Drepturi salariale (banesti). Decizia 241/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția Litigii de Muncă
și Asigurări Sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 241
Ședința publică din 16 februarie 2010
PREȘEDINTE: Raluca Panaitescu
JUDECĂTOR 2: Dumitru Popescu
JUDECĂTOR 3: Aurelia Schnepf
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de reclamanții și și de pârâții Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Ministerul Justiției și Libertăților împotriva Sentinței Civile nr. 1880/PI/2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantele intimate și și pârâții intimați Curtea de Apel Timișoara și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile declarate sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că reclamantele intimate și au depus la dosar, prin Serviciul Registratură, la data de 15.02.2010, adeverința emisă de Curtea de Apel Timișoara pentru a dovedi data încadrării la această unitate, precum și funcția îndeplinită.
De asemenea, se constată că pârâtul recurent Ministerul Justiției și Libertăților a depus la dosar, prin registratura instanței, la data de 4.02.2010, întâmpinare la recursul formulat în cauză de reclamanții și
Văzând că s-a solicitat în scris judecarea în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, precum și că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat,Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând,constată următoarele:
Prin Sentința Civilă nr. 1880/PI/2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr- a fost admisă cererea formulata de reclamantele grefiere si, în contradictoriu cu pârâtii Ministerul Justiției si Libertatilor, Curtea de Apel Timișoara, si Statul R prin Ministerul Economiei si Finanțelor, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminarii, și-n consecință a obligat pârâții Ministerul Justiției si Curtea de Apel Timișoara să calculeze și să plătească drepturile reprezentând sporul de confidențialitate de 15% începând cu 15.07.2005 și respectiv, 17.07.2005 și până la data rămânerii definitive si irevocabile a hotărârii judecătorești si pentru viitor, sume actualizate cu indicele de inflație, ca urmare devalorizării monedei naționale, începând cu data nașterii drepturilor și până la data executării hotărârii judecătorești.
Prin aceeași hotărâre judecătorească,pârâta Curtea de Apel Timișoaraa fost obligată sa efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților,iar pârâtul Ministerul Finanțelor Publice,să aloce fondurile necesare plății sumelor solicitate de reclamanți.
Tribunalul a respins cererea formulata de reclamanții si.
Pentru a pronunța această sentință,Tribunalul a apreciat in prealabil că cererile de intervenție in nume propriu formulate de către intervenientii si nu sunt veritabile cereri incidentale pentru că ele nu urmăresc câștigarea obiectului procesului pentru ei înșiși în contradictoriu atât cu reclamanții, cât și cu pârâții, ci sunt în fapt o achiesare la cererea de chemare în judecata formulata de către reclamanți, astfel că, raportat la obiectul acestei cereri precum si la obiectul cererilor de intervenție și titularii ei preiau calitatea de reclamanți.
In continuare,Tribunalul a depășit excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Economiei si Finanțelor, pârât în speță, cu motivarea că Ministerul Economiei si Finanțelor potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum si ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție; astfel, rolul Ministerul Economiei si Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum si de proiectele de rectificare a acestor bugete, iar fondurile Ministerului Justitiei si al Libertăților, sunt asigurate de către Ministerul Economiei si Finanțelor.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile care nu se încadrează în termenul de prescripție de 3 ani de la data introducerii acțiunii, s-au reținut dispozițiile art. 1, 3, 7 si 8 din Decretul nr. 167/1958 si ale art. 283 alin. 1 lit., care prevăd că dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, anume de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune. Or, raportat la data introducerii acțiunii -15.07.2008, cum perioada vizata de reclamanți, conform cererii introductive este indicată generic a fi luna iulie a anului 2005, fără menționarea unei date anume,reclamanții au pretins drepturile bănești în discuție, începând cu data de 15.07.2005,fiind astfel in termenul de prescripție.
Asupra fondului litigiului, Tribunalul a reținut prevederile art. 3 din Legea Nr. 444/2006 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, cele ale Ordonanței nr. 6 din 24/2007,cele ale Legii nr. 656/2002 sunt in sensul recompensării salariaților bugetari pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu care impun păstrarea confidențialității cu un spor de 15% aplicat la salariul lor de bază. S-a reținut că dispozițiile în vigoare, vizând acordarea sporului de confidențialitate, supra indicate trebuie sa aibă aplicabilitate si în cazul magistraților (judecători, procurori), nu numai personalului vizat de aceste texte: functionari publici, personal militar, etc, aflat în subordinea instituțiilor publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
Că este așa, rezulta fără putința de tăgada din economia art. 20 din Constituția României, care prevede ca dispozițiile constituționale privind drepturile si libertățile cetățenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care România este parte.
Art. 14 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, ratificata de România prin Legea nr. 30/1994, arată că, "Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație".
Prin eliminarea aplicării prevederilor legale indicate privind sporul de confidențialitate doar în cazul magistraților și personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor, s-a creat un tratament diferențiat între aceste categorii profesionale si personalul ce beneficiază de acest spor, defavorizând în mod nejustificat categoria profesionala a magistraților (judecători, procurori) și personalului auxiliar de specialitate, având ca efect restrângerea exercitării, în condiții de egalitate, a dreptului la egalitate în activitatea economica si în materie de angajare si profesie, stare de fapt ce intră în contradicție flagrantă cu dispozițiile art. 7 si 23 din Declarația Universala a Drepturilor Omului semnata de România la 14.12.1955.
realității faptul că, asa cum pârâtul Ministerul Justiției si Libertăților arată, prin Decizia nr. 1325/2008 a Curții Constituționale, aceasta din urma instituție a statuat ca, dispozițiile OG nr. 1327/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul ca instanțele judecătorești au competenta sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând ca sunt discriminatorii si sa le înlocuiască cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, dar, cu toate acestea, instanța nu poate trece peste obligativitatea aplicării convențiilor internaționale la care România este parte, atunci când, legislația comunitara este în contradicție cu legislația naționala. Or, însăși legislația comunitara obligă judecătorul național sa constate starea de discriminare, cum supra s-a arătat.
În plus, Înalta Curte de Casație și Justiție însăși, pe calea recursului în interesul legii conținut de Decizia nr.46/15.12.2008 a tranșat chestiunea relativă la temeinicia pretențiilor de natura celor deduse judecății, statuând că magistrații, judecători și procurori, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul de a beneficia de un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară.
Chiar dacă se constată că decizia Curții Constituționale nr.1325/2008 supra enunțată este anterioară recursului pronunțat în interesul legii și obligă instanțele de judecată a nu crea drept prin recunoașterea unor drepturi subiective pentru anumite categorii profesionale, bazându-se pe existența discriminării, instanța nu poate face abstracție de jurisprudența CEDO, obligatorie (în speță cauza Beian contra României), în condițiile în care persoanele ce au pe rol acțiuni de tipul celor menționate, fundamentându-se pe jurisprudența favorabilă de până atunci și beneficiind și de interpretarea dată de instanța supremă și care se impune instanțelor pe viitor, conform art.329 alin.3 teza finală pr.civ. au evident o "speranță legitimă" de a obține recunoașterea creanței pretinse.
Aceasta cu atât mai mult cu cât, în țară majoritatea magistraților și personalului auxiliar de specialitate al instanțelor a obținut irevocabil recunoașterea sporului de confidențialitate de 15%, situație în care o eventuală nerecunoaștere acum ar constitui baza unei noi discriminări în cadrul aceleiași categorii profesionale, de natură să se perpetueze și să creeze noi inechități. Or, acest lucru, raportat la art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.16 din Constituția României și art.5 Codul muncii, este inacceptabil.
In fine, soluția de respingere a acțiunii reclamanților si, a fost justificată de prima instanță date fiind funcțiile îndeplinite de aceștia în cadrul instanței de judecată, acelea de agenți procedurali, respectiv personal conex al instanțelor de judecat și nicidecum de personal auxiliar de specialitate, in vreme ce decizia dată în interesul legii supra anunțată statuează limitativ asupra categoriilor profesionale din cadrul instanțelor, îndreptățite a beneficia de sporul în discuție (magistrații, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate). S-a avut în vedere specificul activității agenților procedurali, acela de înmânare a corespondenței, îngăduind a se conchide că aceștia nu iau efectiv la cunoștință despre vreun conținut clasificat sau secret al documentelor pe care le înmânează.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs in termenul legal reclamanții și, solicitând modificarea in parte a sentinței supusă reformării,in sensul admiterii acțiunii lor, așa cum a fost ea formulată in primul ciclu procesual.
Sintetizând motivele de recurs ale reclamanților,care in opinia lor se circumscriu prevederilor art. 304 pct.8 și 9 /pr.civ.,Curtea constată că acestea au vizat in esență faptul că prima instanță nu a ținut seama de împrejurarea că,prin natura muncii pe care o desfășoară,agenții procedurali au acces la informații confidențiale,pentru că atribuțiile lor sunt și de a depune corespondența in dosarele instanței,care conțin asemenea informații.
Mai susțin reclamanții că in multe instanțe din țară,in considerarea prevederilor art. 65,lit.6,teza I din Hotărârea nr. 387 /2005 a,privind Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești,precum și a lipsei de personal,agenții procedurali îndeplinesc de foarte multe ori, din dispoziția președinților de instanțe, atribuțiile grefierilor arhivari sau registratori.
Reclamanții mai arată că potrivit art. 84 lit.e) din Legea nr. 567/2004 nerespectarea confidențialității lucrărilor ce au acest caracter reprezintă abatere disciplinară,iar potrivit art. 90 ind. 1 din actul normativ menționat,prevederile legii se aplică in mod corespunzător și agenților procedurali, ceea ce înseamnă că acestora din urmă le sunt opozabile și obligațiile la care se referă art. 78 alin.1 și 2 din lege cu privire la obligația de confidențialitate.
Hotărârea instanței de fond a fost atacată cu recurs și de către pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților care a solicitat modificarea sentinței recurate,in sensul respingerii acțiunii reclamanților.
Criticile acestui recurent s-au întemeiat pe prevederile art. 304 pct.4 și pct.9 /pr.civ. și au vizat in primul rând depășirea limitelor puterii judecătorești de către instanța de fond, care prin acordarea unor drepturi salariale ce nu sunt prevăzute de legislația in vigoare, și-ar fi arogat atribuții de putere legiuitoare.In susținerea acestei critici,recurentul a invocat o decizie din 27 mai 2009 Curții Constituționale, prin care s-a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională intre autoritatea judecătorească,pe de-o parte și celelalte puteri ale statului, in sensul că,in exercitarea atribuțiilor prevăzute de art.126 alin.3 din Constituția României, Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie,să modifice,ori să abroge norme cu putere de lege,ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora. Acest lucru înseamnă că Decizia nr. 46/2008 a ICCJ nu poate constitui temei pentru admiterea acțiunii.
Recurentul mai susține că hotărârea de fond este criticabilă și sub aspectul greșitei aplicări a dispozițiilor de drept substanțial,mai precis sub aspectul stabilirii eronate a incidenței in cauză a prevederilor OG nr. 137/2000, de vreme ce judecătorii fondului nu au ținut seama de faptul că reclamanții fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate,al cărui statut specific este reglementat de Legea nr. 567/2004, așa încât ei nu se află in situații comparabile cu ceilalți bugetari la care prima instanță a făcut referire in sentință.
In fine,la data de 12.11.2009 a intrat in vigoare Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice prin care s-a acordat reclamanților un spor de confidențialitate,așa încât cererea lor de plată in continuare a drepturilor salariale in discuție a rămas fără obiect.
Prin recursul exercitat de către pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor,prin DGFP T, s-a solicitat, de asemenea, modificarea sentinței,in sensul respingerii acțiunii față de acest minister pentru lipsa calității procesual pasive.
Pentru justificarea motivelor de recurs care, in opinia recurentului, ar determina incidența in speță a prevederilor art. 304 pct.9 și 304 ind.1/pr.civ., autorul căii de atac a invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive,cu motivarea că Ministerul Economiei și Finanțelor nu se poate confunda cu statul sau cu bugetul de stat, rolul său fiind acela de a răspunde de elaborarea proiectului legii bugetului. Recurentul este ordonator principal de credite la fel ca și Ministerul Justiției.
Au fost reiterate și motivele de recurs ale Ministerului Justiției și Libertăților cu privire la imposibilitatea instanțelor de judecată de a se substitui autorităților legiuitoare.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 4.02.2010 pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea recursului reclamanților și,cu motivarea că personalul conex nu poate fi asimilat personalului auxiliar al instanțelor judecătorești,fiind vorba de două categorii distincte,astfel cum rezultă din conținutul Legii nr.567/2004 și nr. 330/2009.
La dosar a fost depusă Adeverința emisă la 15.02.2010 de Curtea de Apel Timișoara,pentru a dovedi data încadrării in unitatea angajatoare a reclamantelor intimate și.
Analizând cele trei recursuri ale părților,prin prisma motivelor invocate, a actelor de procedură efectuate in primul ciclu procesual,cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 304 ind.1 și art. 312 alin.1 /pr. civ., Curtea constată următoarele:
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, Curtea împărtășește opinia că rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este acela de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete fiind necesar ca acestea să pună la dispoziția angajatorului fondurile necesare plății drepturilor salariale.
Ori, prin raportare la împrejurarea că reclamanții fac parte din categoria bugetarilor, valorificarea cu succes a despăgubirilor, care in cazul lor sunt suportate din veniturile publice, devine cu atât mai eficientă cu cât raporturile procesuale sunt legate cu Ministerul Economiei și Finanțelor. Aceasta întrucât în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 500/2002 Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și a actelor normative privind aprobarea contului general anual de execuție.
De altfel, instanța de recurs reține că sentința supusă reformării nu conține vreo dispoziție de obligare in solidar a pârâtului recurent Ministerul Economiei și Finanțelor la plata despăgubirilor solicitate.
Curtea mai reține că legitimarea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art.1 din G nr.22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă. Excepția a fost corect respinsă de către instanța de fond, iar motivul de recurs supus analizei nu este întemeiat. In privința recursului exercitat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, instanța de recurs observă că intr-adevăr, dreptul de a stabili prin acte normative cu caracter special criteriile de acordare a salariilor de bază și a sporurilor și adausurilor la acestea este atributul exclusiv al legiuitorului, insă această facultate nu exclude obligația de a reglementa raporturile de muncă în condițiile asigurării unei egalități juridice pentru toate categoriile de salariați. Acest lucru nu presupune acordarea unor salarii și sporuri egale pentru toți, ci o conduită echidistantă în reglementarea unor metode de remunerare pentru situațiile identice in ceea ce privește, spre exemplu,vechimea in muncă,munca peste programul normal de opt ore, sau in zilele de, repaus săptămânal, inclusiv obligația de a păstra confidențialitatea cu privire la informațiile despre care au luat cunoștință pe parcursul derulării raporturilor de muncă.
Ori dacă pentru aceste circumstanțe concrete in care se pot găsi la un moment dat anumite categorii de salariați Codul Muncii,in ale sale art.20,21,26,117 și următoarele, dar și actele normative cu caracter special ale diferitelor categorii de bugetari cuprind prevederi menite să satisfacă cerința nediscriminării, prin stabilirea direct ori indirect a unor sporuri sau procente egale, ce se raportează la salariile de bază diferențiate in raport cu natura atribuțiilor, modul de acces în respectiva profesie, pregătirea inițială, continuă,modul de negociere etc. nu există nici o rațiune pentru care,in considerarea exigențelor art. 2 din OG nr. 137/2000, anumiți salariați să fie avantajați prin recompensarea materială pentru executarea obligației de confidențialitate, iar alții nu.
În strânsă legătură cu cele mai sus expuse,Curtea va înlătura argumentele pârâtului,potrivit cărora pretențiile reclamantelor exced atribuțiilor puterii judecătorești, pentru simplul motiv că rolul instanței de judecată nu este acela de a se subroga legiuitorului, prin acordarea unor drepturi salariale, ci de a constata discriminarea și de a acorda despăgubiri pentru încălcarea principiului în discuție, acordând eficiență practică prevederilor art. 27 din OG nr. 137/2000, potrivit cărora "persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun."
De aceea, nici conținutul Deciziei nr. 818 din 3 iulie 2008, prin care Curtea Constituțională a exercitat controlul prevederilor art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 nu pot fi invocate cu succes pentru a justifica incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct.4/pr.civ. deoarece în speță instanța de fond nu aînțeles să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege,ci să acorde despăgubiri pentru omisiunea legiuitorului.
O atare abordare a atribuțiilor judiciare in materie este conținută de alin. 15 din preambulul Directivei nr. 2000/78/CE,privind crearea a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, in care se menționează că "aprecierea faptelor care permit presupunerea existenței unei discriminări directe sau indirecte aparține instanței juridice naționale sau unei alte instanțe competente, în conformitate cu dreptul național sau cu practicile naționale, care pot să prevadă, în special, că discriminarea indirectă poate fi stabilită prin toate mijloacele, inclusiv pe bază de date statistice."
Curtea nu va putea reține nici incidența in speță a motivului de reformare prevăzut de art. 304 pct.9/pr.civ., de vreme ce prima instanță a apreciat in mod corect că reclamantelor le-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă, specială și specifică,de confidențialitate" prin Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă.
Din însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de reclamante implică administrarea sau cel puțin contactul cu informații confidențiale, așa încât acestea se află într-o situație identică cu salariații bugetari cărora li s-a recunoscut și dreptul corelativ, de natură salarială, ca urmare a faptului îndeplinirii obligației de confidențialitate. Rezultă deci că reclamantele, deși își execută obligația de confidențialitate, fiind debitoare ale acestei obligații în mod similar cu restul personalului din unitățile bugetare, totuși pentru îndeplinirea acestei obligații speciale și specifice, nu li se recunoaște sporul salarial de confidențialitate, așa cum este recunoscut în cazul restului personalului din sistemul bugetar.
În speță prezintă relevanță criteriul justificativ generator al sporului de confidențialitate, respectiv existența obligației de confidențialitate în sarcina reclamantelor, nefiind determinant criteriul categoriei socio-profesionale pentru că acest aspect al categoriei socio-profesionale nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege.
În concluzie, după cum corect a sesizat și tribunalul, prin neacordarea adaosurilor salariale, constând în sporul de confidențialitate, reclamantele sunt în mod evident și grav discriminate, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează adaos bănesc și pentru restul personalului bugetar.
De altfel, doctrina și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
Un argument determinant pentru soluția pe care Curtea urmează s-o pronunța asupra recursurilor supuse analizei este și conținutul Deciziei nr. 46/15.12.2008 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție,având de soluționat un recurs in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă J, a statuat că,in interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin.1 lit.d) din Legea nr. 303 /2004,privind statutul judecătorilor și procurorilor,raportat la art. 78 alin.1 din Legea nr. 567/2004,privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea,modificată și completată,judecătorii procurorii,magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%,calculat la indemnizația brută lunară. date asupra chestiunilor de drept de către instanța supremă sunt obligatorii pentru instanțele judecătorești,potrivit art. 329 alin.2 și 3/pr.civ. In fine,Curtea observă că Decizia pronunțată la data de 27 mai 2009,la care face referire recurentul Ministerul Justiției și Libertăților poate produce efecte numai pentru viitor,fiind ulterioară pronunțării Deciziei nr. 46/15.12.2008 de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
Cu toate că, pentru considerentele mai sus expuse, motivele de recurs deja analizate ale pârâților nu sunt întemeiate, Curtea consideră că se impune reformarea sentinței de fond cu privire la modul de soluționare a cererilor de acordare a drepturilor bănești pentru viitor, observând că prin art. 4 și urm. din anexa VI a Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice,a operat o modificare a raporturilor de muncă ale reclamantelor -personal auxiliar, in sensul că acestea au fost recompensate pentru îndeplinirea obligației de confidențialitate sub forma unui spor salarial, de 5% din salariul de bază, al cărui cuantum nu mai poate fi modificat pe cale judiciară. De aceea, începând cu data de 12. noiembrie 2009,când normele legale in discuție au intrat in vigoare, instanța de recurs nu mai poate acorda despăgubiri pentru prejudiciul creat prin discriminare.
Pe de altă parte,astfel cum rezultă din conținutul adeverinței eliberată de Curtea de Apel Timișoara și atașată la dosarul instanței de recurs,reclamanta este salariata instituției abia din data de 01.05.2008,iar reclamanta îndeplinește funcția de grefier arhivar începând cu data de 01.03.2008, context in care,in virtutea competențelor conferite de prevederile art. 304 ind. 1/pr.civ.,Curtea observă că se impune modificarea sentinței întrucât reclamantelor in discuție nu li se cuvin despăgubirile in litigiu decât începând cu momentul nașterii raporturilor de muncă, respectiv dobândirii calității de personal auxiliar.
Relativ la recursul reclamanților și,in mod corect judecătorii fondului au observat că aceștia se circumscriu categoriei personalului conex auxiliarilor justiției,in înțelesul dat acestei noțiuni de prevederile art. 3 alin.3 din Legea nr. 567 din 9 decembrie 2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, care prevede căunt conexe personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea funcțiile de agent procedural, aprod și șofer.
Acest lucru înseamnă că la momentul pronunțării deciziei in interesul legii la care s-a făcut referire mai sus,ei nu mai aveau calitatea de personal auxiliar de specialitate căruia instanța supremă a statuat că i se cuvine acordarea despăgubirilor pentru îndeplinirea obligației de confidențialitate.
Curtea apreciază că instanța de fond a stabilit in mod corect că specificul activității agenților procedurali, acela de înmânare a corespondenței, îngăduie concluzia logică potrivit căreia aceștia nu iau efectiv la cunoștință despre vreun conținut clasificat sau secret al documentelor pe care le înmânează.
Este adevărat că,potrivit art. 91 ind.1 din Legea nr. 567 /2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea,prevederile prezentei legi se aplică în mod corespunzător și personalului conex al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, insă acest lucru nu înseamnă că cele două categorii de personal au răspunderi și obligații identice,ci doar că modul general de reglementare a raporturilor de muncă se dorește a fi aplicabil și personalului conex,adaptat insă la atribuțiile specifice acestei categorii de salariați.
Pe de altă parte,reclamanții nu au făcut dovada că in exercitarea sarcinilor de serviciu stabilite de președintele instanței,potrivit art. 65 lit.6, teza a II a din Hotărârea nr. 387/2005 a, ei ar veni in contact documente ori informații confidențiale.
Concluzionând asupra considerațiilor de fapt și de drept mai sus expuse, Curtea va face aplicarea prevederilor art. 304 ind. 1și art. 312 alin.1/pr.civ.,motiv pentru care va respinge ca neîntemeiat recursul reclamanților și va admite recursul pârâților Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Va modifica parțial sentința recurată în sensul obligării pârâților Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de Apel Timișoara la calcularea și plata drepturilor bănești echivalente sporului de confidențialitate de 15% din salariul de bază doar pentru perioada 01.05.2008-12.11.2009 pentru reclamanta, respectiv pentru perioada 01.03.2008-12.11.2009 pentru reclamanta. Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței.
Se va lua act prin dispozitivul prezentei că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată in recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul reclamanților și împotriva sentinței civile nr. 1880/PI/2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr-.
Admite recursul declarat de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva aceleiași hotărâri judecătorești.
Modifică parțial sentința recurată în sensul că obligă pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de Apel Timișoara la calcularea și plata drepturilor bănești echivalente sporului de confidențialitate de 15% din salariul de bază doar pentru perioada 01.05.2008-12.11.2009 pentru reclamanta, respectiv pentru perioada 01.03.2008-12.11.2009 pentru reclamanta.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. / 05.03.2010
Tehnored //05.03. 2010/10 ex/8 com.
Prima instanță: Jud. și - Tribunalul Timiș
Decizia se comunică:
Reclamantei recurente -
Reclamantului recurent -
Pârâtului recurent - Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T
Pârâtului recurent - Ministerul Justiției și Libertăților
Reclamantei intimate -
Reclamantei intimate -
Pârâtului intimat - Curtea de Apel Timișoara
Pârâtului intimat - Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării,
Președinte:Raluca PanaitescuJudecători:Raluca Panaitescu, Dumitru Popescu, Aurelia Schnepf
