Drepturi salariale (banesti). Decizia 219/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 219/R-CM
Ședința publică din 11 Martie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Simona Păștin judecător
JUDECĂTOR 2: Ion Rebeca
JUDECĂTOR 3: Paulina
Grefier
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.823/CM din 28 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic pentru recurentul-pârât Ministerul Economiei și Finanțelor-DGFP A, în baza delegației nr.-, lipsind recurentul-pârât MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, intimații-reclamanți, G și intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Reprezentanta recurentului-pârât Ministerul Economiei și Finanțelor-DGFP A arată că nu are cereri prealabile de formulat.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lor.
Reprezentanta recurentului-pârât Ministerul Economiei și Finanțelor-DGFP A, având cuvântul, susține oral recursul așa cum este motivat în scris, solicitând admiterea lui, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii față de instituția pe care o reprezintă.
Arată că lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a recursului formulat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la data de 15.10.2007 reclamanții, și G au chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș iar în calitate de chemat în garanție pe Ministerul Economiei și Finanțelor, ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții la plata sporului de vechime în muncă și recalcularea fondului de premiere de 2%, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, după cum urmează:
- pentru reclamanții și să fie obligat Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție la plata drepturilor solicitate pentru perioada 01.01.2005 - 12.03.2007
- pentru reclamanții și G să fie obligați pârâții Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș la plata drepturilor solicitate pentru perioada 01.01.2005 - 12.03.2007
În motivarea acțiunii s-a arătat de către reclamanți că desfășoară activitate în funcția de procuror în cadrul parchetelor chemate în judecată în prezenta cauză.
În această calitate și în raport de dispozițiile legale privind salarizarea trebuia să beneficieze de sporul de 25% pentru vechimea în muncă de peste 20 de ani.
Au fost invocate de reclamanți în susținerea acțiunii disp.art. 33 alin.1 din Legea nr.50/1996, OG nr.83/2000, OUG nr.177/2002 și OUG nr.27/2006, aprobată prin Legea nr.45/2007, precum și art.166 și art.281 codul muncii.
Pârâții nu au formulat întâmpinare în raport de disp.art.115 pr.civ.
Prin sentința nr.823/CM/28.11.2007, Tribunalul Argeș - Secția civilă a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții,
A fost obligat pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție să plătească reclamanților și drepturile salariale reprezentând sporul de vechime de 25% pentru perioada 01.01.2005 - 12.03.2007.
Au fost obligați pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș să plătească reclamanților și G drepturile salariale reprezentând sporul de vechime de 25% pentru perioada 01.01.2005 - 12.03.2007.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamanților drepturile menționate în cuantum actualizat cu indicele de inflație de la data la care li se cuveneau până la data plății efective.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să vireze pârâților de mai sus fondurile necesare achitării drepturilor bănești menționate.
Pentru a se pronunța în acest mod, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanții și desfășoară activitate în funcția de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Pitești, iar reclamanții și G, procurori în cadrul Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Argeș.
Având în vedere că sporul de vechime în muncă a fost recunoscut pe cale judecătorească pentru anii 2002-2004 și că prin OUG 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări prin Legea 45/2007, s-a revenit asupra sporului de vechime în muncă, fiind expres prevăzut în art. 4 și acordat începând cu data de 12.03.2007, ar constitui o discriminare neacordarea sporului de vechime tuturor judecătorilor și procurorilor pentru perioada 01.01.2005-12.03.2007, fiind încălcate astfel disp. art. 14 din CEDO.
În acest sens a fost pronunțată de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - Secțiile Unite în dosarul nr.4/2007, decizia nr.XXXVI/07.05.2007, prin care s-a admis recursul în interesul legii aducându-se o interpretare unitară cu privire la acest drept solicitat de magistrați, în sensul că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați beneficiau și de sporul de vechime în cuantumul prevăzut de lege.
Dacă nu s-ar acorda acest spor, s-ar confirma caracterul discriminatoriu al actelor normative subsecvente Lg.50/1996, prin suprimarea unui drept recunoscut inițial, în raport cu celelalte categorii din sistemul bugetar și personalul auxiliar de specialitate din organele autorității judecătorești.
În acest sens s-ar încălca disp.art.16 din Constituție și art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului referitoare la egalitatea în fața legii fără privilegii și discriminări.
Pentru considerentele arătate și în raport de disp.art.70-72 din Legea 168/1999 acțiunea este întemeiată, fiind admisă ca atare.
În temeiul art.269 codul muncii au fost obligați pârâții să plătească reclamantului sporul de vechime în muncă de 25% calculat la indemnizația brută lunară, care să includă și premiul de 2%, pe perioada 01.01.2005-12.03.2007, actualizat în raport de indicele de inflație la data plății efective, în conformitate cu disp.art.161 alin.4 codul muncii.
Potrivit art.60-63.pr.civ a fost admisă cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor având în vedere că în conformitate cu disp.art.736/2003 din HG, privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, coroborate cu disp.art.131 pct.1 din Legea 304/2004 republicată, privind organizarea judiciară, instanțele judecătorești sunt instituții publice finanțate integral de la bugetul de stat.
Art.19 din Legea 500/2002, privind finanțele publice, prevede că Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
În consecință, chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să aloce pârâților fondurile necesare achitării drepturilor bănești menționate.
În termen legal, sentința a fost recurată de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Ministerul Economiei și Finanțelor a criticat sentința sub următoarele aspecte:
1. În mod greșit, în considerentele hotărârii, instanța a reținut că acest recurent nu ar fi depus întâmpinare, deși în realitate o astfel de întâmpinare a fost depusă încă din data de 22.11.2007.
În dovedirea acestui motiv de recurs s-a depus o copie de pe întâmpinarea despre care s-a făcut vorbire mai sus.
2. În mod greșit, instanța a apreciat că recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă.
Între recurent și reclamanți nu există nicio obligație de garanție, iar simplul fapt că ordonatorul principal de credite, Procurorul General al României, nu a acordat reclamanților drepturile salariale cuvenite, nu le conferă acestora nicio garanție legală din partea recurentului.
Atribuții privind salarizarea reclamanților are numai MINISTERUL PUBLIC care este ordonator de credite, la fel ca și recurentul.
Creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altor ordonatori principali de credite.
Se mai arată că este inadmisibilă obligarea recurentului la majorarea creditelor bugetare aprobate Ministerului Public deoarece legea bugetului de stat nu poate fi modificată decât doar printr-o lege fiind o problemă de legiferare, ceea ce înseamnă că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a criticat sentința sub următoarele aspecte:
1. În mod greșit prima instanță a dispus actualizarea drepturilor bănești solicitate prin acțiune, cu toate că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate, iar pentru anul 2007, recurentului i-au fost alocate fonduri bugetare prin Legea nr.487/2006, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata diferențelor de drepturi salariale.
Rezultă că în sarcina recurentului a fost instituită obligația imposibil de executat, plata sumei reprezentând indicele de inflație putându-se face numai cu intervenția legiuitorului.
2. În mod greșit, instanța de fond a admis capătul de cerere referitor la plata premiului de 2%, pentru care a dispus calcularea în raport de sporul de vechime, deși dispozițiile referitoare la premiul anual stabilesc în mod expres aplicarea procentului la indemnizația de încadrare brută lunară.
3. Instanța de fond a încălcat dreptul la apărare al acestui recurent prin faptul că nu a luat în considerare aspectele invocate de acesta în întâmpinare, aspecte referitoare la netemeinicia pretențiilor reclamanților.
De asemenea, instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de chemare în garanție formulată de acest recurent împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor.
Recurentul, în calitate de ordonator principal de credite este în imposibilitate de a dispune de fonduri bugetare pentru plata drepturilor bănești solicitate, astfel că va fi obligat să elaboreze un proiect de rectificare al bugetului pe anul 2007, în care să includă și sumele arătate mai sus.
Analizând sentința recurată în raport de criticile aduse, curtea reține următoarele:
Primul motiv de recurs formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor este nefondat.
Recurentul a depus în recurs un înscris nou (filele 37-38) reprezentând o copie de pe întâmpinarea formulată în dosarul nr- al Tribunalului Argeș, iar acest înscris are numărul de înregistrare 13248/22.11.2007 din Registrul Tribunalului Argeș.
Cu toate acestea, în dosarul de fond nu se află un exemplar al acestui înscris, astfel că în mod firesc în considerentele sentinței, instanța de fond a precizat că Ministerul Economiei și Finanțelor nu a depus întâmpinare.
Chiar în aceste condiții, recurentului nu i-a fost adusă nicio vătămare, deoarece instanța de fond a analizat admisibilitatea cererii de chemare în garanție, precum și calitatea procesuală pasivă a recurentului.
Al doilea motiv de recurs formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor privind lipsa calității sale procesuale pasive este nefondat.
Este de remarcat în primul rând că Tribunalul Vâlcea nu a reținut calitatea procesuală pasivă a acestui pârât în considerarea vreunui raport de muncă pe care reclamanții l-ar avea cu acesta.
Este un lucru evident și necontestat că reclamanții nu sunt salariați ai acestui minister, atribuții privind angajarea și salarizarea având ceilalți pârâți, așa cum corect susține recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor.
Totuși în mod corect instanța de fond a apreciat că Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă.
Astfel, în conformitate cu prevederile art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare. De asemenea, conform art.3 alin.1 pct.2 din nr.HG208/2005 această instituție gestionează și proiectul legii de rectificare bugetară.
Rezultă așadar că, față de cererea având ca obiect alocarea fondurilor necesare sumelor ce urmează a fi plătite reclamanților, în mod corect tribunalul a reținut calitatea procesuală pasivă a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor.
În lipsa rectificării bugetului cu sumele necesare, pârâții se află în imposibilitate de a dispune de fonduri pentru plata sumelor cerute de reclamanți și intervenient.
Primul motiv de recurs formulat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, referitor la greșita obligare la plata drepturilor bănești actualizate, este de asemenea nefondat.
Este adevărat că nu se pot face cheltuieli de către recurent decât în limita bugetului anual aprobat și repartizat acestuia, însă tocmai de aceea tribunalul a obligat pe chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea fondurile necesare plății drepturilor salariale solicitate în acțiune. Numai după executarea acestei obligații de către chematul în garanție, pârâtul MINISTERUL PUBLIC va avea fondurile necesare și își va putea la rândul său executa obligația de plată a drepturilor salariale către reclamanți.
Al doilea motiv de recurs al recurentului MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție este, de asemenea, nefondat deoarece instanța de fond nu a admis capătul de cerere formulat de reclamanți privind plata premiului anual de 2%.
Al treilea motiv de recurs formulat de același recurent este nefondat.
Este adevărat că prin cererea de chemare în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor a fost chemat în judecată de către pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, însă el avea deja calitate de pârât, fiind chemat în judecată de către reclamanți prin acțiunea introductivă.
Cererea de chemare în garanție (fila 23 dosar fond) nu este motivată în nici un fel de către pârât.
În aceste condiții, el nu a putut fi conceptat în dublă calitate, aceea de pârât și totodată de chemat în garanție, instanța de fond reținând ca și poziție procesuală pe aceea de pârât.
Prin sentința recurată Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat în calitate de pârât să aloce fondurile necesare plății către reclamanți a drepturilor salariale solicitate, iar după executarea acestei obligații, pârâtul MINISTERUL PUBLIC va avea fondurile necesare și își va putea la rândul său executa obligația de plată a drepturilor salariale către reclamanți.
Față de aceste considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă și art.291 codul muncii, Curtea va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.823/CM din 28 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanții:, și pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 martie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.
/2 ex./24.03.2008
Jud.fond:;;
Președinte:Nicoleta Simona PăștinJudecători:Nicoleta Simona Păștin, Ion Rebeca, Paulina