Drepturi salariale (banesti). Decizia 1886/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI
Dosar nr- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr.1886
Ședința publică de la 1 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu
JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
- -
Grefier - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta - SA B, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1061 din 1 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în comuna, sat, județul
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 24 septembrie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta când, având nevoie de timp mai îndelungat pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 1 octombrie 2008, dând următoarea decizie:
Curtea
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Prahova, reclamantul chemat în judecată pe pârâta - SA B, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să fie obligată la plata sumelor de 8000 lei reprezentând c/val suplimentarilor salariale cu ocazia sărbătorilor de 2004, 2005 și Paște 2005, 2006, a sporului de 20% pentru muncă în condiții deosebite - periculoase pe perioada 23.10.2004- 08.06.2006 și beneficiilor (cota de participare la profitul anual) pe perioada 2004-2006, drepturi salariale actualizate potrivit indicelui de inflație până la data plății, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost salariatul pârâtei până în luna iunie 2006, când i-a încetat contractul de muncă, iar conform art.168 alin.1 din CCM încheiat la nivelul societății trebuia să beneficieze, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe societate, drepturi care nu i-au fost plătite, motiv pentru care a formulat prezenta acțiune.
A mai susținut reclamantul că deși lucra într-un loc de muncă având condiții deosebite - periculoase și a beneficiat de spor de pericol până în data de 1.08.1996, ulterior nu i s-a mai aplicat acest spor, cu toate că nu i s-a schimbat nici meseria și nici locul de muncă, încălcându-se prevederile exprese ale art.164 alin.1 lit.c anexa 8 pct.21 din CCM, ce prevăd un spor de pericol de până la 20%.
De asemenea, reclamantul a susținut că nu i-a fost acordată nici c/val beneficiului (cota de participare la profitul anual) aferentă anilor 2004- iunie 2006, potrivit art.139 alin.1 din CCM, cu toate că în anii 2002 și 2003 aceste beneficii s-au acordat.
În drept, au fost invocate disp.art.166 Codul muncii, art.134 lit.c, art.139 alin.1, art.145 alin.5 și art.168 alin.1 din CCM.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că primele solicitate de reclamant au fost incluse în salariul de bază și prin urmare, acesta nu mai poate solicita un drept salarial care i-a fost plătit.
Totodată, pârâta a invocat și excepția prescripției dreptului la acțiune, arătând că în cauză sunt incidente disp. art.283 alin.1 lit.e Codul muncii potrivit cărora dreptul la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri și expertiză de specialitate salarizare-normare administrate în cauză, prin sentința civilă nr.1061 din 1.04.2008, Tribunalul Prahovaa respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocata de pârâtă, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale datorate și neachitate, respectiv suma netă de 2998 lei reprezentând prima de pe anii 2004-2005 și prima de Paște pe 2005- 2006 și 1044 lei reprezentând cota de participare la beneficiu pe anii 2005 și 2006, sume ce vor fi actualizate conform indicelui de inflație de la data pronunțării hotărârii până la plata efectivă.
Prin aceeași sentință, a fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sporului pentru muncă în condiții deosebite, iar pârâta a fost obligată la plata către reclamant a sumei de 1300 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că reclamantul a fost salariatul paratei, iar disp.art.168 din contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2004 stipulează că angajații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, menționându-se că pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui angajat, prevederi ce au fost preluate ulterior și în contractele colective de muncă pe unitate, negociate și aplicabile la nivelul societății pe anii 2005, 2006, 2007.
A mai reținut instanța că pârâta nu a făcut dovada achitării către reclamant a acestor drepturi sau includerii lor în salariul de bază, situație ce reiese și din raportul de expertiză salarizare care a stabilit clar că reclamantul are dreptul să încaseze suma netă actualizată reprezentând drepturile salariale solicitate.
În consecință, în baza contractelor colective sus-menționate și a art.161 și urm. Codul muncii, tribunalul a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale datorate și neachitate, respectiv suma netă de 2998 lei reprezentând prima de pe anii 2004-2005 și prima de Paște pe anii 2005- 2006 și 1044 lei reprezentând cota de participare la beneficiu, sume ce vor fi actualizate conform indicelui de inflație de la data pronunțării hotărârii până la plata efectivă.
În ceea ce privește cota de participare la profitul societății a salariaților, tribunalul a reținut că susținerea pârâtei, în sensul că aceștia nu au dreptul la un asemenea beneficiu întrucât nu a existat negocierea cu este neîntemeiată, deoarece art.139 din contractele colective de muncă prevede expres dreptul salarial reprezentat de cota de participare la profit, cota de participare a salariaților și modalitatea concretă de acordare urmând a fi stabilite prin negociere cu.
Or, lipsa negocierii, a reținut prima instanță, nu exonerează pârâta de plata unui asemenea drept cât timp este prevăzut în mod expres în contractul colectiv de muncă, contract care reprezintă legea părților.
Instanța a respins cererea reclamantului de acordare a sporului de 20% pentru muncă în condiții deosebite întrucât, conform raportului de expertiză efectuat în cauză, reclamantul nu a lucrat în locurile de muncă la care salariații au beneficiat de spor pentru condiții periculoase, expres enumerate.
Totodată, instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, constatând că în speță sunt aplicabile disp. art.283 alin.1 lit. c din Codul muncii conform cărora prezenta acțiune este supusă termenului de prescripție de 3 ani, care a început să curgă de la data scadenței sumelor.
Împotriva sentinței primei instanțe pârâta a declarat recurs, pe care ulterior l-a dezvoltat, criticând soluția ca netemeinică și nelegală invocând disp.art.304 pct.9 și art. 3041Cod pr. civilă.
Sub aspectul capătului de cerere referitor la suplimentările salariale pentru primele de Paște și C, recurenta a susținut că acestea au fost incluse în salariul lunar de bază al fiecărui angajat fără a fi individualizate distinct, astfel că reclamantul și-a primit drepturile bănești, care i-au fost în mod injust acordate din nou de instanța fondului, deși acesta le-a încasat anual, începând cu anul 2003.
Prima instanță a pronunțat deci o hotărâre greșită sub acest aspect, interpretând eronat dispozițiile art.168 din contractul colectiv de muncă, la care s-a făcut referire.
În subsidiar, s-a mai arătat că expertiza de specialitate a calculat drepturile reclamantului numai teoretic, fără o deplasare la sediul societății pentru a consulta evidențele contabile și a stabilit valoarea salariului mediu practicat la nivel de societate, iar nu cea a salariului efectiv încasat de reclamant.
Pentru capătul de cerere privind acordarea beneficiilor reprezentând cota din profitul societății, recurenta a invocat excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantului, prematurității, prescripției și respectiv inadmisibilității acțiunii.
S-a arătat în susținerea acestor excepții că reclamantul nu are calitate procesuală activă fiindcă părți în contractul colectiv de muncă sunt patronatul pe de o parte și salariații pe de alta, care la nivel de unitate sunt reprezentați de sindicatul legal constituit.
Invocând dreptul prevăzut în art.139 din contractul colectiv de muncă, salariații nu pot să acționeze individual deoarece nu sunt titularii dreptului subiectiv în cadrul raportului juridic dedus judecății.
Recurenta a criticat sentința și prin prisma excepției prematurității cererii de chemare în judecată, cu motivarea că atât cota de participare la profit, cât și modalitatea concretă de acordare și condițiile de diferențiere a acesteia între salariați trebuiau negociate,iar neîndeplinirea acestei cerințe atrage sancțiunea respingerii acțiunii ca prematur formulate.
Sub aspectul celei de a treia excepții - a prescripției dreptului material la acțiune, recurenta a arătat că în cauză erau incidente prevederile art.283 lit.e din Codul muncii, termenul în care reclamantul avea dreptul la acțiune fiind de 6 luni, iar nu de 3 ani, așa cum greșit s-a reținut de instanța de fond.
În fine, recurenta a mai susținut și inadmisibilitatea acțiunii cu argumentul că art.139 din contractul colectiv de muncă, ca și art.42 alin.3 din contractul colectiv de muncă la nivel național nu creează un drept, ci doar o vocație, o posibilitate a salariaților - SA de a beneficia de cota de participare la profitul anual al societății.
Chiar și în situația în care dreptul salariaților de a primi o cotă parte din beneficiul realizat anual de societate ar fi considerat că există, el este afectat de o condiție suspensivă dublă (mixtă sau complexă) privind existența unui profit la finele fiecărui an și obligativitatea negocierii cu organizația sindicală reprezentativă a salariaților, ambele nefiind îndeplinite în cauză.
De asemenea, s-a învederat că în speță nu pot fi aplicate disp.OG nr.64/2001 întrucât recurenta este societate privatizată, expertul calculând cota din profit pe o perioadă ulterioară privatizării societății.
Recurenta-pârâtă a depus la dosar înscrisuri constând în soluții din practica judiciară în sensul celor susținute în calea de atac exercitată.
Intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare cu privire la recursul pârâtei, însă, reprezentat fiind în instanță la termenul din 24 septembrie 2008, solicitat respingerea recursului ca nefondat, depunând la dosar și concluzii scrise.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este fondat potrivit considerentelor ce urmează:
Soluționând cu prioritate, conform art.137 alin.1 Cod pr.civilă, excepțiile invocate de recurentă, Curtea constată că niciuna dintre acestea nu este întemeiată și drept urmare vor fi respinse pentru următoarele argumente:
Calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care ar fi titular al dreptului afirmat (calitate procesuală activă) și între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală pasivă).
Reclamantul, fiind cel care pornește acțiunea, trebuie să justifice atât calitatea sa procesuală cât și pe cea a pârâtului chemat în judecată, prin indicarea obiectului cererii și a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază pretenția sa.
În cauză de față, reclamantul a indicat cu claritate în cererea introductivă de instanță atât obiectul pretențiilor sale pentru fiecare petit din acțiune, cât și motivele de fapt și de drept pentru care a chemat în judecată societatea-pârâtă, astfel că acesta are calitatea procesuală de a sta în judecată în raportul juridic cu pârâta pentru drepturile bănești pe care le-a cerut în nume propriu, afirmând că acestea decurg din relațiile sale de muncă cu unitatea angajatoare.
Prin invocarea excepției de prematuritate recurenta-pârâtă își invocă de fapt propria sa culpă, deoarece atât inițiativa negocierilor, cât și obligația organizării lor aparțin patronatului, conform Legii 130/1996 republicată.
Chiar recurenta a susținut prin motivele de recurs că "art.139 din CCM dă naștere în patrimoniul salariaților la un drept al cărui conținut constă strict în posibilitatea acestora de a solicita demararea negocierilor cu privire la stabilirea dreptului de participare la cota din profitul anual".
În egală măsură însă, pretinsa prematuritate a acțiunii, așa cum a fost susținută de recurentă, se referă la inexistența dreptului însuși al salariaților și implicit și al intimatului-reclamant, la profitul anual al societății.
S-a arătat că în termenii art.139 din și art.42 alin.3 din, participarea salariaților la profitul anual al societății este enunțată ca o vocație, o posibilitate care nu naște în sarcina recurentei vreo obligație de executat corelativă dreptului pretins de reclamant.
În plus, s-a mai argumentat tot în sprijinul aceleiași excepții că existența unui eventual drept la profitul anual al societății este condiționată suspensiv de realizarea unui profit la finele anului de referință și respectiv de negocierea cu Federația sindicatelor libere independente SA, niciuna dintre aceste cerințe nefiind îndeplinită până la data introducerii acțiunii de către reclamant.
Curtea constată că sub aspectele relevate de recurentă, excepția de prematuritate nu se justifică.
Pentru ca o cerere de chemare în judecată să fie prematur introdusă, este decisiv ca o procedură prealabilă, reglementată expres ori un termen prevăzut în condiții de accesibilitate și previzibilitate să fie parcurse cu necesitate de cel care se adresează instanțelor judecătorești, înainte de înregistrarea acțiunii.
În cauză, acțiunea reclamantului de a pretinde în calitate de salariat, anumite categorii de drepturi bănești de la societatea angajatoare, nu este condiționată de parcurgerea vreunei proceduri prealabile ori împlinirea vreunui termen sau condiții, așa încât cererea formulată să fie considerată prematur introdusă la prima instanță.
Excepția inadmisibilității,astfel cum a fost argumentată de recurentă privește în realitate fondul dreptului reclamat de intimat și contestat de pârâtă.
, cum sunt generic denumite în doctrina juridică. sunt veritabile apărări de fond având drept efect împiedicarea judecății fiindcă noțiunea de inadmisibilitate vizează nu excepția, ci efectul spre care aceasta tinde.
constituie mijloace de apărare specifice caracterizate prin trăsături care le diferențiază de excepțiile de procedură și le apropie de apărările de fond, nefiind prevăzute între excepțiile procesuale.
În cauza de față, recurenta opunând excepția inadmisibilității, a susținut în realitate că dreptul reclamantului la acțiune nu există câtă vreme norma din art.139 din nu reglementează acest drept, ceea ce constituie o apărare de fond cu consecința împiedicării judecății realelor raporturi juridice dintre părți.
De aceea, Curtea va respinge excepția inadmisibilității ca neîntemeiată față de motivele sub care a fost argumentată, urmând ca acestea să fie cercetate în cadrul analizei legalității și temeiniciei hotărârii declanșate ca efect al recursului exercitat de recurenta - SA
Nici excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de recurentă nu este întemeiată, întrucât potrivit art. 283 alin.1 lit.c Codul muncii, în situația în care obiectul litigiului constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat termenul de prescripție este de 3 ani, indiferent de izvorul acestor drepturi salariale-neputând fi primită susținerea recurentei potrivit căreia, în ceea ce privește profitul anual,acesta nu ar reprezenta un venit salarial- fiind de neconceput ca pentru aceleași drepturi să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora și în plus, dispozițiile art. 283 alin.1 lit.c Codul muncii au caracter de normă specială în raport cu dispozițiile. art. 283 alin.1 lit.e Codul muncii care se referă la toate drepturile, respectiv obligațiile prevăzute într-un contract colectiv de muncă între care și drepturile salariale.
Nu există reglementare și nici nu a fost în intenția legiuitorului vreodată ca pentru drepturile salariale să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora.
Pe fondul cauzei, Curtea constată că susținerile recurentei privitoare la acordarea suplimentărilor salariale cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C nu își găsesc reflectarea în probatoriul administrat în cauză, deoarece nimeni nu a contestat că începând cu anul 2003, în urma negocierilor purtate cu sindicatul, primele de sărbători urmau a fi incluse în salariu, numai că acest lucru trebuia și probat de către recurentă în sensul de a demonstra cât din creșterea salarială a fiecărui an s-a datorat includerii în salariul de bază a acestor prime.
Această probă nu a fost făcută, astfel că în mod corect instanța de fond admis cererea referitoare la obligarea pârâtei la plata primelor de Paște și C pe perioada solicitată de reclamant, obligația plății respectivelor drepturi către reclamant fiind legal și temeinic stabilită de instanța fondului pe baza expertizei contabile salarizare, care a calculat echivalentul sumelor cuvenite reclamantului la valoarea totală netă actualizată de 2998 lei.
Recurenta nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză sub acest aspect, iar cuantumul drepturilor datorate cu acest titlu a fost determinat de expertul desemnat de instanța de fond ținând cont chiar de adresele eliberate de societatea recurentă privind nivelul salariului de bază mediu pe societate, pe perioada 2003-2007, corespunzător fiecărei sărbători, de Paște și
În privința capătului de cerere prin care reclamantul a solicitat și plata cotei de participare la profitul anual al societății, Curtea constată că prima instanță, interpretând greșit dispozițiile art.139 din, a admis acest capăt de cerere acordându-i reclamantului, cu acest titlu, drepturi bănești evaluate de același raport de expertiză la suma totală de 1044 lei..
În formularea din, art.139 stabilește că atât cota de participare la profitul anual, cât și modalitatea concretă de acordare, precum și condițiile de diferențiere între salariații SA vor fi stabilite prin negociere cu.
Această clauză contractuală nu generează prin ea însăși dreptul la acordarea cotei de participare la profitul societății, existența acestui drept fiind într-adevăr dublu condiționată, așa cum în mod corect a susținut recurenta, de înregistrarea de profit la finele fiecărui an din perioada de referință ce face obiectul litigiului; negocierea modalităților concrete de acordare și a criteriilor de diferențiere între salariați, cu.
În mod greșit expertiza efectuată în cauză și însușită de instanța fondului a stabilit că temeiul legal pentru acordarea cotei de participare la profitul societății îl constituie /2001, cu modificările ulterioare, căci acest act normativ privește exclusiv repartizarea profitului la societățile naționale, companiile naționale și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat și la regiile autonome dacă acestea s-au angajat și au stabilit prin bugetele de venituri și cheltuieli obligația de participare la profit ca urmare a serviciilor angajaților lor în relație cu acestea, situație în care se pot acorda aceste drepturi în limita a 10% din profitul net, așa cum se prevede în art.1 alin.1din actul normativ sus-citat.
Cum în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de însăși clauza contractuală pentru valabila existență a dreptului la cota de participare la profit, pe de o parte, iar pe de alta, cum în legislația română actuală nu este reglementată obligația adunării generale a acționarilor unei societăți pe acțiuni (societatea recurentă - SA fiind constituită ca societate pe acțiuni sub regimul instituit de Legea nr.31/1990 modif. prin Legea nr.161/2003) să acorde salariaților săi dreptul de participare la beneficii, conform art.178 și art.183 din aceste acte normative, rezultă că art.139 din conferă salariaților doar premisele negocierii unui eventual drept de a participa la beneficiul (profitul) net al societății, cu respectarea cerințelor impuse de actul constitutiv al societății angajatoare și a condițiilor prealabile stabilite prin această clauză contractuală, astfel cum au fost enumerate mai sus și numai dacă nu s-a decis reinvestirea profitului societății,iar nu distribuirea lui.
Așa fiind, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge ca neîntemeiate excepțiile invocate de recurentă și, constatând că în cauză este incident cazul de modificare prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă, în temeiul art.312 alin.1 din același cod, va admite recursul, iar conform art.312 alin.2 și 3 Cod pr.civilă va modifica în parte sentința recurată în sensul că va înlătura ca neîntemeiată obligația pârâtei la plata sumei de 1044 lei, ce reprezintă cota de participare la profitul anual al societății, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta - SA B, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1061 din 1 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în comuna, sat, județul P și în consecință:
Respinge excepțiile invocate de recurentă, ca neîntemeiate.
Modifică în parte sentința în sensul că înlătură obligarea pârâtei la plata sumei de 1044 lei reprezentând cota de participare la profitul anual.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 1 octombrie 2008.
Președinte JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
--- - --- - -
Grefier
-
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
3 ex.
2008-10-23
/FA Trib.P nr-
,
Președinte:Simona Petruța BuzoianuJudecători:Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
