Drepturi salariale (banesti). Decizia 2313/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2313
Ședința publică din 3 iulie 2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Ana Biberea
JUDECĂTOR 2: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 3: Carmen DR.-
GREFIER:
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 614 din 26 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta AUTO EUROPA SRL T, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal s-a prezentat pentru reclamanta intimată Auto Europa SRL T, avocat T în substituirea avocatului, iar pentru pârâtul recurent lipsă, avocat.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta reclamantei intimate depune la dosar împuternicirea avocațială a avocatului ales, chitanța de plată a onorariului avocațial în sumă de 952 lei împreună cu factura și delegația de substituire.
Reprezentanta pârâtului recurent depune la dosar împuternicirea avocațială.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta pârâtului recurent a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentanta reclamantei intimate a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată, susținând că instanța în mod corect a făcut aplicarea dispozițiilor art.193 din Codul muncii.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr.617 din 26.02.2008, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Timișa admis acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanta Auto Europa SRL T, în contradictoriu cu pârâtul, a fost obligat pârâtul la plata sumei de 2386,92 lei, cu titlu de pretenții ce derivă din actele adiționale ( contracte de școlarizare ) aferente contractului individual de muncă și totodată, a fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată î cuantum de 952 lei, reprezentând onorariu de avocat.
Tribunalul a reținut că pârâtul a fost angajatul reclamantei ca agent vânzări, conform contractului individual de muncă nr. -/2004, acesta semnând contractele de școlarizare nr. 201/7.02.2006, nr.323/2.03.2006 și nr. 1416/13.11.2006, pârâtul necontestând semnătura sau conținutul acestora și nici nu s-a înscris în fals împotriva acestor înscrisuri, nesolicitând nici expertiza judiciar contabilă de specialitate pentru a se stabili exact prejudiciul produs reclamantei prin plata școlarizării pârâtului, astfel că aceste convenții își produc efectele juridice, conform clauzelor stipulate în acestea.
Pârâtul nu a putut face dovada vreunui motiv de nulitate absolută a acestor convenții și, deși, legal citat a se prezenta în fața instanței pentru interogatoriu și pentru a produce probe în apărare, nu s-a prezentat, fapt ce a dus la decăderea sa din administrarea probelor, având în vedere dispozițiile art.288 din Codul muncii care prevăd că " administrarea probelor se face cu respectarea regimului de urgență, instanța fiind în drept să decadă din beneficiul probei partea care întârzie în mod nejustificat administrarea acesteia ", cu atât mai mult cu cât pârâtul avea angajat un apărător calificat în acest sens, respectiv avocat din Baroul Timiș.
Reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de școlarizare ca urmare a pregătirii profesionale efectuată pe cheltuiala reclamantei.
Art.193 alin.2 din Codul muncii prevede modalitatea concretă de formare profesională, drepturile și obligațiile părților, durata formării profesionale, precum și alte aspecte legate de formarea profesională, inclusiv obligațiile contractuale ale salariatului în raport cu angajatorul care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesională, care se stabilesc prin acordul părților și fac obiectul unor acte adiționale la contractele individuale de muncă.
În speță, tribunalul a constatat că sunt incidente aceste dispoziții legale și că obiectul litigiului îl constituie aceste pretenții izvorâte din formarea profesională a pârâtului.
La dosarul cauzei se află actele adiționale la contractul individual de muncă al pârâtului cu nr. 201/7.02.2006, nr. 323/2.03.2006, nr.1416/13.11.2006, semnate de către pârât, precum și ordinele de deplasare unde apare contravaloarea transportului, a diurnei și a cazării pârâtului pe perioada deplasării în interesul cursului de formare profesională.
Totodată, a fost depusă la dosar și decizia de încetare a contractului individual de muncă nr. 55/26.03.2007 în temeiul dispozițiilor art.79 din Codul muncii, precum și modul de calcul al sumei pretinse de reclamantă, actele adiționale, respectiv contractele de școlarizare însoțite de facturile fiscale.
Art.195 alin.3 din Codul muncii prevede că " nerespectarea de către salariat a prevederilor de la alin.1, determină obligarea angajatului la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională, proporțional cu perioada nelucrată din perioada stabilită conform actelor adiționale la contractul individual de muncă ".
Reclamanta a făcut dovada cuantumului cheltuielilor de școlarizare care cuprinde practic taxa de școlarizare, diurna, cazare și transportul ocazionat cu pregătirea profesională a pârâtului care se ridică la suma de 2386,92 lei.
În baza art.193 alin.2 din Codul muncii, coroborat cu art.195 alin.1 și 3 și art.270 din Codul muncii, prima instanță a reținut că acțiunea reclamantei este întemeiată și a admis-o în sensul că a obligat pârâtul la plata sumei de 2386,92 lei, reprezentând pretenții ca urmare a nerespectării contractelor de școlarizare încheiate cu pârâtul.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâtul, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului s-a susținut că s-au aplicat greșit dispozițiile art.194 și 195 Codul muncii, întrucât participarea la formarea profesională s-a făcut din inițiativa angajatorului și în această situație, toate cheltuielile ocazionate de această participare, sunt suportate de angajator.
Examinând cauza, conform dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este fondat și în baza art.312 alin1, 3 Cod procedură civilă va fi admis pentru următoarele considerente.
În cauză participarea la formarea profesională a salariatului pârât a avut loc din inițiativa angajatorului.
Conform dispozițiilor art.194 din Codul muncii, în această situație toate cheltuielile ocazionate dea ceastă participare sunt suportate de angajator.
Art. 195 alin.1 din Codul muncii derogă de la dispozițiileart.194 și prevede că salariații care au beneficiat de un curs de formare profesională mai mare de 60 de zile nu pot avea inițiativa încetării contractului de muncă o perioadă de cel puțin trei ani, iar alin.3 al aceluiași articol prevede obligația salariatului care nu respectă dispozițiile alin.1 de a suporta toate cheltuielile ocazionate de pregătirea sa profesională.
Prin urmare, în cazul în care stagiul deformare profesională este mai mic de 60 de zile, salariatul nu poate fi obligat la plata acestor cheltuieli.
Este adevărat că dispozițiile art.193 alin.2 prevăd că părțile, prin acord, stabilesc condițiile în care se va desfășura pregătirea profesională și că între părți s-au încheiat acte adiționale prin care pârâtul a fost de acord să achite cheltuielile ocazionate de școlarizarea sa în cazul în care nu-și respectă obligația de a lucra timp de trei ani la societatea reclamantă, dar nu și în situația prevăzută de art.194 din Codul muncii.
Acest act adițional încalcă însă dispozițiile art.194 și art.195 din Codul muncii care prevăd obligații și drepturi ale părților și sunt incidente dispozițiile art.38 din Codul muncii, conform cărora salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege și orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la aceste drepturi este lovită de nulitate.
Fiind lovit de nulitate, constatată pe cale incidentală, acest act adițional nu poate produce efecte și nu poate constitui un temei pentru obligarea pârâtului la plata cheltuielilor pretinse de reclamantă.
Prin urmare, sentința s-a pronunțat cu încălcarea dispozițiilor legale de mai sus, motiv pentru care va fi admis recursul pârâtului și va fi modificată hotărârea în sensul că acțiunea reclamantei va fi respinsă.
În baza art.274 Cod procedură civilă, reclamanta va fi obligată să plătească pârâtului recurent suma de 1952 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 614 din 26 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea civilă formulată de reclamanta AUTO EUROPA SRL.
Obligă reclamanta la 1952 lei cheltuieli de judecată către pârâtul recurent.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 3 iulie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, Pt.JUDECĂTOR
- - - - - DR.-
În
VICEPREȘEDINTE
- - -
GREFIER,
Red./17.07.2008
Thred./18.07.2008
Ex.2
Prima inst. - - - Trib.
Președinte:Maria Ana BibereaJudecători:Maria Ana Biberea, Ioan Jivan, Carmen
