Drepturi salariale (banesti). Decizia 256/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 256
Ședința publică din data de 04 martie 2008
PREȘEDINTE: Traian Logojan
JUDECĂTORI: Traian Logojan, Simona Petruța Buzoianu Ioana
-- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA cu sediul în B, sector 1, Calea nr. 239, împotriva sentinței civile nr. 79 din 08 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant G domiciliat în comuna nr. 126, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-pârâtă SC SA, reprezentată de avocat, potrivit împuternicirii avocațiale din data de 04.03.2008, și intimatul-reclamant G, reprezentat de avocat, conform împuternicirii avocațiale nr. 50 din 25 februarie 2008 emisă de Baroul Prahova.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei judiciare de timbru și că s-a depus întâmpinare formulată de intimatul-reclamant G, însoțită de acte, respectiv: adrese către toate sucursalele nr. 2218/23.04.2002 și nr. 6670/17.12.2002 emise de SNP SA B și decizia civilă nr. 581 din 19 iunie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara.
Avocat, pentru recurenta-pârâtă SC SA, depune la dosar înscrisuri, respectiv: adresa nr. 6576/12.11.2007, adresa nr. 3036/23.11.2007, certificate de grefă emise în dosarul nr-, nr- și nr-, raport de expertiză judiciară efectuat în dosarul nr-, arătând că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Avocat, pentru intimatul-reclamant G, având cuvântul arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri noi de formulat în cauză, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, pentru recurenta-pârâtă SC SA având cuvântul arată că dreptul la acțiune al reclamantului este prescris față de dispozițiile art. 283 alin.1 lit.e din Codul muncii, care stipulează că termenul în care puteau fi introduse acțiuni privind nerespectarea unor clauze din contractul colectiv de muncă fiind de 6 luni de la nașterea dreptului la acțiune.
De asemenea, precizează că instanța de fond nu a reținut apărarea societății în sensul că sumele de bani solicitate prin acțiune au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Totodată, menționează că punctul de vedere este susținut și de Comisia Paritară care a emis mai întâi o informare către toate structurile teritoriale, prin care se arată că drepturile salariale s-au introdus în salariul de bază al fiecărui salariat începând cu anul 2003, apoi a emis o Notă asupra precizării situației Primelor de Paști și C prevăzute în art. 168 din Contractul Colectiv de Muncă al SA.
În continuare, arată că societatea a emis o notă în care au fost arătate salariile de bază medii pentru fiecare an în parte începând cu anul 2003 și până în anul 2007, după cum în alte cauze similare s-a dispus și s-a și efectuat expertiza de salarizare care a stabilit că salariul mediu brut este un alt salariu decât salariul de bază mediu, după cum a stabilit și ce sume ar trebui, eventual, să primească salariații.
Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii instanței de fond și respingerea acțiunii în principal ca prescrise și în subsidiar ca neîntemeiate sau să se modifice cuantumul sumelor în raport de echivalentul salariului de bază mediu pe SN SA.
Avocat, pentru intimatul-reclamant G, având cuvântul arată că obiectul conflictului individual de muncă îl constituie plata unor drepturi salariale suplimentare neacordate și plata unor despăgubiri ca urmare a întârzierii plății, situație în care termenul de prescripție aplicabil este de 3 ani, prevăzut de art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii și art. 145 din Contractul colectiv de muncă.
Față de al doilea motiv de recurs, precizează că înscrierile efectuate în carnetele de muncă pentru anii 2004, 2005 printr-un simplu calcul matematic, se poate dovedi că salariul de bază lunar stabilit de recurentă nu cuprinde și sumele echivalente celor două sărbători anuale, iar recurenta nu a făcut dovada plății cu statele de plată sau printr-o decizie internă.
Referitor la al treilea motiv, menționează că prima instanță a admis acțiunea prin care s-a solicitat sume echivalente cu salariul mediu brut pe unitate, întrucât numai acesta a fost stabilit de cei doi parteneri sociali, Patronat și Sindicat. Astfel, adresa emisă de Departamentul Resurse Umane prin care recurenta a stabilit în mod unilateral cuantumul salariului de bază mediu, nu poate fi reținută de instanța de recurs deoarece acest înscris este semnat de o persoană care nu are calitatea de angajare a societății față de terți, nu este semnat de cei doi parteneri sociali și nu poate produce efecte juridice retroactiv.
Așadar, recurenta nu poate stabili în mod unilateral în anul 2007 salariul de bază mediu pe anii anteriori și nu se poate prevala de propria culpă pentru diminuarea drepturilor cuvenite foștilor salariați, iar practica recurentei din anii anteriori în aplicarea prevederilor art. 168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă era aceea de a comunica tuturor subunităților prin adresa semnată de cei doi parteneri sociali, cuantumul brut al drepturilor salariale.
Pentru motivele învederate, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică, sens în care depune la dosar concluzii scrise. Cu cheltuieli de judecată, potrivit chitanței atașată la prezenta cauză.
În replică, avocat, pentru recurenta-pârâtă, arată că adresa emană de la societate și produce consecințe juridice atâta timp cât este semnată de ambii parteneri sociali.
Totodată, precizează că din cele 30 dosare soluționate, în 25 de dosare s-a pronunțat aceeași soluție, sens în care solicită să se creeze o practică unitară la nivelul instanței în ceea ce privesc litigiile în care SC SA are calitatea de recurent.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, in baza lucrărilor dosarului retine următoarele:
Prin cererea înregistrată la ribunalul Prahova sub nr-, reclamantul Gac hemat în judecată pe pârâta SC SA B pentru a fi obligată la plata sumei de: 4140,44 lei reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate și actualizarea cu indicele de inflație a sumei pretinse.
În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că a fost salariat al societății pârâte cu contract individual de muncă în perioada 1970-2006, când raporturile de muncă au încetat, că în această calitate nu a primit suplimentările salariale echivalente unui salariu de bază brut, cu prilejul sărbătorilor de Paște și C în perioada 2004-2006, deși acestea erau prevăzute în art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă.
În dovedirea acestor susțineri, reclamantul a depus la dosar copia contractului colectiv de muncă pe anul 2006, copia carnetului său de muncă (filele 5-8) adresa nr.2022/4.09.2007(fila 13).
La termenul de judecată din 8.01.2008, reclamantul și-a precizat acțiunea, mărind câtimea obiectului pretențiilor sale bănești la valoarea totală de 6370,6 lei (filele 23-24).
Societatea pârâtă a formulat întâmpinare (filele 33-35) prin care invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, față de dispozițiile art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii și a solicitat respingerea acțiunii ca prescrise, în principal.
În fondul cauzei, pârâta a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiate cu motivarea că drepturile suplimentare salariale cerute de reclamantă au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat începând cu anul 2003, fiind efectiv încasate de toți angajații inclusiv de reclamanta
Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr.79 pronunțată la 8 ianuarie 2008, respins excepția invocată ca neîntemeiată, a admis acțiunea precizată a reclamantului și a obligat-o pe pârâtă la plata sumei totale de 6370,60 lei reprezentând suplimentări salariale corespunzătoare primelor de C pentru anii 2004-2005 și primelor de Paști pentru anii 2005-2006, sume actualizate cu indicele inflației de la data scadentei la plata efectivă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut din analiza actelor și lucrărilor dosarului că excepția prescripției dreptului la acțiune nu este justificată, deoarece în cauză nu se aplică dispozițiile art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii -evocate de pârâtă, ci cele ale art.283 alin.1, lit.c din același cod, potrivit cu care în cazul unui conflict de muncă al cărui obiect îl constituie plata unor drepturi salariale neacordate, termenul de formulare a acțiunii este de 3 ani de la data nașterii dreptului.
Referitor la fondul acțiunii, tribunalul a reținut că potrivit art.168 alin.1,2 din contractul colectiv de muncă pt.anul 2003 primele de Paști și C au fost incluse în salariul reclamantului însă ulterior aceste suplimentări salariale nu i-au mai fost efectiv plătite,așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului.
Drept consecință, prima instanță a admis acțiunea precizată, reținând în sarcina pârâtei obligația de plată a sumei totale de 6370,60 lei reprezentând prime de C-2004,2005 și prime de Paște-2005,2006 actualizate cu indicele de inflație calculat de la data scadenței la cea a plății efective.
Pârâta a fost obligată și la plata cheltuielilor de judecată către reclamant în cuantum de 500 lei.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs pârâta SC SA B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie (filele 4-6).
Recurenta a mai susținut că în mod greșit a fost soluționată excepția prescripției dreptului la acțiune, în cauză termenul în care reclamanta avea dreptul la acțiune fiind de 6 luni, iar nu de 3 ani-așa cum s-a argumentat succint de către instanța de fond.
Sub un alt aspect, s-a susținut că din interpretarea dispozițiilor art.168 (1 și 2) din contractul colectiv de muncă pe anul 2003 rezultă că toate primele negociate cu salariații prin reprezentanții sindicali vor fi incluse în salariile de bază ale acestora, ceea ce s-a și întâmplat, reclamanta primindu-și drepturile salariale pe care le-a pretins din nou prin acțiunea sa.
S-a mai susținut că suma acordată de instanță a fost raportată la salariul mediu brut pe unitate, iar nu la echivalentul unui salariu de bază mediu pe SN SA, astfel cum s-a stabilit prin art.168 din contractul colectiv de muncă.
Pentru aceste motive, s-a cerut în principal admiterea recursului, casarea hotărârii și în principal respingerea acțiunii ca prescrise, iar in subsidiar, ca neîntemeiate ori modificarea acesteia în sensul acordării către reclamant a drepturilor salariale raportate la nivelul unui salariu de bază mediu pe SNP iar nu la cel al unui salariu mediu brut.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care s-a opus fiecărei critici aduse în recurs și a solicitat în esență, respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii primei instanțe.(filele25-26).
Curtea, verificând sentința recurată, prin prisma criticilor aduse,a actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale incidente în cauză, dar si sub toate aspectele conform art.3041cod pr.civ. constată că recursul exercitat de pârâtă este fondat, urmând a fi admis ca atare pentru considerentele care succed:
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, se constată că în mod corect prima instanță a interpretat și aplicat dispozițiile art.283 alin.1, lit.c din Codul muncii iar nu pe cele ale lit.e din același articol, evocate de pârâtă, deoarece este mai presus de orice îndoială că obiectul acțiunii promovate de reclamantă îl reprezintă plata unor drepturi salariale, termenul de exercitare a acțiunii fiind cel de 3 ani iar nu de 6 luni-aplicabil litigiilor relative la neexecutarea contractului colectiv de muncă sau a unor clauze ale acestuia.
Referitor la fondul cauzei, Curtea retine că potrivit art.287 din Codul muncii, sarcina probei revine în conflictele de muncă angajatorului, care avea obligația de a proba susținerile privind plata drepturilor suplimentare cu destinație de prime de C și respectiv de Paști în perioada de referință, prin includerea lor în salariile de bază ale angajaților.
Din înscrisurile aflate în dosar-inclusiv cele depuse în recurs-rezultă că începând cu anul 2003, anual s-a negociat acordarea acestor drepturi, conform art.168 alin.1 din contractele colective de muncă, disputa juridică nefiind legată de sintagma includerii lor în salariu ci a efectivității plății lor.
În acești termeni, în mod corect prima instanță a hotărât că nu există nicio dovadă a faptului că-incluse ori nu în salariul reclamantului-aceste drepturi i-au fost efectiv plătite, statele de plată nefiind depuse la dosar de către recurenta pârâtă, așa cum obligă prevederile art. 163 din Codul muncii.
Sub acest aspect, criticile aduse sentinței nu sunt justificate si drept consecință nu pot fi primite, obligația plății respectivelor drepturi către reclamant fiind legal si temeinic stabilită de instanța fondului.
Cu toate acestea, sentința urmează a fi modificată în parte, ca efect al admiterii recursului, deoarece sumele acordate de tribunal cu titlu de prime pentru C 2004,2005 și respectiv Paște 2005,2006, contravin art.168 alin.2 din contractele colective de muncă negociate si semnate de reprezentanții sindicatelor. In conformitate cu acestea, salariații au dreptul să primească prime de Paște si C echivalente cu un salariu de bază mediu pe SNP.
Stabilind cuantumul sumelor, prima instanță a luat greșit în calcul salariul mediu brut. În realitate, respectând clauzele contractului colectiv de muncă, drepturile reclamantului însumează salariul de bază mediu/ de 799 lei-corespunzător primei de C 2004, 927 lei- corespunzător primei de C 2005 și respectiv 850 lei pentru prima de Paște 2005 și 1047 lei pentru prima de Paști 2006 așa cum acestea reies din înscrisul depus în recurs la fila 10 dosar. în total 3623 lei.
Pentru considerentele care preced, Curtea va admite recursul exercitat de pârâtă, în temeiul art.312 rap.la art.304 alin.1 pct.9 cod pr.civ., va modifica în parte sentința primei instanțe în sensul reducerii cuantumului sumei la care este îndreptățit reclamantul de la 6370,60 lei la 3623 lei-sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație de la data scadenței fiecărei prime până la plata efectivă, așa cum a dispus în mod corect prima instanță.
Se va menține restul dispozițiilor sentinței recurate ca legale și temeinice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC SA cu sediul în B, sector 1, Calea nr. 239, împotriva sentinței civile nr. 79 din 08 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant G domiciliat în comuna nr. 126, județul P și în consecință:
Modifică în parte sentința în sensul reducerii cuantumului sumei de la 6370,6 lei la 3623 lei.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Traian Logojan, Simona Petruța Buzoianu Ioana
- - --- - -- -
GREFIER,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Tehnored. /SȘ
3 ex./12.03.2008
f- Tribunalul Prahova
Președinte:Traian LogojanJudecători:Traian Logojan, Simona Petruța Buzoianu Ioana
