Drepturi salariale (banesti). Decizia 1936/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIALITIGII DE MUNCĂ
ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
Decizia civilă nr.1936
Ședința publică din 27 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Florin Dogaru
JUDECĂTOR 2: Maria Biberea
JUDECĂTOR 3: Cristian Pup
Grefier:- -
S- luat în examinare recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.1598/17.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul Media SRL, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă mandatara reclamantei, pentru intimată avocat.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond asupra recursului.
Reprezentanta reclamantei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul pârâtei solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică și legală.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1598/17.06.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timiș a respins acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtei SC MEDIA SRL T, având ca obiect constatarea nulității absolute a deciziei nr.64/18.08.2008 și reîncadrarea acesteia în postul deținut anterior, cu plata retroactivă a tuturor drepturilor salariale precum și daune morale de 2.000 EURO.
Instanța de fond a reținut că reclamanta a arătat că decizia de desfacere a contractului de muncă nr.64/18.08.2008 nu întrunește forma cerută de art.74 Codul muncii, nefiind menționată în cuprinsul acesteia durata preavizului prev. de art.74 lit.b întrucât formularea deciziei și expedierea ei la o adresă, fără a se insera efectiv durata preavizului nu respectă exigențele dispoziției legale arătate, iar sancțiunea prev.de art.76 Codul muncii pentru nerespectarea procedurilor este nulitatea absolută.
Reclamanta aam ai susținut că adresa prin care i s-a comunicat preavizul și durata acestuia este redactată și comunicată în aceeași zi cu comunicarea și redactarea deciziei de concediere și în plus, pe fond, postul din care a fost concediată nu a fost real și efectiv desființa, acesta existând în continuare, iar un alt angajat al pârâtei a fot delegat să îl ocupe. În acest context, a arătat că reducerea unor posturi nu se poate face arbitrar, ci doar dacă are o cauză reală și serioasă, iar la o astfel de concluzie se poate ajunge doar în urma unei analize competente și serioase.
Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestației, invocând în acest sens excepția lipsei de obiect precum și a celei a lipsei interesului reclamantei, câtă vreme decizia contestată cu nr.64/18.08.2008 a fost revocată prin decizia nr.74/21.08.2008, revocarea fiind determinată de o eroare de redactare, astfel că actul juridic atacat în instanță se privește a fi inexistent.
În plus, chiar și decizia nr.64/18.08.2008 a fost întocmită cu respectarea prev. art.74 Codul muncii, aceasta fiind emisă pe baza adresei nr.60/18.08.2008, care face parte integrantă din decizia de concediere și care cuprinde mențiunea preavizului prev. de art.74 alin.1 lit.b Codul muncii.
Pe fondul chestiunii, pârâta a susținut că decizia de concediere a fost determinată de desființarea locului de muncă ala acesteia, ca urmare a dificultăților economice și reorganizarea activității firmei, desființarea postului fiind efectivă, așa cum rezultă și din organigrama societății, întocmită imediat după concediere. Astfel, locul de muncă al reclamantei a fost desființat real și efectiv, ca urmare a desființării întregului departament de producție, inclusiv a tuturor celor 3 secții: de montaj, tipar și legătorie, din data de 1 august 2008 pârâta decizând încetarea activității de tipărire din cadrul Departamentului de producție, consecutiv ivirii unor probleme cu închirierea spațiului de producție și cu lipsa profitului.
În privința daunelor morale, pârâtul a indicat disp.art.269 Codul muncii, care fundamentează eventuala răspunderea materială, patrimonială a angajatorului față de salariat, care este de natură contractuală și astfel, este exclusă răspunderea suplimentară, concretizată prin pretinderea și a unor daune morale.
În urma analizării probatoriului administrat, tribunalul a constatat că între părți s-au derulat raporturi juridice de muncă, reclamanta ocupând funcția de șef producție în cadrul departamentului de producție al firmei pârâte, astfel cum o atestă organigrama societății.
Prin decizia nr.64/18.08.2008 s-a dispus de către angajator încetarea contractului individual de muncă al reclamantei, cu începere de la data de 09.09.2008, în temeiul disp.art.65 Codul muncii, motivat de desființarea locului de muncă al angajatei, ca efect al dificultăților economice cu care se confruntă firma angajatoare.
În cuprinsul deciziei de concediere, angajatorul a menționat că prin adresa nr.60/18.08.2008 i-a fost comunicată reclamantei durata preavizului, potrivit art.73 Codul muncii precum și indemnizația de concediere, alături de programul de muncă din perioada preavizului.
Instanța de fond a mai constatat că obiectul prezentului litigiu este reprezentat de contestarea deciziei de concediere nr.64/18.08.2008, așa cum a specificat și reiterat expres reclamanta la termenul de judecată din 17.06.2009, atât prin invocarea unor vicii de formă ale acestei decizii, constând în neprecizarea duratei preavizului, cât și în vicii de fond, dat fiind că susține că desființarea postului ocupat de domnia sa nu a fost una efectivă și nu a avut la bază o cauză reală și serioasă, conform cu disp.art.65 alin.2 Codul muncii.
S-a constatat în acest context că la interval de trei zile de la data emiterii deciziei de concediere, respectiv la data de 21.08.2008, societatea pârâtă a emis o nouă decizie cu nr.74/21.08.2008, prin care a dispus anularea unui număr de șapte decizii de concediere, între care și cea a reclamantei, contestată în prezenta cauză, pe motivul indicării unei date greșite la întocmirea acestor decizii. Urmare a acestui fapt, s-a procedat la emiterea unei noi decizii de concediere a reclamantei, având nr.87/09.09.2008, decizie care reiterează conținutul deciziei revocate de angajator, cu nr.64/18.08.2008.
Tribunalul a mai constatat că, deși s-a făcut dovada că reclamantei i-a fost comunicată și această ultimă deciziei de concediere nr. 87/09.09.2008, cu respectarea disp.art.268 alin.4 Codul muncii, reclamanta nu a semnat de primire, susținând că a luat cunoștință despre existența acestei noi decizii abia în instanță și totodată, a precizat că nu înțelege să conteste cea din urmă decizie în cadrul procesului pendinte.
În acest context, tribunalul a constatat că decizia inițială de concediere nr.64/18.08.2008 nu se mai află în ființă, fiind revocată prin decizia ulterioară nr.74/21.08.2008, care mai apoi a emis o nouă decizie de concediere cu nr.87/09.09.2008 și, deși reclamanta a luat la cunoștință - pendinte de prezentul proces - de noua decizie de concediere, însă nu a înțeles să o conteste și pe aceasta, astfel că excepția lipsei de obiect a acțiunii/contestației se găsește a fi întemeiată.
Atâta vreme cât prima decizie de concediere nu mai este în ființă, ea nu poate produce efecte juridice, ca urmare a revocării de către angajator și o eventuală constatare a nulității acesteia nu se mai justifică, neavând niciun folos practic, nici măcar pentru reclamantă întrucât ceea ce generează efecte juridice este noua decizie de concediere nr.87/09.09.2008.
Pe fond, tribunalul a reținut că acțiunea reclamantei este și neîntemeiată deoarece, deși este de necontestat că art.74 Codul muncii prevede expres conținutul obligatoriu al deciziei de concediere, pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, între care și durata preavizului, se constată că decizia de concediere nr.64/18.08.2008 face trimitere în privința duratei preavizului la disp.art.73 Codul muncii, iar acest text dispune că durata preavizului nu poate fi mai mică de 15 zile lucrătoare. Mai apoi, corelând norma legală cu adresa nr.60 din aceeași - 18.08.2008, identică cu data emiterii deciziei de concediere, ambele comunicate reclamantei, rezultă clar că durata legală a preavizului de 15 zile lucrătoare a fost evidențiată și în decizia de concediere, chiar dacă exclusiv prin trimitere la textul de lege incident și astfel, susținerea reclamantei nu poate fi primită, dat fiind că nimeni nu poate invoca necunoașterea legii.
Instanța de fond a mai adăugat că, în egală măsură nu se susțin afirmațiile reclamantei în sensul că desființarea postului ocupat de ea a fost fictivă și nu a fost una reală și serioasă, cum pretinde imperativ textul art.65 alin.2 Codul muncii, câtă vreme pârâta a dovedit atât prin decizia asociaților firmei (fila 21 dosar fond), cât și prin organigramele depuse (filele 22-23 dosar fond) precum și a restului deciziilor de concediere (filele 24-27 dosar) că s-a procedat la desființarea efectivă a întregului departament de producție din cadrul societății, determinat de existența unor dificultăți legate de închirierea spațiului de producție, asociată cu problema lipsei de profit.
Deși reclamanta a susținut că pe postul său a fost angajată o altă persoană, cât și faptul că s-a luat decizia concedierii sale datorită exprimării unor opinii legate de conduita conducerii societății față de unii salariați și nu de motive obiective, ce nu țin de persoana sa, la doar nu s-a prezentat nicio probă care să susțină aceste afirmații, astfel că tribunalul le-a înlăturat.
În sfârșit, s-a adăugat că în măsura în care nu a fost probată nicio conduită abuzivă ori culpabilă a societății pârâte în procedura de încetare a raporturilor de muncă cu reclamanta, ce s-ar putea analiza ca o faptă ilicită angajatorului, de natură a-i atrage răspunderea contractuală, nici pretențiile reclamantei cu privire la plata daunelor morale nu pot fi primite ca întemeiate, însă ceea ce primează în raport cu disp.art.137 pr.civ. se referă la constatarea că acțiunea reclamantei este lipsită de obiect.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termen, reclamanta, motivat în drept cu prev. art.304 pct.7, 8 și 9.pr.civ. care însă nu au fost dezvoltate și susținute în mod separat.
În motivarea recursului, recurenta a susținut că tribunalul a realizat o interpretare eronată a disp.art.74-76 Codul muncii, întrucât decizia de concediere nr.64/18.08.2008 nu prevede durata preavizului, conform art.74 lit.b și nici oferta privind un alt loc de muncă în cadrul firmei, potrivit art.74 lit.
În al doilea rând, recurenta a reiterat faptul că reducerea de activitate a fost invocată doar formal de către pârâta - intimată, întrucât pe postul deținut de reclamantă a fost delegată o altă persoană.
În sfârșit, în legătură cu reținerea de către tribunalul a incidenței excepției de obiect, determinată de revocarea deciziei de concediere nr.64/18.08.2008, această este o apreciere eronată, câtă vreme decizia de revocare a concedierii cu nr.74/21.08.2008 nu a fost niciodată comunicată contestatoarei, despre aceasta aflând abia în timpul prezentului proces, ceea ce contravine disp.art.75 Codul muncii, aspect confirmat și de neridicarea de către reclamantă a recomandatei expediată de angajator în luna octombrie 2008.
Pârâta - intimată a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului reclamantei, însușindu-și integral argumentele instanțe de fond, despre care a susținut că în mod judicios a reținut excepția lipsei de obiect a contestației împotriva deciziei de concediere nr.64/18.08.2008, revocată prin decizia nr.74/21.08.2008, or decizia nr.74 nu a fost niciodată contestată, după cum nu s-a contestat nici decizia de concediere ulterioară, deși reclamanta - recurentă a luat la cunoștință despre acestea, cel mai târziu la data de 30.10.2008, chiar la termenul de judecată din ședința publică a Tribunalului, în procesul pendinte.
Curtea, analizând recursul reclamantei, prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, cu aplicarea disp.art.299 și urm. pr.civ. rap.la art.312 și la art.304 ind. 1.pr.civ. va constata că acesta este neîntemeiat, în cauză nefiind aplicabile disp.art.304 pct.7, 8 și 9.pr.civ.
În primul rând, curtea va constata că pentru a putea deveni incidente disp.art.304 pct.8 pr.civ este necesar ca să supună analizei eventuală interpretare greșită de către instanța inferioară, a unor dispoziții contractuale (clauze contractuale) dintr-un act juridic în înțeles de negotium juris, ipoteză ce evident că nu se regăsește în această speță.
Prin urmare, curtea va continua să analizeze recursul reclamantei din perspectiva dispozițiilor de modificare prev.de art.304 pct. 8 și 9.pr.civ. și să analizeze în ce măsură tribunalul a constatat corect lipsa de obiect a contestației împotriva deciziei de concediere nr.64/18.08.2008, dar și argumentele vizând fondul cauzei, respectiv efectivitatea concedierii recurentei, deși potrivit art.137 pr.civ. această analiză subsecvente s-ar fi dovedit de prisos.
Din această perspectivă, curtea va constata că nu există nici un dubiu cu privire la faptul că decizia de concediere nr.64/18.08.2009 a fost revocată de către pârâtul - intimat prin decizia nr.74/21.08.2008 și astfel, această decizie de concediere a rămas fără efecte juridice, astfel că nu există nicio rațiune pentru a fi supusă analizei de către instanță.
Totuși, curtea va constata în privința acestei decizii de concediere cu nr.64 că aceasta conține în cuprinsul său toate elementele de formă prev. de art.73 și 74 Codul muncii, în sensul că indică atât motivele care au determinat concedierea, cât și referințe la indemnizația de concediere precum și la programul de lucru pe durata preavizului legal de 15 zile lucrătoare.
O dovadă în plus că această decizie cu nr.64/18.08.2008 a avut în vedere, în mod efectiv, durata preavizului rezultă cu claritate din data încetării efective a raporturilor de muncă, inserată la art.1 din decizie, indicându-se data de 09.09.2008 și raportat la data emiterii 18.08.2008, rezultă cu certitudine că durata preavizului legal a fost luată în considerare în mod explicit, corp comun cu această decizie făcând și adresa nr.60/18.08.2008, comunicată de asemenea reclamantei - recurente, care de asemenea face referire expresă la preaviz și fără ca între această adresă și decizia nr.64 din 18.08.2008 să existe vreo contradicție.
. curtea va constata că tribunalul a reținut și aplicat corect excepția lipsei de obiect a contestației împotriva deciziei de concediere nr.64/18.08.2008, revocată prin decizia nr.74/21.08.2008, câtă vreme decizia nr.74 nu a fost niciodată contestată, după cum nu s-a contestat nici decizia de concediere ulterioară, deși reclamanta - recurentă a luat la cunoștință despre acestea, cel mai târziu la data de 30.10.2008, chiar la termenul de judecată (filele 17-28 dosar fond).
Prin urmare, nu există niciun viciu de interpretare a disp.art.73 - 74 Codul muncii de către instanța de fond, după cum se va constata că și disp.art.65 și urm. Codul muncii au fost interpretate corect de către tribunal, în raport cu realitatea, efectivitatea și seriozitatea motivelor ce au determinat concedierea, nu numai a reclamantei, dar și a altor salariați ai unității angajatoare, ca urmare a restructurării activității și desființarea activității de producție, pârâta-intimată dovedind atât prin decizia asociaților firmei (fila 21- dosar fond), cât și prin organigramele depuse (filele 22-23 dosar fond) precum și a restului deciziilor de concediere (filele 24-27 dosar fond) că s-a procedat la desființarea efectivă a întregului departament de producție din cadrul societății, determinat de existența unor dificultăți legate de închirierea spațiului de producție, asociată cu problema lipsei de profit.
Pentru aceste considerente, curtea, în temeiul prev. art.312 pr.civ. rap.la art.304 ind.1 și la art.304 pct.7,8 și 9.pr.civ. va respinge ca neîntemeiat recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.1598/17.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Va constata că nu sunt aplicabile disp.art.274 pr.civ. întrucât intimata - pârâtă nu a depus dovezi privind efectuarea unor cheltuieli de judecată în prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca neîntemeiat recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.1598/17.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
Pronunțată în ședință publică azi 27 noiembrie 2009
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
- -
Red.-/7.01.2010
Tehnored.DR/13.01.2010
2 ex.
Prima instanță - Trib.T
Judecători;
Președinte:Florin DogaruJudecători:Florin Dogaru, Maria Biberea, Cristian Pup
