Drepturi salariale (banesti). Decizia 1963/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR.1963
Ședința publică din data de 7 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Alexandru Bobincă
JUDECĂTORI: Alexandru Bobincă, Ioana Cristina Țolu Cristina
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SA, cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1987 din 17 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, I, toți cu domiciliul ales la. Av., P,-,. 151,. C,. 8,. 36, județul
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurenta-pârâtă SA, intimații-reclamanți,
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este declarat în termen și motivat, iar pentru termenul de astăzi, prin intermediul serviciului registratură, s-au depus concluzii scrise formulate de recurenta-pârâtă care a solicitat judecarea cauzei în lipsă, la acestea fiind atașată împuternicirea avocațială de reprezentare a recurentei-pârâte în instanță, a domnului avocat.
Curtea, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămâne în deliberare.
URTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamanții, I au chemat în judecată civilă pe pârâta SC SA B, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, pârâta să fie obligată la plata drepturilor salariale reprezentând prime de Paști și restante și neacordate, actualizarea acestei sume în funcție de rata inflației, de la data plății efective, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au fost salariații pârâtei, iar potrivit contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, pe perioada indicată de aceștia, pârâta avea obligația să plătească fiecărui salariat, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, câte o primă constând într-un salariu de bază mediu pe unitate, obligație care nu a fost îndeplinită de către pârâtă nici până în prezent.
În drept, au fost invocate disp.art.166, art.269 Codul muncii și art.168 (1) din Contractul colectiv de muncă la nivelul societății negociat și reeditat în anii 2005, 2006, 2007.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că primele solicitate de reclamanți au fost incluse în salariul de bază și, prin urmare, aceștia nu mai pot solicita un drept salarial care le-a fost plătit.
Totodată, pârâta a invocat și excepția prescripției dreptului la acțiune, arătând că, în cauză, sunt incidente disp. art.283 alin.1 lit.e Codul muncii potrivit cărora dreptul la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, Tribunalului Prahova, prin sentința civilă nr.1987 din 17 iulie 2008, respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă și a admis acțiunea, obligând pârâta la plata drepturilor salariale reprezentând prime de Paști și pentru anii 2005-2007, în cuantum de 9800 lei brut pentru fiecare, sumă ce urmează a fi actualizată în raport de indicele de inflație de la data scadenței fiecărei sume până la data plății efective.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanții au fost salariații pârâtei, iar potrivit art.168 din, pe perioada indicată, aveau dreptul la prime pentru Paște și în cuantum de un salariu de bază mediu pe unitate pentru fiecare din aceste sărbători, însă aceste drepturi salariale nu au fost achitate.
Această concluzie rezultă din faptul că, pârâta care a pretins că, începând cu anul 2003, primele de sărbători au fost incluse în salariul de bază conform negocierilor cu sindicatul, nu a făcut și dovada includerii acestor prime în salariu, în condițiile în care acesteia îi revenea sarcina probei.
Referitor la excepția invocată de pârâtă prin întâmpinare, tribunalul a stabilit că, în cauză, sunt incidente disp. art. 283 alin. 1 lit. c potrivit cărora termenul de prescripție este de 3 ani, acesta începând să curgă de la data scadenței sumelor și nu cele ale art. 283 alin.1 lit. e Codul muncii invocate de pârâtă în apărare.
Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat recurs criticând soluția ca netemeinică și nelegală.
Susține recurenta că în mod greșit instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru că drepturile salariale solicitate își au izvorul în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, ceea ce atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 283 alin.1 lit.e Codul muncii, termenul de prescripție fiind de 6 luni.
Pe fond, soluția a fost criticată deoarece instanța nu a ținut seamă de disp. art. 168 alin. 2 din pe anii 2003-2004 potrivit cărora primele de sărbători au fost incluse în salariul de bază și plătite ca atare. Această situație rezultă și din faptul că reclamanții nu au formulat acțiune și pentru plata primelor pe anul 2003, an în care s-a negociat pentru prima dată cu sindicatul includerea acestor prime în salariu precum și din Nota Comisiei Paritare la nivelul SC SA din 31.08.2007.
Ultima critică a recursului se referă la faptul că tribunalul nu a acordat atenție, atunci când a stabilit suma datorată de recurentă, dispozițiilor art. 168 din sub aspectul cuantumului sumei care se acordă cu titlu de primă, în sensul că aceasta nu este echivalentă cu salariul mediu brut pe unitate, ci cu salariul de bază mediu brut pe unitate, cu alte cuvinte aceste prime nu includ și sporurile.
Intimații-reclamanți deși legal citați cu această mențiune nu au formulat întâmpinare cu privire la recursul formulat.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este fondat potrivit considerentelor ce urmează:
Este adevărat că potrivit art. 283 alin. 1 lit. e Codul muncii dreptul la acțiune în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului, așa cum se susține prin primul motiv de recurs, legea nefăcând nicio diferențiere în ce privește natura acestui drept, însă în ce privește drepturile salariale, prin același articol, la lit. c, s-a prevăzut un termen de 3 ani aplicabil în toate situațiile în care obiectul acțiunii este dat de pretenții salariale, indiferent de izvorul acestora, astfel că instanța de fond în mod corect a respins excepția invocată de recurentă, această critică a recurentei fiind nefondată.
Nu există reglementare și nici nu a fost în intenția legiuitorului vreodată ca pentru drepturile salariale să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora.
Pe fondul cauzei, Curtea constată că susținerile recurentei nu își găsesc reflectarea în probatoriul administrat în cauză, deoarece nimeni nu a contestat că începând cu anul 2003 în urma negocierilor purtate cu sindicatul, primele de sărbători urmau a fi incluse în salariu, numai că acest lucru trebuia și probat de către recurentă în sensul de a demonstra cât din creșterea salarială a fiecărui an s-a datorat includerii în salariul de bază a acestor prime.
Această probă nu a fost făcută, astfel că în mod corect instanța de fond admis acțiunea.
În ceea ce privește cuantumul sumei acordate reclamanților, criticile formulate de recurentă sunt întemeiate, întrucât cuantumul fiecărei prime a fost expres reglementat prin ca fiind echivalentul unui salariu de bază mediu brut pe unitate, în care nu sunt incluse sporurile și nu echivalentul unui salariu mediu brut pe unitate, în care sunt incluse sporurile, astfel cum greșit a stabilit instanța de fond, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin.1 Cod pr. civilă, Curtea va admite recursul, iar conform art. 312 alin.2 și 3 Cod pr.civilă, va modifica în parte sentința în sensul că va reduce suma datorată de pârâtă reclamanților la câte 5781 lei brut fiecare, urmând a se menține restul dispozițiilor sentinței.
Cuantumul acestor prime rezultă din conținutul adresei nr. 830/5.02.2008 depusă în copie la fila 107 dosar fond de către recurentă, cuprinzând salariile de bază medii brute în luna anterioară fiecărei sărbători pe perioada 2003-2007, corespunzând pentru Paște 2005 - 850 lei, C 2005 - 927 lei, Paște 2006 - 1047 lei, C 2006 - 1160 lei, Paște 2007 - 1260 lei, C 2007 - 1387 lei.
Faptul că adresa sus-menționată nu este semnată și de reprezentantul legal al sindicatului, nu poate constitui un argument suficient pentru acordarea către reclamanți a unor sume de bani mai mari pe perioada în discuție, echivalente salariului mediu brut pe societate, după cum solicită practic aceștia, câtă vreme dispozițiile art. 168 alin.1 din Contractele colective de muncă pe anii 2005, 2006, 2007, fac în mod clar trimitere la salariul de bază mediu pe societate, care, în mod evident, nu poate fi același cu salariul mediu brut pe societate, cele două noțiuni fiind distincte.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC SA, cu sediul în municipiul B, - -lor, nr. 239, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1987 din 17 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, I, toți cu domiciliul ales la.Av., P,-,.151,.C,.8,.36, județul și în consecință:
Modifică în parte sentința, în sensul că reduce suma datorată de pârâtă reclamanților la câte 5781 lei brut fiecare.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 7 octombrie 2008.
Președinte JUDECĂTORI: Alexandru Bobincă, Ioana Cristina Țolu Cristina
- - - - - -
Grefier
P/
3 ex/13.10.2008
f--Trib.
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Alexandru BobincăJudecători:Alexandru Bobincă, Ioana Cristina Țolu Cristina
