Drepturi salariale (banesti). Decizia 1887/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA DE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.1887
Ședința publică din data de 1 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu
JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
: -
Grefier: -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta - "" SA B, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.989 din 23 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-reclamantă - (fostă ), domiciliată în comuna, sat, nr.62, județul
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința în ședința publică din data de 24 septembrie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 1 octombrie2008, când a pronunțat următoarea decizie.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil declarat de față, în baza lucrărilor dosarului reține următoarele:
Reclamanta (fostă ) a chemat în judecată civilă, prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr-, pe pârâta - SA B, prin reprezentanții săi legali, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța aceasta să fie obligată la plata drepturilor salariale restante pe anii 2004-2006, în sumă totală de 8000 lei reprezentând prime de Paște și C, a sporului de 10% pentru muncă în condiții deosebite-periculoase pe perioada 2004-2006 precum și cota de participare la profitul anual pe aceeași perioadă-sume actualizate cu indicele inflației-la zi și cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a avut calitatea de salariat al societății pârâte la Sucursala, raporturile de muncă încetând la data de 6 noiembrie 2006 și că nu a primit suplimentările salariale reprezentând prime de Paște și de C prevăzute de art. 168 din contractul colectiv de muncă, pentru perioada 2004,2005 și 2006.
În plus, reclamanta a mai susținut și că a lucrat într-un loc de muncă cu condiții deosebite-periculoase, astfel cum rezultă din mențiunile din carnetul său de muncă, iar până în anul 1996 beneficiat de spor de pericol în cuantum de 10%, după care societatea pârâtă i-a sistat nejustificat plata acestui drept care i se cuvine întrucât a avut permanent aceeași profesie-operator la secția de epurare - și același loc de muncă-secția de tratare a apelor reziduale.
Reclamanta a solicitat și contravaloarea beneficiului ( cota de participare la profitul anual) cuvenit în temeiul art.139 din contractul colectiv de muncă și care i-a fost plătit numai în anii 2002 și 2003.
În dovedirea susținerilor sale, reclamanta a depus înscrisuri (filele 6-18) și a cerut administrarea probei cu expertiză salarizare care să-i verifice susținerile pe baza documentelor aflate la sediul societății pârâte și în raport de dispozițiile legale incidente în cauză.
În conformitate cu art.115 Cod pr.civilă, pârâta - SA B, fiind legal citată, a depus la dosar întâmpinare (filele 26-28) la care a atașat înscrisuri (filele 27-51) prin care a solicitat în principal respingerea acțiunii ca prescrise arătând că potrivit art. 283 alin. 1 lit. e Codul muncii, termenul de prescripție aplicabil acțiunilor rezultate din neexecutarea obligațiilor prevăzute în contractul colectiv de muncă este de 6 luni iar în subsidiar, ca neîntemeiate cu motivarea că drepturile suplimentare salariale cerute de reclamantă au fost incluse în salariul de bază al fiecărui angajat începând cu anul 2003, fiind efectiv încasate de toți salariații, inclusiv de aceasta, astfel că aceste drepturi fiind plătite nu mai pot fi solicitate a doua oară.
În cauză s-a dispus și efectuat o expertiză de specialitate contabilă de către expert (filele 78-86).
În raport de concluziile acesteia, reclamanta și-a precizat acțiunea (fila 69)și a formulat și concluzii scrise (filele 89-92) în sensul că a cerut respingerea excepției prescripției ca neîntemeiate, obligarea pârâtei la plata contravalorii primelor de Paște 2005,2006 și C 2004, 2005 în cuantum total de 4460 lei și contravaloarea cotei de participare la profitul net al societății pârâte.
Reclamanta nu a mai stăruit în soluționarea capătului de cerere privind plata sporului de 10% pentru muncă în condiții deosebite-periculoase pe perioada 2004-2006, față de concluziile raportului de expertiză din care rezultă că nu este îndreptățită la acest spor.
Pârâta a formulat de asemenea note scrise (filele 93-95).
După administrarea probatoriilor, Tribunalul Prahova prin sentința civilă nr.989 din 28 martie 2008 respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă constatând că în speță sunt incidente dispozițiile art. 283 alin. 1 lit.c Codul muncii, fiind vorba de drepturi salariale al căror termen de prescripție este de 3 ani și nu art. 283 alin.1 lit. e din același cod și a admis în fond acțiunea reclamantei, obligând pârâta să plătească acesteia suma totală de 4460 din care 2998 lei reprezentând drepturile salariale ca prime de Paște 2005, 2006 și C 2004 și 2005 iar 1462 lei-beneficiul constând în cota de participare la profitul anual pe perioada 1 ianuarie 2005- 31 decembrie 2006 precum și 1300 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că reclamanta a fost angajată în cadrul societății pârâte și că în perioada 2004-2006, conform art. 168 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate (denumit în continuare ) avea dreptul, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de la câte o primă echivalentă cu un salariu de bază mediu pe unitate.
Cuantumul acestor drepturi salariale a fost stabilit prin expertiza contabilă salarizare din care a rezultat că primele în litigiu-în valoare de 2998 lei-nu au fost plătite, contrar susținerilor făcute de pârâtă prin întâmpinare, la fel ca și cota de participare la profitul anual al societății-stabilit de expertă la valoarea de 1462 lei pentru perioada 1 ianuarie 2005-31 decembrie 2006.
Prima instanță a reținut că lipsa negocierilor dintre sindicat și patronat nu afectează existența dreptului la plata cotei de participare la profitul anual al societății-cuvenit reclamantei în conformitate cu prevederile art.139 din contractul colectiv de muncă.
Împotriva acestei sentințe pârâta a declarat recurs (filele 4-9) pe care ulterior l-a dezvoltat (filele 17-36) criticând soluția ca netemeinică și nelegală.
Sub aspectul capătului de cerere referitor la suplimentările salariale pentru primele de Paște și C, recurenta a susținut că acestea au fost incluse în salariul lunar de bază al fiecărui angajat fără a fi individualizate distinct, astfel că reclamanta și-a primit drepturile bănești care i-au fost în mod injust acordate din nou de instanța fondului, deși aceasta le-a încasat anual, începând cu anul 2004.
Prima instanță a pronunțat deci o hotărâre greșită sub acest aspect, interpretând eronat dispozițiile art.168 din contractul colectiv de muncă.
În subsidiar, s-a mai arătat că expertiza de specialitate a calculat drepturile reclamantei numai teoretic, fără o deplasare la sediul societății pentru a consulta evidențele contabile și a stabilit valoarea salariului mediu practicat la nivel de societate, iar nu cea a salariului efectiv încasat de reclamantă.
Pentru capătul de cerere privind acordarea beneficiilor reprezentând cota din profitul societății, recurenta a invocat excepțiile:lipsei calității procesuale active a reclamantei, prematurității, prescripției și respectiv inadmisibilității acțiunii.
S-a arătat în susținerea acestor excepții că reclamanta nu are calitate procesuală activă fiindcă părți în contractul colectiv de muncă sunt patronatul pe de o parte și salariații pe de alta, care la nivel de unitate sunt reprezentați de sindicatul legal constituit.
Invocând dreptul prevăzut în art.139 din contractul colectiv de muncă, salariații nu pot să acționeze individual deoarece nu sunt titularii dreptului subiectiv în cadrul raportului juridic dedus judecății.
Recurenta a criticat sentința și prin prisma excepției prematurității cererii de chemare în judecată, cu motivarea că atât cota de participare la profit cât și modalitatea concretă de acordare și condițiile de diferențiere a acesteia între salariați trebuiau negociate ori neîndeplinirea acestei cerințe atrage sancțiunea respingerii acțiunii ca prematur formulate.
Sub aspectul celei de a treia excepții-a prescripției dreptului material la acțiune-recurenta a arătat că în cauză erau incidente prevederile art.283 lit.e din Codul muncii, termenul în care reclamanta avea dreptul la acțiune fiind de 6 luni, iar nu de 3 ani-așa cum greșit s-a reținut de instanța de fond care a respins greșit această excepție.
În fine, recurenta a mai susținut și inadmisibilitatea acțiunii cu argumentul că art.139 din contractul colectiv de muncă ca și art.42 alin.3 din contractul colectiv de muncă la nivel național nu creează un drept ci doar o vocație, o posibilitate a salariaților de a beneficia de cota de participare la profitul anual al societății.
Chiar și în situația în care dreptul salariaților de a primi o cotă parte din beneficiul realizat anual de societate ar fi considerat că există, el este afectat de modalități, respectiv de o dublă condiție suspensivă mixtă privind existența unui profit la finele fiecărui an și obligativitatea negocierii cu organizația sindicală reprezentativă a salariaților-ambele nefiind îndeplinite în cauză.
Recurenta-pârâtă a depus înscrisuri (filele 40-99) constând în soluții din practica judiciară în sensul celor susținute în calea de atac exercitată.
Intimata-reclamantă a formulat concluzii scrise (filele 100-116) prin care a cerut respingerea ca nefondat a recursului atât în privința excepțiilor invocate cât și referitor la criticile de fond aduse sentinței recurate.
Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurentă, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, dar și sub toate aspectele conform art.3041cod.pr.civ. Curtea constată că este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, pentru considerentele care succed:
Având a soluționa cu prioritate, conform art.137 alin.1 cod pr.civ.excepțiile invocate de recurentă cu privire la lipsa calității procesuale active a reclamantei, a prematurității și respectiv a inadmisibilității acțiunii și care nu au făcut obiectul apărării la instanța de fond, fiind ridicate direct în calea de atac, Curtea constată că niciuna dintre acestea nu este întemeiată și drept urmare vor fi respinse pentru următoarele argumente:
Calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care ar fi titular al dreptului afirmat (calitate procesuală activă) și între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală pasivă).
Reclamantul, fiind cel care pornește acțiunea, trebuie să justifice atât calitatea sa procesuală cât și pe cea a pârâtului chemat în judecată, prin indicarea obiectului cererii și a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază pretenția sa.
În cauză de față, reclamanta (fostă ) a indicat cu claritate în cererea introductivă de instanță atât obiectul pretențiilor sale-pentru fiecare petit din acțiune-cât și motivele de fapt și de drept pentru care a chemat în judecată societatea pârâtă, astfel că aceasta are calitatea procesuală de a sta în judecată în raportul juridic cu pârâta pentru drepturile bănești pe care le-a cerut în nume propriu, afirmând că acestea decurg din relațiile sale de muncă cu unitatea angajatoare.
Prin invocarea excepției de prematuritate recurenta-pârâtă își invocă de fapt propria sa culpă, deoarece atât inițiativa negocierilor cât și obligația organizării lor aparțin patronatului, conform Legii 130/1996 republicată.
Chiar recurenta a susținut prin motivele de recurs (fila 123) că "art.139 din CCM dă naștere în patrimoniul salariaților la un drept al cărui conținut constă strict în posibilitatea acestora de a solicita demararea negocierilor cu privire la stabilirea dreptului de participare la cota din profitul anual".
În egală măsură însă, pretinsa prematuritate a acțiunii așa cum a fost susținută de recurentă se referă la inexistența dreptului însuși al salariaților și implicit și al reclamantei-intimate, la profitul anual al societății.
S-a arătat că în termenii art.139 din și art.42 alin.3 din, participarea salariaților la profitul anual al societății este enunțată o vocație, o posibilitate care nu naște în sarcina recurentei vreo obligație de executat corelativă dreptului pretins de reclamantă.
În plus, s-a mai argumentat tot în sprijinul aceleiași excepții că existența unui eventual drept la profitul anual al societății este condiționată suspensiv de realizarea unui profit la finele anului de referință și respectiv de negocierea cu federația sindicatelor libere independente (în continuare ) SA.- niciuna dintre aceste cerințe nefiind îndeplinită până la data introducerii acțiunii de către reclamantă.
Curtea constată că sub aspectele relevate de recurentă, excepția de prematuritate nu se justifică.
Pentru ca o cerere de chemare în judecată să fie prematur introdusă, este decisiv ca o procedură prealabilă, reglementată expres ori un termen prevăzut în condiții de accesibilitate și previzibilitate să fie parcurse cu necesitate de cel care se adresează instanțelor judecătorești, înainte de înregistrarea acțiunii.
În cauză, acțiunea reclamantei de a pretinde în calitate de salariată, anumite categorii de drepturi bănești de la societatea angajatoare, nu este condiționată de parcurgerea vreunei proceduri prealabile ori împlinirea vreunui termen sau condiții, așa încât cererea formulată să fie considerată prematur introdusă la prima instanță.
Excepția inadmisibilității astfel cum a fost argumentată de recurentă privește în realitate fondul dreptului reclamat de intimată și contestat de pârâtă.
, cum sunt generic denumite în doctrina juridică sunt veritabile apărări de fond având drept efect împiedicarea judecății fiindcă noțiunea de inadmisibilitate vizează nu excepția ci efectul spre care aceasta tinde.
constituie mijloace de apărare specifice caracterizate prin trăsături care le diferențiază de excepțiile de procedură și le apropie de apărările de fond, nefiind prevăzute între excepțiile procesuale.
În cauza de față, recurenta opunând excepția inadmisibilității, a susținut în realitate că dreptul reclamantei la acțiune nu există câtă vreme norma din art.139 din nu reglementează acest drept, ceea ce constituie o apărare de fond cu consecința împiedicării judecății realelor raporturi juridice dintre părți.
De aceea, Curtea va respinge excepția inadmisibilității ca neîntemeiată față de motivele sub care a fost argumentată, urmând ca acestea să fie cercetate în cadrul analizei legalității și temeiniciei hotărârii declanșate ca efect al recursului exercitat de recurenta - SA
Nici excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de recurentă în apărare la instanța de fond și apoi drept critică în recurs, nu este întemeiată.
Această excepție a fost cercetată de instanța fondului.
Curtea constată că tribunalul a respins în mod corect excepția prescripției dreptului material la acțiune, întrucât potrivit art. 283 alin.1 lit.c Codul muncii în situația în care obiectul litigiului constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat termenul de prescripție este de 3 ani indiferent de izvorul acestor drepturi salariale, fiind de neconceput ca pentru aceleași drepturi să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora și în plus dispozițiile art. 283 alin.1 lit.c Codul muncii au caracter de normă specială în raport cu dispozițiile. art. 283 alin.1 lit.e Codul muncii care se referă la toate drepturile, respectiv obligațiile prevăzute într-un contract colectiv de muncă între care și drepturile salariale.
Referitor la fondul recursului exercitat de recurenta - SA B prin reprezentanții săi legali, în ceea ce privește primul capăt de cerere, Curtea constată că prima instanță în mod corect a hotărât că nu există nicio dovadă a faptului că-incluse ori nu în salariul reclamantei-suplimentările salariale reprezentând prime de Paște și C, i-ar fi fost efectiv plătite, statele de plată nefiind depuse la dosar de către recurenta pârâtă, așa cum obligă prevederile art. 163 din Codul muncii.
Din înscrisurile aflate în dosar rezultă că începând cu anul 2003, anual s-a negociat acordarea acestor drepturi, conform art.168 alin.1 din contractele colective de muncă, disputa juridică a părților nefiind legată de sintagma includerii lor în salariu ci a efectivității plății lor.
Este adevărat că începând cu anul 2003 s-a negociat ca primele de sărbători să fie incluse în salariul de bază, numai că începând cu anul 2004 acest lucru nu s-a produs, fapt dovedit cu expertiza contabilă efectuată în cauză și necontrazis de recurentă cu înscrisurile depuse la dosar.
În aceste condiții se constată că nu pretențiile reclamantei ci susținerile recurentei sunt lipsite de fundament, Curtea reținând că potrivit art.287 din Codul muncii, sarcina probei revine în conflictele de muncă angajatorului, care avea obligația de a proba susținerile privind plata drepturilor suplimentare cu destinație de prime de C și respectiv de Paște în perioada de referință, prin includerea lor în salariile de bază ale angajaților, așa cum a susținut.
Sub acest aspect, criticile aduse sentinței nu sunt justificate si drept consecință nu pot fi primite, obligația plății respectivelor drepturi către reclamantă fiind legal si temeinic stabilită de instanța fondului pe baza expertizei contabile salarizare (filele 78-86) care a calculat echivalentul sumelor cuvenite reclamantei la valoarea totală netă actualizată de 2998 lei.
În privința capătului de cerere prin care reclamanta a solicitat și plata cotei de participare la profitul anual al societății pentru perioada 2004, 2005, 2006 Curtea constată că prima instanță, interpretând greșit dispozițiile art.139 din a
admis acest capăt de cerere acordându-i reclamantei, cu acest titlu, drepturi bănești evaluate de același raport de expertiză (fila 86) la suma totală de 1462 lei pentru anii 2005, 2006.
În formularea din, art.139 stabilește că atât cota de participare la profitul anual cât și modalitatea concretă de acordare precum și condițiile de diferențiere între salariații SA vor fi stabilite prin negociere cu.
Această clauză contractuală nu generează prin ea însăși dreptul la acordarea cotei de participare la profitul societății, existența acestui drept fiind într-adevăr dublu condiționată, așa cum în mod corect a susținut recurenta, de:
-înregistrarea de profit la finele fiecărui an din perioada de referință ce face obiectul litigiului (anii 2004, 2005, 2006)
-negocierea modalităților concrete de acordare și a criteriilor de diferențiere între salariați, cu.
În mod greșit, expertiza efectuată în cauză și însușită de instanța fondului a stabilit că temeiul legal pentru acordarea cotei de participare la profitul societății îl constituie 64/2001( modificată prin nr.61/2004) aprobată prin Legea nr.769/2001, căci acest act normativ privește exclusiv repartizarea profitului la societățile naționale, companiile naționale și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat și la regiile autonome dacă acestea s-au angajat și au stabilit prin bugetele de venituri și cheltuieli obligația de participare la profit ca urmare a serviciilor angajaților lor în relație cu acestea, situație în care se pot acorda aceste drepturi în limita a 10% din profitul net - așa cum se prevede în art.1 alin.1din actul normativ sus-citat.
Cum în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de însăși clauza contractuală pentru valabila existență a dreptului la cota de participare la profit, pe de o parte, iar pe de alta, cum în legislația română actuală nu este reglementată obligația adunării generale a acționarilor unei societăți pe acțiuni (societatea recurentă - SA fiind constituită ca societate pe acțiuni sub regimul instituit de Legea nr.31/1990 modif. prin Legea nr.161/2003) să acorde salariaților săi dreptul de participare la beneficii-conform art.178 și art.183 din aceste acte normative- rezultă că art.139 din conferă salariaților doar premisele negocierii unui eventual drept de a participa la beneficiul (profitul) net al societății, cu respectarea cerințelor impuse de actul constitutiv al societății angajatoare și a condițiilor prealabile stabilite prin această clauză contractuală, astfel cum au fost enumerate mai sus și numai dacă nu s-a decis reinvestirea profitului societății iar nu distribuirea lui.
Așa fiind, pentru toate considerentele care preced Curtea va respinge ca neîntemeiate excepțiile invocate și constatând că în cauză este incident cazul de modificare prevăzut de art.304 pct.9 cod pr.civ, în temeiul art.312 din același cod, va admite recursul cu consecința modificării în parte a sentinței recurate în sensul reducerii sumei totale datorate reclamantei de la 4460 lei, la 2998 lei, înlăturându-se ca neîntemeiată obligația pârâtei la plata sumei de 1462 lei ce reprezintă cota de participare la profitul anual al societății și menținându-se celelalte dispoziții ale hotărârii recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta - "" SA B, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.989 din 23 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-reclamantă - (fostă ), domiciliată în comuna, sat, nr.62, județul P și în consecință:
Respinge excepțiile ca neîntemeiate invocate de recurentă.
Modifică în parte sus-menționata sentința în sensul că reduce suma totală datorată de recurentă de la 4460 lei la 2998 lei, înlăturând obligația acesteia de la plata sumei de 1462 lei - reprezentând cota parte de participare la profitul anual.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01.10.2008.
Președinte JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
- - - --- - -
Grefier
-
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
Tehnored.3 ex./17.10.2008
/
.fond nr- Trib.
Jud.fond
R
Președinte:Simona Petruța BuzoianuJudecători:Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
