) sunt în sensul că: "Sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu: a)-descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; b)-precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat; c)-motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art.267 alin.(3), nu a fost efectuată cercetarea -", iar conform alin.(3): "Decizia de sancționare se comunică salariatului în cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii și produce efecte de la data comunicării."
În același sens, în acord cu textul art.62 alin.(11) și alin.(2): "În cazul în care concedierea intervine pentru motivul prevăzut la art.61 lit.a), angajatorul poate emite decizia de concediere numai cu respectarea dispozițiilor art.263 - 268. Decizia se emite în scris și, sub sancțiunea nulității absolute, trebuie să fie motivată în fapt și în drept și să cuprindă precizări cu privire la termenul în care poate fi contestată și la instanța judecătorească la care se contestă."
Prin urmare, reținând că toate aceste cerințe legale sus menționate nu au fost întru totul respectate, ca și condiții esențiale de care angajatorul trebuia să țină seama la emiterea deciziei de desfacere a contractului de muncă, indiferent de natura și gradul de vinovăție pretins la comiterea abaterilor imputate, pentru toate motivele arătate, deoarece excepția formulată de pârâte a fost admisă la pe parcursul procesului, respectiv la data de 29.10.2009, respingând cererea împotriva pârâtei V, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, instanța a admis plângerea împotriva Rm.V, așa cum aceasta a fost precizată și completată prin cererea de la fila 17 dosar, în sensul că, pe fond, s-a dispus anularea deciziei contestate nr.83/2009, ca netemeinică și nelegală.
Pe cale de consecință, întrucât pârâta se află în culpă, s-a dispus reintegrarea reclamantului pe postul deținut anterior în cadrul societății și, totodată, aceasta a fost obligată să-i achite toate drepturile bănești cuvenite și de care a fost lipsit pe perioada indicată în acțiune, dacă acestea nu fost deja achitate, cât și pe perioada începând cu data desfacerii contractului de muncă și până la reintegrarea efectivă, drepturi constând în salariul cuvenit pe perioada în litigiu, contravaloarea zilelor cât s-a aflat în concediu medical și a orelor suplimentare, calculate conform dispozițiilor normative din legislația muncii și de asigurări sociale în vigoare, cât și pe baza evidențelor contabile ale societății.
În temeiul prevederilor art.274 Cod procedură civilă, a fost respinsă cererea petentului pentru acordarea de cheltuieli de judecată, ca fiind neîntemeiată, întrucât în dosar nu s-au făcut dovezi în acest sens, iar cererea formulată de către pârâtă, pentru că aceasta a căzut în pretenții asupra fondului, fiind în culpă procesuală.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Rm.V, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Hotărârea este dată cu încălcarea prevederilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă pentru următoarele considerente:
Instanța de fond, investită să judece plângerea contestatorului privind neplata unor drepturi bănești, în mod greșit a considerat că, cererea acestuia prin care s-a schimbat obiectul primei judecăți, a fost făcută cu respectarea condițiilor cerute de art.132 Cod procedură civilă și s-a pronunțat pe ambele cereri. Nefiind îndeplinite prevederile legale privind modificarea sau întregirea cererii principale, instanța trebuia să rețină spre judecare doar prima cerere, iar pe cea de-a doua trebuia eventual să o disjungă.
Referitor la anularea deciziei de desfacere a contractului de muncă, instanța de fond, în mod greșit, a considerat că există motive de nulitate absolută care să ducă la anularea acesteia.
Astfel, contrar celor reținute de prima instanță, decizia cuprinde descrierea faptei pentru care s-a desfăcut contractul de muncă, în primul rând pentru că reclamantul a lipsit nemotivat începând cu 28.05.2009 și pentru faptul că nu a prezentat carnetul de muncă, declarând pe propria răspundere că îl are la o altă firmă.
De asemenea, este precizat temeiul de drept în baza căruia contestatorului i-a desfăcut contractul de muncă, neexistând menționate apărările formulate de salariat, întrucât acesta nu s-a prezentat la cercetarea disciplinară.
În susținerea recursului s-au depus la dosarul cauzei înscrisuri (filele 11-32).
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate care pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă și având în vedere actele și lucrările dosarului de fond, Curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a interpretat și aplicat în mod corect dispozițiile art.132 alin.1 Cod procedură civilă, reținând spre soluționare cererea de precizare și completare a acțiunii formulată la prima zi de înfățișare.
Astfel, potrivit textului legal susmenționat, la prima zi de înfățișare, instanța va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii, precum și pentru a propune noi dovezi. În acest caz, instanța dispune amânarea pricinii și comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea facerii întâmpinării.
În cauză, la primul termen de judecată, ambele părți au solicitat amânarea pricinii pentru lipsă de apărare, astfel că, prima zi de înfățișare a fost la termenul din data de 14.09.2009, dată la care reclamantul, căruia i se comunicase decizia de desfacere a contractului de muncă nr.83/22.06.2009 abia la data de 14.08.2009, în mod corect și-a întregit și precizat acțiunea, cu consecința comunicării acesteia și a soluționării în același dosar.
Al doilea motiv de recurs este tot nefondat.
Astfel, din considerentele sentinței recurate reiese că decizia nr.83/22.06.2009 emisă de recurentă, prin care contestatorului i-a fost desfăcut contractul individual de muncă în baza art.61 lit.a din Codul muncii, a fost sancționată cu nulitatea absolută, pentru nerespectarea dispozițiilor imperative ale art.268 alin.2 din Codul muncii.
Legea prevede, pentru situația concedierii individuale pentru motive care țin de persoana salariatului, în speță, pentru motive disciplinare, derularea unei proceduri speciale, al cărei scop este acela de a înlătura un eventual arbitrariu al unității angajatoare față de salariat, iar cercetarea prealabilă, urmată de emiterea unei decizii care să cuprindă: descrierea faptei care constituie o abatere disciplinară, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care nu a fost efectuată cercetarea, constituie tot atâtea garanții că procedura sancționării disciplinare a angajatului a fost aplicată în mod temeinic și legal.
Neprocedând astfel, recurenta a fost sancționată în mod corect de tribunal prin anularea deciziei emise și pe cale de consecință, obligată să-i achite contestatorului toate drepturile bănești cuvenite, de care acesta a fost lipsit, atât cele neachitate până la desfacerea contractului de muncă, cât și cele ulterioare luării acestei măsuri.
Nerespectarea condițiilor de formă prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, cu ocazia sancționării contestatorului, exonerează instanța de a mai analiza pe fond temeinicia măsurii desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă al contestatorului, astfel încât, nici în recurs nu se mai impune analiza unei astfel de critici.
Prin urmare, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, raportat la art.291 Codul muncii, Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat de intimata Rm.V împotriva sentinței civile nr.972/26 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de RM., cu sediul în Rm.V,-, -.A,.9, județ V, împotriva sentinței civile nr.972/26 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimații fiind, domiciliat în comuna, sat, județul V și EUROPA, cu sediul în Rm.V, lui nr.220, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 februarie 2010, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red./17.02.2010
GM/5 ex.
Jud.fond:
Președinte:Ion RebecaJudecători:Ion Rebeca, Georgiana Nanu, Paula Andrada
