Drepturi salariale (banesti). Încheierea /2008. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
ÎNCHEIERE
Ședința publică din 8 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Apetroaie Eufrosina
JUDECĂTOR 2: Gheorghiu Neculai
JUDECĂTOR 3: Pungă Titus
Grefier - -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, cu sediul în municipiul B,-, sector 5 și chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice prin S, cu sediul în municipiul S,-, împotriva sentinței nr. 62 din 10 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă - în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit reprezentanții recurenților, pârâtului intimat Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și reclamanții intimați, -, -, -, -, G, G și.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care,
CURTEA
Din lipsă de timp pentru deliberare,
DISPUNE:
În temeiul dispozițiilor art. 260 al. 1 din Codul d e procedură civilă, amână pronunțarea la 15 aprilie 2008.
Dată în ședința publică din 8 aprilie 2008.
Președinte, Judecători, Grefier,
Dosar nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
ÎNCHEIERE
Ședința publică din 15 aprilie 2008
Președinte - -
Judecător - -
Judecător - -
Grefier - -
Pe rol pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, cu sediul în municipiul B,-, sector 5 și chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice prin S, cu sediul în municipiul S,-, împotriva sentinței nr. 62 din 10 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă - în dosarul nr-.
CURTEA
Din lipsă de timp pentru deliberare,
DISPUNE:
În temeiul dispozițiilor art. 260 al. 1 din Codul d e procedură civilă, amână pronunțarea la 22 aprilie 2008.
Dată în ședința publică din 15 aprilie 2008.
Președinte, Judecători, Grefier,
Dosar nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 466
Ședința publică din 22 aprilie 2008
Președinte - -
Judecător - -
Judecător - -
Grefier - -
Pe rol pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B și chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice prin S, cu sediul în municipiul S,-, împotriva sentinței nr. 62 din 10 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă - în dosarul nr-.
Dezbaterile asupra recursurilor au avut loc în ședința publică din 8 aprilie 2008, care au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și, din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea s-a amânat pe 15 aprilie 2008 și apoi pentru astăzi, 22 aprilie 2008.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava și înregistrată sub nr. 6376/86/18.10.2007 reclamanții, -, -, -, -, G, G, au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA, obligarea pârâților la plata către fiecare dintre reclamanți a sumei de 1700 lei cu titlu de despăgubiri, actualizate în raport de indicele de inflație la data plății, obligarea prim-pârâtului la înscrierea cuvenitelor mențiuni în cărțile de muncă.
În motivarea cererii reclamanții au arătat că prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 1921/C/2005 au fost acordate stimulente financiare judecătorilor din cadrul judecătoriilor, care au o vechime cuprinsă între 0 și 3 ani, în sumă de 1700 lei, motivat de ocazia sărbătorilor de iarnă.
Au arătat reclamanții că, prin Hotărârea nr. 15 din 23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a constatat existența unei discriminări conform art. 2 alin. 2, art. 6 lit. c, art. 8 și art. 15 din OG 137/2000 republicată.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă și a invocat excepția necompetenței materiale a instanței în baza prevederilor art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 și excepția lipsei calității procesuale pasive motivat de faptul că Ordinul Ministrului Justiției nr. 1921/C/2005 nu îi este opozabil.
Pe fondul cauzei a arătat că discriminarea procurorilor invocată de reclamanți în raport de angajații Ministerului Justiției este utilizată printr-un raționament juridic lipsit de fundament legal. Totodată pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Tribunalul Suceava prin sentința nr. 466 din 22 aprilie 2008 a espins excepțiile necompetenței materiale a instanței și lipsei calității procesuale pasive;
A admis acțiunea formulată de reclamanții, -, -, -, -, G, G, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava,chemat în garanție fiind Ministerul Economiei și Finanțelor;
A obligat pârâții să plătească fiecăruia dintre reclamanți câte 1700 ei cu titlu de despăgubiri actualizate în funcție de indicele de inflație la data plății;
A obligă pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să facă cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților;
A obligat cererea de chemare în garanție și obligă chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice să includă în buget sumele necesare plății acestor drepturi.
Prin Hotărârea nr. 15 din 23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a stabilit că acordarea unor prime pentru magistrați cu vechime cuprinsă între 0 - 3 ani constituie acte de discriminare conform art. 2, alin. 2, art. 6 lit. c, art. 8 alin. 3, art. 19 alin. 4 din OG 137/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit art. 195alin. 9 și 10 din OG 137/2000, această hotărâre putea fi atacată la instanța de contencios administrativ, potrivit legii, hotărârea neatacată constituind de drept titlu executoriu.
Astfel, orice nemulțumiri ar avea pârâtul Ministerul Public în legătură cu stabilirea discriminării raportat la situația de fapt reținută, nu pot fi invocate în prezentul litigiu.
Puteau constitui motive într-o eventuală cale de atac pe care pârâtul trebuie să o promoveze împotriva hotărârii Consiliului, cu respectarea dispozițiilor art. 195alin. 9 din OG 137/2000.
, Hotărârea nr. 15 din 23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, constituie titlu executoriu (art. 195alin. 10 din OG 137/2000).
Conform Codului muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri (art. 155).
Astfel salariul nu este reprezentat numai de partea fixă și principală - salariul de bază ci și de adaosuri și sporuri - partea variabilă.
Articolul 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului instituie principiul potrivit căruia tuturor salariaților care prestează o muncă le este recunoscut dreptul la plata egală pentru muncă egală, iar OG 137/2000prevede la art. 1 alin. 2 principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și discriminării, fiind garantată exercitarea unor drepturi, inclusiv dreptul la salariu egal pentru muncă egală (art. 1 alin. 2 lit. i).
De asemenea, conform art. 20 din Constituția României, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
Prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 1921/C/2005, au fost acordate stimulente financiare judecătorilor din cadrul judecătoriilor, care au o vechime cuprinsă între 0 și 3 ani, în sumă de 1700 lei.
A avut astfel loc o discriminare din punct de vedere al salarizării, discriminare ce încalcă dispozițiile legale în materie și anume art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și OG 137/2000.
Instituirea unor astfel de stimulente în favoarea numai a unor categorii de magistrați conduce la aplicarea unui tratament diferențiat care rezidă într-o inegalitate și a unui tratament diferit în ceea ce privește drepturile salariale, creându-se astfel o discriminare în cadrul aceleiași profesii.
Articolul 16 alin. 1 din Constituția României a stabilit că "cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".
Această egalitate include domeniile în care persoanele își desfășoară activitatea, în aceste domenii nici prin legi sau alte acte normative, nici prin acte de aplicare a normelor juridice nu se poate face vreo discriminare între salariații care trebuie, în condiții identice, tratați în mod identic.
Această discriminare a fost reținută, așa cum mai sus s-a arătat, prin titlu executoriu, de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, consiliu care are rolul de a implementa principiul egalității între cetățeni, prevăzut în Constituția României, în legislația internă în vigoare și în documentele internaționale la care România este parte.
Împotriva sentinței au declarat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice - prin
Ministerul Economiei și Finanțelor - prin S, în motivare, a arătat că obiectul dedus judecății îl constituie obligarea pârâților Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație Și justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava la plata unor sume cu titlu de drepturi salariale, raportul juridic fiind unul tipic de dreptul muncii, în conținutul căruia intră drepturi și obligații numai pentru angajator și angajat. Ca atare, cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor nu se justifică.
Potrivit art. 4 alin. 1 din nr.OG 22 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, ordonatorii principali de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Concluzionând, responsabilitatea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii revine în speță ordonatorului principal de credite - Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar nu Ministerului Economiei și Finanțelor.
Cu privire la fondul cauzei, s-a arătat că nu s-a produs nici o discriminare.
A susținut că acordarea unor astfel de premii unei anumite categorii de judecători sau procurori este discriminare este similar cu a susține că acordarea salariului de merit numai salariaților merituoși - în funcție de aprecierea conducătorului unității - este discriminatorie.
Concluzionând, în speță, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin. 3 din nr.OG 137/2000, întrucât acordarea acestor drepturi numai anumitor categorii de magistrați nu constituie o discriminare, astfel cum este definită de lege, deoarece nu reprezintă o deosebire, excludere, restricție sau preferința efectuată pe bază de rasă, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare sau categorie defavorizată.
Recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a reiterat excepția necompetenței materiale după obiectul cererii de chemare în judecată formulată de intimații-reclamanți și anume constatarea existenței unei stări de discriminare în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 137/2000.
Instanța de fond a respins în mod greșit excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, invocată prin întâmpinare, reținând în mod netemeinic că prevederile Ordinului Ministrului Justiției nr. 1921/C/2005 se aplică în mod corespunzător și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și unităților de parchet subordonate acestuia.
Astfel, Ordinul Ministrului Justiției nr. 1921/C/2005 nu se găsește în posesia Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, acest act administrativ aparținând Ministerului Justiției.
Mai mult, Ministerul Public - în calitatea sa de ordonator principal de credite - are atribuții de gestiune doar asupra bugetului propriu și al unităților de parchet subordonate, nu și asupra bugetului altor Ordonatori principali de credite, în speță Ministerul Justiției.
În conformitate cu prevederile art. 137 Cod procedură civilă și față de faptul că reclamanții și-au întemeiat solicitările pe Ordinul Ministrului Justiției nr. 1921/C/2005 a invocat excepția tardivității formulării acțiunii, întrucât Ordinul Ministrului Justiției nr. 1921/C/2005 este un act de autoritate publică, ce emană de la o instituție a administrației publice centrale - Ministerul Justiției - în cauză sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 554/2004 - a contenciosului administrativ.
Astfel, Ordinul Ministrului Justiției prin care s-au acordat stimulente menționate a fost emis în 2005, iar reclamanții au formulat acțiunea în aprilie 2007, ceea ce înseamnă că au trecut mai mult de 30 zile de la data comunicării actului, acțiunea fiind astfel tardiv formulată.
De asemenea, a mai arătat că instanța de fond a dispus în mod nelegal obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă la plata drepturilor bănești solicitate cu titlu de despăgubiri în valoare de 1700 RON, depășind astfel atribuțiile puterii judecătorești, acțiunea fiind inadmisibilă.
Reclamanții au solicitat acordarea de despăgubiri în temeiul art. 21 din Ordonanța de Guvern nr. 137/2000, situația discriminatorie constând în aceea că printr-un ordin al Ministerului Justiției din anul 2005 au fost acordate stimulente financiare doar judecătorilor și procurorilor, cu o vechime între 0 și 3 ani, din cadrul judecătoriilor și de la parchetele de pe lângă acestea.
Pentru perioada la care reclamanții fac referire, actul normativ în baza căruia se făcea salarizarea magistraților și, implicit în baza căruia s-au acordat respectivele stimulente - era Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002.
Totodată, a mai arătat că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu indicele de inflație, în situația în care Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2007 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea de stat nr. 486 din 27 decembrie 2006, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata diferențelor de drepturi salariale acordate de către instanță, astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată - chiar reprezentând indicele de inflație - nu se justifică.
Deci, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - reprezentat prin Procurorul General, în lipsa unei prevederi legale care să reglementeze materia actualizării drepturilor cu rata inflației, nu are la dispoziție alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că recursurile nu sunt întemeiate.
Recursul formulat de Ministerul Finanțelor Publice - prin S Potrivit art. 2, 3 din nr.HG 208/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, acesta are o serie de atribuții privind administrarea veniturilor statului, elaborarea proiectului bugetului de stat, deschiderea de credite pentru cheltuielile fiecărui ordonator principal de credite.
În acest context, dispozițiile art. 4 al. 1 din nr.OG 22/2002 nu pot primi interpretarea dată de recurent. În plus, art. 4 al. 2 din nr.OG 22/2002 face trimitere la art. 47 din Legea nr. 500/2002, articol ce face vorbire de acordul ministerului finanțelor publice privind virările de credite bugetare și angajarea cheltuielilor. Reducerea atribuțiilor Ministerului Finanțelor la un simplu rol de monitorizare a cheltuielilor, așa cum se susține, nu își găsește un suport legal. Plasarea întregii responsabilități bugetare și financiare numai în sarcina Ministerului Public, de asemenea, nu este în acord cu dispozițiile legale mai sus învederate. Instanța mai notează că prima instanță nu a obligat Ministerul Finanțelor la plata drepturilor salariale, așa cum se susține în recurs ci l-a obligat doar la includerea în buget a sumelor necesare plății, obligație ce îi revine în virtutea atribuțiilor privind administrarea veniturilor statului și elaborării proiectului bugetului de stat. Susținerile privind fondul cauzei sunt neîntemeiate și vor fi analizate odată cu recursul Ministerului Justiției.
Recursul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este neîntemeiat.
Împrejurarea că prin acte normative s-au stabilit criterii și resurse pentru acordarea stimulentelor, nu justifică crearea unei situații discriminatorii.
Egalitatea de tratament prevăzută de art. 5 din Codul muncii ce reglementează principiul nediscriminării nu se subordonează criteriilor și factorilor de acordare a stimulentelor indicați de recurent, respectiv obiectivelor urmărite de Ministerul Public în politica sa de reformă a justiției, numărul personalului, calitatea activității ci acești factori se subordonează principiului nediscriminării.
Politica de salarizare elaborată de Ministerul Public, obiectivele generale ale acestuia, dezvoltarea sistemului judiciar, liniile generale de reformă judiciară pot fi realizate prin aplicarea unui tratament salarial nediscriminatoriu.
Împrejurarea că stimulentul financiar nu este un drept conferit de lege cu caracter absolut, că nu se confundă cu salariul și că depinde de o multitudine de factori, nu justifică aplicarea unui tratament discriminatoriu. O interpretare contrară poate deschide oricând calea spre discriminare și tratament preferențial.
Potrivit art. 155 din Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri. Acestea din urmă integrează tocmai stimulentele acordate.
Acordarea preferențială a stimulentelor constituie acte de discriminare conform art. 2 alin. 1, 2, art. 6 lit. c, 8, 19 din nr.OG 137/2000. Discriminarea a fost reținută și prin hotărârea nr. 15/2006 a Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Pârâtul Ministerul Public nu a prezentat nici un argument serios și rezonabil pentru care a acordat stimulentele numai magistraților cu vechime de 0-3 ani.
Nici susținerile Ministerului Finanțelor privind lipsa discriminării, nu sunt întemeiate pentru considerentele arătate mai sus, la care instanța mai adaugă observația că dispozițiile art. 2 alin. 1 din nr.OG 137/2000 nu cuprind criterii limitative ci doar exemplificative, legea făcând vorbire de "orice alt criteriu".
În condițiile în care se susține că scopul stimulentelor a fost combaterea corupției, nu s-au prezentat argumente serioase și rezonabile care să susțină decizia de acordare a acestora doar anumitor judecători și excluderea altora.
Împrejurarea că periodic se acordă magistraților diferite drepturi sub formă de stimulente nu înlătură discriminarea întrucât aceasta se raportează la fapte definite, concrete, or, stimulentele ce fac obiectul litigiului nu au fost acordate ulterior și magistraților excluși.
Nu este întemeiată nici susținerea privind greșita obligare la plată cu actualizarea indicelui de inflație.
În speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1088 cod civil întrucât acest articol reglementează răspunderea contractuală, or, în speță, delictul civil constând în discriminare face incidentă răspunderea civilă delictuală. În cadrul acestei răspunderi civile, debitorul este de drept în întârziere și acționează pe deplin principiul reparării integrale a prejudiciului.
Nu este incident art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă invocat de către recurenți și nici dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă.
Pentru considerentele învederate, în temeiul art. 312 al. 1 Cod procedură civilă,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondate recursurile declarate de pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția Generală a Finanțelor Publice Județului și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție mpotriva sentinței nr. 62 din 10 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 aprilie 2008.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud. fond
Tehnored.
12.05.2008
Președinte:Apetroaie EufrosinaJudecători:Apetroaie Eufrosina, Gheorghiu Neculai, Pungă Titus
